Derrota de Arad
1Cuando el cananeo que reinaba en la ciudad de Arad y vivía en el Néguev se enteró de que los israelitas venían por el camino de Atarín, los atacó y capturó a algunos de ellos. 2Entonces el pueblo de Israel hizo este voto al Señor: «Si tú nos aseguras la victoria sobre este enemigo, destruiremos por completo sus ciudades». 3El Señor atendió la súplica de los israelitas y les concedió la victoria sobre los cananeos, a los que destruyeron por completo, junto con sus ciudades. Por eso a aquel lugar se le llamó Jormá.21:3 En hebreo, Jormá significa destrucción.
La serpiente de bronce
4Los israelitas salieron del monte Hor por la ruta del Mar Rojo, bordeando el territorio de Edom. En el camino se impacientaron 5y comenzaron a hablar contra Dios y contra Moisés:
―¿Para qué nos trajisteis vosotros de Egipto a morir en este desierto? ¡Aquí no hay pan ni agua! ¡Ya estamos hartos de esta pésima comida!
6Por eso el Señor mandó contra ellos serpientes venenosas, para que les mordieran, y muchos israelitas murieron. 7El pueblo se acercó entonces a Moisés, y le dijo:
―Hemos pecado al hablar contra el Señor y contra ti. Ruégale al Señor que nos quite esas serpientes.
Moisés intercedió por el pueblo, 8y el Señor le dijo:
―Hazte una serpiente, y ponla en un asta. Todos los que sean mordidos y la miren vivirán.
9Moisés hizo una serpiente de bronce y la puso en un asta. Los que eran mordidos miraban a la serpiente de bronce y vivían.
En camino a Moab
10Los israelitas se pusieron en marcha y acamparon en Obot. 11De allí partieron y acamparon en Iyé Abarín, que está en el desierto, al oriente de Moab. 12De allí partieron y acamparon en el valle de Zéred. 13De allí partieron y acamparon al otro lado del río Arnón, que está en el desierto que se extiende desde el territorio de los amorreos. El río Arnón sirve de frontera entre el territorio de los moabitas y el de los amorreos. 14Por eso puede leerse en el libro de las guerras del Señor:
«…hacia el Mar Rojo,21:14 hacia el Mar Rojo. Texto de difícil traducción. los valles y el Arnón.
15La ladera de los valles que se extienden
hasta la región de Ar y la frontera de Moab».
16De allí continuaron hasta Ber, el pozo donde el Señor le dijo a Moisés: «Reúne al pueblo, y les daré agua». 17En esa ocasión Israel entonó este cántico:
«¡Que brote el agua!
¡Que cante el pozo!
18¡Pozo que el gobernante cavó con su cetro
y que el noble abrió con su vara!»
Desde el desierto se dirigieron a Matana; 19de Matana a Najaliel, de Najaliel a Bamot, 20y de Bamot al valle que está en la región de Moab, hasta la cumbre del monte Pisgá, desde donde puede verse el desierto de Jesimón.
Victoria sobre Sijón
21Israel envió emisarios a Sijón, rey de los amorreos, con este mensaje:
22«Te pido que nos dejes pasar por tus dominios. Te prometo que no entraremos en ningún campo ni viña, ni beberemos agua de ningún pozo. Nos limitaremos a pasar por el camino real, hasta que salgamos de tu territorio».
23Pero Sijón no dejó que los israelitas pasaran por sus dominios. Más bien, reunió a sus tropas y salió a hacerles frente en el desierto. Cuando llegó a Yahaza, los atacó. 24Pero los israelitas lo derrotaron y se apoderaron de su territorio, desde el río Arnón hasta el río Jaboc, es decir, hasta la frontera de los amonitas, la cual estaba fortificada. 25Israel se apoderó de todas las ciudades amorreas y se estableció en ellas, incluso en Hesbón y en todas sus aldeas. 26Hesbón era la ciudad capital de Sijón, rey de los amorreos, quien había luchado en contra del anterior rey de Moab, conquistando todo su territorio, hasta el río Arnón.
27Por eso dicen los poetas:
«Venid a Hesbón, la ciudad de Sijón.
¡Reconstruidla! ¡Restauradla!
28Porque de Hesbón ha salido fuego;
de la ciudad de Sijón salieron llamas.
¡Y consumieron las ciudades de Moab
y las alturas que dominan el Arnón!
29¡Ay de ti, Moab!
¡Estás destruido, pueblo de Quemós!
Tu dios convirtió a tus hijos en fugitivos
y a tus hijas en prisioneras de Sijón,
rey de los amorreos.
30»Los hemos destruido por completo,
desde Hesbón hasta Dibón.
Los devastamos hasta Nofa,
¡los destruimos hasta Medeba!»
31Así fue como Israel se estableció en la tierra de los amorreos.
Victoria sobre el rey Og de Basán
32Moisés también envió a explorar Jazer, y los israelitas se apoderaron de sus aldeas, expulsando a los amorreos que vivían allí. 33Al volver, tomaron el camino de Basán. Fue allí donde Og, el rey de Basán, salió con su ejército para hacerles frente en Edrey.
34Pero el Señor le dijo a Moisés: «No le tengas miedo, porque voy a entregar en tus manos a Og con su ejército y su territorio. Harás con él lo mismo que hiciste con Sijón, el rey de los amorreos que vivía en Hesbón».
35Así fue como los israelitas mataron a Og, a sus hijos y a todo su ejército, hasta no dejar sobreviviente, y se apoderaron de su territorio.
Distrugerea Aradului
1Când regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev1 Vezi nota de la 13:17., a auzit că Israel venea pe drumul spre Atarim, a pornit la luptă împotriva lui Israel și i‑a luat pe unii din ei captivi. 2Atunci Israel a făcut un jurământ Domnului și a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile noastre, vom da spre nimicire2-3 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. cetățile lor.“ 3Domnul a ascultat glasul lui Israel și i‑a dat pe canaaniți în mâinile lor. Israel i‑a dat spre nimicire pe ei și cetățile lor. Acelui loc i s‑a pus numele Horma3 Horma înseamnă Nimicire..
Șarpele de bronz
4De la muntele Hor au pornit pe drumul spre Marea Roșie4 Vezi nota de la 14:25. ca să ocolească țara Edomului. Dar poporul și‑a pierdut răbdarea pe drum 5și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „De ce ne‑ați scos din Egipt, ca să murim în pustie? Nu mai avem nici pâine, nici apă și sufletul nostru s‑a scârbit de această mâncare mizerabilă!“
6Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi veninoși. Ei i‑au mușcat pe cei din popor și mulți oameni din Israel au murit. 7Poporul a venit la Moise și i‑a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă‑te Domnului să alunge de la noi acești șerpi.“ Moise s‑a rugat pentru popor.
8Domnul i‑a zis lui Moise: „Fă un șarpe și atârnă‑l pe un stâlp. Oricine este mușcat și va privi spre el, va trăi.“ 9Și astfel, Moise a făcut un șarpe din bronz și l‑a pus pe un stâlp. Oricine era mușcat de vreun șarpe și privea spre șarpele din bronz, trăia.
Spre Moab
10Fiii lui Israel au plecat și și‑au așezat tabăra la Obot. 11Au pornit din Obot, și apoi și‑au așezat tabăra la Iye‑Abarim, în pustia dinaintea Moabului, înspre răsăritul soarelui. 12Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra în valea Zered. 13Au plecat de acolo, și apoi și‑au așezat tabăra dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din hotarul amoriților. Căci Arnonul este hotarul Moabului, hotarul dintre Moab și amoriți. 14De aceea se spune în „Cartea Războaielor Domnului“14 O veche culegere de texte epice, astăzi pierdută.:
„…Waheb în Sufa și uedurile14-15 Uedul este o vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar.;
Arnonul 15și albiile uedurilor
care se întind înspre așezarea Arului
și se proptesc de hotarul Moabului.“
16De acolo au plecat spre Beer. La această fântână Domnul i‑a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă, și Eu îi voi da apă.“
17Atunci Israel a cântat cântarea aceasta:
„Țâșnește, fântână!
Cântați despre ea,
18despre fântâna17-18 Sau: Cântați‑i, 18 cântați‑i fântânii. pe care au săpat‑o prinții,
pe care au săpat‑o nobilii poporului,
nobili cu sceptre și toiege!“18 Cântare prezentă probabil în Cartea Războaielor Domnului.
Apoi a plecat din pustie spre Matana, 19din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot 20și de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga, se vede toată pustia.
Înfrângerea lui Sihon și Og
(Deut. 2:24-37)
21Israel a trimis mesageri lui Sihon, regele amoriților, zicând: 22„Lasă‑mă să trec prin țara ta! Nu ne vom împrăștia prin câmpii sau prin vii și nu vom bea apă din fântâni. Vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“
23Dar Sihon nu l‑a lăsat pe Israel să‑i traverseze teritoriul, ci și‑a adunat toți oamenii, a ieșit la luptă împotriva lui Israel în pustie și l‑a atacat la Iahaț. 24Însă Israel l‑a trecut prin ascuțișul sabiei și i‑a luat în stăpânire țara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul fiilor lui Amon, căci hotarul fiilor lui Amon era întărit. 25Israel a cucerit toate cetățile amoriților și a locuit în ele, inclusiv în Heșbon și în toate satele din împrejurimile lui. 26Heșbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriților, care luptase înainte cu fostul rege al moabiților și îi luase toată țara din mână, până la Arnon. 27De aceea zic poeții27 O baladă amorită, probabil prezentă în Cartea Războaielor Domnului.:
„Veniți la Heșbon! Să fie rezidit!
Să fie fortificată cetatea lui Sihon!
28Un foc a ieșit din Heșbon,
o flacără din cetatea lui Sihon;
ea a mistuit Arul Moabului
și pe conducătorii înălțimilor Arnonului.
29Vai de tine, Moab!
Ești nimicit, popor al lui Chemoș!
A făcut din fiii lui niște fugari
și le‑a dat pe fiicele lui în captivitate,
lui Sihon, regele amoriților.
30Noi i‑am săgetat,
am distrus Heșbonul până la Dibon,
i‑am devastat până la Nofah,
care se întinde până la Medeba30 Sensul versetului este nesigur..“
31Astfel Israel a locuit în țara amoriților.
32După ce Moise a trimis cercetași la Iazer, israeliții au cucerit satele din împrejurimi și i‑au alungat pe amoriții care locuiau acolo. 33Apoi s‑au întors și s‑au suit pe drumul către Bașan. Og, regele Bașanului, le‑a ieșit înainte, împreună cu toți oamenii lui, ca să se lupte cu ei la Edrei.
34Domnul i‑a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l‑am dat în mâna ta, cu tot cu poporul și țara sa. Să‑i faci așa cum i‑ai făcut lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon.“
35Astfel ei l‑au lovit, pe el împreună cu fiii lui și cu tot poporul lui, până ce n‑a mai rămas niciun supraviețuitor. Apoi au luat în stăpânire țara lui.
