Lucas 20 – CST & NTLR

Nueva Versión Internacional (Castilian)

Lucas 20:1-47

La autoridad de Jesús puesta en duda

20:1-8Mt 21:23-27; Mr 11:27-33

1Un día, mientras Jesús enseñaba al pueblo en el templo y les predicaba el evangelio, se le acercaron los jefes de los sacerdotes y los maestros de la ley, junto con los ancianos.

2―Dinos con qué autoridad haces esto —lo interrogaron—. ¿Quién te dio esa autoridad?

3―Yo también voy a haceros una pregunta —replicó él—. Decidme: 4El bautismo de Juan, ¿procedía del cielo o de la tierra?20:4 la tierra. Lit. los hombres; también en v. 6.

5Ellos, pues, lo discutieron entre sí: «Si respondemos: “Del cielo”, nos dirá: “¿Por qué no le creísteis?” 6Pero, si decimos: “De la tierra”, todo el pueblo nos apedreará, porque están convencidos de que Juan era un profeta».

Así que le respondieron:

7―No sabemos de dónde era.

8―Pues yo tampoco os voy a decir con qué autoridad hago esto.

Parábola de los labradores malvados

20:9-19Mt 21:33-46; Mr 12:1-12

9Pasó luego a contarle a la gente esta parábola:

―Un hombre plantó un viñedo, se lo arrendó a unos labradores y se fue de viaje por largo tiempo. 10Llegada la cosecha, mandó un siervo a los labradores para que le dieran parte de la cosecha. Pero los labradores lo golpearon y lo despidieron con las manos vacías. 11Envió otro siervo, pero también a este lo golpearon, lo humillaron y lo despidieron con las manos vacías. 12Entonces envió un tercero, pero aun a este lo hirieron y lo expulsaron.

13»Entonces pensó el dueño del viñedo: “¿Qué voy a hacer? Enviaré a mi hijo amado; seguro que a él sí lo respetarán”. 14Pero, cuando lo vieron los labradores, dialogaron entre ellos. “Este es el heredero —dijeron—. Matémoslo, y la herencia será nuestra”. 15Así que lo arrojaron fuera del viñedo y lo mataron.

»¿Qué les hará el dueño? 16Volverá, acabará con esos labradores y dará el viñedo a otros».

Al oír esto, la gente exclamó:

―¡Dios no lo quiera!

17Mirándolos fijamente, Jesús les dijo:

―Entonces, ¿qué significa esto que está escrito:

»“La piedra que desecharon los constructores

ha llegado a ser la piedra angular”?20:17 Sal 118:22

18Todo el que caiga sobre esa piedra quedará despedazado y, si ella cae sobre alguien, lo hará polvo».

19Los maestros de la ley y los jefes de los sacerdotes, cayendo en la cuenta de que la parábola iba dirigida contra ellos, buscaron la manera de echarle mano en aquel mismo momento. Pero temían al pueblo.

El pago de impuestos al césar

20:20-26Mt 22:15-22; Mr 12:13-17

20Entonces, para acecharlo, enviaron espías que fingían ser gente honorable. Pensaban atrapar a Jesús en algo que él dijera, y así poder entregarlo a la jurisdicción del gobernador.

21―Maestro —dijeron los espías—, sabemos que lo que dices y enseñas es correcto. No juzgas por las apariencias, sino que de verdad enseñas el camino de Dios. 22¿Nos está permitido pagar impuestos al césar o no?

23Pero Jesús, dándose cuenta de sus malas intenciones, replicó:

24―Mostradme una moneda romana.20:24 una moneda romana. Lit. un denario. ¿De quién son esta imagen y esta inscripción?

―Del césar —contestaron.

25―Entonces dadle al césar lo que es del césar, y a Dios lo que es de Dios.

26No pudieron atraparlo en lo que decía en público. Así que, admirados de su respuesta, se callaron.

La resurrección y el matrimonio

20:27-40Mt 22:23-33; Mr 12:18-27

27Luego, algunos de los saduceos, que decían que no hay resurrección, se acercaron a Jesús y le plantearon un problema:

28―Maestro, Moisés nos enseñó en sus escritos que, si un hombre muere y deja a la viuda sin hijos, el hermano de ese hombre tiene que casarse con la viuda para que su hermano tenga descendencia. 29Pues bien, había siete hermanos. El primero se casó y murió sin dejar hijos. 30Entonces el segundo 31y el tercero se casaron con ella, y así sucesivamente murieron los siete sin dejar hijos. 32Por último, murió también la mujer. 33Ahora bien, en la resurrección, ¿de cuál será esposa esta mujer, ya que los siete estuvieron casados con ella?

34―La gente de este mundo se casa y se da en casamiento —les contestó Jesús—. 35Pero en cuanto a los que sean dignos de tomar parte en el mundo venidero por la resurrección: esos no se casarán ni serán dados en casamiento, 36ni tampoco podrán morir, pues serán como los ángeles. Son hijos de Dios porque toman parte en la resurrección. 37Pero que los muertos resucitan lo dio a entender Moisés mismo en el pasaje sobre la zarza, pues llama al Señor “el Dios de Abraham, de Isaac y de Jacob”.20:37 Éx 3:6 38Él no es Dios de muertos, sino de vivos; en efecto, para él todos ellos viven.

39Algunos de los maestros de la ley le respondieron:

―¡Bien dicho, Maestro!

40Y ya no se atrevieron a hacerle más preguntas.

¿De quién es hijo el Cristo?

20:41-47Mt 22:41–23:7; Mr 12:35-40

41Pero Jesús les preguntó:

―¿Cómo es que dicen que el Cristo es el hijo de David? 42David mismo declara en el libro de los Salmos:

»“Dijo el Señor a mi Señor:

‘Siéntate a mi derecha,

43hasta que ponga a tus enemigos

por estrado de tus pies’ ”.20:43 Sal 110:1

44David lo llama “Señor”. ¿Cómo puede entonces ser su hijo?»

45Mientras todo el pueblo lo escuchaba, Jesús dijo a sus discípulos:

46―Cuidaos de los maestros de la ley. Les gusta pasearse con ropas ostentosas y les encanta que los saluden en las plazas, y ocupar el primer puesto en las sinagogas y los lugares de honor en los banquetes. 47Devoran los bienes de las viudas y a la vez hacen largas plegarias para impresionar a los demás. Estos recibirán peor castigo.

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 20:1-47

Autoritatea lui Isus

(Mt. 21:23-27; Mc. 11:27-33)

1Într‑una din zile, în timp ce Isus dădea învățătură poporului în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, 2și L‑au întrebat, zicând:

– Spune‑ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți‑a dat această autoritate?

3Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți‑Mi: 4botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?

5Ei însă discutau între ei, zicând:

– Dacă vom răspunde: „Din cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l‑ați crezut?“, 6iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.

7Așa că I‑au răspuns că ei nu știu de unde era.

8Atunci Isus le‑a zis:

– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda viticultorilor

(Mt. 21:33-46; Mc. 12:1-12)

9Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:

– Un om a plantat o vie9 Vezi Is. 5:1-7., a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie pentru un timp îndelungat. 10La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să‑i dea din rodul viei.

Viticultorii însă l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 11Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l‑au bătut și, după ce l‑au umilit, l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 12A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l‑au rănit și l‑au alungat.

13Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“ 14Dar viticultorii, când l‑au văzut, și‑au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să‑l omorâm pentru ca moștenirea să fie a noastră!“ 15Și l‑au scos afară din vie și l‑au omorât.

Așadar, ce le va face stăpânul viei? 16El va veni și‑i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.

Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis:

– Să nu se întâmple așa!

17Dar El, uitându‑Se la ei, a zis:

– Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris:

„Piatra pe care au respins‑o zidarii

a devenit Piatra din capul unghiului.“17 Vezi Ps. 118:22.?

18Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.

19Chiar în ceasul acela cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.

Tributul datorat Cezarului

(Mt. 22:15-22; Mc. 12:13-17)

20Atunci L‑au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să‑L prindă cu vorba și să‑L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului.

21Aceștia L‑au întrebat:

– Învățătorule, știm că vorbești și‑i înveți pe oameni ce este drept, că nu ai în vedere fața oamenilor, 21 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. 22Se cuvine să plătim tribut Cezarului22, 24-25 Vezi nota de la 2:1. sau nu?

23El însă, observând viclenia lor, le‑a zis:

24– Arătați‑Mi un denar24 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 7:41.! Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt?

Ei au zis:

– Ale Cezarului.

25El le‑a zis:

– Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!25 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 20:24.

26Astfel, ei n‑au putut să‑L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere

(Mt. 22:23-33; Mc. 12:18-27)

27Apoi s‑au apropiat niște saduchei27 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8; Flavius Josephus, Istoria II.8.14 și Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:

28– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș28 Lit.: o sămânță. fratelui său.“28 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 29Erau deci șapte frați. Primul, după ce și‑a luat o soție, a murit fără să aibă copii. 30Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și acesta a murit fără să aibă copii. 31Al treilea a luat‑o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n‑au lăsat în urmă copii și au murit. 32La urmă, a murit și femeia. 33Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!

34Isus le‑a zis:

– Oamenii34 Lit.: Fiii, cu referire atât la bărbați, cât și la femei. veacului acestuia se însoară și se mărită, 35dar cei care au fost considerați vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, 36căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov37 Vezi Ex. 3:6.. 38El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii.

39Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis:

– Învățătorule, bine ai zis!

40Căci nu mai îndrăzneau să‑L întrebe nimic.

Al cui fiu este Cristos?

(Mt. 22:41-46; Mc. 12:35-37)

41Însă El i‑a întrebat:

– Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? 42Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune:

„Domnul I‑a zis Domnului meu42 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.:

«Șezi la dreapta Mea,

43până‑i voi pune pe dușmanii Tăi

scăunaș43 Cu referire la scăunașul pe care un rege își odihnea picioarele, atunci când ședea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1). pentru picioarele Tale!»“43 Vezi Ps. 110:1.

44Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci cum este El fiul lui?

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

(Mt. 23:1-7; Mc. 12:38-39)

45Apoi le‑a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: 46„Păziți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 47Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“