1»¡Ya estoy harto de esta vida!
Por eso doy rienda suelta a mi queja;
desahogo la amargura de mi alma.
2Le he dicho a Dios: No me condenes.
Dime qué es lo que tienes contra mí.
3¿Te parece bien el oprimirme
y despreciar la obra de tus manos
mientras te muestras complaciente
ante los planes del malvado?
4¿Son tus ojos los de un simple mortal?
¿Ves las cosas como las vemos nosotros?
5¿Son tus días como los nuestros,
tus años como los de un mortal,
6para que andes investigando mis faltas
y averiguándolo todo acerca de mi pecado?
7¡Tú bien sabes que no soy culpable
y que de tus manos no tengo escapatoria!
8»Tú me hiciste con tus propias manos;
tú me diste forma.
¿Vas ahora a cambiar de parecer
y a ponerle fin a mi vida?
9Recuerda que tú me modelaste, como al barro;
¿vas ahora a devolverme al polvo?
10¿No fuiste tú quien me derramó como leche,
quien me hizo cuajar como queso?
11Fuiste tú quien me vistió de carne y piel,
quien me tejió con huesos y tendones.
12Me diste vida, me favoreciste con tu amor,
y tus cuidados me han infundido aliento.
13»Pero una cosa mantuviste en secreto,
y sé muy bien que la tuviste en mente:
14Que, si yo peco, tú me vigilas
y no pasas por alto mi pecado.
15Si soy culpable, ¡ay de mí!
Si soy inocente, no puedo dar la cara.
¡Lleno estoy de vergüenza,
y consciente de mi aflicción!
16Si me levanto, me acechas como un león
y despliegas contra mí tu gran poder.
17Contra mí presentas nuevos testigos,
contra mí acrecientas tu enojo.
¡Una tras otra, tus tropas me atacan!
18»¿Por qué me hiciste salir del vientre?
¡Quisiera haber muerto, sin que nadie me viera!
19¡Preferiría no haber existido,
y haber pasado del vientre a la tumba!
20¿Acaso mis contados días no llegan ya a su fin?
¡Déjame disfrutar de un momento de alegría
21antes de mi partida sin regreso
a la tierra de la penumbra y de las sombras,
22al país de la más profunda de las noches,
al país de las sombras y del caos,
donde aun la luz se asemeja a las tinieblas!»
1Sunt dezgustat de viața mea.
De aceea voi da frâu liber plângerii mele,
voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.
2Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna!
Fă‑mă să știu de ce te cerți cu mine!
3Îți place să asuprești,
să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale,
în timp ce faci să strălucească sfaturile celor răi?
4Ai Tu ochi de carne?
Vezi Tu așa cum vede un om?
5Sunt zilele Tale ca zilele omului
sau anii Tăi ca anii lui,
6ca să‑mi cauți nelegiuirea
și să‑mi cercetezi păcatul,
7deși Tu știi că sunt nevinovat
și că nimeni nu poate scăpa din mâna Ta?
8Mâinile Tale m‑au modelat și m‑au făcut,
iar acum te întorci să mă distrugi?
9Adu‑Ți aminte, Te rog, că m‑ai făcut ca pe lut!
Vrei acum să mă faci din nou țărână?
10N‑ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele
și închegat ca brânza?
11M‑ai îmbrăcat cu piele și cu carne
și m‑ai împletit cu oase și cu tendoane.
12Mi‑ai dat viață și mi‑ai arătat îndurare12 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte].,
iar purtarea Ta de grijă mi‑a păzit duhul.
13Iată totuși ce ai ascuns în inima Ta
și ce știu că aveai de gând:
14ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești
și să nu‑mi ierți nelegiuirea.
15Dacă sunt rău, vai de mine!
Dacă sunt drept, nu‑mi pot înălța capul,
pentru că sunt plin de rușine și înecat în15 Sau: conștient de necazul meu. necaz.
16Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu
și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea.
17Aduci mai mulți martori împotriva mea,
mânia Ta crește față de mine
și mă lovești cu o mulțime de necazuri.
18De ce m‑ai scos din pântec?
O, de‑aș fi murit înainte să mă vadă cineva!
19Aș fi ca și cum n‑aș fi fost,
purtat din pântec drept în mormânt.
20Oare nu‑mi sunt puține zilele?
Oprește‑te și lasă‑mă singur, să pot afla puțină mângâiere
21înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere,
în țara întunericului și a umbrei morții21 Sau: și a beznei (și în v. 22).,
22în țara nopții întunecate,
a umbrei morții și a dezordinii,
unde chiar și lumina este precum întunericul!»“
