Nueva Versión Internacional (Castilian)

Job 1

Prólogo

1En la región de Uz había un hombre recto e intachable, que temía a Dios y vivía apartado del mal. Este hombre se llamaba Job. Tenía siete hijos y tres hijas; era dueño de siete mil ovejas, tres mil camellos, quinientas yuntas de bueyes y quinientas asnas, y su servidumbre era muy numerosa. Entre todos los habitantes del oriente era el personaje de mayor renombre.

Sus hijos acostumbraban a turnarse para celebrar banquetes en sus respectivas casas, e invitaban a sus tres hermanas a comer y beber con ellos. Una vez terminado el ciclo de los banquetes, Job se aseguraba de que sus hijos se purificaran. Muy de mañana ofrecía un holocausto por cada uno de ellos, pues pensaba: «Tal vez mis hijos hayan pecado y maldecido[a] en su corazón a Dios». Para Job esta era una costumbre cotidiana.

Primera prueba de Job

Llegó el día en que los ángeles[b] debían hacer acto de presencia ante el Señor, y con ellos se presentó también Satanás. Y el Señor le preguntó:

―¿De dónde vienes?

―Vengo de rondar la tierra, y de recorrerla de un extremo a otro —le respondió Satanás.

―¿Te has puesto a pensar en mi siervo Job? —volvió a preguntarle el Señor—. No hay en la tierra nadie como él; es un hombre recto e intachable, que me honra y vive apartado del mal.

Satanás replicó:

―¿Y acaso Job te honra sin recibir nada a cambio? 10 ¿Acaso no están bajo tu protección él y su familia y todas sus posesiones? De tal modo has bendecido la obra de sus manos que sus rebaños y ganados llenan toda la tierra. 11 Pero extiende la mano y quítale todo lo que posee, ¡a ver si no te maldice en tu propia cara!

12 ―Muy bien —le contestó el Señor—. Todas sus posesiones están en tus manos, con la condición de que a él no le pongas la mano encima.

Dicho esto, Satanás se retiró de la presencia del Señor.

13 Llegó el día en que los hijos y las hijas de Job celebraban un banquete en casa de su hermano mayor. 14 Entonces un mensajero llegó y le dijo a Job: «Mientras los bueyes araban y los asnos pastaban por allí cerca, 15 nos atacaron los de Sabá y se los llevaron. A los criados los mataron a filo de espada. ¡Solo yo pude escapar, y ahora vengo a contártelo!»

16 No había terminado de hablar este mensajero cuando llegó otro y dijo: «Del cielo cayó un rayo que calcinó a las ovejas y a los criados. ¡Solo yo pude escapar para venir a contártelo!»

17 No había terminado de hablar este mensajero cuando otro más llegó y dijo: «Unos salteadores caldeos vinieron y, dividiéndose en tres grupos, se apoderaron de los camellos y se los llevaron. A los criados los mataron a filo de espada. ¡Solo yo pude escapar, y ahora vengo a contártelo!»

18 Aún no había terminado de hablar este mensajero cuando otro llegó y dijo: «Tus hijos e hijas estaban celebrando un banquete[c] en casa del mayor de todos ellos 19 y, de pronto, un fuerte viento del desierto dio contra la casa y derribó sus cuatro esquinas. ¡La casa cayó sobre los jóvenes, y todos murieron! ¡Solo yo pude escapar, y ahora vengo a contártelo!»

20 En ese momento, Job se levantó, se rasgó las vestiduras, se rasuró la cabeza, y luego, abatido, cayó al suelo en actitud de adoración. 21 Entonces dijo:

«Desnudo salí del vientre de mi madre,
    y desnudo he de partir.[d]
El Señor ha dado; el Señor ha quitado.
    ¡Bendito sea el nombre del Señor

22 A pesar de todo esto, Job no pecó ni le echó la culpa a Dios.[e]

Notas al pie

  1. 1:5 maldecido. Lit. bendecido; este eufemismo se usa también en 1:11; 2:5,9.
  2. 1:6 ángeles. Lit. hijos de Dios.
  3. 1:18 celebrando un banquete. Lit. comiendo y bebiendo vino.
  4. 1:21 he de partir. Alt. he de volver allí.
  5. 1:22 ni le echó la culpa a Dios. Lit. ni dio oración a Dios; véase nota en 1:5.

Nouă Traducere În Limba Română

Iov 1:1-22

Prolog

1Era un om în țara Uț, al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru și drept. El se temea de Dumnezeu și se ferea de rău. 2I s‑au născut șapte fii și trei fiice. 3El avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgărițe și un număr mare de servitori. Era cel mai însemnat om dintre toți fiii Răsăritului. 4Fiii lui obișnuiau să meargă și să țină câte un ospăț în casa fiecăruia, în ziua cuvenită lui. Ei le chemau și pe cele trei surori ale lor ca să mănânce și să bea împreună cu ei. 5Când zilele fiecărui ospăț ajungeau la sfârșit, Iov îi chema și îi sfințea5 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică).. El se scula dis‑de‑dimineață și aducea arderi‑de‑tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate că fiii mei au păcătuit și L‑au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.“ Așa făcea Iov în fiecare zi.

Primul necaz al lui Iov

6Într‑o zi, fiii6 LXX: îngerii; vezi și 2:1. lui Dumnezeu au venit pentru a se înfățișa înaintea Domnului. Satan6 Satan înseamnă vrăjmaș sau acuzator. Peste tot, în Iov, cuvântul este însoțit de articolul hotărât, spre deosebire de 1 Cron. 21:1; [peste tot în carte]. a venit și el în mijlocul lor.

7Domnul l‑a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan i‑a răspuns Domnului și a zis:

– De la cutreierarea pământului și de la plimbarea ce am făcut‑o pe întinsul lui.

8Domnul l‑a întrebat pe Satan:

– Ți‑ai îndreptat inima asupra robului Meu Iov?8 Lit.: Ți‑ai pus inima pe robul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru, drept, care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău.

9Atunci Satan I‑a răspuns Domnuluiși a zis:

– Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10Nu ai pus tu un gard de protecție în jurul lui, în jurul casei lui și în jurul a tot ce este al lui? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui și averile lui i s‑au înmulțit în țară. 11Dar ia întinde‑Ți mâna și atinge‑Te de tot ce are, și vei vedea dacă nu Te va blestema în față.

12Domnul i‑a zis lui Satan:

– Iată, îți dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu‑ți întinzi mâna!

Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.

13Într‑o zi, în timp ce fiii și fiicele sale mâncau și beau vin în casa fratelui lor, cel întâi născut, 14a venit la Iov un mesager care i‑a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgărițele pășteau lângă ei, 15niște șabeeni15 Probabil arabi din Șeba. s‑au năpustit asupra lor, i‑au luat, iar pe slujitori i‑au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“ 16În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit și i‑a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din ceruri și a ars oile și slujitorii și i‑a mistuit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“ 17În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i‑a zis: „Niște caldeeni17 Popor beduin până în sec. XI–X î.Cr., când se așază în sudul Mesopotamiei, devenind mai târziu nucleul Imperiului Babilonian., împărțiți în trei cete, au năvălit, ți‑au luat cămilele, iar pe slujitori i‑au trecut prin ascuțișul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“ 18În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul și i‑a zis: „Fiii și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. 19Și iată că un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colțuri ale casei și astfel casa s‑a prăbușit peste tineri și au murit. Doar eu am scăpat ca să te înștiințez.“

20Atunci Iov s‑a ridicat, și‑a sfâșiat mantia și și‑a ras capul. Apoi s‑a aruncat la pământ, s‑a închinat 21și a zis:

„Gol am ieșit din pântecul mamei mele

și gol mă voi întoarce în pământ21 Lit.: acolo.!

Domnul a dat, Domnul a luat,

fie Numele Domnului binecuvântat!“

22În toate acestea Iov n‑a păcătuit și n‑a pus nenorocirea pe seama lui Dumnezeu.