1Esta es la profecía que el profeta Habacuc recibió en visión.
La primera queja de Habacuc
2¿Hasta cuándo, Señor, he de pedirte ayuda
sin que tú me escuches?
¿Hasta cuándo he de quejarme de la violencia
sin que tú nos salves?
3¿Por qué me haces presenciar calamidades?
¿Por qué debo contemplar el sufrimiento?
Veo ante mis ojos destrucción y violencia;
surgen riñas y abundan las contiendas.
4Por lo tanto, se entorpece la ley
y no se da curso a la justicia.
El impío acosa al justo,
y las sentencias que se dictan son injustas.
La respuesta del Señor
5«¡Mirad a las naciones!
¡Contempladlas y quedaos asombrados!
Voy a hacer en estos días cosas tan sorprendentes
que no las creeréis aunque alguien os las explique.
6Estoy incitando a los caldeos,
ese pueblo despiadado e impetuoso,
que recorre toda la tierra
para apoderarse de territorios ajenos.
7Son un pueblo temible y espantoso,
que impone su propia justicia y grandeza.
8Sus caballos son más veloces que leopardos,
más feroces que lobos nocturnos.
Su caballería se lanza a todo galope;
sus jinetes vienen de muy lejos.
¡Caen como buitres sobre su presa!
9Vienen en son de violencia;
avanzan sus hordas1:9 hordas. Palabra de difícil traducción. como el viento del desierto,
hacen prisioneros como quien recoge arena.
10Ridiculizan a los reyes,
se burlan de los gobernantes;
se ríen de toda ciudad amurallada,
pues construyen terraplenes y la toman.
11Son un viento que a su paso arrasa todo;
su pecado es hacer de su fuerza un dios».
La segunda queja de Habacuc
12¡Tú, Señor, existes desde la eternidad!
¡Tú, mi santo Dios, eres inmortal!1:12 eres inmortal (lit. no morirás; según una tradición rabínica); no moriremos (TM).
Tú, Señor, los has puesto para hacer justicia;
tú, mi Roca, los has puesto para ejecutar tu castigo.
13Son tan puros tus ojos que no puedes ver el mal;
no te es posible contemplar el sufrimiento.
¿Por qué entonces toleras a los traidores?
¿Por qué guardas silencio
mientras los impíos se tragan a los justos?
14Has hecho a los hombres como peces del mar,
como reptiles que no tienen jefe.
15Babilonia los saca a todos con anzuelo,
los arrastra con sus redes,
los recoge entre sus mallas,
y así se alegra y regocija.
16Por lo tanto, ofrece sacrificios a sus redes
y quema incienso a sus mallas,
pues gracias a sus redes su porción es sabrosa
y su comida es suculenta.
17¿Continuará vaciando sus redes
y matando sin piedad a las naciones?
1Rostirea pe care a văzut‑o profetul Habacuc.
Prima plângere a profetului
2– Până când, Doamne, voi striga după ajutor,
și Tu nu vei asculta?
Până când voi striga către Tine: „Violență!“,
și Tu nu vei izbăvi?
3De ce mă faci să privesc nelegiuirea
și Te uiți la necaz?
Distrugerea și violența sunt înaintea mea;
peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.
4De aceea Legea este fără putere
și dreptatea nu se arată niciodată.
Căci cel rău îl împresoară4 Sau: îl învinge. pe cel drept
și astfel dreptatea este pervertită.
Răspunsul Domnului
5– Uitați‑vă printre neamuri și priviți!
Mirați‑vă! Uimiți‑vă!
Căci în zilele voastre fac o lucrare
pe care n‑ați crede‑o
dacă v‑ar povesti‑o cineva!
6Iată, îi voi ridica pe caldeeni6 babilonieni.,
acel neam crud și năvalnic,
care străbate întinderile pământului
pentru a lua în stăpânire locuințe
care nu sunt ale lui!
7Ei sunt îngrozitori și de temut;
își au propria lege
și nu recunosc nicio altă autoritate!7 Lit.: înfricoșători; / judecata și demnitatea lor provin numai de la ei înșiși.
8Caii lor sunt mai rapizi decât leoparzii
și mai sprinteni decât lupii în amurg.
Călăreții lor se avântă,
călăreții lor vin de departe.
Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;
9toți vin pentru violență.
Privirile lor sunt ațintite9 Sensul termenului ebraic este nesigur. tot înainte
și adună captivi ca nisipul de mulți.
10Își bat joc de regi
și‑i iau în derâdere pe conducători.
Râd de orice fortificație,
căci îngrămădesc pământ10 Sau: fac o rampă din pământ, tehnică militară, folosită de către asediatori. lângă ea și o cuceresc.
11Apoi trec ca vântul și merg mai departe11 Posibil: și depășesc limita.;
el se face astfel vinovat,
puterea lui fiindu‑i dumnezeul.
A doua plângere a profetului
12– Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?
Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!
Doamne, Tu l‑ai rânduit pentru a face judecată!
Stânca mea, Tu l‑ai ridicat
ca să pedepsească!
13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;
Tu nu poți să privești asuprirea!
De ce Te uiți la cei necredincioși
și taci când cel rău îl înghite
pe cel mai drept decât el?
14L‑ai făcut pe om asemenea peștilor mării,
asemenea vietății din mare care nu are stăpân.
15El îi scoate pe toți cu undița,
îi adună cu mreaja lui,
îi strânge în năvodul lui
și de aceea se bucură și se veselește.
16De aceea aduce el jertfe mrejei sale
și arde tămâie năvodului său!
Datorită lor, partea lui este bogată
și mâncarea lui este din abundență!
17Va continua el oare să‑și golească mreaja
și să ucidă neamuri fără să cruțe nimic?
