Nueva Versión Internacional (Castilian)

Eclesiastés 1

Discurso inicial

1Estas son las palabras del Maestro,[a] hijo de David, rey en Jerusalén.

Lo más absurdo de lo absurdo,
    —dice el Maestro—,
lo más absurdo de lo absurdo,
    ¡todo es un absurdo!
¿Qué provecho saca el hombre
    de tanto afanarse en esta vida?
Generación va, generación viene,
    mas la tierra siempre es la misma.
Sale el sol, se pone el sol,
    y afanoso vuelve a su punto de origen
    para de allí volver a salir.
Dirigiéndose al sur,
    o girando hacia el norte,
sin cesar va girando el viento
    para de nuevo volver a girar.
Todos los ríos van a dar al mar,
    pero el mar jamás se sacia.
A su punto de origen vuelven los ríos,
    para de allí volver a fluir.
Todas las cosas hastían
    más de lo que es posible expresar.
Ni se sacian los ojos de ver,
    ni se hartan los oídos de oír.
Lo que ya ha acontecido
    volverá a acontecer;
lo que ya se ha hecho
    se volverá a hacer
    ¡y no hay nada nuevo bajo el sol!
10 Hay quien llega a decir:
    «¡Mira que esto sí es una novedad!»
Pero eso ya existía desde siempre,
    entre aquellos que nos precedieron.
11 Nadie se acuerda de los hombres[b] primeros,
    como nadie se acordará de los últimos.
¡No habrá memoria de ellos
    entre los que habrán de sucedernos!

Primeras conclusiones

12 Yo, el Maestro, reiné en Jerusalén sobre Israel. 13 Y me dediqué de lleno a explorar e investigar con sabiduría todo cuanto se hace bajo el cielo. ¡Penosa tarea ha impuesto Dios al género humano para abrumarlo con ella! 14 Y he observado todo cuanto se hace en esta vida, y todo ello es absurdo, ¡es correr tras el viento!

15 Ni se puede enderezar lo torcido,
    ni se puede contar lo que falta.

16 Me puse a reflexionar: «Aquí me tenéis, engrandecido y con más sabiduría que todos mis antecesores en Jerusalén, y habiendo experimentado abundante sabiduría y conocimiento. 17 Me he dedicado de lleno a la comprensión de la sabiduría, y hasta conozco la necedad y la insensatez. ¡Pero aun esto es querer alcanzar el viento! 18 Francamente,

»cuanta más sabiduría, más problemas;
    cuanto más se sabe, más se sufre».

Notas al pie

  1. 1:1 Maestro. Alt. Predicador; así en el resto de este libro.
  2. 1:11 hombres. Alt. tiempos.

Nouă Traducere În Limba Română

Eclesiastul 1

1Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deşertăciunea existenţei

„O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
    o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!

Ce câştig are omul din toată osteneala
    pe care o depune sub soare?
Un neam trece şi altul vine,
    dar pământul rămâne mereu în picioare.
Soarele răsare şi apune,
    grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
Vântul bate spre sud,
    apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
    şi revine continuu la circuitul său.
Toate râurile curg spre mare,
    fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
    doar ca să pornească iarăşi de acolo.
Toate lucrurile sunt obositoare,
    cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
    aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
Ce a fost va mai fi,
    iar ce s-a făcut se va mai face!
        Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
    «Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
    încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
    tot aşa cum nici cei ce vor urma
        nu se vor mai păstra în amintirea
        celor ce vor veni după ei.“[b]

Deşertăciunea înţelepciunii

12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
    iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»

16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
    şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“

Notas al pie

  1. Eclesiastul 1:1 Ebr.: Qohelet, termen cu sens nesigur; gr.: Ecclesiastul, termen care arată înspre o persoană care vorbeşte în faţa unei adunări (gr.: ecclesia; ebr.: qahal); sau: conducător al adunării; şi în vs. 2, 12
  2. Eclesiastul 1:11 Poate fi vorba şi despre lucruri sau fapte (vezi v. 10)