Nueva Versión Internacional (Castilian)

Daniel 4

Nabucodonosor, árbol caído

1El rey Nabucodonosor,

a todos los pueblos y naciones que habitan en este mundo, y a toda lengua:

¡Paz y prosperidad para todos!

Me es grato daros a conocer las señales y maravillas que el Dios Altísimo ha realizado en mi favor. ¡Cuán grandes son sus señales! ¡Cuán portentosas son sus maravillas! ¡Su reino es un reino eterno! ¡Su soberanía permanece de generación en generación!

Yo, Nabucodonosor, estaba en mi palacio, feliz y lleno de prosperidad, cuando tuve un sueño que me infundió miedo. Recostado en mi lecho, las imágenes y visiones que pasaron por mi mente me llenaron de terror. Ordené entonces que vinieran a mi presencia todos los sabios de Babilonia para que me interpretaran el sueño. Cuando llegaron los magos, hechiceros, astrólogos y adivinos, les conté mi sueño, pero no me lo pudieron interpretar. Finalmente Daniel, que en honor a mi dios también se llama Beltsasar, se presentó ante mí y le conté mi sueño, pues en él reposa el espíritu de los santos dioses.

Yo le dije: «Beltsasar, jefe de los magos, yo sé que en ti reposa el espíritu de los santos dioses, y que no hay para ti ningún misterio demasiado difícil de resolver. Te voy a contar mi sueño, y quiero que me digas lo que significa. 10 Y esta es la tremenda visión que tuve mientras reposaba en mi lecho: Veía ante mí un árbol de altura impresionante, plantado en medio de la tierra. 11 El árbol creció y se hizo fuerte, y su copa tocaba el cielo, ¡hasta podía verse desde cualquier punto de la tierra! 12 Tenía un hermoso follaje y abundantes frutos; ¡todo el mundo hallaba en él su alimento! Hasta las bestias salvajes venían a refugiarse bajo su sombra, y en sus ramas anidaban las aves del cielo. ¡Ese árbol alimentaba a todos los animales!

13 »En la visión que tuve mientras reposaba en mi lecho, vi ante mí a un mensajero santo que descendía del cielo 14 y que fuertemente me gritaba: “¡Derriba el árbol y córtale las ramas; arráncale las hojas y esparce los frutos! ¡Haz que las bestias huyan de su sombra, y que las aves abandonen sus nidos! 15 Pero deja enterrados el tocón y las raíces; sujétalos con hierro y bronce entre la hierba del campo. Deja que se empape con el rocío del cielo, y que habite con los animales y entre las plantas de la tierra. 16 Deja que su mente humana se trastorne y se vuelva como la de un animal, hasta que hayan transcurrido siete años.[a] 17 Los santos mensajeros han anunciado la decisión, es decir, el veredicto, para que todos los vivientes reconozcan que el Dios Altísimo es el Soberano de todos los reinos humanos, y que se los entrega a quien él quiere, y hasta pone sobre ellos al más humilde de los hombres”.

18 »Yo, Nabucodonosor, tuve este sueño. Ahora tú, Beltsasar, dime qué es lo que significa, ya que ninguno de los sabios de mi reino me lo pudo interpretar. ¡Pero tú sí puedes hacerlo, porque en ti reposa el espíritu de los santos dioses!»

Daniel interpreta el sueño del rey

19 Daniel, conocido también como Beltsasar, se quedó desconcertado por algún tiempo y aterrorizado por sus propios pensamientos; por eso el rey le dijo:

―Beltsasar, no te dejes alarmar por este sueño y su significado.

A esto Daniel respondió:

―¡Ojalá que el sueño y su significado tengan que ver con los acérrimos enemigos del rey! 20 La copa del árbol que veías crecer y fortalecerse tocaba el cielo; ¡hasta podía verse desde cualquier punto de la tierra! 21 Ese árbol tenía un hermoso follaje y daba abundantes frutos que alimentaban a todo el mundo; bajo su sombra se refugiaban las bestias salvajes, y en sus ramas anidaban las aves del cielo. 22 Ese árbol eres tú, rey, que te has hecho fuerte y poderoso, y con tu grandeza has alcanzado el cielo. ¡Tu dominio se extiende a los lugares más remotos de la tierra!

23 »Tú, rey, veías que del cielo bajaba un mensajero santo, el cual te ordenaba derribar el árbol y destruirlo, y dejarlo enterrado para que se empapara con el rocío del cielo, aunque tenías que sujetar con hierro y bronce el tocón y las raíces. De este modo viviría como los animales salvajes hasta que transcurrieran siete años.

24 »La interpretación del sueño, y el decreto que el Altísimo ha emitido contra ti, rey, es como sigue: 25 Serás apartado de la gente y habitarás con los animales salvajes; comerás pasto como el ganado, y te empaparás con el rocío del cielo. Siete años pasarán hasta que reconozcas que el Altísimo es el Soberano de todos los reinos del mundo, y que se los entrega a quien él quiere. 26 La orden de dejar el tocón y las raíces del árbol quiere decir que recibirás nuevamente el reino, cuando hayas reconocido que el verdadero reino es el del cielo. 27 Por lo tanto, oh rey, yo te ruego que aceptes el consejo que te voy a dar: Renuncia a tus pecados y actúa con justicia; renuncia a tu maldad y sé bondadoso con los oprimidos. Tal vez entonces tu prosperidad vuelva a ser la de antes».

28 En efecto, todo esto le sucedió al rey Nabucodonosor. 29 Doce meses después, mientras daba un paseo por la terraza del palacio real de Babilonia, 30 exclamó: «¡Mirad la gran Babilonia que he construido como capital del reino! ¡La he construido con mi gran poder, para mi propia honra!»

31 No había terminado de hablar cuando se escuchó una voz que desde el cielo decía:

«Este es el decreto en cuanto a ti, rey Nabucodonosor. Tu autoridad real se te ha quitado. 32 Serás apartado de la gente y vivirás entre los animales salvajes; comerás pasto como el ganado, y siete años transcurrirán hasta que reconozcas que el Altísimo es el Soberano de todos los reinos del mundo, y que se los entrega a quien él quiere».

33 Y al instante se cumplió lo anunciado a Nabucodonosor. Lo separaron de la gente, y comió pasto como el ganado. Su cuerpo se empapó con el rocío del cielo, y hasta el pelo y las uñas le crecieron como plumas y garras de águila.

34 Pasado ese tiempo yo, Nabucodonosor, elevé los ojos al cielo, y recobré el juicio. Entonces alabé al Altísimo; honré y glorifiqué al que vive para siempre:

Su dominio es eterno;
    su reino permanece para siempre.
35 Ninguno de los pueblos de la tierra
    merece ser tenido en cuenta.
Dios hace lo que quiere
    con los poderes celestiales
    y con los pueblos de la tierra.
No hay quien se oponga a su poder
    ni quien le pida cuentas de sus actos.

36 Recobré el juicio, y al momento me fueron devueltos la honra, el esplendor y la gloria de mi reino. Mis consejeros y cortesanos vinieron a buscarme, y me fue devuelto el trono. ¡Llegué a ser más poderoso que antes! 37 Por eso yo, Nabucodonosor, alabo, exalto y glorifico al Rey del cielo, porque siempre procede con rectitud y justicia, y es capaz de humillar a los soberbios.

Notas al pie

  1. 4:16 años. Lit. tiempos; también en vv. 23,25,32.

Nouă Traducere În Limba Română

Daniel 4

Visul lui Nebucadneţar

1„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile şi oamenii de orice limbă, care locuiesc pe tot pământul,

Pacea să vă fie înmulţită![a]

Mi s-a părut potrivit să vă povestesc semnele şi minunile pe care le-a făcut faţă de mine Dumnezeul cel Preaînalt.

Cât de mari sunt semnele Lui
    şi cât de puternice sunt minunile Lui!
Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică,
    iar stăpânirea Lui dăinuie din generaţie în generaţie.

Eu, Nebucadneţar, trăiam fără griji în casa mea şi eram fericit în palatul meu. Dar am avut un vis care m-a îngrozit; gândurile pe care le-am avut în timp ce eram în patul meu şi viziunile din mintea mea m-au înspăimântat. De aceea am dat poruncă să fie aduşi înaintea mea toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi facă cunoscută interpretarea visului. Atunci au venit magicienii, descântătorii, astrologii[b] şi ghicitorii, le-am spus visul, dar ei n-au putut să-mi dea interpretarea. La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit şi Beltşaţar, după numele zeului meu,[c] şi care are în el duhul sfinţilor zei.

I-am povestit şi lui visul, zicându-i:

– Beltşaţare, căpetenie a magicienilor, ştiu că ai în tine duhul sfinţilor zei şi că pentru tine nici un mister nu este greu. Iată viziunile pe care le-am văzut în visul meu;[d] spune-mi interpretarea lor! 10 Iată viziunile din mintea mea pe care le-am avut în timp ce dormeam: mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălţimea lui era foarte mare. 11 Copacul a crescut mare şi puternic şi vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ. 12 Frunzişul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toţi. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului şi printre ramurile lui îşi făceau cuib păsările cerului. Din el era hrănită orice făptură.

13 Am continuat să mă uit în viziunile care-mi treceau prin minte în timp ce eram în patul meu, şi iată că din ceruri a coborât un străjer, o făptură sfântă[e]. 14 El a strigat cu putere, zicând astfel: «Retezaţi copacul şi tăiaţi-i ramurile! Despuiaţi-l de frunze şi împrăştiaţi-i roadele! Alungaţi fiarele de sub el şi păsările dintre ramurile lui! 15 Lăsaţi-i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ şi prindeţi-l cu legături de fier şi de aramă în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului şi să-i fie partea la un loc cu fiarele pe iarba pământului. 16 Să-i fie schimbată inima de om şi să i se dea o inimă de fiară, până când vor trece peste el şapte vremuri[f]!

17 Sentinţa este proclamată prin străjeri, verdictul este anunţat prin sfinţi, pentru ca cei vii să ştie că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că El o dă cui vrea şi ridică peste ea chiar şi pe cel mai smerit dintre oameni.»

18 Acesta este visul pe care eu, împăratul Nebucadneţar, l-am avut. Beltşaţar, spune-mi tu interpretarea, căci nici unul dintre toţi înţelepţii împărăţiei nu pot să-mi facă cunoscută interpretarea. Tu însă poţi, pentru că ai în tine duhul sfinţilor zei.

Daniel interpretează visul împăratului

19 Atunci Daniel – numit şi Beltşaţar – a rămas înmărmurit pentru câteva clipe şi gândurile îl îngrozeau. Împăratul a zis:

– Beltşaţar, să nu te înspăimânte nici visul, nici interpretarea lui!

Beltşaţar a răspuns:

– Stăpâne, visul acesta să fie pentru cei ce te urăsc, iar interpretarea lui – pentru duşmanii tăi! 20 Copacul pe care l-ai văzut că a crescut mare şi puternic şi s-a înălţat până la cer, de putea fi văzut de întreg pământul, 21 copacul cu frunzişul frumos, cu roade numeroase şi în care se găsea hrană pentru toţi, copacul acesta, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi printre ale cărui ramuri îşi făceau cuib păsările cerului, 22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic. Măreţia ta a crescut şi s-a înălţat până la cer, iar stăpânirea ta s-a întins până la marginile pământului.

23 Cât priveşte străjerul sfânt pe care împăratul l-a văzut coborând din ceruri şi zicând: «Retezaţi copacul şi distrugeţi-l! Lăsaţi-i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ şi prindeţi-l cu legături de fier şi aramă în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului şi să-i fie partea la un loc cu fiarele câmpului, până când vor trece peste el şapte vremuri!», 24 iată care este interpretarea, împărate, şi iată care este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini cu privire la stăpânul meu, împăratul: 25 te vor izgoni dintre oameni şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi şi te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece şapte vremuri peste tine până când vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că El o dă cui vrea. 26 Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăţia ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaşte stăpânirea Cerului. 27 De aceea, împărate, primeşte sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, şi încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Şi poate că ţi se va prelungi bunăstarea!

Visul împăratului se împlineşte

28 Toate s-au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadneţar. 29 După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, 30 împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l-am construit eu ca reşedinţă împărătească, prin măreţia puterii mele şi pentru gloria maiestăţii mele?»

31 Nici nu ieşiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas s-a coborât din cer, zicând: «Iată ce se porunceşte cu privire la tine, împărate Nebucadneţar: ‘Împărăţia îţi este luată. 32 Te vor izgoni dintre oameni şi locuinţa ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi şi vor trece şapte vremuri peste tine, până când vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că El o dă cui vrea.’»

33 Chiar în clipa aceea s-a şi împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadneţar. El a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile – ca ghearele păsărilor.

34 Când s-au împlinit zilele, eu, Nebucadneţar, mi-am ridicat ochii spre cer şi mi-am recăpătat judecata. L-am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L-am lăudat şi L-am slăvit pe Cel Veşnic Viu.

Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică,
    iar Împărăţia Lui dăinuie din generaţie în generaţie.
35 Toţi locuitorii pământului
    sunt socotiţi ca un nimic;
El face ce vrea
    cu oştirea cerurilor
        şi cu locuitorii pământului.
Nu există nimeni care să-L poată opri
    sau care să-I poată zice: «Ce faci?»

36 Atunci mi-am recăpătat judecata şi mi-au fost date înapoi gloria împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea. Sfetnicii şi nobilii mei m-au căutat din nou şi am fost pus iarăşi la conducerea împărăţiei mele, iar măreţia dinainte a sporit şi mai mult. 37 Acum dar eu, Nebucadneţar, Îl laud, Îl înalţ şi Îl slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să-i smerească pe cei ce umblă în mândrie.“

Notas al pie

  1. Daniel 4:1 Sau: Pace şi prosperitate!
  2. Daniel 4:7 Vezi nota de la 2:2
  3. Daniel 4:8 Vezi nota de la 1:7
  4. Daniel 4:9 TM; Teodotion: Iată visul pe care l-am avut;
  5. Daniel 4:13 Sau: un înger; şi în vs. 17, 23
  6. Daniel 4:16 Sintagma şapte vremuri face referire, probabil, la o perioadă de şapte ani. Termenul aramaic pentru vremuri (sau perioade, anotimpuri) se referă la un anumit anotimp, la o anumită perioadă a anului, înţelegând prin aceasta întregul an (de ex., „şapte primăveri“ înseamnă „şapte ani“); şi în vs. 23, 25, 32; contextul arată clar că este vorba de o perioadă definită de timp