Nabucodonosor, árbol caído
1El rey Nabucodonosor,
a todos los pueblos y naciones que habitan en este mundo, y a toda lengua:
¡Paz y prosperidad para todos!
2Me es grato daros a conocer las señales y maravillas que el Dios Altísimo ha realizado en mi favor. 3¡Cuán grandes son sus señales! ¡Cuán portentosas son sus maravillas! ¡Su reino es un reino eterno! ¡Su soberanía permanece de generación en generación!
4Yo, Nabucodonosor, estaba en mi palacio, feliz y lleno de prosperidad, 5cuando tuve un sueño que me infundió miedo. Recostado en mi lecho, las imágenes y visiones que pasaron por mi mente me llenaron de terror. 6Ordené entonces que vinieran a mi presencia todos los sabios de Babilonia para que me interpretaran el sueño. 7Cuando llegaron los magos, hechiceros, astrólogos y adivinos, les conté mi sueño, pero no me lo pudieron interpretar. 8Finalmente Daniel, que en honor a mi dios también se llama Beltsasar, se presentó ante mí y le conté mi sueño, pues en él reposa el espíritu de los santos dioses.
9Yo le dije: «Beltsasar, jefe de los magos, yo sé que en ti reposa el espíritu de los santos dioses, y que no hay para ti ningún misterio demasiado difícil de resolver. Te voy a contar mi sueño, y quiero que me digas lo que significa. 10Y esta es la tremenda visión que tuve mientras reposaba en mi lecho: Veía ante mí un árbol de altura impresionante, plantado en medio de la tierra. 11El árbol creció y se hizo fuerte, y su copa tocaba el cielo, ¡hasta podía verse desde cualquier punto de la tierra! 12Tenía un hermoso follaje y abundantes frutos; ¡todo el mundo hallaba en él su alimento! Hasta las bestias salvajes venían a refugiarse bajo su sombra, y en sus ramas anidaban las aves del cielo. ¡Ese árbol alimentaba a todos los animales!
13»En la visión que tuve mientras reposaba en mi lecho, vi ante mí a un mensajero santo que descendía del cielo 14y que fuertemente me gritaba: “¡Derriba el árbol y córtale las ramas; arráncale las hojas y esparce los frutos! ¡Haz que las bestias huyan de su sombra, y que las aves abandonen sus nidos! 15Pero deja enterrados el tocón y las raíces; sujétalos con hierro y bronce entre la hierba del campo. Deja que se empape con el rocío del cielo, y que habite con los animales y entre las plantas de la tierra. 16Deja que su mente humana se trastorne y se vuelva como la de un animal, hasta que hayan transcurrido siete años.4:16 años. Lit. tiempos; también en vv. 23,25,32. 17Los santos mensajeros han anunciado la decisión, es decir, el veredicto, para que todos los vivientes reconozcan que el Dios Altísimo es el Soberano de todos los reinos humanos, y que se los entrega a quien él quiere, y hasta pone sobre ellos al más humilde de los hombres”.
18»Yo, Nabucodonosor, tuve este sueño. Ahora tú, Beltsasar, dime qué es lo que significa, ya que ninguno de los sabios de mi reino me lo pudo interpretar. ¡Pero tú sí puedes hacerlo, porque en ti reposa el espíritu de los santos dioses!»
Daniel interpreta el sueño del rey
19Daniel, conocido también como Beltsasar, se quedó desconcertado por algún tiempo y aterrorizado por sus propios pensamientos; por eso el rey le dijo:
―Beltsasar, no te dejes alarmar por este sueño y su significado.
A esto Daniel respondió:
―¡Ojalá que el sueño y su significado tengan que ver con los acérrimos enemigos del rey! 20La copa del árbol que veías crecer y fortalecerse tocaba el cielo; ¡hasta podía verse desde cualquier punto de la tierra! 21Ese árbol tenía un hermoso follaje y daba abundantes frutos que alimentaban a todo el mundo; bajo su sombra se refugiaban las bestias salvajes, y en sus ramas anidaban las aves del cielo. 22Ese árbol eres tú, rey, que te has hecho fuerte y poderoso, y con tu grandeza has alcanzado el cielo. ¡Tu dominio se extiende a los lugares más remotos de la tierra!
23»Tú, rey, veías que del cielo bajaba un mensajero santo, el cual te ordenaba derribar el árbol y destruirlo, y dejarlo enterrado para que se empapara con el rocío del cielo, aunque tenías que sujetar con hierro y bronce el tocón y las raíces. De este modo viviría como los animales salvajes hasta que transcurrieran siete años.
24»La interpretación del sueño, y el decreto que el Altísimo ha emitido contra ti, rey, es como sigue: 25Serás apartado de la gente y habitarás con los animales salvajes; comerás pasto como el ganado, y te empaparás con el rocío del cielo. Siete años pasarán hasta que reconozcas que el Altísimo es el Soberano de todos los reinos del mundo, y que se los entrega a quien él quiere. 26La orden de dejar el tocón y las raíces del árbol quiere decir que recibirás nuevamente el reino, cuando hayas reconocido que el verdadero reino es el del cielo. 27Por lo tanto, oh rey, yo te ruego que aceptes el consejo que te voy a dar: Renuncia a tus pecados y actúa con justicia; renuncia a tu maldad y sé bondadoso con los oprimidos. Tal vez entonces tu prosperidad vuelva a ser la de antes».
28En efecto, todo esto le sucedió al rey Nabucodonosor. 29Doce meses después, mientras daba un paseo por la terraza del palacio real de Babilonia, 30exclamó: «¡Mirad la gran Babilonia que he construido como capital del reino! ¡La he construido con mi gran poder, para mi propia honra!»
31No había terminado de hablar cuando se escuchó una voz que desde el cielo decía:
«Este es el decreto en cuanto a ti, rey Nabucodonosor. Tu autoridad real se te ha quitado. 32Serás apartado de la gente y vivirás entre los animales salvajes; comerás pasto como el ganado, y siete años transcurrirán hasta que reconozcas que el Altísimo es el Soberano de todos los reinos del mundo, y que se los entrega a quien él quiere».
33Y al instante se cumplió lo anunciado a Nabucodonosor. Lo separaron de la gente, y comió pasto como el ganado. Su cuerpo se empapó con el rocío del cielo, y hasta el pelo y las uñas le crecieron como plumas y garras de águila.
34Pasado ese tiempo yo, Nabucodonosor, elevé los ojos al cielo, y recobré el juicio. Entonces alabé al Altísimo; honré y glorifiqué al que vive para siempre:
Su dominio es eterno;
su reino permanece para siempre.
35Ninguno de los pueblos de la tierra
merece ser tenido en cuenta.
Dios hace lo que quiere
con los poderes celestiales
y con los pueblos de la tierra.
No hay quien se oponga a su poder
ni quien le pida cuentas de sus actos.
36Recobré el juicio, y al momento me fueron devueltos la honra, el esplendor y la gloria de mi reino. Mis consejeros y cortesanos vinieron a buscarme, y me fue devuelto el trono. ¡Llegué a ser más poderoso que antes! 37Por eso yo, Nabucodonosor, alabo, exalto y glorifico al Rey del cielo, porque siempre procede con rectitud y justicia, y es capaz de humillar a los soberbios.
Visul lui Nebucadnețar
1„Nebucadnețar, împăratul,
Către toate popoarele, neamurile și oamenii de orice limbă, care locuiesc pe tot pământul;
Pacea să vă fie înmulțită!1 Sau: Pace și prosperitate!
2Mi s‑a părut potrivit să vă povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut față de mine Dumnezeul cel Preaînalt.
3Cât de mari sunt semnele Lui
și cât de puternice sunt minunile Lui!
Împărăția Lui este o împărăție veșnică,
iar stăpânirea Lui dăinuie din generație în generație.
4Eu, Nebucadnețar, trăiam fără griji în casa mea și eram fericit în palatul meu. 5Dar am avut un vis care m‑a îngrozit; gândurile pe care le‑am avut în timp ce eram în patul meu și viziunile din mintea mea m‑au înspăimântat. 6De aceea am dat poruncă să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi facă cunoscută interpretarea visului. 7Atunci au venit magicienii, descântătorii, astrologii7 Vezi nota de la 2:2. și ghicitorii, le‑am spus visul, dar ei n‑au putut să‑mi dea interpretarea. 8La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit și Beltșațar, după numele dumnezeului meu,8 Vezi nota de la 1:7. și care are în el duhul sfinților dumnezei.
I‑am istorisit visul, zicând:
9– Beltșațar, căpetenie a magicienilor, știu că ai în tine duhul sfinților dumnezei și că pentru tine niciun mister nu este greu. Iată viziunile pe care le‑am văzut în visul meu; spune‑mi interpretarea lor! 10Iată viziunile din mintea mea pe care le‑am avut în timp ce dormeam: mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. 11Copacul a crescut mare și puternic și vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ. 12Frunzișul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului și printre ramurile lui își făceau cuib păsările cerului. Și din el era hrănită orice făptură.
13Am continuat să mă uit în viziunile care‑mi treceau prin cap în timp ce eram în patul meu, și iată că un străjer sfânt a coborât din ceruri. 14El a strigat cu putere, zicând astfel: «Retezați copacul și tăiați‑i ramurile! Despuiați‑l de frunze și împrăștiați‑i roadele! Alungați fiarele de sub el și păsările dintre ramurile lui! 15Lăsați‑i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți‑l cu legături de fier și de bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să‑i fie partea la un loc cu fiarele pe iarba pământului. 16Să‑i fie schimbată inima de om și să i se dea o inimă de fiară, până când vor trece peste el șapte vremuri16, 23, 25, 32 Sintagma șapte vremuri face referire, probabil, la o perioadă de șapte ani. Termenul aramaic pentru vremuri (sau perioade, anotimpuri) se referă la un anumit anotimp, la o anumită perioadă a anului, înțelegând prin aceasta întregul an (de ex., „șapte primăveri“ înseamnă „șapte ani“); contextul arată clar că este vorba de o perioadă definită de timp.!
17Sentința este proclamată prin străjeri, verdictul este anunțat prin cei sfinți, pentru ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și ridică peste ea chiar și pe cel mai smerit dintre oameni.»
18Acesta este visul pe care eu, împăratul Nebucadnețar, l‑am avut. Beltșațar, spune‑mi tu interpretarea, căci toți înțelepții împărăției mele nu pot să‑mi facă cunoscută interpretarea. Tu însă poți, pentru că ai în tine duhul sfinților dumnezei.
Daniel interpretează visul împăratului
19Atunci Daniel – numit și Beltșațar – a rămas înmărmurit pentru câteva clipe și gândurile îl îngrozeau.
Împăratul a zis:
– Beltșațar, să nu te înspăimânte nici visul, nici interpretarea lui!
Beltșațar a răspuns:
– Domnul meu, visul acesta să fie pentru cei ce te urăsc, iar interpretarea lui – pentru dușmanii tăi! 20Copacul pe care l‑ai văzut că a crescut mare și puternic și s‑a înălțat până la cer, de putea fi văzut de întreg pământul, 21copacul cu frunzișul frumos, cu roade numeroase și în care se găsea hrană pentru toți, copacul acesta, sub care se adăposteau fiarele câmpului și printre ale cărui ramuri își făceau cuib păsările cerului, 22ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic. Măreția ta a crescut și s‑a înălțat până la cer, iar stăpânirea ta s‑a întins până la marginile pământului.
23Cât privește străjerul sfânt pe care împăratul l‑a văzut coborând din ceruri și zicând: «Retezați copacul și distrugeți‑l! Lăsați‑i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți‑l cu legături de fier și bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să‑i fie partea la un loc cu fiarele câmpului, până când vor trece peste el șapte vremuri!», 24iată care este interpretarea, împărate, și iată care este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini cu privire la stăpânul meu, împăratul: 25te vor izgoni dintre oameni și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece șapte vremuri peste tine până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. 26Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăția ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaște stăpânirea Cerului. 27De aceea, împărate, primește sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, și încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Și poate că ți se va prelungi bunăstarea!
Visul împăratului se împlinește
28Toate s‑au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadnețar. 29După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, 30împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l‑am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?»
31Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas a coborât din cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. 32Te vor izgoni dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea.’»
33Chiar în clipa aceea s‑a și împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadnețar. El a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile – ca ghearele păsărilor. 34Când s‑au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi‑am ridicat ochii spre cer și mi‑am recăpătat judecata. L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L‑am lăudat și L‑am slăvit pe Cel Veșnic Viu.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică,
iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație.
35Toți locuitorii pământului
sunt considerați ca un nimic;
El face ce vrea
cu oștirea cerurilor
și cu locuitorii pământului.
Nu există nimeni care să‑L lovească peste mână
și să‑I zică: «Ce‑ai făcut?»
36Atunci mi‑am recăpătat judecata și mi‑au fost date înapoi gloria împărăției mele, măreția și strălucirea mea. Sfetnicii și nobilii mei m‑au căutat din nou și am fost pus iarăși la conducerea împărăției mele, iar măreția dinainte a sporit și mai mult. 37Acum dar eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevăr, căile Lui sunt dreptate și El poate să‑i smerească pe cei ce umblă în mândrie.“
