2 Reyes 4 – CST & NTLR

Nueva Versión Internacional (Castilian)

2 Reyes 4:1-44

El aceite de la viuda

1La viuda de un miembro de la comunidad de los profetas le suplicó a Eliseo:

―Mi esposo, tu siervo, ha muerto, y tú sabes que él era fiel4:1 era fiel. Lit. temía. al Señor. Ahora resulta que el hombre con quien estamos endeudados ha venido para llevarse a mis dos hijos como esclavos.

2―¿Y qué puedo hacer por ti? —le preguntó Eliseo—. Dime, ¿qué tienes en casa?

―Tu sierva no tiene nada en casa —le respondió—, excepto un poco de aceite.

3Eliseo le ordenó:

―Sal y pide a tus vecinos que te presten sus vasijas; consigue todas las que puedas. 4Luego entra en la casa con tus hijos y cierra la puerta. Echa aceite en todas las vasijas y, a medida que las llenes, ponlas aparte.

5En seguida la mujer dejó a Eliseo y se fue. Luego se encerró con sus hijos y empezó a llenar las vasijas que ellos le pasaban. 6Cuando ya todas estuvieron llenas, ella le pidió a uno de sus hijos que le pasara otra más, y él respondió: «Ya no hay». En ese momento se acabó el aceite.

7La mujer fue y se lo contó al hombre de Dios, quien le mandó: «Ahora ve a vender el aceite, y paga tus deudas. Con el dinero que te sobre, podréis vivir tú y tus hijos».

El hijo de la sunamita

8Un día, cuando Eliseo pasaba por Sunén, cierta mujer de buena posición le insistió que comiera en su casa. Desde entonces, siempre que pasaba por ese pueblo, comía allí. 9La mujer le dijo a su esposo: «Mira, yo estoy segura de que este hombre que siempre nos visita es un santo hombre de Dios. 10Hagámosle un cuarto en la azotea, y pongámosle allí una cama, una mesa con una silla, y una lámpara. De ese modo, cuando nos visite, tendrá un lugar donde quedarse».

11En cierta ocasión Eliseo llegó, fue a su cuarto y se acostó. 12Luego le dijo a su criado Guiezi:

―Llama a la señora.4:12 señora. Lit. sunamita; también en v. 36.

El criado así lo hizo, y ella se presentó. 13Entonces Eliseo le dijo a Guiezi:

―Dile a la señora: “¡Te has tomado muchas molestias por nosotros! ¿Qué puedo hacer por ti? ¿Quieres que le hable al rey o al jefe del ejército en tu favor?”

Pero ella le respondió:

―Yo vivo segura en medio de mi pueblo.

14Eliseo le preguntó a Guiezi:

―¿Qué puedo hacer por ella?

―Bueno —contestó el siervo— ella no tiene hijos, y su esposo ya es anciano.

15―Llámala —ordenó Eliseo.

Guiezi la llamó, y ella se detuvo en la puerta. 16Entonces Eliseo le prometió:

―El año que viene, por esta fecha, estarás abrazando un hijo.

―¡No, mi señor, hombre de Dios! —exclamó ella—. No engañes a tu sierva.

17En efecto, la mujer quedó embarazada. Y al año siguiente, por esa misma fecha, dio a luz un hijo, tal como Eliseo se lo había dicho.

18El niño creció, y un día salió a ver a su padre, que estaba con los segadores. 19De pronto exclamó:

―¡Ay, mi cabeza! ¡Me duele la cabeza!

El padre le ordenó a un criado:

―¡Llévaselo a su madre!

20El criado lo cargó y se lo llevó a la madre, la cual lo tuvo en sus rodillas hasta el mediodía. A esa hora, el niño murió. 21Entonces ella subió, lo puso en la cama del hombre de Dios y, cerrando la puerta, salió. 22Después llamó a su esposo y le dijo:

―Préstame un criado y una burra; en seguida vuelvo. Voy de prisa a ver al hombre de Dios.

23―¿Para qué vas a verle hoy? —le preguntó su esposo—. No es día de luna nueva ni sábado.

―No importa —respondió ella.

24Entonces hizo aparejar la burra y le ordenó al criado:

―¡Anda, vamos! No te detengas hasta que te lo diga.

25La mujer se puso en marcha y llegó al monte Carmelo, donde estaba Eliseo, el hombre de Dios. Este la vio a lo lejos y le dijo a su criado Guiezi:

―¡Mira! Ahí viene la sunamita. 26Corre a recibirla y pregúntale cómo está ella, y cómo están su esposo y el niño.

El criado fue, y ella respondió que todos estaban bien. 27Pero luego fue a la montaña y se abrazó a los pies del hombre de Dios. Guiezi se acercó con el propósito de apartarla, pero el hombre de Dios intervino:

―¡Déjala! Está muy angustiada, y el Señor me ha ocultado lo que pasa; no me ha dicho nada.

28―Señor mío —le dijo la mujer—, ¿acaso yo te pedí un hijo? ¿No te rogué que no me engañaras?

29Eliseo le ordenó a Guiezi:

―Arréglate la ropa, toma mi bastón y ponte en camino. Si te encuentras con alguien, no lo saludes; si alguien te saluda, no le respondas. Y, cuando llegues, coloca el bastón sobre la cara del niño.

30Pero la madre del niño exclamó:

―¡Te juro que no te dejaré solo! ¡Tan cierto como que el Señor y tú estáis vivos!

Así que Eliseo se levantó y fue con ella. 31Guiezi, que se había adelantado, llegó y colocó el bastón sobre la cara del niño, pero este no respondió ni dio ninguna señal de vida. Por tanto, Guiezi volvió para encontrarse con Eliseo y le dijo:

―El niño no despierta.

32Cuando Eliseo llegó a la casa, encontró al niño muerto, tendido sobre su cama. 33Entró al cuarto, cerró la puerta y oró al Señor. 34Luego subió a la cama y se tendió sobre el niño su boca sobre la boca del niño, sus ojos sobre los del niño y sus manos sobre las del niño, hasta que el cuerpo del niño empezó a entrar en calor. 35Eliseo se levantó y se puso a caminar de un lado a otro del cuarto, y luego volvió a tenderse sobre el niño. Esto lo hizo siete veces, al cabo de las cuales el niño estornudó y abrió los ojos.4:35 Esto lo … los ojos. Alt. El niño estornudó siete veces, y abrió los ojos. 36Entonces Eliseo le dijo a Guiezi:

―Llama a la señora.

Guiezi así lo hizo y, cuando la mujer llegó, Eliseo le dijo:

―Puedes llevarte a tu hijo.

37Ella entró, se arrojó a los pies de Eliseo y se postró rostro en tierra. Entonces tomó a su hijo y salió.

El milagro de la comida

38Eliseo regresó a Guilgal y se encontró con que en esos días había mucha hambre en el país. Por tanto, se reunió con la comunidad de profetas y le ordenó a su criado: «Pon esa olla grande en el fogón y prepara un guisado para los profetas».

39En eso, uno de ellos salió al campo para recoger hierbas; allí encontró una planta silvestre y arrancó varias frutas hasta llenar su manto. Al regresar, las cortó en pedazos y las echó en el guisado sin saber qué eran. 40Sirvieron el guisado, pero, cuando los hombres empezaron a comerlo, gritaron:

―¡Hombre de Dios, esto es veneno!4:40 esto es veneno. Lit. hay muerte en la olla.

Así que no pudieron comer. 41Entonces Eliseo ordenó:

―Traedme harina.

Y, después de echar la harina en la olla, dijo:

―Servid a la gente para que coma.

Y ya no hubo nada en la olla que les hiciera daño.

Alimentación de cien hombres

42De Baal Salisá llegó alguien que le llevaba al hombre de Dios pan de los primeros frutos: veinte panes de cebada y espigas de trigo fresco.4:42 espigas de trigo fresco. Alt. trigo fresco en su alforja. Eliseo le dijo a su criado:

―Dale de comer a la gente.

43―¿Cómo voy a alimentar a cien personas con esto? —replicó el criado.

Pero Eliseo insistió:

―Dale de comer a la gente, pues así dice el Señor: “Comerán y habrá de sobra”.

44Entonces el criado les sirvió el pan y, conforme a la palabra del Señor, la gente comió y hubo de sobra.

Nouă Traducere În Limba Română

2 Regi 4:1-44

Înmulțirea uleiului văduvei

1O femeie dintre soțiile fiilor profeților i s‑a plâns lui Elisei, zicând:

– Slujitorul tău, soțul meu, a murit și tu știi că slujitorul tău se temea de Domnul. Creditorul vine acum să‑i ia pe cei doi copii ai mei și să‑i facă robii lui.

2Elisei a întrebat‑o:

– Ce aș putea face pentru tine? Spune‑mi ce ai în casa ta?

Ea a răspuns:

– Roaba ta nu mai are nimic în casă, decât un vas cu ulei.

3Elisei a zis:

– Du‑te și cere vase de la toți vecinii tăi. Cere vase goale, și să nu fie puține. 4Când te vei întoarce, încuie ușa după tine și după fiii tăi. Apoi toarnă ulei în fiecare din aceste vase și, când vor fi pline, pune‑le deoparte.

5Atunci a plecat și a încuiat ușa după ea și după fiii săi. Ei apropiau vasele și ea turna ulei în ele.

6Când vasele au fost pline, ea i‑a zis fiului său:

– Mai adu‑mi un vas.

El i‑a răspuns:

– Nu mai este niciunul.

Atunci uleiul a încetat să mai curgă.

7După aceea s‑a dus și i‑a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. El i‑a zis: „Du‑te, vinde uleiul și plătește‑ți datoria, iar cu ce va rămâne vei putea trăi tu și fiii tăi.“

Învierea fiului șunamitei

8Într‑o zi, Elisei trecea prin Șunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Și ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. 9Ea i‑a zis soțului ei: „Iată, știu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10Să facem, te rog, pe acoperiș o mică odaie cu pereți și să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun și un sfeșnic, pentru ca oricând va veni la noi, să poată sta acolo.“

11Într‑o zi, când Elisei s‑a întors, a intrat în odaia de sus și s‑a culcat acolo. 12Apoi i‑a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam‑o pe șunamita aceasta!“ Ghehazi a chemat‑o și ea a stat înaintea lui. 13Elisei i‑a zis lui Ghehazi: „Spune‑i, te rog: «Iată că tu te‑ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce am putea să‑ți răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului oștirii?»“ Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.“13 Cu referire la clanul și familia din care făcea parte; cu alte cuvinte: Este cine să aibă grijă de mine.

14Elisei a zis:

– Ce putem face pentru ea?

Ghehazi a răspuns:

– Ei bine, ea nu are niciun fiu, iar soțul ei este bătrân.

15Elisei a zis:

– Cheam‑o!

El a chemat‑o, iar ea s‑a oprit în prag.

16Elisei a zis:

– La anul, pe vremea aceasta, vei ține în brațe un fiu.

Ea a zis:

– Nu, stăpânul meu! Să n‑o minți pe roaba ta, omule al lui Dumnezeu!

17Femeia a rămas însărcinată și a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, așa cum i‑a zis Elisei.

18Și copilul s‑a făcut mare. Într‑o zi, când se dusese la tatăl său, la secerători, 19copilul i‑a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“ Atunci tatăl i‑a zis unui slujitor: „Du‑l la mama lui!“ 20Acesta l‑a ridicat și l‑a dus la mama lui. Copilul a stat pe genunchii ei până la amiază, și apoi a murit. 21Atunci ea s‑a suit și l‑a culcat pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis ușa după ea și a ieșit.

22L‑a chemat pe soțul său și i‑a zis:

– Trimite‑mi, te rog, pe unul din slujitori și o măgăriță ca să mă duc repede până la omul lui Dumnezeu și să mă întorc.

23Dar el a întrebat‑o:

– De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă23 Vezi Num. 28:11-15., și nici Sabat.

Ea a răspuns:

– Fii pe pace!

24Și după ce a înșeuat măgărița, a zis slujitorului ei: „Mână și pleacă! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îți voi spune!“ 25Ea a plecat și a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut‑o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i‑a zis slujitorului său, Ghehazi: „Iată! Aceasta‑i șunamita! 26Acum, aleargă, te rog, ca s‑o întâmpini și întreab‑o dacă toate sunt bune cu ea, cu soțul ei și cu copilul ei.“ Ea i‑a răspuns: „Totul este bine!“

27După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i‑a îmbrățișat picioarele. Atunci Ghehazi s‑a apropiat ca s‑o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i‑a zis: „Las‑o, căci sufletul îi este amărât. Domnul mi‑a ascuns lucrul acesta și nu mi‑a spus.“ 28Ea a zis: „Am cerut eu oare un fiu stăpânului meu? Nu ți‑am spus eu să nu mă amăgești?“

29Elisei i‑a zis lui Ghehazi: „Încinge‑ți coapsele, ia toiagul meu în mână și fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu‑l saluți și, dacă te va saluta cineva, să nu‑i răspunzi. Să așezi toiagul meu pe fața băiatului.“ 30Dar mama băiatului a zis: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“ El s‑a ridicat și a urmat‑o.

31Ghehazi s‑a dus înainte, a așezat toiagul pe fața băiatului, dar el n‑a scos niciun sunet și n‑a dat niciun semn de viață. Apoi Ghehazi s‑a întors să‑l întâlnească pe Elisei și i‑a zis: „Băiatul nu s‑a trezit.“

32Când a ajuns Elisei în casă, iată că băiatul era mort, culcat pe patul lui. 33Elisei a intrat, a închis ușa după ei amândoi și s‑a rugat Domnului. 34Apoi a urcat în camera de sus și s‑a culcat peste copil, punându‑și gura lui pe gura acestuia, ochii lui pe ochii acestuia și mâinile lui pe mâinile acestuia. S‑a întins peste el, și trupul copilului s‑a încălzit. 35Elisei s‑a întors și s‑a plimbat prin casă, încoace și încolo, apoi a urcat din nou și s‑a întins peste copil. Atunci băiatul a strănutat de șapte ori și și‑a deschis ochii. 36Elisei l‑a chemat pe Ghehazi și i‑a zis: „Cheam‑o pe șunamită!“ Și el a chemat‑o. Când a ajuns la el, Elisei i‑a zis: „Ridică‑ți fiul!“ 37Ea a intrat și a căzut la picioarele lui, plecându‑se până la pământ. Apoi și‑a ridicat fiul și a ieșit.

Dregerea mâncării otrăvite

38Elisei s‑a întors la Ghilgal. În țară era foamete. În timp ce fiii profeților ședeau în fața lui, el i‑a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe ciorbă pentru profeți“. 39Unul din ei a ieșit în câmp pentru a aduna ierburi și a găsit o viță sălbatică. A cules din ea dovleci sălbatici, până și‑a umplut poala. Când s‑a întors, i‑a tăiat și i‑a pus în oala cu ciorbă, căci nu știa ce sunt. 40Apoi au dat oamenilor să le mănânce.

Dar când au început să mănânce din ciorbă, au strigat și au zis:

– Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!

Și n‑au putut să mănânce din ea.

41Elisei a zis:

– Aduceți făină.

El a aruncat făină în oală și a zis:

– Turnați ciorbă pentru oameni ca să mănânce.

Și n‑a mai fost nimic otrăvitor în oală.

Înmulțirea pâinii

42A venit un om din Baal-Șalișa, aducând omului lui Dumnezeu douăzeci de pâini de orz, din cele dintâi roade și spice proaspete într‑un sac. Elisei a zis:

– Dă‑le oamenilor să mănânce.

43Dar slujitorul său a zis:

– Cum pot să împart acestea la o sută de oameni?

Elisei a zis:

– Dă‑le oamenilor să mănânce, căci așa vorbește Domnul: „Vor mânca și va mai și rămâne!“

44Atunci le‑a pus pâine înainte, iar ei au mâncat și le‑a mai și rămas, după Cuvântul Domnului.