Elías y Abdías
1Después de un largo tiempo, en el tercer año, la palabra del Señor vino a Elías y le dio este mensaje: «Ve y preséntate ante Acab, y yo voy a enviar lluvia sobre la tierra». 2Así que Elías se puso en camino para presentarse ante Acab.
En Samaria había mucha hambre. 3Por lo tanto, Acab mandó llamar a Abdías, quien administraba su palacio y veneraba al Señor. 4Como Jezabel estaba acabando con los profetas del Señor, Abdías había tomado a cien de ellos y los había escondido en dos cuevas, cincuenta en cada una, y les había dado de comer y de beber. 5Acab instruyó a Abdías: «Recorre todo el país en busca de fuentes y ríos. Tal vez encontremos pasto para mantener vivos los caballos y las mulas, y no perdamos nuestras bestias». 6Así que se dividieron la tierra que iban a recorrer: Acab se fue en una dirección y Abdías, en la otra.
7Abdías iba por su camino cuando Elías le salió al encuentro. Al reconocerlo, Abdías se postró rostro en tierra y le preguntó:
―Mi señor Elías, ¿de veras eres tú?
8―Sí, soy yo —le respondió—. Ve a decirle a tu amo que aquí estoy.
9―¿Qué mal ha hecho este tu siervo —preguntó Abdías—, para que me entregues a Acab y él me mate? 10Tan cierto como que vive el Señor tu Dios, que no hay nación ni reino adonde mi amo no haya mandado a buscarte. Y a quienes afirmaban que no estabas allí, él los hacía jurar que no te habían encontrado. 11¿Y ahora tú me ordenas que vaya a mi amo y le diga que tú estás aquí? 12¡Qué sé yo a dónde te va a llevar el Espíritu del Señor cuando nos separemos! Si voy y le digo a Acab que tú estás aquí, y luego él no te encuentra, ¡me matará! Ten en cuenta que yo, tu siervo, he sido fiel al Señor desde mi juventud. 13¿No le han contado a mi señor lo que hice cuando Jezabel estaba matando a los profetas del Señor? ¡Pues escondí a cien de los profetas del Señor en dos cuevas, cincuenta en cada una, y les di de comer y de beber! 14¡Y ahora tú me ordenas que vaya a mi amo y le diga que estás aquí! ¡De seguro me matará!
15Elías le respondió:
―Tan cierto como que vive el Señor Todopoderoso, a quien sirvo, te aseguro que hoy me presentaré ante Acab.
Elías en el monte Carmelo
16Abdías fue a buscar a Acab y le informó de lo sucedido, así que este fue al encuentro de Elías 17y, cuando lo vio, le preguntó:
―¿Eres tú el que le está creando problemas a Israel?
18―No soy yo quien le está creando problemas a Israel —respondió Elías—. Quienes se los crean sois tú y tu familia, porque habéis abandonado los mandamientos del Señor y os habéis ido tras los baales. 19Ahora convoca de todas partes al pueblo de Israel, para que se reúna conmigo en el monte Carmelo con los cuatrocientos cincuenta profetas de Baal y los cuatrocientos profetas de la diosa Aserá que se sientan a la mesa de Jezabel.
20Acab convocó en el monte Carmelo a todos los israelitas y a los profetas. 21Elías se presentó ante el pueblo y dijo:
―¿Hasta cuándo vais a seguir indecisos?18:21 seguir indecisos. Lit. estar cojeando con dos muletas. Si el Dios verdadero es el Señor, debéis seguirlo; pero, si es Baal, seguidle a él.
El pueblo no dijo una sola palabra. 22Entonces Elías añadió:
―Yo soy el único que ha quedado de los profetas del Señor; en cambio, Baal cuenta con cuatrocientos cincuenta profetas. 23Traednos dos bueyes. Que escojan ellos uno, lo descuarticen y pongan los pedazos sobre la leña, pero sin prenderle fuego. Yo prepararé el otro buey y lo pondré sobre la leña, pero tampoco le prenderé fuego. 24Entonces invocaréis vosotros el nombre de vuestro dios, y yo invocaré el nombre del Señor. ¡El que responda con fuego, ese es el Dios verdadero!
Y todo el pueblo estuvo de acuerdo.
25Entonces Elías les dijo a los profetas de Baal:
―Ya que vosotros sois tantos, escoged uno de los bueyes y preparadlo primero. Invocad luego el nombre de vuestro dios, pero no prendáis fuego.
26Los profetas de Baal tomaron el buey que les dieron y lo prepararon, e invocaron el nombre de su dios desde la mañana hasta el mediodía.
―¡Baal, respóndenos! —gritaban, mientras daban brincos alrededor del altar que habían hecho.
Pero no se escuchó nada, pues nadie respondió. 27Al mediodía Elías comenzó a burlarse de ellos:
―¡Gritad más fuerte! —les decía—. Seguro que es un dios, pero tal vez esté meditando, o esté ocupado o de viaje. ¡A lo mejor se ha quedado dormido y hay que despertarlo!
28Comenzaron entonces a gritar más fuerte y, como era su costumbre, se cortaron con cuchillos y dagas hasta quedar bañados en sangre. 29Pasó el mediodía, y siguieron en este trance profético hasta la hora del sacrificio vespertino. Pero no se escuchó nada, pues nadie respondió ni prestó atención.
30Entonces Elías le dijo a la gente:
―¡Acercaos!
Así lo hicieron. Como habían dejado en ruinas el altar del Señor, Elías lo reparó. 31Luego recogió doce piedras, una por cada tribu descendiente de Jacob, a quien el Señor le había puesto por nombre Israel. 32Con las piedras construyó un altar en honor del Señor, y alrededor cavó una zanja en la que cabían quince litros18:32 quince litros. Lit. dos seah. de cereal. 33Colocó la leña, descuartizó el buey, puso los pedazos sobre la leña 34y dijo:
―Llenad de agua cuatro cántaros, y vaciadlos sobre el holocausto y la leña.
Luego dijo:
―Volved a hacerlo.
Y así lo hicieron.
―¡Hacedlo una vez más! —les ordenó.
Y por tercera vez vaciaron los cántaros. 35El agua corría alrededor del altar hasta llenar la zanja.
36A la hora del sacrificio vespertino, el profeta Elías dio un paso adelante y oró así: «Señor, Dios de Abraham, de Isaac y de Israel, que todos sepan hoy que tú eres Dios en Israel, y que yo soy tu siervo y he hecho todo esto en obediencia a tu palabra. 37¡Respóndeme, Señor, respóndeme, para que esta gente reconozca que tú, Señor, eres Dios, y que estás convirtiéndoles el corazón a ti!»
38En ese momento cayó el fuego del Señor y quemó el holocausto, la leña, las piedras y el suelo, y hasta lamió el agua de la zanja. 39Cuando vieron esto, todos se postraron y exclamaron: «¡El Señor es Dios! ¡El Señor es Dios!»
40Luego Elías les ordenó:
―¡Prended a los profetas de Baal! ¡Que no escape ninguno!
Tan pronto como los prendieron, Elías hizo que los bajaran al arroyo Quisón, y allí los ejecutó. 41Entonces Elías le dijo a Acab:
―Anda a tu casa, y come y bebe, porque ya se oye el ruido de un fuerte aguacero.
42Acab se fue a comer y beber, pero Elías subió a la cumbre del Carmelo, se inclinó hasta el suelo y puso el rostro entre las rodillas.
43―Ve y mira hacia el mar —le ordenó a su criado.
El criado fue y miró, y dijo:
―No se ve nada.
Siete veces le ordenó Elías que fuera a ver, 44y la séptima vez el criado le informó:
―Desde el mar viene subiendo una nube. Es tan pequeña como una mano.
Entonces Elías le ordenó:
―Ve y dile a Acab: “Engancha el carro y vete antes de que la lluvia te detenga”.
45Las nubes fueron oscureciendo el cielo; luego se levantó el viento y se desató una fuerte lluvia. Y Acab se fue en su carro hacia Jezrel. 46Entonces el poder del Señor vino sobre Elías, quien se ajustó el manto con el cinturón, se echó a correr y llegó a Jezrel antes que Acab.
Profetul Ilie anunță încetarea secetei
1După multe zile, Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ilie, în al treilea an, zicând: „Du‑te și înfățișează‑te înaintea lui Ahab! Voi da ploaie pe fața pământului.“ 2Ilie s‑a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab.
În Samaria era foamete mare. 3Ahab l‑a chemat pe Obadia, cel care răspundea de palat. Obadia se temea mult de Domnul, 4iar când Izabela i‑a omorât pe profeții Domnului, Obadia a luat o sută de profeți, a ascuns câte cincizeci în câte o peșteră și le‑a asigurat pâine și apă. 5Ahab i‑a zis lui Obadia: „Du‑te prin țară, pe la toate izvoarele de apă și pe la toate uedurile5 Vezi nota de la 2:37.! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii și catârii în viață, astfel încât să nu trebuiască să omorâm vreunul din animale.“ 6Apoi și‑au împărțit între ei teritoriul pe care urmau să‑l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7În timp ce era pe drum, iată că l‑a întâlnit Ilie.
El l‑a recunoscut, s‑a aruncat cu fața la pământ și l‑a întrebat:
– Tu ești, stăpânul meu Ilie?
8El i‑a răspuns:
– Eu sunt. Du‑te și spune‑i stăpânului tău: „Iată, a venit Ilie.“
9Obadia a zis:
– Cu ce am păcătuit, de‑l dai pe robul tău pe mâna lui Ahab ca să fie omorât? 10Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n‑a rămas niciun neam și niciun regat unde stăpânul meu să nu fi trimis să te caute. Iar când spuneau că nu ești acolo, punea regatul sau neamul acela să jure că nu te‑a găsit. 11Acum tu zici: „Du‑te și spune‑i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie.»“ 12Iar apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce pe nu știu unde! Astfel, dacă mă duc să‑i spun lui Ahab, iar el nu te va găsi, mă va ucide. Însă robul tău se teme de Domnul din tinerețea lui. 13Nu i s‑a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeții Domnului? Am ascuns o sută dintre profeții Domnului, câte cincizeci în câte o peșteră, și le‑am asigurat pâine și apă. 14Iar acum tu zici: „Du‑te și spune‑i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie.»“ Mă va ucide!
15Ilie a zis:
– Viu este Domnul Oștirilor15 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi: (1) la oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) la corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte]., înaintea Căruia stau, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab.
Ilie pe muntele Carmel
16Obadia a pornit să‑l întâmpine pe Ahab și să‑l înștiințeze. Apoi Ahab s‑a dus să‑l întâlnească pe Ilie.
17Când Ahab l‑a văzut pe Ilie, i‑a zis:
– Tu ești acela care‑l nenorocește pe Israel?
18Ilie a răspuns:
– Nu eu l‑am nenorocit pe Israel, ci tu și familia tatălui tău, prin faptul că ați părăsit poruncile Domnului și te‑ai dus după Baal18 Vezi nota de la 16:31 [peste tot în capitol].. 19Strânge acum tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal și pe cei patru sute de profeți ai Așerei19 Vezi nota de la 15:13., care mănâncă la masa Izabelei.
20Ahab a trimis după toți fiii lui Israel și i‑a strâns pe profeți la muntele Carmel.
21Atunci Ilie s‑a apropiat de tot poporul și a zis:
– Până când veți mai șchiopăta între două cârje21 Această expresie idiomatică s‑ar putea reda în limbajul actual prin: Până când veți mai șovăi între două convingeri?? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați‑L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmați‑l pe acesta!
Poporul nu i‑a răspuns nimic.
22Apoi Ilie a zis poporului:
– Eu sunt singurul care am rămas dintre profeții Domnului, iar profeții lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci. 23Să ni se dea doi tauri. Ei să‑și aleagă un taur, să‑l taie în bucăți și să‑l așeze pe lemnele de pe altar, dar să nu‑i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și‑l voi așeza pe lemne, dar nu‑i voi da foc. 24Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu.
Tot poporul a răspuns și a zis:
– Propunerea este bună.
25Ilie le‑a zis profeților lui Baal: „Alegeți‑vă un taur și pregătiți‑l voi mai întâi, pentru că sunteți mai mulți. Apoi chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeți voi focul.“ 26Ei au luat taurul oferit lor și l‑au pregătit.
Apoi au chemat numele lui Baal de dimineața până la amiază, zicând: „Baal, răspunde‑ne!“ Dar nu s‑a auzit niciun glas. Nimeni n‑a răspuns, deși ei săreau în jurul altarului pe care‑l construiseră.
27La amiază, Ilie și‑a bătut joc de ei, zicând: „Strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează sau este ocupat sau se află în călătorie! Poate că doarme și se va trezi!“ 28Ei au strigat mai tare și, după obiceiul lor, și‑au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele până a început să le curgă sângele pe ei. 29După ce a trecut miezul zilei, ei au profețit până când se aducea darul de mâncare, dar nu s‑a auzit niciun glas, niciun răspuns, niciun semn de luare aminte.
30Atunci Ilie a zis întregului popor:
– Apropiați‑vă de mine!
Și tot poporul s‑a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului, care fusese dărâmat. 31Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise, zicând: „Numele tău va fi Israel!“ 32Cu aceste pietre, a zidit un altar în Numele Domnului. Apoi a făcut un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri32 Aproximativ 15 l. de sămânță. 33A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l‑a așezat pe altar, deasupra lemnelor.
34Apoi le‑a zis:
– Umpleți patru urcioare cu apă și goliți‑le peste arderea‑de‑tot și peste lemne! Faceți lucrul acesta încă o dată! a zis el. Și ei l‑au făcut încă o dată. Faceți lucrul acesta și a treia oară! Iar ei l‑au făcut și a treia oară.
35Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul. 36În timp ce se aducea darul de mâncare, profetul Ilie s‑a apropiat și a zis:
„Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. 37Răspunde‑mi, Doamne! Răspunde‑mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și că Tu le întorci inimile spre Tine!“
38Atunci a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea‑de‑tot, lemnele, pietrele și pământul și a înghițit și apa care era în șanț. 39Când a văzut tot poporul lucrul acesta, s‑au aruncat cu fața la pământ și au zis: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“
40Ilie le‑a zis:
– Prindeți‑i pe profeții lui Baal! Niciunul dintre ei să nu scape!
I‑au prins, iar Ilie i‑a coborât la râul Chișon și i‑a înjunghiat acolo.
41Apoi Ilie i‑a zis lui Ahab:
– Suie‑te, mănâncă și bea, căci se aude vuietul unei ploi puternice.
42Ahab s‑a suit să mănânce și să bea, dar Ilie a urcat pe vârful Carmelului, s‑a plecat la pământ, și‑a așezat fața pe genunchi 43și i‑a zis slujitorului său:
– Te rog, suie‑te și uită‑te în direcția mării!
El s‑a suit și s‑a uitat.
Apoi a zis:
– Nu este nimic!
Ilie i‑a zis de șapte ori:
– Du‑te din nou!
44A șaptea oară, slujitorul a zis:
– Iată, un nor mic cât o palmă de om se ridică din mare!
Ilie a zis:
– Suie‑te și spune‑i lui Ahab: „Pregătește‑ți carul și coboară‑te, ca să nu te prindă ploaia!“
45Între timp cerul s‑a înnegrit de nori, a început să sufle vântul și s‑a pornit o ploaie puternică. Ahab s‑a urcat în car și s‑a dus la Izreel. 46Mâna Domnului a venit peste Ilie, care și‑a încins coapsele și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.
