約押勸告大衛
1有人告訴約押，說：「王在為押沙龍哀傷痛哭。」 2士兵們聽說王為押沙龍哀痛，勝利的歡騰頓時變為一片哀愁。 3那一天，眾人都靜悄悄地回城去，好像敗兵一樣羞愧萬分。 4王仍掩面痛哭：「我兒押沙龍啊！押沙龍！我兒！我兒啊！」 5約押就進到屋裡，對王說：「你的僕人們救了你和你妻妾兒女的性命，你今天卻使他們感到羞愧。 6仇視你的人，你倒去愛他；那些愛你的人，你反憎惡他們。這表明我王的心中根本沒有我們這些將領和部下。我想，要是死去的不是押沙龍而是我們，你就高興了。 7你現在應該出去安撫士兵們。我憑耶和華起誓，如果你不這樣做，今天晚上必無一人再追隨你。那將是你一生所遭遇的最大災難！」 8於是王出去坐在城門口，眾人聽說後，都來到他面前。這時，跟隨押沙龍的以色列人都各自逃回家去了。
大衛返回耶路撒冷
9以色列各支派的人都在紛紛議論：「王曾把我們從眾仇敵和非利士人手中救出來。如今他為了躲避押沙龍而逃離本國。 10我們膏立為王的押沙龍已經死了，為什麼無人說請王回來呢？」
11大衛王派人去對祭司撒督和亞比亞他說：「你們去問猶大的長老，『全以色列已經準備迎接王回宮，你們為什麼遲遲沒有反應？ 12你們是王的弟兄，是王的骨肉，為什麼遲遲沒有迎接王回宮？』 13你們也要對亞瑪撒說，『你是我的骨肉，要是我不立你為元帥取代約押，願上帝重重地處罰我。』」 14王的這番話打動了所有猶大人的心，他們派人去請王和王的臣僕回來。
15王便啟程回宮。他來到約旦河時，猶大人都到吉甲來迎接他，要護送他過河。 16來自巴戶琳的便雅憫人基拉的兒子示每也急忙跟著猶大人趕來迎接大衛王， 17有一千便雅憫人跟示每一起去迎接大衛王。掃羅的僕人洗巴帶著十五個兒子和二十個僕人也趕到約旦河。 18他們渡到河對面幫助王的家眷過河，為王效勞。王正要過河的時候，基拉的兒子示每就俯伏在他面前， 19說：「求我主饒恕僕人的罪過！僕人在我主我王離開耶路撒冷時所犯的罪，求我王不要記在心上。 20僕人自知有罪，所以今天我是整個約瑟家族中第一個迎接我主我王的人。」 21洗魯雅的兒子亞比篩說：「示每曾經咒罵耶和華所膏立的君王，難道不應該處死他嗎？」 22大衛說：「洗魯雅的兒子，你為何這樣說話？你今天是在跟我作對。今天在以色列怎麼可以處死人呢？難道我不知道今天我是以色列的王嗎？」 23於是大衛起誓不殺示每。
24掃羅的孫子米非波設也來迎接王。從王離開那天，直到大衛平安回來之日，他沒有修過腳，沒有剃過鬍子，也沒有洗過衣服。 25他到耶路撒冷來迎接王，王問他：「米非波設，當時你為什麼不跟我一起走呢？」 26米非波設答道：「我主我王，我是瘸腿的，我本想預備一頭驢騎著與我王同去，是我的僕人洗巴欺騙了我。 27他在我主我王面前譭謗我。我主我王就像上帝的天使，請王定奪。 28我父全家在我主我王面前都是該死的，但王卻讓我與王同席吃飯，我還能向王要求什麼呢？」 29王對他說：「不要再提這事了，我決定讓你和洗巴平分土地。」 30米非波設說：「把土地都給他吧，我主我王平安地回來就好了。」
31基列人巴西萊也從羅基琳下來護送王過約旦河，然後送王上路。 32那時，巴西萊已經是八十高齡了。王留在瑪哈念的時候，他曾供應王食物，因為他非常富有。 33王對巴西萊說：「你跟我一同回耶路撒冷，我會照顧你。」 34巴西萊說：「我何必跟王一同去耶路撒冷呢？我還能活多久呢？ 35我已經八十歲了，美醜難分，食不知味，樂不辨音，何必為我主我王添麻煩呢？ 36僕人只不過是陪王過約旦河，王何必給我這麼大的賞賜呢？ 37請准我回去，我好死在故鄉，葬在父母的墓旁。這裡有王的僕人金罕，讓他跟我主我王一起去。你看怎麼好，就怎麼對待他吧。」 38王說：「金罕可以跟我去，我會照你的心願待他。無論你有什麼要求，我都會答應你。」 39王和眾人過了約旦河以後，就親吻巴西萊，為他祝福。巴西萊返回了家鄉。
40王過河後，來到吉甲，金罕跟隨著他。護送王的有猶大的士兵和半數的以色列士兵。 41後來，所有的以色列人來見大衛，說：「為什麼我們的弟兄猶大人偷偷地送王、王的家眷和王的部下渡河？」 42猶大人答道：「我們這樣做是因為王是我們的親族。你們為什麼生氣呢？難道我們吃了王的供應，得了什麼禮物嗎？」 43以色列人說：「但我們以色列人十個支派和王有十份的情分，你們為什麼輕視我們？難道不是我們首先提出要請王回來的嗎？」
但猶大人的態度比以色列人還要強硬。
1Lui Ioab i s‑a spus: „Iată, regele plânge și îl bocește pe Absalom.“ 2Astfel, în ziua aceea, victoria s‑a prefăcut în bocet pentru tot poporul, căci în ziua aceea poporul auzea zicându‑se: „Regele este îndurerat din cauza fiului său.“ 3În aceeași zi, poporul a intrat pe furiș în cetate, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă. 4Regele își acoperise fața și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu!“
5Ioab a intrat în palat la rege și i‑a zis: „Tu acoperi de rușine astăzi fețele tuturor slujitorilor tăi, cei care au salvat astăzi viața ta, viața fiilor tăi și a fiicelor tale, viața soțiilor tale și viața țiitoarelor tale. 6Tu îi iubești pe cei ce te urăsc și îi urăști pe cei ce te iubesc, căci astăzi ne spui că, pentru tine, conducătorii și slujitorii nu înseamnă nimic. Și știu că, dacă Absalom ar fi viu, iar noi toți astăzi am fi morți, atunci lucrul acesta ar fi fost drept în ochii tăi. 7Așadar, ridică‑te, ieși și vorbește‑le slujitorilor tăi pe placul inimii lor, căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va mai rămâne niciun om cu tine în noaptea aceasta! Astfel, această nenorocire ar fi mai mare decât toate nenorocirile care ți s‑au întâmplat din tinerețe și până astăzi.“ 8Regele s‑a ridicat și s‑a așezat la poartă. A fost înștiințat întregul popor, zicându‑se: „Iată că regele s‑a așezat la poartă!“ Și tot poporul a venit înaintea regelui.
David se întoarce la Ierusalim
Între timp Israel fugise, fiecare bărbat la cortul lui. 9În toate semințiile lui Israel, toți oamenii vorbeau între ei și ziceau: „Regele ne‑a eliberat din mâna dușmanilor noștri. El a fost cel care ne‑a izbăvit din mâna filistenilor, iar acum a trebuit să fugă din țară, izgonit de Absalom. 10Acum însă Absalom, pe care l‑am uns să domnească peste noi, a murit în luptă. Prin urmare, de ce nu spuneți nimic ca să‑l aduceți pe rege înapoi?“
11Când regele David a aflat ce se vorbește în tot Israelul, a trimis acest mesaj preoților Țadok și Abiatar: „Întrebați‑i pe bătrânii lui Iuda: «De ce trebuie să fiți voi cei de pe urmă care să‑l aduceți pe rege înapoi acasă? 12Voi sunteți frații mei; sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea. Prin urmare, de ce trebuie să fiți ultimii care să‑l aduceți acasă pe rege?»“ 13Iar lui Amasa să‑i spuneți: „Nu ești tu os din oasele mele și carne din carnea mea? Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea13 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult). dacă, de azi înainte, nu vei fi tu conducătorul oștirii, în locul lui Ioab.“
14Regele a câștigat inima tuturor bărbaților din Iuda, ca și cum aceștia ar fi fost un singur om. Ei au trimis să‑i spună regelui: „Întoarce‑te împreună cu slujitorii tăi.“ 15Regele a pornit înapoi și a ajuns la Iordan. Între timp, cei din Iuda veniseră la Ghilgal ca să‑l întâmpine pe rege și să‑l treacă Iordanul.
16Beniamitul Șimei, fiul lui Ghera, din Bahurim, s‑a grăbit să se coboare cu bărbații lui Iuda ca să‑l întâmpine pe regele David. 17Împreună cu el erau o mie de bărbați din Beniamin, precum și Țiba, slujitorul familiei lui Saul, împreună cu cei cincisprezece fii și cei douăzeci de slujitori ai săi. Au venit în grabă la Iordan, unde era și regele. 18El a trecut vadul ca să ajute familia regelui să traverseze și să facă ce crede regele de cuviință.18 Lit.: să facă ceea ce era bine în ochii regelui. Șimei, fiul lui Ghera, s‑a plecat înaintea regelui, chiar când acesta urma să traverseze Iordanul.
19El i‑a zis regelui:
– Fie ca stăpânul meu să nu ia în seamă nelegiuirea mea și să nu‑și aducă aminte de răul pe care robul său i l‑a făcut în ziua în care stăpânul meu, regele, ieșea din Ierusalim. Să nu pună regele la inimă lucrul acesta. 20Căci eu, robul tău, știu că am păcătuit, dar iată că astăzi vin primul din întreaga Casă a lui Iosif20 Cu referire la semințiile din nord, dintre care Efraim și Manase (fiii lui Iosif) erau cele mai importante (vezi Ios. 18:5; Jud. 1:22). ca să‑l întâmpin pe stăpânul meu, regele.
21Abișai, fiul Țeruiei, a zis:
– Nu trebuie oare ca Șimei să fie omorât pentru că l‑a blestemat pe unsul Domnului?
22Însă David a zis:
– Ce am eu de‑a face cu voi, fii ai Țeruiei? De ce îmi sunteți astăzi împotrivă? Astăzi să fie oare omorât vreun om în Israel? Nu știu eu că astăzi sunt rege peste Israel?
23Apoi regele i‑a zis lui Șimei:
– Nu vei muri.
Și regele i‑a promis printr‑un jurământ.
24În întâmpinarea regelui a venit și Mefiboșet, nepotul lui Saul. Acesta nu‑și îngrijise picioarele, nu‑și aranjase barba și nu‑și spălase hainele din ziua în care regele plecase și până când acesta sosise în pace.
25Când a sosit de la Ierusalim în întâmpinarea regelui, acesta l‑a întrebat:
– Mefiboșet, de ce nu ai venit cu mine?
26El a răspuns:
– O, rege, stăpânul meu, robul tău, fiind olog, s‑a gândit: „Voi înșeua un măgar și, călare pe el, voi putea merge cu regele.“ Slujitorul meu însă m‑a trădat. 27L‑a defăimat pe robul tău înaintea stăpânului meu, regele. Însă stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ceea ce consideri că este bine.27, 37-38 Lit.: ceea ce este bine în ochii tăi. 28Căci toți cei din familia tatălui meu nu merită nimic mai mult decât moartea din partea stăpânului meu, regele. Cu toate acestea, tu i‑ai dat voie robului tău să mănânce la masa ta. Ce alt drept aș mai putea cere de la rege?
29Regele i‑a zis:
– De ce mai vorbești despre aceste lucruri? Am spus: tu și Țiba veți împărți pământul.
30Mefiboșet i‑a zis regelui:
– Poate să ia el chiar tot, de vreme ce stăpânul meu, regele, s‑a întors teafăr acasă.
31Ghiladitul Barzilai s‑a coborât din Roghelim și a traversat Iordanul împreună cu regele, ca să‑l însoțească până dincolo de Iordan. 32Barzilai era foarte bătrân, fiind în vârstă de optzeci de ani. El asigurase hrana regelui în timpul șederii acestuia la Mahanayim, căci era un om foarte bogat.
33Regele i‑a zis lui Barzilai:
– Însoțește‑mă, iar eu îți voi asigura hrana în timp ce ești cu mine la Ierusalim.
34Dar Barzilai i‑a zis regelui:
– Oare câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu regele la Ierusalim? 35Am ajuns la optzeci de ani. Pot eu să mai fac deosebirea între ceea ce este bun și ceea ce este rău? Poate robul tău să mai simtă gustul mâncării și al băuturii? Pot eu să mai ascult glasul cântăreților și ale cântărețelor? Și de ce să mai fie robul tău o povară pentru stăpânul meu, regele? 36Robul tău îl va însoți puțin pe rege dincolo de Iordan. Oricum, de ce mi‑ar oferi regele o asemenea răsplată? 37Dă‑i voie, te rog, robului tău să se întoarcă și să moară în cetatea sa, unde sunt înmormântați tatăl său și mama sa. Dar iată‑l pe robul tău, Chimham. Să traverseze el împreună cu stăpânul meu, regele! Fă pentru el ceea ce consideri că este bine.
38Regele i‑a răspuns:
– Chimham va traversa cu mine, iar eu voi face pentru el ceea ce consideri că este bine. Tot ce vei alege de la mine, voi face pentru tine.
39Astfel, tot poporul a traversat Iordanul, iar după ce a traversat și regele, regele i‑a dat sărutare lui Barzilai și l‑a binecuvântat, iar acesta s‑a întors acasă. 40Regele a traversat înspre Ghilgal și împreună cu el a traversat și Chimham. Tot poporul lui Iuda, precum și jumătate din poporul lui Israel, l‑au ajutat pe rege să traverseze.
41Dar iată că toți bărbații lui Israel au venit la rege și i‑au zis:
– De ce bărbații lui Iuda, frații noștri, te‑au furat și l‑au însoțit pe rege să traverseze Iordanul împreună cu familia lui și cu toți oamenii lui David?
42Toți bărbații lui Iuda le‑au răspuns bărbaților lui Israel astfel:
– Pentru că regele este rudă cu noi. Deci de ce vă mâniați pentru acest lucru? Am mâncat noi pe cheltuiala regelui? Am primit noi vreun dar din partea lui?
43Bărbații lui Israel le‑au zis bărbaților lui Iuda:
– Noi avem dreptul la rege de zece ori mai mult decât voi. Chiar la David avem mai mult drept decât voi. Așadar, de ce ne disprețuiți? Noi am fost cei dintâi care l‑am chemat pe regele nostru înapoi.
Cuvintele bărbaților lui Iuda au avut însă mai mare greutate decât cuvintele bărbaților lui Israel.
