Chinese Contemporary Bible (Simplified)

诗篇 112

敬畏上帝者必蒙福

1你们要赞美耶和华!
敬畏耶和华、乐于遵行祂命令的人有福了!
他的子孙在世上必兴盛,
正直人的后代必蒙福。
他的家财丰厚,
他的公义永存。
黑暗中必有光照亮正直人,
照亮有恩慈、好怜悯、行公义的人。
慷慨借贷,
行事公正的人必亨通。
他必永不动摇,
义人必永远蒙眷顾。
他不怕恶讯,
他坚定地信靠耶和华。
他心里镇定自若,毫不害怕,
他终必战胜仇敌。
他慷慨施舍,周济穷人;
他的仁义永远长存;
他必充满力量,得享尊荣。
10 恶人见状,必然恼怒,
咬牙切齿,气绝身亡。
恶人的盼望必破灭。

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 112

Psalmul 112[a]

Lăudaţi-L pe Domnul!

Ferice de omul care se teme de Domnul
    şi care găseşte o mare plăcere în poruncile Lui!

Urmaşii[b] lui vor fi puternici în ţară;
    neamul celor integri va fi binecuvântat.
Bogăţie şi belşug sunt în casa lui,
    iar dreptatea sa dăinuieşte pentru totdeauna.
O lumină străluceşte în întuneric pentru cei integri,
    pentru cel ce este îndurător, milostiv şi drept.[c]
Îi merge bine omului care îşi face milă împrumutând
    şi care îşi chiverniseşte lucrurile potrivit cu dreptatea.
Niciodată nu se va clătina.
    Cel drept va fi amintit întotdeauna.
El nu se teme de veşti rele,
    căci inima lui este tare şi se încrede în Domnul.
Inima lui este tare şi nu se teme;
    el îşi va vedea împlinită dorinţa faţă de duşmanii săi.
A împărţit şi a dăruit celor nevoiaşi;
    dreptatea lui rămâne pentru totdeauna,
        iar puterea[d] îi va fi înălţată cu onoare[e].

10 Cel rău vede aceasta şi se mânie,
    scrâşneşte din dinţi şi leşină;
        dorinţele celor răi tot neîmplinite rămân.

Notas al pie

  1. Psalmii 112:1 Titlu. Un psalm în acrostih (în textul ebraic fiecare vers începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor)
  2. Psalmii 112:2 Lit.: sămânţa; termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic
  3. Psalmii 112:4 Sau: integri, / căci El [Domnul] este îndurător, milostiv şi drept.
  4. Psalmii 112:9 Lit.: cornul, cornul simbolizând puterea
  5. Psalmii 112:9 Sau: cu slavă