Забур 42 CARS - Psalmii 42 NTLR

Священное Писание

Забур 42:1-5

Песнь 42

1Оправдай меня, Всевышний;

вступись в мою тяжбу с народом безбожным;

от лживых и несправедливых спаси меня.

2Ты – Всевышний, крепость моя.

Почему Ты отверг меня?

Почему я скитаюсь, плача,

оскорблённый моим врагом?

3Пошли Свой свет и истину –

пусть они меня направляют;

пусть приведут на святую гору Твою,

к месту, где Ты обитаешь.

4Тогда приду я к жертвеннику Всевышнего,

к Богу радости и веселья моего.

Буду славить Тебя на арфе,

Всевышний, мой Бог.

5Что унываешь, моя душа?

Зачем тревожишься?

Возложи надежду на Всевышнего,

ведь я ещё буду славить Его –

моего Спасителя и моего Бога.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 42:1-11

Cartea II

(Psalmii 42–72)

Psalmul 42

Pentru dirijor. Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32. al fiilor lui Korah.

1Cum tânjește cerbul

după izvoarele de apă,

așa tânjește sufletul meu

după Tine, Dumnezeule!

2Sufletul meu însetează după Dumnezeu,

după Dumnezeul cel Viu!

Când voi veni și voi vedea

fața lui Dumnezeu?

3Lacrimile‑mi sunt hrană

zi și noapte,

când toată ziua mi se spune:

„Unde este Dumnezeul tău?“

4Mi se întristează sufletul

când îmi aduc aminte

cum treceam prin mulțime,

mergând spre Casa lui Dumnezeu,4 Sau: aminte / cum mergeam, alături de mulțimea numeroasă, / spre Casa lui Dumnezeu; sau: aminte / cum mergeam împreună cu mulțimea / pășind spre Casa lui Dumnezeu,

în mijlocul strigătelor de bucurie și de mulțumire

ale mulțimii aflate la sărbătoare.

5Suflete al meu, de ce te mâhnești

și gemi înăuntrul meu?

Nădăjduiește în Dumnezeu,

căci iarăși Îi voi mulțumi

pentru izbăvirile Lui.

6Dumnezeul meu, sufletul meu se mâhnește înăuntrul meu;

de aceea îmi amintesc de Tine,

din țara Iordanului, înălțimile Hermonului,

din muntele Mițar.

7La vuietul cascadelor Tale,

un adânc cheamă un alt adânc.

Toate talazurile și valurile Tale

au trecut peste mine.

8Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,

iar noaptea am cu mine cântarea Lui

și rugăciunea către Dumnezeul vieții mele.

9Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:

„De ce m‑ai uitat?

De ce să umblu întristat,

asuprit de dușman?“

10Ca zdrobirea oaselor

este batjocura prigonitorilor mei,

când îmi zic toată ziua:

„Unde este Dumnezeul tău?“

11Suflete al meu, de ce te mâhnești

și de ce gemi înăuntrul meu?

Nădăjduiește în Dumnezeu,

căci iarăși Îi voi mulțumi

pentru izbăvirea mea și pentru că este Dumnezeul meu!