Bibelen på hverdagsdansk

Prædikerens Bog 1:1-18

Livet synes uden mening

1Denne bog er af Prædikeren, som var søn af David og konge i Jerusalem.

2Der er ingen mening, livet er uden mening.

Det hele er meningsløst.

3Hvad får man ud af al sin møje?

Alt det, man her i livet må døje?

4Generationer kommer og går,

men verden kører videre og består.

5Solen står op, og solen går ned

dag efter dag i uendelighed.

6Vinden blæser mod syd og skifter om i nord,

det hele kører rundt, men ændrer ikke spor.

7Floder hælder vand i havet uden stop,

alligevel bliver havet aldrig fyldt op.

Vandet fordamper og kommer tilbage til floden,

sådan kører det bare rundt på hele kloden.

8Alting er så kedsommeligt,

fordi det er så forudsigeligt.

Det er altid det samme, man ser,

altid det samme, man hører.

9Hvad der før er sket, vil ske igen,

Hvad der før er gjort, vil blive gjort igen.

Der er intet nyt under solen.

10Der er intet nyt, der kommer op i nutiden,

som ikke også er sket i fortiden.

11De gamles heltemod huskes ikke mere,

i fremtiden vil nutiden ikke eksistere.

Menneskelig visdom kommer til kort

12Jeg, Prædikeren, var konge over Israel og boede i Jerusalem. 13Jeg besluttede mig for grundigt at udforske alt, hvad der foregår på jorden, og jeg kom til det resultat, at det er et træls og slidsomt liv, Gud har givet menneskene.

14Jeg så, at alt, hvad folk foretager sig, er omsonst, det er som at bygge luftkasteller. 15Man kan ikke gøre det falske ægte, og man kan ikke afhjælpe alle mangler.

16Jeg sagde til mig selv: „Jeg har større viden end nogen anden konge før mig i Jerusalem. Jeg er den klogeste og mest intelligente.” 17Derfor har jeg tænkt meget over fordelen ved at have visdom og kundskab frem for at være dum og uvidende. Men jeg opdagede, at selv det var formålsløst. 18Jo mere visdom, des større lidelse, jo mere kundskab, des større smerte.

Nouă Traducere În Limba Română

Eclesiastul 1:1-18

1Cuvintele oratorului1-2, 12 Ebr.: qohelet, termen cu sens nesigur. Gr.: ekklesiastes, termen care arată înspre o persoană care vorbește în fața unei adunări (gr.: ekklesia; ebr.: qahal); sau conducător al adunării., fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deșertăciunea existenței

2O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.

O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!

3Ce câștig are omul din toată osteneala

pe care o depune sub soare?

4O generație trece și apoi altă generație vine,

dar pământul rămâne mereu în picioare.

5Soarele răsare și apune,

grăbindu‑se apoi înspre locul de unde va răsări iar.

6Vântul se îndreaptă spre sud

și se întoarce spre nord.

Vântul se întoarce din nou, umblă

și revine la circuitul său.

7Toate râurile curg spre mare,

fără să o umple însă;

râurile se întorc de unde au plecat,

doar ca să pornească iarăși de acolo.

8Toate lucrurile sunt obositoare,

cum nu se poate spune,

dar ochiul nu se satură să privească,

așa cum nici urechea nu se satură să asculte.

9Ce a fost va mai fi,

iar ce s‑a făcut se va mai face.

Nu este nimic nou sub soare!

10Este vreun lucru despre care cineva poate zice:

„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?

Totuși, el exista demult,

încă din veacurile dinaintea noastră.

11Nu a rămas nicio amintire despre oamenii de demult,11 Textul sugerează că poate fi vorba și despre lucrurile sau evenimentele de la început.

tot așa cum nici cei ce vor urma

nu se vor mai păstra în amintirea

celor ce vor veni după ei.

Deșertăciunea înțelepciunii

12Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13Mi‑am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce este înfăptuit sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea. 14Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.

15Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,

iar ce lipsește nu poate fi numărat.

16I‑am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi‑am mărit și mi‑am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.“ 17Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi‑am dat seama că și aceasta este goană după vânt.

18Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare

și cu cât este mai multă cunoștință,

cu atât este mai multă mâhnire.