Visdommen kalder igen
1Visdommen kalder, hvem vil høre?
Indsigten råber sit budskab ud.
2Den står på højdepunkter langs vejen,
stiller sig op ved befærdede gadehjørner.
3Ved byens porte og på de åbne pladser
kan dens klare stemme høres:
4„Jeg kalder på alle mennesker,
lyt til mit budskab, hver og én.
5Forstå dog, hvad visdom er,
tag imod lidt sund fornuft.
6Jeg har vigtige ting at fortælle jer,
jeg siger, hvad der er ret og rigtigt.
7Min mund taler altid sandt,
jeg hader alt, hvad der er ondt.
8Alt, hvad jeg siger, er sandt og godt,
der er intet falsk eller forkert i det.
9Mine ord er indlysende for de forstandige,
ligetil for dem, der har en smule indsigt.”
10Sæt større pris på min vejledning end på sølv,
for min undervisning er mere værd end guld.
11At eje visdom er vigtigere end at eje juveler,
intet kan sammenlignes med den.
12„Jeg, Visdom, har dømmekraft
foruden indsigt og sund fornuft.
13Gudsfrygt indebærer at hade det onde.
Jeg hader hovmod og indbildskhed,
løgn og ondsindet sladder.
14Følg mine gode råd og få fremgang,
indsigt og dømmekraft får du hos mig.
15Jeg hjælper konger til at regere retfærdigt
og lovgivere til at udstede gode love.
16Jeg hjælper guvernører til at træffe de rigtige valg,
alle jordens dommere har brug for mig.
17Jeg kommer til dem, der vil tage imod mig.
De, som oprigtigt søger mig, finder mig.
18Jeg giver dem rigdom og ære,
vedvarende værdier og gode normer.
19Den gave, jeg giver, er bedre end det fineste guld,
den er mere værd end det fornemste sølv.
20Jeg følger sandhedens stier,
vandrer på hæderlighedens veje.
21De, der følger mig, lider ingen nød,
for jeg fylder deres forrådshuse.
22Herren skabte mig i begyndelsen
før resten af hans skaberværk.
23Jeg har min oprindelse i evigheden,
før verdens grundvold blev lagt.
24Jeg blev dannet før havets dyb,
før kilderne og floderne var til.
25Jeg var der, før bjergene blev dannet,
og højene blev skabt,
26før Gud havde frembragt landjorden med dens marker,
før det første stykke jord kom til syne.
27Da Gud udspændte himlens hvælving,
da han lagde jordens flade på urdybet,
28da han anbragte skyerne over jorden
og åbnede kilderne under jorden,
29da han med sit ord satte en grænse for havet,
da han lagde jordens grundvold fast,
30da var jeg ved hans side som hans arkitekt.
Jeg glædede mig dag for dag,
frydede mig sammen med ham,
31jublede ved at se den vide jord,
ved at se menneskene blive skabt.”
32Hør derfor godt efter, min søn,
for du bliver lykkelig ved at følge mit råd.
33Lyt til mig, så du kan få visdom.
Ignorer ikke visdommen, når den siger:
34„Velsignede er de, der lytter til mig,
de, der venter ved min dør dag efter dag.
35De, der tager imod mig, får et godt liv,
for de opnår Guds velvilje.
36De, der forkaster mig, skader sig selv.
Siger de nej til mig, siger de ja til døden.”
Chemarea înțelepciunii
1Nu strigă înțelepciunea?
Nu‑și înalță priceperea glasul?
2Ea stă pe vârful înălțimilor, de‑a lungul drumului,
la răspântia2 Lit.: casa. cărărilor.
3Strigă tare lângă porți, în fața3 Lit.: la gura. cetății,
la intrarea ușilor:
4„Oamenilor, către voi strig
și spre fiii omului se îndreaptă glasul meu!
5O, naivilor, înțelegeți prudența!
Nesăbuiților, înțelegeți priceperea!
6Ascultați, căci am să vă spun lucruri mari,
și buzele mele vor rosti ce este drept!
7Căci cerul gurii mele rostește adevărul,
iar răutatea este o urâciune pentru buzele mele.
8Toate cuvintele gurii mele sunt drepte,
nu este nimic sucit sau pervertit în ele.
9Toate sunt clare pentru cel priceput
și drepte pentru cei ce au găsit cunoștința.
10Primiți îndrumarea mea în loc de argint,
și cunoștința mai mult decât aurul ales.
11Căci înțelepciunea este mai bună decât rubinele
și orice ți‑ai dori nu se poate compara cu ea.
12Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prudența;
eu găsesc cunoștința și discernământul.
13Teama de Domnul este să urăști răul.
Eu urăsc mândria și aroganța,
calea rea și gura care spune lucruri pervertite.
14Al meu este sfatul și înțelepciunea;
a mea este priceperea, a mea este puterea.
15Prin mine domnesc împărații
și conducătorii decretează dreptatea.
16Prin mine domnesc prinții și nobilii,
toți judecătorii dreptății.
17Eu iubesc pe cei ce mă iubesc,
și cei ce mă caută cu ardoare mă vor găsi.
18Cu mine sunt bogăția și gloria,
avuția trainică și dreptatea.
19Rodul meu este mai bun decât aurul,
da, decât aurul pur,
și venitul meu decât argintul ales.
20Eu merg pe calea dreptății,
pe mijlocul cărărilor judecății,
21ca să le dau o moștenire celor ce mă iubesc
și să le umplu vistieriile.
22Domnul mă avea la începutul căii22 Un idiom ebraic cu referire la lucrările lui Dumnezeu. Lui,22 Sau: Domnul m‑a creat cea dintâi dintre căile Lui.
înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.
23Eu am fost desemnată din veșnicie,
de la început, înainte de a fi pământul.
24Eu am fost născută când nu erau adâncuri,
când nu erau izvoare încărcate cu apă.
25Înainte de așezarea munților,
înainte de a fi dealurile, am fost născută eu,
26când El nu făcuse încă nici pământul, nici câmpiile,
nici cea dintâi fărâmă a pulberii lumii.
27Când a întemeiat El cerurile, eu eram acolo;
când a trasat orizontul pe fața adâncului,
28când a așezat norii sus
și a întărit izvoarele adâncului,
29când a așezat hotar mării,
ca apele să nu treacă peste hotărârea29 Lit.: gura. Sa,
când a trasat temeliile pământului,
30eu eram meșterul de lângă El
și zi de zi eram în desfătări,
jucându‑mă tot timpul în fața Lui,
31jucându‑mă cu lumea pământului Său
și avându‑i ca desfătări pe fiii omului.
32Acum deci, fiilor, ascultați‑mă!
Ferice de cei ce păzesc căile mele!
33Ascultați îndrumarea și fiți înțelepți;
n‑o ignorați!
34Ferice de omul care mă ascultă,
care veghează zilnic la porțile mele,
păzind stâlpii ușilor mele.
35Fiindcă oricine mă găsește pe mine, găsește viața
și primește astfel bunăvoința Domnului.
36Dar cel care dă greș în a mă găsi se rănește singur;
toți cei ce mă urăsc iubesc moartea.“