Bibelen på hverdagsdansk

Klagesangene 1

Jerusalem i sorg

1Ak ja, den travle by er nu folketom.
    Den storslåede by sidder tilbage som en fattig enke.
        Dronningen blandt byer blev degraderet til tjenestepige.
Byen jamrer og græder natten lang.
    Ingen kommer for at trøste hende i sorgen.
        Alle de gamle venner har svigtet hende.
Det judæiske folk blev mishandlet og ført bort som slaver.
    De vansmægter nu i det fremmede uden at finde hvile.
        De kunne ikke undslippe, da fjenden oversvømmede byen.
Efter at templet blev ødelagt, er det forbi med højtid og fest.
    Vejene op til Jerusalem er øde, og byens gader tomme.
        Præsterne sørger, pigerne græder, hele byen er fortvivlet.
Fjenderne gik af med sejren og plyndrede byen.
    Det var Herrens straf for al folkets ulydighed.
        Alle byens indbyggere blev ført bort som slaver.
Glansen er fuldstændig gået af den før så herlige by.
    Byens ledere var udhungrede som hjorte, der forgæves leder efter føde.
        De var for udmattede til at undslippe deres forfølgere.
Hjemløs og fattig sidder Jerusalem og mindes de skatte, hun[a] har mistet.
    Ingen af hendes venner kom hende til hjælp mod fjendens angreb.
        Hun blev hånet og spottet af den overlegne fjende.
Ingen vil længere se op til Jerusalem, som de gjorde engang.
    Hun blev ydmyget og plyndret på grund af sine mange synder.
        Nu sidder hun og jamrer, afklædt og skamfuld.
Jerusalem var utro mod Herren uden at tænke på følgerne.
    Hun fik en frygtelig straf, og der er ingen, der trøster hende.
        „Se min elendighed!” råber hun til Herren. „Min fjende foragter mig!”
10 Katastrofen er ikke til at bære, for alt er tabt.
    Ikke alene blev alle byens værdier plyndret,
        men fremmede folkeslag brød ind i templet og vanhelligede det.
11 Lidelsen ramte alle, som boede i byen.
    Hungersnøden tvang dem til at sælge deres sidste ejendele for lidt mad.
        Byen råber i sin nød: „Ak, Herre, se dog, hvor foragtet jeg er!
12 Mon der findes en større smerte end min?
    Hvad mener I, der står og ser på min ulykke?
        Det er jo Herren selv, der har sendt sin straf.
13 Nettet blev kastet ud over mig, og han fangede mig i fælden.
    Dommen kom ned fra himlen som en fortærende ild.
        Ensom og forladt sidder jeg her i min stadige pine.
14 Om halsen på mig ligger en byrde, som tynger mig til jorden.
    Alle mine synder har han lagt som et åg på mine skuldre.
        Jeg kunne intet gøre mod de mægtige fjender, han sendte.
15 På slagmarken ligger mine døde, tapre krigere.
    Han sendte en mægtig hær mod mine unge soldater.
        Han trampede på os, som man tramper druer i vinpersen.
16 Resultatet er en stadig strøm af tårer.
    Der er ingen til at trøste og hjælpe mig.
        Alt er håbløst, for fjenden har besejret os totalt.”

17 Selv om byen beder om nåde, er der ingen trøst at hente.
    Det var Herren, der befalede nabofolkene at gå imod Israel.
        De ser nu på Jerusalem som det værste skidt.

18 „Trods mine lidelser,” siger Jerusalem, „ved jeg, at Herrens dom var retfærdig,
    for vi gjorde oprør imod alle hans befalinger.
        Forstå min smerte, alle I folkeslag: Mine indbyggere er ført bort som slaver.
19 Uanset mit råb om hjælp blev jeg svigtet af mine nærmeste venner.
    Mine præster og ledere bukkede under for hungersnøden,
        forgæves søgte de efter mad nok til at overleve.
20 Vær mig nådig, Herre, for jeg erkender min synd.
    De, der vovede sig ud på gaden, blev dræbt af sværdet,
        men de, der blev inde i husene, bukkede under for sulten.
21 Ynkelige suk er alt, hvad jeg kan ytre, og der kommer ingen for at trøste mig.
    Mine fjender fryder sig over den dom, du har afsagt over mig.
        Gid du snart vil fælde dom over dem, ligesom du dømte mig.
22 Åh, Herre, glem ikke al deres ondskab!
    Straf dem, som du har straffet mig!
        Mit hjerte er fuldt af sorg, og jeg sukker konstant.”

Notas al pie

  1. 1,7 Byer er i bibelsk poesi altid hunkøn.

Nouă Traducere În Limba Română

Plângeri 1

Ierusalimul pustiit

1Cum stă singură cetatea
    care odinioară era plină de oameni!
Cum a ajuns asemenea văduvei,
    ea, care era mare între neamuri!
Ea, care era prinţesa ţinuturilor,
    a devenit o sclavă.

Plânge amarnic în noapte
    şi lacrimile-i curg pe obraz.
Dintre toţi iubiţii ei,
    nu mai există nici unul care să o aline.
Toţi prietenii au înşelat-o,
    devenindu-i duşmani.

După multă asuprire şi muncă grea,
    Iuda s-a dus în captivitate.
Locuieşte printre neamuri
    şi nu găseşte un loc de odihnă.
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns
    chiar în toiul strâmtorării lui.

Drumurile Sionului jelesc,
    căci nimeni nu mai vine la sărbători.
Toate porţile lui[a] sunt distruse,
    iar preoţii săi suspină;
fecioarele lui sunt mâhnite
    şi el însuşi este plin de amărăciune.

Duşmanii lui au devenit stăpâni
    şi vrăjmaşii lui au parte de bine,
căci Domnul l-a făcut să sufere
    din cauza mulţimii nelegiuirilor sale.
Copiii lui au mers în exil,
    captivi înaintea duşmanului.

S-a dus de la fiica Sionului[b]
    toată splendoarea ei!
Prinţii săi au ajuns ca cerbii
    care nu găsesc păşune,
care fug, dar fără putere,
    dinaintea urmăritorului.

În zilele necazului şi ale rătăcirii lui,
    Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bogăţiile
    pe care le-a avut în zilele de odinioară.
Când poporul lui a căzut în mâna duşmanului,
    nimeni nu i-a sărit în ajutor!
Vrăjmaşii l-au privit şi au râs
    pe seama prăbuşirii lui.

Cetatea Ierusalimului a păcătuit mult
    şi de aceea a ajuns murdară[c].
Toţi aceia care o cinsteau, acum o dispreţuiesc,
    fiindcă i-au văzut goliciunea[d].
Ea însuşi suspină
    şi îşi întoarce faţa.

Necurăţia era pe rochia ei
    şi nu s-a gândit la sfârşitul său.
Căderea ei a fost de neînţeles
    şi n-a fost nimeni s-o consoleze.
„Priveşte-mi, Doamne, durerea,
    căci vrăjmaşul a triumfat!”

10 Duşmanul a întins mâna
    peste toate bogăţiile ei.
Mai mult, ea a văzut neamurile
    intrând în Lăcaş,
când Tu le porunciseşi
    să nu intre în adunarea Ta.

11 Toţi cei din popor suspină,
    căutând după mâncare.
Ei şi-au dat bogăţiile pentru mâncare,
    ca să-şi păstreze viaţa.
Priveşte, Doamne, şi ia aminte
    la cât sunt de dispreţuită!

12 Nu înseamnă nimic pentru voi,
    cei care treceţi pe lângă mine?
Priviţi şi vedeţi
    dacă există vreo durere asemenea durerii mele,
cu care Domnul m-a făcut să sufăr
    în ziua aprigei Lui mânii!

13 Din înălţimi a trimis un foc
    care mi-a pătruns în oase.
A întins o plasă sub picioarele mele
    şi m-a răsturnat.
M-a pustiit
    şi m-a ostenit în tot timpul zilei.

14 Nelegiuirile mele au fost prinse[e] într-un jug[f]
    şi împletite de mâna Sa.
Ele apasă asupra gâtului meu,
    frângându-mi puterea.
Stăpânul m-a dat în mâinile duşmanilor,
    fără ca eu să mă pot împotrivi.

15 Stăpânul i-a tratat cu dispreţ
    pe toţi vitejii din mijlocul meu,
El a chemat o armată împotriva mea,
    ca să-mi zdrobească tinerii.[g]
Stăpânul a călcat-o ca în teasc
    pe fiica fecioară a lui Iuda[h].

16 De aceea plâng,
    iar ochii îmi sunt plini de lacrimi,
căci Mângâietorul meu S-a îndepărtat de mine,
    El, Care îmi înviora viaţa.
Fiii mei sunt îngroziţi,
    deoarece vrăjmaşul a învins.

17 Sionul îşi întinde mâinile rugător,
    dar nu este nimeni să-l mângâie.
Domnul a poruncit pentru Iacov
    ca vecinii lui să-i fie duşmani,
iar Ierusalimul a ajuns
    ca ceva murdar printre ei.

18 Domnul este drept,
    căci m-am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.
Ascultaţi-mă, vă rog, toate popoarele!
    Priviţi la durerea mea!
Fecioarele şi tinerii mei
    au mers în captivitate.

19 Mi-am chemat aliaţii,
    însă ei m-au trădat.
Preoţii şi bătrânii mei
    au pierit în cetate,
căutând de mâncare
    pentru a putea trăi.

20 Priveşte, Doamne, cât sunt de nenorocit!
    Măruntaiele-mi fierb,
inima mi se zvârcoleşte înăuntrul meu,
    căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m-a lăsat fără copii,
    iar în casă, ea este precum moartea.

21 Oamenii m-au auzit suspinând,
    dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toţi duşmanii mei au aflat de nenorocirea mea
    şi s-au bucurat de ce ai făcut.
Adu însă ziua pe care ai vestit-o
    pentru ca şi ei să ajungă ca mine!

22 Fie ca toată răutatea lor să vină înaintea Ta
    şi poartă-te cu ei
la fel cum te-ai purtat cu mine
    din cauza tuturor nelegiuirilor mele,
căci suspinele mele sunt multe,
    iar inima-mi este sleită!

Notas al pie

  1. Plângeri 1:4 În ebr. Sionul şi Ierusalimul sunt la genul feminin; peste tot în carte
  2. Plângeri 1:6 Ierusalimul; peste tot în carte
  3. Plângeri 1:8 Se referă la necurăţia, din punct de vedere ritualic, a unei femei în timpul menstruaţiei; şi în v. 9
  4. Plângeri 1:8 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relaţii sexuale
  5. Plângeri 1:14 Sensul termenului ebraic este nesigur
  6. Plângeri 1:14 Cele mai multe mss TM; LXX: El veghează asupra nelegiuirilor mele
  7. Plângeri 1:15 Sau: El a hotărât pentru mine un timp / când îmi va zdrobi tinerii; sau: El a chemat împotriva mea la o sărbătoare / în care îmi va zdrobi tinerii (vezi 2:6-7)
  8. Plângeri 1:15 Ierusalimul; peste tot în carte