Job bedyrer igen sin uskyld
1Jeg lavede en aftale med mine øjne,
at de aldrig måtte se med begær på en kvinde.
2Hvad ville Gud sige, hvis jeg gjorde det?
Ville den Almægtige ikke straffe mig?
3Onde mennesker kan forvente at blive straffet,
syndere må regne med at ende i ulykke.
4Gud ser jo alt, hvad jeg gør,
holder øje med hvert skridt, jeg tager.
5Har jeg nogen sinde sagt et usandt ord?
Har jeg bedraget et andet menneske?
6Jeg vil gerne have Gud til at afsige dommen,
for han ved, at jeg er uskyldig.
7Hvis jeg har handlet imod Guds vilje,
hvis mit hjerte har begæret, hvad mit øje så,
eller hvis mine hænder har begået en udåd,
8så lad en anden få lov at høste, hvad jeg har sået,
så er det i orden, hvis alt bliver taget fra mig.
9Hvis jeg har ladet mig bedåre af en andens kone,
hvis jeg har stået og luret ved min nabos dør,
10så er det i orden, at min kone forlader mig,
og at en anden mand tager hende i favn.
11For begær er en skændig og skamløs synd,
en forbrydelse, der fortjener at blive straffet.
12Begær er som en fortærende ild,
der opbrænder hele ens livsværk.
13Hvis jeg havde behandlet mine tjenere uretfærdigt,
når de klagede til mig over noget,
14så havde Gud ret til at kræve mig til regnskab.
Jeg ville ikke have noget at sige til mit forsvar.
15For Gud skabte mine tjenere såvel som mig,
han skabte os alle på samme måde.
16Har jeg nægtet de fattige hjælp
eller taget håbet fra de sørgende enker?
17Har jeg siddet og nydt min gode mad
og nægtet at dele med de forældreløse?
18Nej, jeg har altid taget mig kærligt af dem,
som var jeg deres egen far eller mor.
19Har jeg set en stakkel mangle tøj,
en fattig, som savnede et tæppe?
20Nej, de takkede mig for det tøj, jeg gav dem,
for de fåreskind, de fik at varme sig med.
21Hvis jeg har stemt for en dom imod den svage,
fordi der var flertal for det i retten,
22så gid min arm blev brækket af
og min skulder vredet af led.
23Jeg har altid frygtet den hellige Guds dom
og straffen fra hans umådelige magt.
24Har jeg måske sat min lid til mit guld
og stolet på min rigdom i stedet for på Gud?
25Har jeg bygget min glæde på min velstand
i stedet for at bygge på Guds omsorg?
26Har jeg kigget på det strålende sollys
og den fortryllende månes glans,
27så jeg begyndte at tilbede naturen
i stedet for at tilbede Gud?
28Så ville jeg dermed have fornægtet Gud,
og den slags synder skal straffes hårdt.
29Er jeg nogensinde brudt ud i jubel,
når mine fjender blev ramt af ulykker?
30Nej, jeg har aldrig forbandet mine fjender,
for det ville være syndigt og ondt.
31Har mine tjenestefolk nogensinde sagt,
at jeg nægtede den sultne mad?
32Nej, for jeg har aldrig vist en fremmed bort,
men været gæstfri mod alle og enhver.
33Har jeg nogensinde forsøgt at dække over en synd
eller gået rundt med en dårlig samvittighed,
34fordi jeg var bange for, hvad folk ville sige,
og ikke kunne udholde tanken om deres dom?
35Jeg ville ønske min sag kom for retten,
så den Almægtige kunne afsige sin dom.31,35 Versene 36-37 er flyttet ned for sammenhængens skyld.
38Har jeg nogensinde forbrudt mig mod jorden,
så markerne anklagede mig, og plovfurerne græd?
39Har jeg nogensinde nydt jordens afgrøde uden at betale,
så de, der havde dyrket jorden, måtte dø af sult?
40Lad min mark give tidsler i stedet for hvede
og ukrudt i stedet for byg, hvis jeg har handlet sådan.
Nu har jeg afsluttet mit forsvar,
men jeg ville ønske, jeg kendte anklagen.
1Am încheiat un legământ cu ochii mei,
să nu‑mi ațintesc privirea asupra unei fecioare.
2Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus
și ce moștenire am de la Cel Atotputernic din înălțimi?
3Oare nenorocirea nu este pentru cel nedrept,
și dezastrul pentru cei ce săvârșesc nelegiuirea?
4Oare nu vede El căile mele
și nu‑mi numără El toți pașii?
5Dacă am umblat cu minciună,
și piciorul meu s‑a grăbit spre înșelătorie,
6atunci să mă cântărească Dumnezeu în talerele dreptății
și‑mi va cunoaște integritatea!
7Dacă pașii mi s‑au abătut de pe cale,
dacă inima mi‑a urmat ochii
și dacă mi s‑au pângărit mâinile,
8atunci alții să mănânce ce am semănat,
și roadele mele să fie smulse din rădăcini.
9Dacă mi‑a fost amăgită inima de vreo femeie
și dacă am pândit la ușa semenului meu,
10atunci soția mea să macine pentru altul,
și alții să se culce cu ea.
11Acesta ar fi fost un desfrâu,
ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.
12Ar fi fost un foc care ar fi mistuit până la Locul Nimicirii12 Ebr.: Abadon, sinonim aici cu Șeol
și care mi‑ar fi dezrădăcinat tot secerișul.
13Dacă am respins dreptul robului meu sau al roabei mele,
în disputa lor cu mine,
14ce voi face când Se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El?
15Cel Ce m‑a făcut pe mine în pântece, nu i‑a făcut și pe ei?
Oare nu Același ne‑a întocmit în pântecele mamelor noastre?
16Dacă n‑am dat celui sărac ce‑mi cerea
sau dacă am făcut să se mâhnească ochii văduvei,
17dacă mi‑am mâncat bucata de pâine de unul singur,
iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
18eu care, din tinerețe, l‑am crescut ca un tată
și din pântecul mamei mele am călăuzit‑o pe văduvă, –
19dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine
sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte,
20iar inima lui nu m‑a binecuvântat
atunci când l‑am încălzit cu lâna oilor mele,
21dacă mi‑am ridicat mâna împotriva orfanului
pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății,
22atunci să‑mi cadă umărul de la locul lui
și să‑mi fie smulsă mâna din încheietură.
23Căci îmi era groază de nenorocire din partea lui Dumnezeu
și nu puteam să înfrunt măreția Sa.
24Dacă mi‑am pus încrederea în aur
sau dacă am zis aurului curat: «Tu ești încrederea mea!»,
25dacă m‑am bucurat că averea mea este mare
și că mâna mea a adunat mult,
26dacă am privit soarele când strălucea
sau luna mișcându‑se în splendoarea ei
27și mi s‑a amăgit inima în taină,
dacă le‑am dat sărutări, ducându‑mi mâna la gură,
28aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,
pentru că aș fi fost necredincios față de Dumnezeul Cel de sus.
29Dacă m‑am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi‑a părut bine când a venit necazul peste el,
30dacă mi‑am lăsat gura să păcătuiască
cerând blestem peste viața lui,
31dacă oamenii din cortul meu n‑au zis niciodată:
«Cine nu s‑a săturat din carnea lui?»,
32– străinul însă n‑a rămas în drum peste noapte,
și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
33dacă mi‑am acoperit fărădelegile ca Adam,
zăvorându‑mi nelegiuirea în sân
34pentru că m‑aș fi îngrozit de mulțime,
iar disprețul clanurilor m‑ar fi înspăimântat,
tăcând și neîndrăznind să ies afară…
35Oh! De‑aș găsi pe cineva să mă asculte!
Iată, îmi semnez acum apărarea! Să‑mi răspundă Cel Atotputernic!
Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
36O voi pune pe umăr,
o voi purta ca pe o coroană.
37Îi voi da socoteală de toți pașii mei,
mă voi apropia de El ca un conducător.
38Dacă pământul meu a strigat împotriva mea
și dacă brazdele lui au plâns împreună,
39dacă i‑am mâncat roada fără să plătesc
sau dacă i‑am dat la moarte pe proprietarii lui,
40atunci să crească pe el spini în loc de grâu
și neghină în loc de orz!“
Cuvintele lui Iov au luat sfârșit.
