Job hævder fortsat sin uskyld
1Job fortsatte:
2„Jeg sværger ved den levende, almægtige Gud,
som har gjort mig uret og forbitret mit liv,
3at så længe jeg lever her på jorden,
så længe jeg endnu trækker vejret,
4skal intet ondt ord komme over mine læber,
ingen løgn skal udgå fra min mund!
5Jeg vil aldrig give jer ret i jeres beskyldninger,
til min dødsdag vil jeg hævde min uskyld.
6Jeg er uden skyld, og det holder jeg fast ved.
Min samvittighed er ren, og det har den altid været.
De gudløse straffes
7Må mine fjender blive straffet som de gudløse, de er,
mine modstandere dele skæbne med de onde.
8Hvad håb er der for de onde,
når Gud gør ende på deres liv?
9Mon Gud hører deres skrig,
når de råber om hjælp?
10De oplever ikke glæden ved at kende den Almægtige,
de kommer ikke dagligt til ham i bøn.
11Lad mig fortælle jer om Guds kraft
og indvi jer i den Almægtiges tanker.
12Ja, egentlig burde I vide det i forvejen,
men hvorfor kommer I så med jeres tomme ord?
13Hør her hvilken skæbne, der venter de onde,
hvilken straf de får fra den Almægtige:
14Uanset hvor mange børn, de har,
vil de fleste dø i krig eller sulte ihjel.
15De overlevende bliver bragt i graven af sygdom,
end ikke deres enker vil begræde dem.
16Selv om de gudløse kan have penge som skidt
og kostbare klæder i kassevis,
17bliver det de retskafne, som overtager rigdommen,
de retsindige, som går rundt i de kostbare klæder.
18De gudløses huse er som skrøbelige spindelvæv,
som læskure, en hyrde har flikket sammen på marken.
19De kan være stenrige, når de går i seng om aftenen,
og vågne ludfattige om morgenen.
20Pludselig rammes de af forfærdelige rædsler,
ulykken kommer over dem som en hvirvelvind.
21De mister alt, hvad de ejer,
som havde en storm blæst dem ud i ørkenen.
22Ulykken jager dem som en orkan,
mens de kæmper for ikke at blive knust.
23Den slår kløerne i dem
og blæser dem langt bort fra deres hjem.
1Iov și‑a continuat discursul și a zis:
2„Viu este Dumnezeu, Care nu‑mi dă dreptate,
Cel Atotputernic, Care mi‑a amărât sufletul,
3că atâta vreme cât am suflare,
cât am suflarea lui Dumnezeu în nările mele,
4buzele mele nu vor rosti vreo nedreptate
și limba mea nu va spune nimic înșelător.
5Departe de mine gândul să vă dau dreptate;
îmi voi apăra integritatea până îmi voi da suflarea!
6Îmi voi susține neclintit dreptatea;
inima nu mă va mustra pentru niciuna din zilele mele.
7Fie ca dușmanul meu să aibă soarta celui rău
și cel ce se ridică împotriva mea să aibă soarta celui nedrept.
8Ce speranță mai are cel lipsit de evlavie
când Dumnezeu îi taie firul vieții,
când Dumnezeu îi ia viața?
9Îi va auzi Dumnezeu strigătul
când va veni necazul asupra lui?
10Se va desfăta el în Cel Atotputernic?
Va chema el pe Dumnezeu în orice vreme?
11Vă voi învăța despre puterea 11 Lit.: mâna.lui Dumnezeu!
Nu voi ascunde ceea ce este cu Cel Atotputernic.
12Iată, voi înșivă ați văzut cu toții aceasta.
De ce atunci vorbiți deșertăciune?
13Aceasta este partea omului nelegiuit de la Dumnezeu
și moștenirea celor groaznici de la Cel Atotputernic.
14Dacă i se înmulțesc fiii, ei sunt pentru sabie,
și odraslele lui nu se vor sătura niciodată de pâine.
15Pe supraviețuitorii lui îi va îngropa moartea,
iar văduvele lor nu‑i vor plânge.
16Deși adună argintul precum adună țărâna,
și hainele precum grămezile de lut,
17ceea ce el pregătește, va fi îmbrăcat de cel drept,
iar cel nevinovat va împărți argintul lui.
18El își zidește casa ca o molie
și ca o colibă făcută de un străjer.
19Când se culcă este bogat, dar nu va mai fi așa;
când își deschide ochii toate s‑au dus.
20Spaimele îl cuprind ca un șuvoi;
o vijelie îl smulge în timpul nopții.
21Vântul de răsărit îl ia și îl duce,
îl smulge din locul său ca o furtună.
22Vuiește asupra lui fără milă
când el fuge grăbit de puterea lui.
23Îi bate din palme în derâdere
și‑l alungă din locul lui cu fluierături.
