Folkets afgudsdyrkelse
1På den femte dag i den sjette måned i det sjette år af vores eksil i Babylonien opholdt jeg mig i mit hus sammen med en gruppe af Judas ledere. Da kom Guds kraft over mig, 2og jeg fik igen et syn. Jeg så en skikkelse, der så ud som et menneske. Fra hofterne og nedefter så han ud som flammende ild, og fra hofterne og opefter så han ud som glødende metal. 3Han rakte noget ligesom en hånd ud og greb mig i håret. Ånden løftede mig op i luften, så jeg svævede mellem himmel og jord, og jeg blev i synet ført til Jerusalem, til templets indre forgård, hvor der tæt ved den nordlige indgang var opstillet et stort afgudsbillede, som vakte Herrens vrede.
4Pludselig fyldte Guds stråleglans stedet på samme måde, som jeg tidligere havde set den i dalen, 5og han sagde til mig: „Du menneske, se mod nord!” Da jeg gjorde det, kunne jeg se det afskyelige afgudsbillede ved den nordlige indgang, tæt ved alteret. 6„Ser du, hvem de bringer deres ofre til?” fortsatte han. „Ser du, hvilke afskyelige handlinger Israels folk begår? På den måde jager de mig ud af mit eget tempel. Men du vil få endnu værre ting at se.”
7Så førte han mig hen til indgangen til den ydre forgård, og jeg kunne se et hul i muren.
8„Gør hullet større!” beordrede han, og da jeg gjorde det, opdagede jeg en dør til en stor sal.
9„Gå ind,” beordrede han, „så skal du se den ondskab, som går for sig derinde.” 10Så gik jeg ind gennem døren.
Indenfor så jeg, at væggene var fyldt med billeder af alle mulige urene dyr og afskyelige afguder. De var mejslet ind i væggen hele vejen rundt. 1170 af Israels ledere, deriblandt Ja’azanja, Shafans søn, stod hele vejen rundt foran billederne og tilbad dem hver med sit røgelseskar i hånden. En tyk sky af røgelse hang i luften. 12„Se hvordan de israelitiske ledere i hemmelighed tilbeder afguder i deres bedehuse,” sagde Herren. „De siger, at jeg ikke kan se dem, og at jeg har forladt landet og ladt dem i stikken. 13Men kom, så skal jeg vise dig noget, som er endnu værre.”
14Derefter førte han mig til den nordlige indgang til den ydre forgård, hvor der sad en flok kvinder og fejrede den årlige sørgehøjtid for afguden Tammuz.8,14 En frugtbarhedsgud, som mentes at dø hvert efterår og komme til live igen om foråret. 15„Er det ikke forfærdeligt at se på?” spurgte han. „Men kom, så skal jeg vise dig noget, som er endnu værre.”
16Så førte han mig ind i templets indre forgård. Og der, mellem alteret og forhallen ind til selve tempelbygningen, stod omkring 25 mænd8,16 De 25 repræsenterer de 24 præsteskifter plus ypperstepræsten, altså hele præstestanden. med ryggen til Herrens tempel. Med ansigtet vendt mod øst tilbad de solen!
17„Er det ikke forfærdeligt at se på?” spurgte han. „Ikke alene tilbeder Judas folk afguderne her lige foran mit tempel, men de fylder også hele landet med vold. Deres stinkende afgudsdyrkelse er ulidelig.8,17 Den sidste del af verset er uforståelig. 18Derfor får de min vrede at føle. Jeg vil ikke skåne dem eller vise nogen form for medlidenhed. Nej, om de så skriger om nåde, vender jeg det døve øre til.”
Idolatria din Templu
1În anul al șaselea, în luna a șasea, în a cincea zi a lunii1 17 septembrie 592 î.Cr. Vezi nota de la 1:1., în timp ce ședeam la mine în casă împreună cu bătrânii lui Iuda1, 11-12 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10)., care ședeau înaintea mea, mâna Stăpânului Domn a venit peste mine. 2M‑am uitat și iată că era cineva care semăna la înfățișare cu un om. De la ceea ce părea a fi brâul său în jos era foc, iar de la ceea ce părea a fi brâul său în sus era ceva asemenea strălucirii metalului lustruit. 3El a întins ceva ca forma unei mâini și m‑a luat de zulufii capului. Duhul m‑a ridicat între pământ și ceruri și m‑a dus la Ierusalim în vedenii dumnezeiești, la intrarea dinspre nord a curții interioare, acolo unde era așezat idolul care stârnea gelozia lui Dumnezeu. 4Și iată că acolo era slava Dumnezeului lui Israel, așa cum am văzut‑o în vale.
5El mi‑a zis: „Fiul omului, ridică‑ți ochii înspre nord!“ Mi‑am ridicat ochii înspre nord și iată că în partea de nord a porții altarului era idolul geloziei, chiar la intrare.
6Apoi mi‑a zis: „Fiul omului, vezi tu ce fac ei? Vezi marile urâciuni pe care le săvârșesc aici cei din Casa lui Israel, ca să Mă depărteze de Sfântul Meu Lăcaș? Vei vedea însă urâciuni și mai mari!“
7Atunci m‑a dus la intrarea curții. M‑am uitat și am văzut o gaură în zid. 8El mi‑a zis: „Fiul omului, sapă în zid!“ Am săpat în zid până am dat de o intrare.
9Apoi mi‑a zis: „Intră și uită‑te la urâciunile groaznice pe care le fac ei aici!“ 10Am intrat, m‑am uitat și iată că acolo erau tot felul de forme de târâtoare și de animale scârboase, și toți idolii Casei lui Israel gravați pe zid, de jur împrejur. 11Înaintea lor stăteau șaptezeci de bărbați dintre bătrânii Casei lui Israel, iar în mijlocul lor stătea Iaazania, fiul lui Șafan. Fiecare avea în mână câte o cădelniță din care se ridica un nor mirositor de tămâie.
12El mi‑a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac bătrânii Casei lui Israel în întuneric, fiecare în odaia idolului său? Căci ei zic: «Domnul nu ne vede! Domnul a părăsit țara!»“ 13El mi‑a mai zis: „Vei vedea însă urâciuni și mai mari pe care le săvârșesc ei!“
14Atunci m‑a dus la intrarea Casei Domnului dinspre nord. Și iată că acolo stăteau niște femei care‑l plângeau pe Tamuz14 Străveche zeitate akkadiană a fertilității și a ploii. Se credea că moartea lui marca începutul toamnei, iar învierea lui, începutul primăverii, moartea lui fiind plânsă de femei. La origini, Dumuzi, străveche zeitate sumeriană, simbol al plenitudinii, condamnată să trăiască în infern, o soartă deplânsă anual de către femei.. 15Mi‑a zis: „Ai văzut, fiul omului? Vei vedea însă urâciuni mai mari decât acestea!“
16Apoi m‑a dus în curtea interioară a Casei Domnului. Și iată că la intrarea în Casa Domnului, între portic și altar, erau în jur de douăzeci și cinci de oameni, cu spatele spre Casa Domnului și cu fața spre răsărit; ei se închinau soarelui, plecându‑se spre răsărit.
17El mi‑a zis: „Ai văzut, fiul omului? Este prea puțin oare pentru cei din Casa lui Iuda să săvârșească urâciunile pe care le săvârșesc aici? Trebuia să mai umple și țara de violență și să nu înceteze să Mă mânie? Iată‑i apropiindu‑și ramura de nas17 Gest care făcea parte din ritualul închinării la soare.! 18De aceea și Eu Mă voi purta cu ei cu furie. Nu voi avea milă de ei și nu‑i voi cruța. Deși vor striga la urechile Mele cu glas tare, nu‑i voi auzi!“
