Løfte om de landflygtiges hjemvenden
1„Trøst mit folk,” siger jeres Gud. 2„Tal opmuntrende ord til Jerusalems folk! Fortæl dem, at deres lidelser er forbi, og at deres syndeskyld er betalt, for de har afsonet den fulde straf for deres synder.”
3Der lyder en stemme i ødemarken: „Ban vej for Herren! Gør vejen gennem ørkenen40,3 Ordene „gennem ørkenen” findes ikke i den græske oversættelse og er muligvis en senere tilføjelse. klar til vores Gud!”
4Hver dal skal hæves, hvert bjerg og hver høj skal jævnes ud. De krogede veje skal rettes ud, og de ujævne stier glattes. 5Herrens herlighed skal åbenbares, og alle skal se Guds frelse.40,5 Til dels oversat fra LXX. Herren selv har talt!
6En stemme sagde: „Råb det ud!” „Hvad skal jeg råbe?” spurgte jeg. „Du skal råbe: Ethvert menneske er som græs, dets trofasthed kortvarig som en kornblomst. 7Græsset visner, og blomsten falmer ved Herrens åndepust.” Ja, mit folk er som græs. 8Græsset visner, og blomsten falmer,40,7-8 Teksten: „ved Herrens åndepust. Ja, mit folk er som græs. Græsset visner, og blomsten falmer” findes ikke i LXX og er muligvis en senere tilføjelse. men Guds ord varer til evig tid.
9Du, som bringer bud, gå op på bjergets top og råb så højt, at hele Jerusalem kan høre det. Råb frimodigt til alle Judas byer: „Jeres Gud er på vej!”
10Ja, Gud Herren kommer med vældig magt, han hersker med umådelig styrke. Se, han kommer med sit befriede folk. 11Som en hyrde fører han sin hjord. Han samler sine lam og bærer dem i favnen, mens han nænsomt leder moderfårene af sted.
Guds storhed
12Hvem andre end Herren kan holde havet i sin hule hånd eller måle himmelhvælvingen mellem sine udspændte fingre? Hvem andre kan samle jordens støv i sine hænder eller veje bjergene på sin vægt? 13Er der nogen, som kan vejlede Herrens ånd? Hvem kan være hans rådgiver? 14Har Herren spurgt nogen til råds for at forstå, hvad retfærdighed er? Er der nogen, som har lært ham visdom? 15Alle jordens folk er for ham som en dråbe i havet, som støvfnug på en vægtskål. Han løfter kystlandene op, som vejede de intet. 16Alle Libanons skove kunne ikke give brænde nok, og alle landets dyr ville ikke være tilstrækkelige til et brændoffer, der var passende for ham. 17Alverdens nationer er ubetydelige sammenlignet med hans storhed.
18Hvem vil I sammenligne Gud med? Hvordan vil I beskrive ham? 19Kan han repræsenteres af et gudebillede støbt i en form, belagt med guld og med sølvkæder om halsen? 20Kan man lave en husgud af træ, der aldrig rådner? Kan en dygtig træskærer lave den, så den ikke kan vælte?
21Ved I ikke, hvem Gud er? Har I ikke forstået det? Har det ikke kunnet ses fra verdens skabelse? 22Herren troner højt over himmel og jord. I hans øjne er menneskene små som myrer. Han udspændte himmelhvælvingen som en baldakin, universet satte han op som et telt. 23Han gør jordens stormænd og herskere til intet. 24De er som planter, der knap når at slå rod og vokse op, før han ånder på dem, så deres livsværk visner, og de fejes bort af vinden.
25„Hvem vil I sammenligne mig med?” spørger den hellige Gud. „Hvem er min ligemand?”
26Se op mod himlen! Hvem skabte stjernerne? Som en hærfører, der mønstrer sin hær, holder Herren styr på stjernernes tal. Han kender alle deres navne. Ikke en eneste mangler. Så stor er hans magt.
27Israel, hvordan kan du sige, at Herren har glemt dig og ikke ænser dine lidelser? 28Ved du ikke, hvem Gud er? Har du ikke forstået det? Herren er den evige Gud, som har skabt den vide jord. Aldrig bliver han træt eller udmattet. Hans visdom er ufattelig. 29Han giver den trætte ny kraft og den svage ny styrke. 30Selv unge mænd kan blive udmattede, selv de stærkeste har en grænse. 31Men de, der søger hjælp hos Herren, får ny styrke, som ørnen får nye svingfjer. De løber uden at blive trætte, de vandrer uden at blive udmattede.
Mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu
1„Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu!
zice Dumnezeul vostru.
2Vorbiți inimii Ierusalimului
și vestiți‑i că truda lui s‑a sfârșit,
că nelegiuirea lui a fost plătită,
căci a primit din mâna Domnului
o dublă pedeapsă pentru toate păcatele sale!“
3Un glas strigă:
„Pregătiți în pustie calea Domnului;
neteziți în deșert un drum pentru Dumnezeul nostru!
4Orice vale va fi înălțată
și orice munte și deal va fi smerit;
râpa va deveni un loc neted
și locurile aspre vor deveni o câmpie.
5Atunci se va arăta slava Domnului,
și toți oamenii o vor vedea împreună“,
căci gura Domnului a vorbit.
6Un glas zice:
– Vestește!
El a întrebat:
– Ce să vestesc?
– Orice om este ca iarba
și toată splendoarea lui este ca floarea de pe câmp.
7Iarba se usucă, floarea cade,
când suflarea Domnului vine peste ea.
Într-adevăr, ca iarba este poporul!
8Iarba se usucă, iar floarea cade,
însă Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pe vecie!
9Suie‑te pe un munte înalt, Sioane,
aducător de vești bune!
Înalță‑ți glasul cu putere,
Ierusalime, aducător de vești bune!
Înalță‑l, nu te teme!
Spune cetăților lui Iuda:
„Iată‑L pe Dumnezeul vostru!“
10Iată, Stăpânul Domn vine cu putere,
iar brațul Lui stăpânește pentru El.
Plata Lui vine cu El
și răsplata Lui Îl însoțește.
11El Își va paște turma ca un păstor;
Își va strânge mieii în brațe,
îi va lua la piept
și va călăuzi blând oile care alăptează.
12Cine a măsurat apele în palma lui
și a trasat cerurile cu lățimea palmei?
Cine a strâns pulberea pământului într‑o măsură?
Cine a cântărit munții pe cântar
și dealurile pe talere?
13Cine a pătruns Duhul Domnului
și cine L‑a îndrumat ca sfătuitor al Său?
14Cu cine S‑a sfătuit El și cine L‑a făcut priceput?
Cine L‑a învățat calea judecății?
Cine L‑a învățat cunoașterea
și I‑a făcut cunoscută cărarea priceperii?
15Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din găleată,
sunt considerate ca praful de pe talere.
Iată, El ridică insulele ca pe un lucru mărunt.
16Libanul nu este îndeajuns pentru foc
și vietățile lui nu sunt îndeajuns pentru arderea‑de‑tot.
17Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui;
sunt considerate de El
ca fiind mai puțin decât nimicnicie și deșertăciune.
18Cu cine, deci, L‑ați putea asemăna pe Dumnezeu?
Cu ce asemănare L‑ați putea compara?
19Un meșter toarnă chipul,
iar apoi un rafinor îl poleiește cu aur
și îi făurește lănțișoare de argint.
20Cel prea sărac să aducă un dar
alege un lemn ce nu putrezește
și își caută un meșter iscusit
ca să facă un chip cioplit, care să nu se clatine.
21Nu știți? N‑ați auzit?
Nu vi s‑a făcut cunoscut de la început?
N‑ați învățat nimic de la întemeierea pământului?
22El este Cel Ce șade deasupra cercului pământului,
ai cărui locuitori par niște lăcuste.
El este Cel Ce întinde cerurile ca pe un baldachin
și le desfășoară ca pe un cort de locuit.
23El este Cel Ce îi preface pe prinți în nimic,
iar pe conducătorii pământului ca și cum n‑ar exista.
24De abia sunt sădiți,
de abia sunt semănați,
de abia s‑a înrădăcinat trunchiul lor în pământ,
că El și suflă peste ei, uscându‑i,
iar vijelia îi ia ca pe niște paie.
25„Deci, cu cine Mă veți asemăna
ca să fim deopotrivă?“ zice Cel Sfânt.
26Ridicați‑vă ochii spre ceruri și priviți:
Cine a creat toate acestea?
Cel Ce aduce afară oștirea lor, după număr,
chemându‑le pe toate pe nume.
Atât de mare este tăria Lui,
atât de tare este puterea Lui,
că niciuna nu lipsește.
27De ce spui, Iacov,
de ce zici, Israel:
„Calea mea este ascunsă de Domnul
și dreptul meu nu este luat în seamă de Dumnezeul meu?“
28Nu știi? N‑ai auzit?
Domnul este Dumnezeul cel veșnic,
creatorul marginilor pământului.
El nu obosește, nici nu ostenește,
iar priceperea Lui este de nepătruns.
29El dă putere celui obosit
și îl întărește pe cel fără putere.
30Flăcăii vor obosi și vor osteni,
tinerii se vor împiedica și vor cădea,
31dar cei ce nădăjduiesc în Domnul își vor înnoi puterea,
se vor înălța prinzând aripi ca vulturii,
vor alerga și nu vor osteni,
vor umbla și nu vor obosi.
