Sabbatår og jubelår
1Dengang Moses var på Sinaibjerget, sagde Herren til ham: 2„Du skal give Israels folk følgende instruktioner: Når I kommer ind i det land, som jeg vil give jer, skal landet hvert syvende år ligge uopdyrket hen som en sabbatshvile. 3I seks år kan I tilså jeres marker, beskære jeres vinstokke og høste jeres afgrøder, 4men hvert syvende år skal landet ligge brak. Det er en sabbatshvile for Herren. I det år må I ikke pløje jorden eller tilså jeres marker. I må heller ikke arbejde i jeres vingårde. 5Det korn, der vokser på markerne fra resterne af det foregående års afgrøde, og de druer, der alligevel gror på vinrankerne, må I heller ikke indhøste, for i det år skal jorden hvile sig. 6Men I må gerne spise de frugter og andet, der gror vildt. Den regel gælder også jeres daglejere og slaver og de fremmede, som bor iblandt jer. 7Kvæget og de vilde dyr skal også leve af det, der gror vildt.
8-10Tæl nu syv gange syv år frem. Efter 49 år, når forsoningsdagen er inde, på den 10. dag i den syvende måned, skal der blæses i vædderhorn ud over landet. Hvert syvende sabbatår skal være et jubelår, og i hele landet skal både jorden og daglejerne frigives. Enhver skal sættes fri til at vende tilbage til sin slægt og sit tidligere jordstykke. 11I jubelåret må I ikke tilså landet eller høste jeres korn og druer på sædvanlig vis. 12Jubelåret skal holdes helligt, men I må gerne spise det, der gror vildt.
13I det år skal enhver af jer tage sit tidligere jordstykke i besiddelse igen. 14-16Hvis jorden købes eller sælges i perioden mellem to jubelår, skal I enes om en rimelig pris ved at tælle frem til næste jubelår. Hvis jubelåret ligger langt ude i fremtiden, skal prisen være højere, end hvis jubelåret er nært forestående, for når I sælger jeres jord, er det i virkeligheden jeres årsafgrøder, I sælger til den nye ejer, og afgrøderne fra jorden tilhører så ham indtil næste jubelår. 17I skal have ærefrygt for jeres Gud og ikke være urimelige, så I udnytter hinanden, for jeg er Herren.
18Adlyd mine love, så skal I bo trygt i landet. 19Ja, hvis I adlyder mig, skal I opleve en god høst, have rigeligt at spise og have fred i landet. 20Nu vil I spørge: ‚Jamen, hvad skal vi spise hvert syvende år, hvis vi ikke må så noget i det år og derfor ingen høst får?’ 21Svaret lyder: ‚Det, I sår og høster i det sjette år, vil jeg velsigne så meget, at I har mad nok til tre25,21 Dvs. sidste del af det sjette år, hele det syvende år og det ottende år. Året begyndte i september, og man plantede både byg og hvede omkring oktober eller november ved den første regn. Byggen blev høstet omkring marts (påsketid) og hveden omkring maj (pinsetid). år. 22I skal tilså jeres marker i det ottende år, og det opmagasinerede korn vil vare ved til begyndelsen af det niende år. Når den nye høst kommer, kan I begynde at spise af den.’
23Landet tilhører jo i virkeligheden mig. Derfor må I ikke sælge noget af jeres jord for bestandig, for I er forpagtere og har kun fået det til låns. 24I enhver salgsaftale skal der indgå den klausul, at jorden kan købes tilbage. 25Hvis en mand er tvunget til at sælge noget af sin jord, skal det være muligt for de nærmeste slægtninge at købe jorden tilbage. 26Men hvis der ingen slægtninge findes, som kan gøre det, og hvis han selv efterhånden får skrabet tilstrækkeligt med penge sammen, 27skal han selv have mulighed for at købe jorden tilbage for en pris, der skal fastsættes efter antallet af årsafgrøder, der endnu er tilbage til næste jubelår. Når han har gjort det, kan han flytte tilbage til sin jord. 28Men hvis han ikke er i stand til at købe jorden tilbage, skal den være på den nye ejers hænder frem til næste jubelår. Til den tid skal den gives tilbage til den tidligere ejer.
29Hvis en mand sælger sit hus i en by med mure omkring, har han tilbagekøbsret i op til et år. 30Hvis han ikke har købt huset tilbage ved årets udgang, tilfalder det den nye ejer, og i det tilfælde forbliver det den nye ejers ejendom—også efter næste jubelår. 31Men huse i bebyggelser uden mure omkring regnes som landejendomme, og for dem gælder de samme regler for tilbagekøb som for landejendomme: Tilbagekøbsretten gælder på ubegrænset tid, og i jubelåret skal en landejendom under alle omstændigheder overdrages til den tidligere ejer.
32Med hensyn til salg af huse i byerne er der en enkelt undtagelse, der kommer levitterne til gode: Deres huse kan købes tilbage når som helst 33og skal under alle omstændigheder gives tilbage i jubelåret. Levitterne får nemlig ikke jord som de øvrige stammer, kun huse i byerne og tilhørende græsmarker til deres kvæg. 34De græsmarker må ikke sælges, for de tilhører levitterne for altid.
35Hvis din landsmand er kommet ud i så store problemer, at han ikke længere kan forsørge sig selv, er du ansvarlig for at hjælpe ham. Du kan støtte ham økonomisk eller lade ham bo hos dig. 36Vis ærefrygt for din Gud ved at tilbyde den pågældende mad og logi, og kræv ikke renter af de penge, du låner ham. 37Du skal give ham, hvad han har behov for, og ikke drage økonomisk fordel af ham. 38For jeg, Herren jeres Gud, førte jer ud af Egyptens land, så I kunne få Kana’ans land i eje, og jeg kunne være jeres Gud.
39Hvis din landsmand er blevet nødt til at sælge sin arbejdskraft til dig, må du ikke behandle ham som en slave, 40men som en daglejer eller en gæst, og han skal arbejde for dig indtil næste jubelår. 41På det tidspunkt står det ham frit for at rejse—og tage sin familie med sig—så han kan vende tilbage til sin slægt og sin tidligere ejendom, 42for jeg er den, som førte jer ud af Egypten, og I er mine tjenere! Derfor må I ikke behandle hinanden som almindelige slaver 43eller undertrykke hinanden på nogen måde. I skal vise ærefrygt for jeres Gud.
44Derimod må I gerne opkøbe slaver fra de fremmede folkeslag, som bor omkring jer, 45og I må også gerne købe efterkommere af disse fremmede, selv om de er født i landet. 46De skal være jeres slaver på livstid, og I kan overdrage dem til jeres børn efter jer. Men jeres israelitiske landsmænd må I ikke undertrykke på nogen måde.
47Hvis en af de fremmede, som bor iblandt jer, bliver rig, og en af jeres egne landsmænd bliver så fattig, at han er nødsaget til at sælge sig selv som slave til den fremmede eller til en efterkommer af en fremmed, 48kan en af hans brødre løskøbe ham, 49eller hans farbror, farbroderens søn eller en anden nær slægtning kan gøre det. Endelig kan han løskøbe sig selv, hvis han kan skrabe pengene sammen. 50Prisen for hans frihed skal udregnes efter antallet af år frem til næste jubelår og svare til den løn, en daglejer ville få i samme periode. 51Jo længere ude i fremtiden, jubelåret ligger, des tættere ligger løsesummen på det beløb, han oprindelig solgte sig selv for, 52men hvis jubelåret er nært forestående, bliver løsesummen et lille beløb i forhold til salgssummen. 53Hvis han sælger sig til en af de fremmede iblandt jer, skal den fremmede behandle ham, som hans egne landsmænd ville gøre, nemlig som en daglejer. Han må ikke undertrykke ham eller behandle ham som en slave. 54Og hvis han stadig ikke er løskøbt, når jubelåret oprinder, skal han og hans familie have deres frihed. 55For Israels folk er mine tjenere, og jeg er Herren deres Gud, som førte dem ud af Egypten.
Reglementări privind celebrarea anului sabatic
1Domnul i‑a vorbit lui Moise pe muntele Sinai, zicând: 2„Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara pe care v‑o dau, pământul să țină un Sabat în cinstea Domnului. 3Șase ani să‑ți semeni ogorul și șase ani să‑ți tai via și să‑i strângi roadele, 4dar în al șaptelea an să fie un Sabat, o perioadă de odihnă4 Expresia ebraică șabbat șabbaton. Vezi nota de la Ex. 16:23. pentru pământ, un Sabat în cinstea Domnului: să nu‑ți semeni ogorul și să nu‑ți tai via. 5Să nu culegi ce va crește de la sine după seceriș și să nu aduni strugurii viei tale netăiate5, 11 În ideea de a nu vinde sau strânge ca rezervă.; să fie un an de odihnă5 Termenul ebraic șabbaton. Vezi nota de la Ex. 16:23. pentru pământ. 6Ceea ce va da pământul în anul de odihnă să fie pentru voi hrană, atât pentru tine, cât și pentru robul sau roaba ta, zilierul, peregrinul care locuiește cu tine, 7vitele tale și vietățile care sunt în țară. Tot rodul pământului tău să fie pentru hrană.
Reglementări privind celebrarea anului de veselie
8Să numeri șapte sabaturi ale anilor, adică de șapte ori șapte ani. Perioada celor șapte sabaturi ale anilor va fi patruzeci și nouă de ani. 9Apoi să pui să se sune tare din trâmbiță9 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război.. În ziua a zecea a lunii a șaptea, în Ziua Ispășirii, să sunați din trâmbiță în toată țara voastră. 10Să sfințiți10 Vezi nota de la 8:10. cel de‑al cincizecilea an și să vestiți în țară eliberarea, pentru toți locuitorii ei. Acesta să fie pentru voi Anul de veselie10 Sau: Anul jubiliar. Termenul ebraic este yyobel, tradus prin berbec/corn de berbec, sărbătoarea primindu‑și numele de la instrumentele din corn de berbec prin care era anunțată (vezi nota precedentă) [peste tot în capitol].: fiecare din voi să se întoarcă la proprietatea lui și fiecare din voi să se întoarcă la clanul lui. 11Anul al cincizecilea să fie pentru voi Anul de veselie: să nu semănați, să nu culegeți ce crește de la sine după seceriș și să nu culegeți viile netăiate. 12Acesta este Anul de veselie – să fie sfânt pentru voi; să mâncați doar ceea ce va crește de la sine pe ogor.
13În acest an de veselie să vă întoarceți, fiecare din voi, la proprietatea voastră.
14Când veți vinde ceva semenului vostru sau când veți cumpăra de la semenul vostru, să nu vă nedreptățiți unul pe altul. 15Când veți cumpăra de la semenul vostru, să plătiți socotind anii de la Anul de veselie, iar cel care vă va vinde să ceară un preț, ținând cont de anii care mai rămân pentru cules. 16Dacă anii sunt mulți, atunci să ridici prețul, iar dacă anii sunt puțini, să scazi prețul, pentru că ți se vinde un anumit număr de secerișuri. 17Să nu vă nedreptățiți unul pe altul, ci să vă temeți de Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
18Să împliniți hotărârile Mele, să păziți legile Mele și să le înfăptuiți, ca să trăiți în siguranță în țară. 19Țara își va da rodul, iar voi veți mânca din belșug și veți trăi în siguranță în ea. 20Dacă vă veți întreba: ‘Ce vom mânca în al șaptelea an, de vreme ce nu vom semăna și nu ne vom strânge roadele?’, 21atunci să știți că Eu vă voi porunci binecuvântarea Mea în al șaselea an într‑o asemenea măsură, încât pământul va da roade pentru trei ani. 22Când veți semăna în al optulea an, veți mânca tot din roadele vechi. Până în al nouălea an, până la noile roade, veți mânca tot din cele vechi.
23Pământul să nu fie vândut pe veci, pentru că țara este a Mea, iar voi sunteți străini și peregrini înaintea Mea. 24De aceea, în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați dreptul de răscumpărare pentru pământuri.
25Dacă fratele tău va sărăci și își va vinde o parte din proprietatea lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, adică ruda lui cea mai apropiată, să vină și să răscumpere ceea ce el a vândut. 26Dacă omul nu are pe nimeni care să răscumpere, dar ajunge el însuși în stare să facă răscumpărarea, 27atunci să calculeze anii de la vânzare și să dea înapoi cumpărătorului diferența, după care se poate întoarce la proprietatea lui. 28Dar dacă nu poate să facă răscumpărarea, atunci ceea ce a vândut să rămână la cumpărător până la Anul de veselie. În Anul de veselie cumpărătorul va trebui să iasă din ea și astfel el se va putea întoarce la proprietatea lui.
29Dacă cineva va vinde o casă de locuit, aflată într‑o cetate înconjurată cu ziduri, aceasta va putea fi răscumpărată în timp de un an de la vânzare; dreptul de răscumpărare este de un an. 30Dacă nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, casa din cetatea înconjurată cu ziduri să rămână pentru totdeauna a cumpărătorului, de‑a lungul generațiilor lui. Să nu iasă din ea în Anul de veselie. 31Casele din satele care nu au zid de jur împrejur vor fi considerate la fel ca ogoarele țării. Va exista drept de răscumpărare pentru ele, și se va ieși din ele în Anul de veselie.
32Cât despre cetățile leviților, leviții vor avea pentru totdeauna dreptul de răscumpărare asupra caselor din cetățile lor. 33Dacă un om cumpără o casă de la leviți, casa care a fost vândută în cetatea lor să fie restituită în Anul de veselie, întrucât casele din cetățile leviților sunt proprietatea lor în mijlocul fiilor lui Israel. 34Dar ogoarele din jurul cetăților leviților nu pot fi vândute, pentru că sunt proprietatea lor pentru totdeauna.
35Dacă fratele tău sărăcește și devine dependent de tine, tu să‑l ajuți ca și cum ar fi un străin sau un peregrin; el să trăiască împreună cu tine. 36Să nu iei de la el dobândă sau să faci profit de pe urma lui, ci teme‑te de Dumnezeu; fratele tău să trăiască împreună cu tine. 37Să nu‑i împrumuți argint cu dobândă și să nu‑i dai mâncare pe camătă. 38Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te‑am scos din țara Egiptului ca să‑ți dau țara Canaan și să fiu Dumnezeul tău.
39Dacă fratele tău sărăcește și ți se vinde, să nu‑l pui să facă muncă de rob. 40Să rămână la tine ca zilier sau ca peregrin. Să te slujească până la Anul de veselie. 41Atunci va putea să iasă de la tine împreună cu copiii lui și astfel se va putea întoarce la clanul lui și la proprietatea părinților lui. 42Căci ei sunt robii Mei pe care i‑am scos din țara Egiptului. Să nu fie vânduți cum se vând robii. 43Să nu‑i stăpânești cu asprime43, 46, 53 Termenul ebraic folosit aici este identic cu cel din Ex. 1:13., ci teme‑te de Dumnezeul tău.
44Cât despre robii și roabele pe care poate vrei să îi ai, îi poți cumpăra de la neamurile care sunt în jurul vostru. 45Poți să‑i iei și dintre fiii peregrinilor care vor locui la tine sau dintre cei din clanurile lor care se vor naște în țara voastră; ei pot fi proprietatea voastră. 46Îi puteți lăsa ca moștenire fiilor voștri după voi, ca să‑i aibă în proprietate. Să‑i țineți astfel să vă slujească pentru totdeauna. Cât despre frații voștri, fiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească peste fratele său cu asprime.
47Dacă un străin sau un peregrin se îmbogățește, iar unul din frații voștri sărăcește lângă el și se vinde străinului sau peregrinului sau vreunuia din clanul străinului, 48după ce s‑a vândut, el mai poate fi răscumpărat. Să‑l răscumpere unul din frații48 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi. 49Atât unchiul său, cât și fiul unchiului său sau orice rudă apropiată din clanul lui vor putea să‑l răscumpere. Sau dacă poate, să se răscumpere singur. 50Să calculeze împreună cu cel ce l‑a cumpărat, din anul în care a fost vândut până la Anul de veselie. Prețul vânzării sale să fie potrivit cu numărul anilor, la fel cum ar fi calculate zilele unui zilier. 51Dacă mai sunt însă mulți ani până la Anul de veselie, în funcție de numărul lor, el va plăti pentru răscumpărarea lui o parte din argintul cu care a fost cumpărat. 52Dacă mai rămân puțini ani până la Anul de veselie, atunci să le calculeze și să‑și plătească răscumpărarea în funcție de acești ani. 53El va fi pentru cumpărătorul său ca lucrătorul angajat cu anul. Prin urmare, să nu se poarte cu asprime cu el înaintea ochilor tăi.
54Dacă nu va fi răscumpărat în niciunul din aceste feluri, el și fiii lui împreună cu el să plece la Anul de veselie. 55Căci fiii lui Israel sunt robii Mei. Ei sunt robii Mei pe care i‑am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
