1Josef kastede sig over sin døde far og græd og kyssede ham. 2Derefter gav han sine bedemænd ordre til at balsamere liget. 3Balsameringen tog 40 dage, og der var landesorg i Egypten i 10 uger.
4Da sørgetiden var forbi, henvendte Josef sig til Faraos rådgivere og bad dem tale hans sag. 5„Sig til Farao, at min far lod mig sværge på, at jeg ville opfylde hans sidste ønske,” forklarede Josef. „Min far sagde til mig, at når han var død, skulle jeg bringe hans lig tilbage til Kana’an og begrave ham i den hule, hvor hans forfædre ligger begravet. Derfor er jeg nødt til at tage af sted og begrave min far. Når det er gjort, vil jeg straks vende tilbage hertil.”
6Farao gav Josef lov til at rejse. „Tag du bare af sted og begrav din far, som du har lovet,” sagde han.
7Så tog Josef af sted med et større følge af Faraos rådgivere og højtstående embedsmænd. 8Han tog også sine brødre og deres familier med. Men de lod deres mindre børn og fåre- og kvægflokke blive tilbage i Goshens land. 9Det var således et større følge af vogne og ryttere, som ledsagede Josef.
10Da de kom til tærskepladsen ved Atad nær ved Jordanfloden, holdt de en højtidelig sørgeceremoni, hvor de begræd Josefs far i syv dage. 11Senere kaldte de lokale indbyggere, kana’anæerne, det sted Abel-Mitzrajim,50,11 Det betyder: „egypternes sorg”. for de sagde: „På dette sted holdt egypterne dyb sorg!” 12Således gjorde Jakobs sønner, som deres far havde befalet dem: 13De bragte hans lig ind i Kana’ans land og begravede ham i hulen ved Makpela, som Abraham havde købt for at bruge den til familiegravsted. 14Derefter vendte Josef tilbage til Egypten sammen med sine brødre og alle dem, som var fulgt med ham til hans fars begravelse.
Fuld forsoning mellem Josef og hans brødre
15Efter at deres far var død, blev Josefs brødre ængstelige. „Måske bærer Josef nag og vil hævne sig på os for alt det onde, vi har gjort imod ham,” sagde de til hinanden. 16-17Derfor sendte de følgende budskab til Josef: „Før sin død pålagde din far os at give dig følgende besked fra ham: ‚Tilgiv dine brødre for alt det onde, de har gjort imod dig.’ Derfor beder vi, som er din fars Guds tjenere, om du vil tilgive os!” Da Josef hørte de ord, brød han sammen og græd.
18Derefter kom hans brødre personligt til ham og bøjede sig for ham. „Vi er dine slaver,” sagde de.
19Men Josef svarede: „I skal ikke være bange for mig. Er jeg måske Gud, så jeg skulle dømme og straffe jer? 20Selvom jeres hensigter var onde, ved jeg, at Guds hensigt var at vende det til noget godt, for han gav mig den position, jeg har i dag, så jeg kunne redde mange menneskers liv. 21Nej, I må ikke være bange. Jeg vil personligt tage mig af jer og jeres familier.” Han forsøgte på alle måder at berolige og opmuntre dem med venlige ord.
Josefs død
22Josef og hans brødre og deres familier blev boende i Egypten. Josef var efterhånden blevet 110 år gammel, 23og han nåede at se sin søn Efraims børnebørn og Manasses søn Makirs børn. Han betragtede sine børnebørn som sine egne.
24„Jeg skal snart dø,” sagde Josef til sine brødre, „men Gud vil helt sikkert føre jer ud af Egypten og bringe jer tilbage til det land, han lovede Abraham, Isak og Jakob.” 25Så fik Josef sine brødre til at sværge på, at de ville opfylde hans sidste ønske: „Når Gud leder jer tilbage til Kana’an, så skal I tage mit lig med.”
26Derefter døde Josef i en alder af 110 år. Han blev balsameret og lagt i en kiste.
1Atunci Iosif s‑a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și i‑a dat sărutare. 2Apoi Iosif le‑a poruncit slujitorilor săi doctori să‑l îmbălsămeze pe tatăl său, și doctorii l‑au îmbălsămat pe Israel. 3După ce s‑au împlinit patruzeci de zile – căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare – egiptenii l‑au jelit șaptezeci de zile. 4După ce au trecut zilele de jale, Iosif le‑a vorbit celor de la curtea lui Faraon, zicând: „Dacă am găsit bunăvoință înaintea voastră4 Lit.: în ochii voștri., vă rog să‑i vorbiți lui Faraon astfel: 5«Tatăl meu m‑a pus să jur, zicând: ‘Iată, eu sunt pe moarte. Să mă înmormântezi în mormântul meu, pe care mi l‑am săpat în țara Canaan’. De aceea dă‑mi voie, te rog, să mă sui acolo ca să‑l înmormântez pe tatăl meu, iar apoi mă voi întoarce.»“ 6Faraon a zis: „Suie‑te și înmormântează‑l pe tatăl tău, așa cum te‑a pus să juri.“
7Iosif s‑a suit să‑și înmormânteze tatăl și împreună cu el s‑au suit toți slujitorii lui Faraon, bătrânii palatului lui și toți bătrânii țării Egiptului, 8toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Au lăsat în ținutul Goșen doar copiii, turmele și cirezile lor. 9Împreună cu el s‑au suit care și călăreți, astfel încât convoiul era foarte mare. 10Când au ajuns la Aria lui Atad10 Sau: Aria Spinului; teren stâncos sau acoperit cu lut, aflat la marginea satului sau orașului, într‑o zonă expusă la vânt, unde localnicii își treierau grânele., care se află dincolo de Iordan, au jelit acolo mult și amarnic. Iosif a ținut o perioadă de bocet de șapte zile pentru tatăl său. 11Când locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet pentru Egipt.“ De aceea acelui loc i s‑a pus numele Abel-Mițrayim11 Denumirea Abel-Mițrayim înseamnă Bocetul Egiptului.. El se află dincolo de Iordan.
12Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le‑a poruncit acesta. 13Fiii săi l‑au dus în țara Canaan și l‑au înmormântat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat‑o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. 14După ce l‑a înmormântat pe tatăl său, Iosif s‑a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el ca să‑și înmormânteze tatăl.
Bunătatea lui Iosif față de frații săi
15Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, au zis: „Dacă cumva Iosif ne va dușmăni și ne va întoarce pe deplin tot răul pe care i l‑am făcut?“ 16De aceea au trimis să‑i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit înainte de moarte, zicând: 17«Așa să‑i spuneți lui Iosif: ‘Oh, iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‑au făcut rău!’» Acum, iartă, te rugăm, fărădelegea robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Iosif a plâns când i‑au spus aceste cuvinte.
18Frații lui au venit, s‑au plecat înaintea lui și au zis:
– Iată, suntem robii tăi.
19Iosif le‑a răspuns:
– Nu vă temeți, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20Voi ați plănuit împotriva mea ce este rău, dar Dumnezeu a plănuit aceasta spre bine, ca să țină în viață un popor numeros, așa cum face astăzi. 21Așadar, să nu vă temeți! Eu însumi vă voi asigura hrana, vouă și copiilor voștri.
Apoi i‑a mângâiat și le‑a vorbit pe placul inimii lor.
Moartea lui Iosif
22Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său. El a trăit o sută zece ani. 23Iosif i‑a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi23 Vezi 30:3; 48:12. Gestul de a ține un copil pe genunchi făcea parte din ritualul adopției..
24Apoi Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni sigur la voi și vă va duce din această țară în țara pe care le‑a jurat‑o lui Avraam, Isaac și Iacov.“ 25Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“ 26Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l‑au îmbălsămat, l‑au pus într‑un sicriu, în Egipt.
