Bibelen på hverdagsdansk

1. Mosebog 44:1-34

Josefs sølvbæger

1Senere gav Josef sin husholder befaling om at fylde brødrenes sække med alt det korn, som æslerne kunne bære. „Sørg for at lægge de penge, de har betalt for kornet, tilbage i hver sæk!” beordrede han. 2„Og i den yngste brors sæk skal du desuden lægge mit sølvbæger.” Husholderen gjorde, som Josef havde sagt. 3Ved daggry næste morgen fik brødrene lov at tage af sted med deres æsler.

4Men de var kun lige kommet ud af byen, da Josef sagde til sin husholder: „Sæt efter dem og stands dem. Sig så til dem: ‚Hvorfor har I gengældt godt med ondt? 5Hvorfor har I taget min herres personlige sølvbæger, som han bruger til at tage varsler af? Hvordan kunne I gøre noget så usselt?’ ” 6Husholderen indhentede hurtigt brødrene og sagde det, Josef havde givet ham besked på.

7„Hvad mener du?” svarede brødrene. „Sådan noget kunne vi da aldrig finde på at gøre! 8Bragte vi måske ikke de penge tilbage, som lå oven i vores sække sidste gang? Hvorfor i alverden skulle vi stjæle guld eller sølv fra din herres hus? 9Hvis du finder bægeret hos en af os, skal vedkommende dø! Og resten af os skal være din herres slaver!”

10„Nej,” svarede husholderen. „Det er kun den, bægeret findes hos, der skal være min herres slave, I andre kan godt rejse hjem.”

11Brødrene løftede hurtigt sækkene af æslerne og åbnede dem. 12Husholderen begyndte at gennemsøge den ældste brors sæk, og sådan fortsatte han hele rækken ned til den yngste. Bægeret blev fundet i Benjamins sæk. 13Da flængede brødrene i fortvivlelse deres tøj, læssede igen deres æsler og vendte tilbage til byen. 14Josef var stadig hjemme i sit hus, da Juda og hans brødre ankom. De faldt på knæ for ham med ansigtet mod jorden.

15„Hvad er I ude på?” spurgte Josef. „Er I ikke klar over, at en mand som jeg har spåmænd, der kunne fortælle mig, hvem der stjal det?”

16Da sagde Juda: „Oh, herre, hvad skal vi sige til vores forsvar? Hvordan kan vi bevise, at vi er uskyldige? Gud har bragt vores skyld for dagens lys. Vi er nu Deres slaver—både vi og vores bror, som bægeret blev fundet hos.”

17„Nej,” svarede Josef. „Kun den, som stjal bægeret, skal være min slave. Resten af jer kan frit rejse hjem til jeres far.”

Juda tilbyder at blive slave for at redde Benjamin

18Da trådte Juda et skridt frem mod Josef og sagde: „Herre, tillad mig at tale til Dem. Hav tålmodighed med mig et øjeblik. Jeg ved, at De har magt til at dræbe mig på stedet, for De er jo som Farao selv. 19De spurgte os, herre, om vi havde en far eller en bror. 20Dertil svarede vi: ‚Ja, vores far er gammel, og han har endnu en søn derhjemme, som han fik i sin alderdom. Denne søns bror er død, så nu er han den eneste, hans mor efterlod sig. Derfor holder hans far så meget af ham.’ 21Så sagde De, herre: ‚Bring ham til mig, så jeg kan se ham!’ 22Men vi svarede: ‚Det er umuligt, herre! Drengen kan ikke forlade sin far, for hans far vil dø af sorg, hvis der sker ham noget.’ 23Men De insisterede: ‚Kom ikke tilbage, medmindre jeres yngste bror er med!’ 24Derefter rejste vi hjem til vores far og fortalte ham, hvad De havde sagt. 25Og da han senere bad os om at tage til Egypten igen og købe mere korn, 26sagde vi til ham: ‚Det kan ikke lade sig gøre, medmindre du lader vores yngste bror rejse med os. Uden ham vil vores rejse være forgæves.’

27Så sagde vores far: ‚I ved jo, at min elskede kone fødte mig to sønner. 28Den ene forsvandt. Han blev nok flået ihjel af et rovdyr, for jeg så ham aldrig igen. 29Hvis der nu også sker noget med den anden søn, dør jeg af sorg.’ 30Derfor kan De nok forstå, herre, at hvis jeg kommer hjem uden den dreng, som min far er så stærkt knyttet til, 31så dør han af sorg, og det er vi skyld i. 32Herre, jeg har personligt lovet min far at tage mig af drengen på denne rejse—ja, jeg sagde ligefrem: ‚Hvis jeg ikke bringer ham tilbage i god behold, tager jeg selv hele skylden!’ 33Herre, tillad mig derfor at blive Deres slave i stedet for drengen. Lad ham få lov at tage hjem sammen med sine brødre. 34Hvordan kan jeg tage hjem til min far uden drengen? Jeg vil ikke kunne holde ud at se min fars sorg.”

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 44:1-34

1După aceea, Iosif i‑a poruncit administratorului casei sale, zicând: „Umple sacii acestor oameni cu mâncare, atât cât pot duce și pune argintul fiecăruia la gura sacului său. 2Pune cupa mea, cupa de argint, la gura sacului celui mai mic, împreună cu argintul pentru grâne.“ El a făcut așa cum i‑a zis Iosif.

3Dimineață, când s‑a luminat, oamenii au fost trimiși spre casă cu măgarii lor. 4Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s‑au depărtat bine că Iosif i‑a spus administratorului casei sale: „Ridică‑te, urmărește‑i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă‑i: «De ce ați răsplătit binele cu rău? 5Nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu și pe care o folosește el pentru ghicire5 Cu referire la hidromanție, arta de interpretare a semnelor în lichide (apă, vin, ulei), prin care omul păgân credea că poate descoperi voia divinității. Iosif, care primise darul interpretării viselor de la Dumnezeu, folosește cupa ca un pretext pentru a‑i confrunta pe frații săi.? Rău lucru ați făcut.»“ 6Când i‑a ajuns, le‑a spus aceste cuvinte.

7Ei i‑au răspuns:

– De ce spune stăpânul nostru aceste cuvinte? Nici gând ca robii tăi să fi făcut acest lucru! 8Iată, noi ți‑am adus înapoi din țara Canaan argintul pe care‑l găsisem la gura sacilor noștri. Cum să fi furat argint sau aur din casa stăpânului tău? 9Fie ca acela dintre robii tăi, la care va fi găsită cupa, să moară, iar noi să devenim robii stăpânului nostru.

10El le‑a zis:

– Fie așa cum ați spus. Cel la care va fi găsită cupa va fi robul meu, dar voi ceilalți veți fi nevinovați.

11Fiecare și‑a dat repede jos sacul și l‑a deschis. 12El a căutat cupa începând cu cel mai mare și terminând cu cel mai mic, iar aceasta a fost găsită în sacul lui Beniamin. 13Atunci ei și‑au sfâșiat hainele, fiecare și‑a încărcat măgarul și s‑au întors în cetate. 14Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif, pe când acesta era încă acolo, și s‑au plecat la pământ înaintea lui.

15Iosif le‑a zis:

– Ce înseamnă fapta acesta pe care ați făcut‑o? Nu știți că un om ca mine poate ghici15 Sau: poate descoperi semnele. Vezi nota de la Gen. 44:5.?

16Iuda i‑a răspuns:

– Ce putem să‑i spunem stăpânului nostru? Ce putem zice? Cum să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tăi. Iată‑ne robi ai stăpânului nostru, noi și cel la care a fost găsită cupa.

17Dar el a zis:

– Nici gând să fac acest lucru! Cel la care a fost găsită cupa va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru.

18Atunci Iuda s‑a apropiat de el și a zis:

– Ah, stăpâne, te rog, dă‑i voie robului tău să‑i spună ceva stăpânului meu și să nu te mânii pe robul tău, pentru că tu ești ca Faraon. 19Stăpânul meu i‑a întrebat pe robii săi, zicând: „Aveți un tată sau un frate?“ 20Noi i‑am răspuns stăpânului nostru: „Avem un tată bătrân, și mai este un băiat tânăr, născut la bătrânețea lui. Fratele acestuia este mort. Doar el i‑a mai rămas mamei sale, iar tatăl său îl iubește.“ 21Atunci tu le‑ai cerut robilor tăi: „Aduceți‑l la mine ca să‑l văd cu ochii mei.“ 22Noi i‑am spus stăpânului nostru: „Băiatul nu‑l poate părăsi pe tatăl său. Dacă l‑ar părăsi pe tatăl său, acesta ar muri.“ 23Dar tu le‑ai zis robilor tăi: „Dacă fratele vostru mai mic nu va coborî cu voi, nu‑mi veți mai vedea fața.“ 24Când ne‑am suit la robul tău, tatăl meu, i‑am spus cuvintele stăpânului nostru. 25Când tatăl nostru ne‑a zis: „Duceți‑vă înapoi și cumpărați‑ne puțină mâncare“, 26noi i‑am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi și fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem fața acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi.“ 27Atunci robul tău, tatăl meu, ne‑a zis: „Voi știți că soția mea a născut doi fii. 28Unul a plecat de la mine și am zis: «Sigur a fost sfâșiat de fiare.» Și nu l‑am mai văzut până acum. 29Dacă mi‑l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, în suferință îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.“ 30De aceea, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, pentru că sufletul lui este nedezlipit de sufletul acestuia, 31el va muri când va vedea că băiatul nu este. Iar robii tăi vor coborî în durere capul încărunțit al robului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților. 32Căci robul tău s‑a pus garant la tatăl meu pentru băiat, zicând: „Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine, voi fi vinovat înaintea ta, tatăl meu, pentru totdeauna.“ 33Așadar, dă‑i voie, te rog, robului tău să rămână ca rob al stăpânului meu în locul băiatului și dă‑i voie băiatului să se suie împreună cu frații săi. 34Cum să mă sui înapoi la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu!