Benjamin kommer med til Egypten
1Imidlertid fortsatte hungersnøden i Kana’ans land, 2så da kornet, som Josefs brødre havde hentet i Egypten, var ved at slippe op, sagde Jakob til sine sønner: „Tag af sted igen og køb os noget mere korn.”
3„Manden mente det alvorligt, da han advarede os imod at komme tilbage uden Benjamin!” indvendte Juda. 4„Hvis du vil lade drengen komme med os, rejser vi gerne derned og køber korn, 5men hvis du ikke vil det, er der ikke noget at gøre. Manden sagde udtrykkeligt, at vi ikke måtte komme uden Benjamin!”
6„Hvorfor i alverden fortalte I ham, at I havde en bror til?” jamrede Jakob. „Hvordan kunne I være så onde imod mig?”
7„Manden forhørte os jo indgående om vores familie!” svarede de. „Han ville vide, om vores far stadig levede, og om vi havde flere brødre. Vi var da nødt til at svare ham! Hvordan kunne vi vide, at han ville sige: ‚Hent jeres bror herned?’ ”
8Juda var ved at miste tålmodigheden: „Far, giv os nu lov til at tage drengen med, så vi kan komme af sted, inden vi alle sammen dør af sult—både vi, du og vores børn! 9Jeg garanterer dig for, at han vil være i sikre hænder! Jeg vil personligt tage den fulde skyld, hvis han ikke vender tilbage i god behold. 10Hvis vi ikke havde spildt tiden med snak frem og tilbage, kunne vi have været i Egypten og tilbage igen to gange allerede!”
11Endelig gav Jakob sig. „Hvis der ikke er nogen anden udvej, så lov mig i hvert fald at fylde jeres sække op med de bedste varer, vores land kan tilbyde, og aflever dem som gave til denne mand. Tag balsam, honning, krydderier, myrra, pistacienødder og mandler. 12Tag dobbelt så mange penge med, som kornet koster, så I kan betale det tilbage, som lå oven i jeres sække. Det var nok en fejltagelse, at I fik dem med hjem. 13Tag så jeres bror og rejs tilbage til manden. 14Må Gud den almægtige være jer nådig, når I står over for ham, så han løslader Simeon og lader Benjamin vende tilbage i god behold. Hvis jeg skal opleve den smerte at miste mine børn, så lad mig da gøre det!”
15Brødrene tog så Benjamin og gaverne og dobbelt så mange penge med og skyndte sig af sted til Egypten, hvor deres ankomst blev meldt til Josef. 16Da Josef så, at Benjamin var med, sagde han til sin husholder: „Før de der mænd hen til mit hus og lav et festmåltid. De skal spise hos mig i dag ved middagstid.” 17Husholderen gjorde, som han havde fået besked på, og førte brødrene til Josefs hus, 18men de blev bange, da de så, hvor de blev ført hen.
„Han vil nok anholde os og gøre os til slaver og tage vores æsler på grund af det med pengene oven i sækkene!” sagde de til hinanden. „Han tror sikkert, vi stjal dem!”
19Derfor gik de hen til husholderen, som stod ved indgangen 20og sagde: „Undskyld, men der er noget, vi må fortælle dig: Da vi var på vej hjem fra Egypten sidste gang, 21standsede vi undervejs for at overnatte, og da vi åbnede vores sække, lå de penge, som vi havde betalt for kornet, oven i sækkene! Se, her er de! Vi har taget dem med tilbage! 22Og vi har taget ekstra med, så vi kan købe mere korn! Men vi aner ikke, hvem der lagde pengene i vores sække.”
23„Det skal I ikke være bekymrede over,” svarede husholderen. „Det må være jeres fædres Gud, som har lagt dem oven i jeres sække. Vi har i alt fald fået betaling for det korn, I købte.” Så hentede han Simeon, 24hvorefter de alle blev lukket ind i Josefs hus og fik vand, så de kunne vaske støvet af deres fødder, mens æslerne blev fodret udenfor. 25Da de fik at vide, at de skulle spise der i huset, fik de travlt med at gøre deres gaver til Josef parat. 26Da Josef kom ind, gav de ham deres gaver og bøjede sig dybt med ansigtet til jorden.
27Josef spurgte dem, hvordan de havde haft det. „Og hvordan går det med jeres far—ham, I fortalte mig om? Han må være gammel! Lever han endnu?”
28„Ja,” svarede de, „han lever og har det godt.” Så bøjede de sig endnu en gang for Josef.
29Josef så på sin bror Benjamin og spurgte: „Er det så jeres yngste bror, som I fortalte mig om? Må Gud være med dig, min dreng.” 30Mere fik han ikke sagt, før han måtte skynde sig ud og ind i sit soveværelse for at give tårerne frit løb. Følelserne over for hans egen lillebror overvældede ham. 31Så beherskede han sig, vaskede sit ansigt og gik tilbage til brødrene. „Bring maden ind!” beordrede han.
32Josef spiste for sig selv, mens brødrene blev opvartet ved et andet bord, og de tilstedeværende egyptere sad ved et tredje bord. Egypterne bryder sig nemlig ikke om at spise sammen med hebræere. 33Josef havde placeret brødrene umiddelbart foran sig, efter alder, så den ældste sad først og den yngste sidst, hvilket fik dem til at sende hinanden undrende blikke. 34Maden blev bragt dem fra Josefs eget bord, og Benjamin fik den største portion—fem gange så meget som de andre! Der var rigeligt med mad og drikke, og snakken gik lystigt imellem dem.
A doua călătorie a fraților lui Iosif în Egipt
1Foametea era mare în țară.
2Când au terminat de mâncat grânele pe care le aduseseră din Egipt, tatăl lor le‑a zis:
– Duceți‑vă din nou și cumpărați‑ne puțină mâncare.
3Dar Iuda i‑a răspuns:
– Omul acela ne‑a avertizat clar, zicând: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“ 4Dacă‑l vei trimite pe fratele nostru cu noi, vom coborî și‑ți vom cumpăra mâncare. 5Dar dacă nu‑l vei trimite, nu vom coborî, pentru că acel om ne‑a zis: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“
6Atunci Israel a zis:
– De ce v‑ați purtat așa de rău cu mine și i‑ați spus acelui om că mai aveți un frate?
7Ei au răspuns:
– Omul acela a întrebat direct despre noi și despre familia noastră, zicând: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?“ Iar noi i‑am răspuns la aceste întrebări. De unde era să știm că ne va zice: „Aduceți‑l pe fratele nostru“?
8Atunci Iuda i‑a zis tatălui său, Israel:
– Trimite băiatul cu mine. Ne vom ridica și vom pleca, pentru ca noi, tu și copiii noștri să trăim și să nu murim. 9Eu însumi voi răspunde pentru el; din mâna mea îl vei cere. Dacă nu ți‑l voi aduce înapoi și dacă nu‑l voi pune înaintea ta, voi fi vinovat înaintea ta pentru totdeauna. 10Căci dacă n‑am fi zăbovit, ne‑am fi întors de două ori până acum.
11Atunci Israel, tatăl lor, le‑a zis:
– Dacă așa trebuie, atunci așa să faceți. Luați în vasele voastre câteva dintre cele mai alese produse ale țării și duceți‑i acelui om un dar: puțin balsam, puțină miere, condimente, smirnă, fistic și migdale. 12Luați cu voi de două ori mai mult argint și duceți înapoi, în mâinile voastre, argintul care a fost pus la gura sacilor voștri. Poate a fost o greșeală. 13Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela. 14Dumnezeul cel Atotputernic14 Ebr.: El‑Șadai să vă arate milă înaintea acelui om, pentru ca el să‑i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu.
15Astfel, oamenii au luat darul acela și au luat cu ei de două ori mai mult argint, precum și pe Beniamin. Ei s‑au ridicat, au coborât în Egipt și s‑au înfățișat înaintea lui Iosif. 16Când l‑a văzut pe Beniamin cu ei, Iosif i‑a zis administratorului casei sale: „Adu‑i pe oamenii aceștia în casă, taie un animal și pregătește‑l, căci vor mânca împreună cu mine la amiază.“ 17Bărbatul a făcut așa cum i‑a spus Iosif și i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif. 18Dar oamenii aceștia s‑au temut, pentru că fuseseră aduși în casa lui Iosif, și au zis: „Am fost aduși înăuntru din cauza argintului care a fost pus în sacii noștri prima dată, pentru ca să se năpustească asupra noastră, să ne ia ca robi și să ne ia măgarii.“ 19Ei s‑au apropiat de administratorul casei lui Iosif și au vorbit cu el la intrarea în casă.
20Ei i‑au zis:
– Stăpâne, noi ne‑am mai coborât odată aici ca să cumpărăm mâncare, 21dar când am ajuns la locul unde am înnoptat și ne‑am deschis sacii, iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui. Așa că l‑am adus înapoi. 22Am mai adus cu noi și alt argint ca să cumpărăm mâncare. Nu știm cine ne‑a pus argintul înapoi în saci.
23El le‑a răspuns:
– Fiți pe pace, nu vă temeți. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v‑a pus o comoară în saci. Eu am primit argintul vostru.
Apoi l‑a adus la ei și pe Simeon. 24Administratorul i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif și le‑a dat apă ca să‑și spele picioarele și nutreț pentru măgari. 25Ei au pregătit darul pentru Iosif care urma să vină la amiază, pentru că au auzit că vor mânca acolo. 26Când Iosif a venit acasă, ei i‑au oferit darul pe care‑l aduseseră în casă și s‑au plecat până la pământ înaintea lui.
27El i‑a întrebat de sănătate și le‑a zis:
– Este sănătos bătrânul vostru tată despre care mi‑ați vorbit? Mai trăiește?
28Ei i‑au răspuns:
– Da, robul tău, tatăl nostru, este sănătos. Mai trăiește.
Apoi s‑au plecat și s‑au prosternat înaintea lui. 29Când Iosif și‑a ridicat ochii și l‑a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru mai mic despre care mi‑ați vorbit?“ Apoi a zis: „Dumnezeu să‑Și arate bunăvoința față de tine, fiule!“ 30Fiind cuprins de milă la vederea fratelui său, Iosif a ieșit în grabă și a căutat un loc unde să plângă. A intrat într‑o cameră și a plâns acolo. 31După ce și‑a spălat fața, a ieșit și, stăpânindu‑se, a poruncit: „Aduceți de mâncare!“ 32Pe el l‑au servit separat, pe frații săi, separat, iar pe egiptenii care mâncau împreună cu el, separat, pentru că ei nu puteau mânca împreună cu evreii, aceasta fiind o urâciune pentru egipteni. 33Frații săi s‑au așezat în fața lui, aranjați de la întâiul născut, potrivit cu dreptul lui de întâi născut, până la cel mai tânăr, potrivit cu vârsta lui, și se uitau unii la alții cu mirare. 34Iosif le‑a oferit din porțiile care erau în fața lui, dar porția lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalți. Ei au băut și s‑au umplut de vin împreună cu el.
