Elias vender tilbage til kong Ahab
1I tørkens tredje år sagde Herren til Elias: „Opsøg kong Ahab og sig til ham, at det ikke varer længe, før jeg sender regn igen.” 2-5Så tog Elias af sted for at finde Ahab.
Ahab havde en hofchef ved navn Obadja, som var en mand, der virkelig havde ærefrygt for Herren. Engang, da Jezabel havde forsøgt at udrydde alle Herrens profeter, havde Obadja skjult 100 af dem i to huler, 50 i hver, og han havde sørget for mad og drikke til dem.
Hungersnøden i Samaria var efterhånden blevet helt ulidelig. Derfor tilkaldte Ahab Obadja og sagde til ham: „Vi bliver nødt til at rejse rundt i landet til alle bække og kildevæld for om muligt at finde græsning til mine heste og muldyr. Ellers bliver vi nødt til at aflive nogle af dem!” 6Så fordelte de opgaven imellem sig og tog af sted i hver sin retning.
7Mens Obadja nu vandrede af sted, stod Elias pludselig foran ham. Obadja genkendte ham og kastede sig på knæ med ansigtet mod jorden i ærbødighed.
„Er det virkelig dig, Elias, min herre?”
8„Ja, det er mig,” svarede Elias. „Gå hen til kongen og sig, at jeg vil tale med ham.”
9„Åh nej, herre,” indvendte Obadja. „Hvad har jeg dog gjort? Vil du have mig slået ihjel? 10Du kan tro, kongen har sendt bud overalt—selv til nabolandene—for at lede efter dig. Og når folk sagde, de ikke havde set dig, tvang han dem til at sværge på det. 11Nu står du så her og siger: ‚Sig til kongen, at Elias er her!’ 12Hvad nu hvis Herrens Ånd pludselig bortrykker dig til et sted, jeg ikke kender? Når jeg så melder kong Ahab, at jeg ved, hvor du er, og når kongen så alligevel ikke kan finde dig, så slår han mig ihjel. Det synes jeg ikke, jeg fortjener, for jeg har hele mit liv tjent Herren. 13Har du ikke hørt, hvad jeg gjorde, dengang Jezabel ville slå alle Herrens profeter ihjel, hvordan jeg skjulte 100 af dem i to huler og kom med mad og drikke til dem? 14Og nu siger du: ‚Sig til kongen, at Elias er her!’—Åh nej, han slår mig ihjel!”
15Elias svarede: „Så sandt Herren lever, den almægtige Gud, som jeg tjener, jeg vil mødes med Ahab i dag!”
Styrkeprøven på Karmels bjerg
16Så tog Obadja af sted for at fortælle Ahab, at Elias var kommet, og Ahab gik ham i møde.
17„Er det virkelig dig, din ulykkesfugl?” udbrød Ahab ved synet af Elias. „Det er jo dig, vi kan takke for al den elendighed!”
18„Nej, den elendighed kan du takke dig selv for,” svarede Elias, „for det er dig og din fars slægt, der nægter at adlyde Herrens befalinger, fordi I hellere vil dyrke Ba’al. 19Men hør nu her! Du skal kalde hele Israels folk sammen på Karmels bjerg. Der vil jeg mødes med dem og de 450 ba’alsprofeter og de 400 Asheraprofeter, som Jezabel har ansat.”
20Ahab indkaldte så hele folket og alle sine profeter til at samles på Karmels bjerg.
21Elias stillede sig op foran hele forsamlingen og råbte: „Hvor længe vil I stå med et ben i hver lejr? Hvis I mener, at Herren er den sande Gud, så bring jeres ofre til ham, men mener I, det er Ba’al, så bring jeres ofre til ham.” Der var dødstille.
22Så fortsatte Elias: „Jeg er den eneste af Herrens profeter, der er tilbage, mens der er 450 ba’alsprofeter. 23Men lad os nu få fat i to ungtyre. Så skal Ba’als profeter vælge, hvilken af dem de vil have. Derpå skal de partere den og lægge den oven på brændet på Ba’als alter. Men de må ikke tænde ild! Derefter gør jeg den anden tyr i stand og lægger den oven på brændet på Herrens alter—uden at tænde ild! 24Så skal I bede til jeres gud, mens jeg vil bede til Herren. Den gud, der svarer ved at sende ild fra himlen og antænde brændet på sit alter, er den sande Gud!”
Hele forsamlingen syntes godt om det forslag. 25Så vendte Elias sig mod ba’alsprofeterne. „I kan begynde, siden I er de fleste,” sagde han. „Vælg jeres tyr, gør den i stand og bed til jeres gud. Men I må ikke sætte ild til brændet!”
26Så tog de den ene tyr, gjorde den i stand og lagde den på Ba’als alter, og fra morgen til middag råbte de på Ba’al. „Åh Ba’al, hør os!” råbte de, men der hørtes ikke en lyd, og der skete ingen verdens ting. Så dansede og hoppede de rundt om alteret, til de var helt udmattede.
27Ved middagstid begyndte Elias at håne dem. „I må råbe noget højere!” sagde han. „Det er jo en gud, I skal råbe op! Enten sidder han og filosoferer, eller han er gået på toilettet, eller han er ude at rejse. Måske er han faldet i søvn, så han først lige skal vågne?”
28Så råbte de endnu højere og skar sig selv med sværd og spyd, til blodet flød, sådan som de havde for vane i deres ritualer. 29De fortsatte med deres desperate råben og skrigen til langt ud på eftermiddagen, men der var stadig intet svar—ikke en lyd!
30Til sidst råbte Elias til folket: „Kom herover til mig!” Og mens hele forsamlingen flokkedes om ham, gav han sig til at genopbygge Herrens alter, som var blevet revet ned. 31Han udvalgte sig 12 sten, der skulle symbolisere de 12 stammer, efterkommerne af Jakobs 12 sønner, ham, som Herren selv havde givet navnet Israel.18,31 Når der her nævnes ordet „Israel” i forbindelse med første gang, Herren gav Jakob dette navn, tænkes der sikkert på ordets betydning, som menes at være: „Han udfordrer Gud”. Jf. 1.Mos. 32,29. 32Med disse sten genopbyggede han alteret. Derefter gravede han en rende rundt om alteret, 33lagde brændet til rette, parterede ungtyren og lagde kødet oven på alterbrændet.
34„Fyld fire krukker med vand,” sagde han så, „og øs vandet over brændofferet og brændet!”
Da det var gjort, sagde han: „Én gang til!” Så gjorde de det igen. „Og så en sidste gang!” sagde han. Så hældte de vand over for tredje gang 35med det resultat, at vandet drev ned ad alteret og fyldte renden rundt om.
36På det tidspunkt hvor man bringer aftenofferet, gik Elias frem til alteret og bad: „Herre, Abrahams, Isaks og Jakobs Gud, lad det i dag blive klart for enhver, at du er Israels Gud, og at jeg som din tjener har gjort det her på din befaling! 37Herre, hør min bøn! Svar mig, så dette folk kan forstå, at du er deres Gud, og at du ønsker at føre dem tilbage til dig!”
38Da faldt Herrens ild fra himlen og fortærede brændofferet, brændet, stenene og jorden rundt om, ja selv vandet i renden slikkede ilden op!
39Hele folket så det, og de kastede sig ned med ansigtet mod jorden og råbte: „Herren er Gud! Herren er Gud!”
40„Grib alle ba’alsprofeterne!” beordrede Elias. „Lad ingen undslippe!” Da de var pågrebet, lod Elias dem føre ned til Kishonbækken, hvor han slog dem ihjel.
Elias venter på regn
41Derefter sagde Elias til Ahab: „Nu kan du godt give dig til at spise og drikke, for jeg hører susen af et mægtigt regnvejr!”
42Det gjorde Ahab så, mens Elias gik op på toppen af Karmels bjerg og lagde sig på knæ på jorden med ansigtet mellem knæene. 43„Gå hen og se ud over havet!” sagde han til sin tjener. Tjeneren gjorde, som han fik besked på, men han kom hurtigt tilbage. „Der er ikke noget at se!” sagde han. Syv gange bad Elias ham gå hen og spejde ud over havet. De første seks gange kom tjeneren tilbage uden at kunne se noget tegn på regn, 44men den syvende gang sagde tjeneren: „Nu kan jeg se en lille sky i horisonten; den er på størrelse med en hånd!”
Da udbrød Elias: „Skynd dig hen til kong Ahab og sig, at han skal spænde for sin vogn og skynde sig hjem, før regnen forhindrer ham i at komme ned fra bjerget.”
45Kort efter var himlen sort af regnskyer, og det blæste op til storm. Ahab steg op i sin vogn og kørte af sted mod Jizre’el. 46Men Herren gav Elias ekstra styrke, så han løb foran Ahabs vogn hele vejen til Jizre’el.
Profetul Ilie anunță încetarea secetei
1După multe zile, Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Ilie, în al treilea an, zicând: „Du‑te și înfățișează‑te înaintea lui Ahab! Voi da ploaie pe fața pământului.“ 2Ilie s‑a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab.
În Samaria era foamete mare. 3Ahab l‑a chemat pe Obadia, cel care răspundea de palat. Obadia se temea mult de Domnul, 4iar când Izabela i‑a omorât pe profeții Domnului, Obadia a luat o sută de profeți, a ascuns câte cincizeci în câte o peșteră și le‑a asigurat pâine și apă. 5Ahab i‑a zis lui Obadia: „Du‑te prin țară, pe la toate izvoarele de apă și pe la toate uedurile5 Vezi nota de la 2:37.! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii și catârii în viață, astfel încât să nu trebuiască să omorâm vreunul din animale.“ 6Apoi și‑au împărțit între ei teritoriul pe care urmau să‑l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7În timp ce era pe drum, iată că l‑a întâlnit Ilie.
El l‑a recunoscut, s‑a aruncat cu fața la pământ și l‑a întrebat:
– Tu ești, stăpânul meu Ilie?
8El i‑a răspuns:
– Eu sunt. Du‑te și spune‑i stăpânului tău: „Iată, a venit Ilie.“
9Obadia a zis:
– Cu ce am păcătuit, de‑l dai pe robul tău pe mâna lui Ahab ca să fie omorât? 10Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n‑a rămas niciun neam și niciun regat unde stăpânul meu să nu fi trimis să te caute. Iar când spuneau că nu ești acolo, punea regatul sau neamul acela să jure că nu te‑a găsit. 11Acum tu zici: „Du‑te și spune‑i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie.»“ 12Iar apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce pe nu știu unde! Astfel, dacă mă duc să‑i spun lui Ahab, iar el nu te va găsi, mă va ucide. Însă robul tău se teme de Domnul din tinerețea lui. 13Nu i s‑a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeții Domnului? Am ascuns o sută dintre profeții Domnului, câte cincizeci în câte o peșteră, și le‑am asigurat pâine și apă. 14Iar acum tu zici: „Du‑te și spune‑i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie.»“ Mă va ucide!
15Ilie a zis:
– Viu este Domnul Oștirilor15 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi: (1) la oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) la corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte]., înaintea Căruia stau, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab.
Ilie pe muntele Carmel
16Obadia a pornit să‑l întâmpine pe Ahab și să‑l înștiințeze. Apoi Ahab s‑a dus să‑l întâlnească pe Ilie.
17Când Ahab l‑a văzut pe Ilie, i‑a zis:
– Tu ești acela care‑l nenorocește pe Israel?
18Ilie a răspuns:
– Nu eu l‑am nenorocit pe Israel, ci tu și familia tatălui tău, prin faptul că ați părăsit poruncile Domnului și te‑ai dus după Baal18 Vezi nota de la 16:31 [peste tot în capitol].. 19Strânge acum tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal și pe cei patru sute de profeți ai Așerei19 Vezi nota de la 15:13., care mănâncă la masa Izabelei.
20Ahab a trimis după toți fiii lui Israel și i‑a strâns pe profeți la muntele Carmel.
21Atunci Ilie s‑a apropiat de tot poporul și a zis:
– Până când veți mai șchiopăta între două cârje21 Această expresie idiomatică s‑ar putea reda în limbajul actual prin: Până când veți mai șovăi între două convingeri?? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați‑L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmați‑l pe acesta!
Poporul nu i‑a răspuns nimic.
22Apoi Ilie a zis poporului:
– Eu sunt singurul care am rămas dintre profeții Domnului, iar profeții lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci. 23Să ni se dea doi tauri. Ei să‑și aleagă un taur, să‑l taie în bucăți și să‑l așeze pe lemnele de pe altar, dar să nu‑i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și‑l voi așeza pe lemne, dar nu‑i voi da foc. 24Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu.
Tot poporul a răspuns și a zis:
– Propunerea este bună.
25Ilie le‑a zis profeților lui Baal: „Alegeți‑vă un taur și pregătiți‑l voi mai întâi, pentru că sunteți mai mulți. Apoi chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeți voi focul.“ 26Ei au luat taurul oferit lor și l‑au pregătit.
Apoi au chemat numele lui Baal de dimineața până la amiază, zicând: „Baal, răspunde‑ne!“ Dar nu s‑a auzit niciun glas. Nimeni n‑a răspuns, deși ei săreau în jurul altarului pe care‑l construiseră.
27La amiază, Ilie și‑a bătut joc de ei, zicând: „Strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează sau este ocupat sau se află în călătorie! Poate că doarme și se va trezi!“ 28Ei au strigat mai tare și, după obiceiul lor, și‑au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele până a început să le curgă sângele pe ei. 29După ce a trecut miezul zilei, ei au profețit până când se aducea darul de mâncare, dar nu s‑a auzit niciun glas, niciun răspuns, niciun semn de luare aminte.
30Atunci Ilie a zis întregului popor:
– Apropiați‑vă de mine!
Și tot poporul s‑a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului, care fusese dărâmat. 31Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise, zicând: „Numele tău va fi Israel!“ 32Cu aceste pietre, a zidit un altar în Numele Domnului. Apoi a făcut un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri32 Aproximativ 15 l. de sămânță. 33A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l‑a așezat pe altar, deasupra lemnelor.
34Apoi le‑a zis:
– Umpleți patru urcioare cu apă și goliți‑le peste arderea‑de‑tot și peste lemne! Faceți lucrul acesta încă o dată! a zis el. Și ei l‑au făcut încă o dată. Faceți lucrul acesta și a treia oară! Iar ei l‑au făcut și a treia oară.
35Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul. 36În timp ce se aducea darul de mâncare, profetul Ilie s‑a apropiat și a zis:
„Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. 37Răspunde‑mi, Doamne! Răspunde‑mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și că Tu le întorci inimile spre Tine!“
38Atunci a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea‑de‑tot, lemnele, pietrele și pământul și a înghițit și apa care era în șanț. 39Când a văzut tot poporul lucrul acesta, s‑au aruncat cu fața la pământ și au zis: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“
40Ilie le‑a zis:
– Prindeți‑i pe profeții lui Baal! Niciunul dintre ei să nu scape!
I‑au prins, iar Ilie i‑a coborât la râul Chișon și i‑a înjunghiat acolo.
41Apoi Ilie i‑a zis lui Ahab:
– Suie‑te, mănâncă și bea, căci se aude vuietul unei ploi puternice.
42Ahab s‑a suit să mănânce și să bea, dar Ilie a urcat pe vârful Carmelului, s‑a plecat la pământ, și‑a așezat fața pe genunchi 43și i‑a zis slujitorului său:
– Te rog, suie‑te și uită‑te în direcția mării!
El s‑a suit și s‑a uitat.
Apoi a zis:
– Nu este nimic!
Ilie i‑a zis de șapte ori:
– Du‑te din nou!
44A șaptea oară, slujitorul a zis:
– Iată, un nor mic cât o palmă de om se ridică din mare!
Ilie a zis:
– Suie‑te și spune‑i lui Ahab: „Pregătește‑ți carul și coboară‑te, ca să nu te prindă ploaia!“
45Între timp cerul s‑a înnegrit de nori, a început să sufle vântul și s‑a pornit o ploaie puternică. Ahab s‑a urcat în car și s‑a dus la Izreel. 46Mâna Domnului a venit peste Ilie, care și‑a încins coapsele și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.
