La famille d’Elimélek en Moab
1A l’époque où les chefs gouvernaient Israël, une famine survint dans le pays1.1 L’époque des chefs d’Israël – les juges – s’étend du xive ou du xiie siècle au xie siècle av. J.-C.. Un homme de Bethléhem en Juda1.1 A une douzaine de kilomètres au sud-est de Jérusalem. La précision en Juda distingue cette ville de la Bethléhem de Zabulon (Jos 19.15). partit séjourner avec sa femme et ses deux fils dans la campagne du pays de Moab1.1 Plateau fertile situé à l’est de la mer Morte.. 2Cet homme s’appelait Elimélek, sa femme Noémi et ses deux fils Mahlôn et Kilyôn. Ils faisaient partie des Ephratiens1.2 Ephrata était le nom du groupe familial auquel appartenait Elimélek. Il a donné son nom au territoire environnant Bethléhem qui est parfois appelée Bethléhem Ephrata (voir 4.11 ; Gn 35.19 ; 1 S 17.12 ; Mi 5.1)., de Bethléhem en Juda. Ils parvinrent en Moab, dans la campagne, et s’y établirent. 3Elimélek, le mari de Noémi, mourut là et elle resta seule avec ses deux fils. 4Ils épousèrent des femmes moabites, dont l’une s’appelait Orpa et l’autre Ruth. Ils demeurèrent là une dizaine d’années, 5puis Mahlôn et Kilyôn moururent à leur tour, et Noémi resta seule, privée à la fois de ses deux fils et de son mari.
Noémi et Ruth à Bethléhem
6Lorsqu’elle apprit que l’Eternel était intervenu en faveur de son peuple et qu’il lui avait donné de quoi se nourrir, Noémi se mit en route avec ses deux belles-filles pour rentrer du pays de Moab. 7Elles quittèrent donc ensemble l’endroit où elles s’étaient établies et prirent le chemin du pays de Juda.
8Alors Noémi dit à ses deux belles-filles : Allez et rentrez chacune dans la famille de votre mère1.8 Les filles et les veuves habitaient avec leur mère (Gn 24.28, 67). Le père de Ruth était encore en vie (2.11). ! Que l’Eternel soit bon pour vous, comme vous l’avez été pour ceux qui sont morts et pour moi-même. 9Qu’il vous donne à chacune de trouver le bonheur dans un nouveau foyer.
Puis elle les embrassa pour prendre congé. Les deux jeunes femmes pleurèrent à gros sanglots 10et lui dirent : Non ! nous t’accompagnerons dans ta patrie.
11Noémi leur répondit : Retournez chez vous, mes filles ! Pourquoi viendriez-vous avec moi ? Je ne peux plus avoir des fils qui pourraient vous épouser1.11 Voir Dt 25.5-10. Allusion à la coutume du lévirat stipulant que la veuve sans enfant devait être épousée par le frère du mari défunt (Gn 38.6-8 ; Dt 25.5-10 ; Mc 12.18-23).. 12Retournez chez vous, mes filles, allez ! Je suis trop âgée pour me remarier. Et même si je disais : « J’ai de quoi espérer des enfants, je me donnerai à un mari cette nuit même et j’en aurai des fils, 13attendriez-vous qu’ils aient grandi et renonceriez-vous pour cela à vous remarier ? Bien sûr que non, mes filles ! Je suis bien plus affligée que vous, car l’Eternel est intervenu contre moi. »
14Alors les deux belles-filles se remirent à sangloter. Finalement, Orpa embrassa sa belle-mère, mais Ruth resta avec elle.
15Noémi lui dit : Regarde : ta belle-sœur est partie rejoindre son peuple et ses dieux, fais comme elle : retourne chez les tiens !
16Mais Ruth lui répondit : N’insiste pas pour que je te quitte et que je me détourne de ta route ; partout où tu iras, j’irai ; où tu t’installeras, je m’installerai ; ton peuple sera mon peuple et ton Dieu sera mon Dieu. 17Là où tu mourras, je mourrai aussi et j’y serai enterrée. Que l’Eternel me punisse avec la plus grande sévérité, si autre chose que la mort me sépare de toi !
18Devant une telle résolution à la suivre, Noémi cessa d’insister 19et elles s’en allèrent toutes deux ensemble jusqu’à Bethléhem. Leur arrivée là-bas mit toute la localité en émoi.
– Est-ce bien là Noémi ? demandèrent les femmes.
20Elle leur répondit : Ne m’appelez plus Noémi (L’heureuse), appelez-moi Mara (L’affligée), car le Tout-Puissant m’a beaucoup affligée. 21Je suis partie d’ici comblée, et l’Eternel m’y fait revenir les mains vides. Alors pourquoi m’appeler encore Noémi quand l’Eternel s’est prononcé contre moi et que le Tout-Puissant m’a plongée dans l’affliction ?
22C’est ainsi que Noémi et sa belle-fille, Ruth, la Moabite, revinrent des plaines de Moab. Lorsqu’elles arrivèrent à Bethléhem, c’était le début de la moisson de l’orge1.22 C’est-à-dire avril-mai. C’était la première moisson, le blé se moissonnait quelques semaines plus tard (voir 2.23)..
Naomi și Rut
1Pe vremea când judecau1 Cu sensul de a conduce. judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. 2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.
3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. 4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, 5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. 6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că Domnul Își cercetase poporul și le dăduse hrană. 7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.
8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei:
– Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să Se poarte față de voi cu bunătatea8 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! 9Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț!
Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.
10Ele i‑au zis:
– Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.
11Dar Naomi a răspuns:
– Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? 12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, 13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi13 Sau: mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi., căci mâna Domnului s‑a întins împotriva mea!
14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.
15Naomi a zis:
– Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!
16Rut a răspuns:
– Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. 17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea17 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Domnul și chiar mai mult). dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!
18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel. 19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor.
Femeile se întrebau:
– Aceasta este Naomi?
20Ea le‑a zis:
– Nu mă mai numiți Naomi20-21 Naomi înseamnă Plăcută., ci numiți‑mă Mara20 Mara înseamnă Amară., pentru că Cel Atotputernic20-21 Ebr.: Șadai. m‑a amărât mult. 21Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?21 Sau: m‑a făcut să sufăr? LXX: m‑a smerit?
22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.
