La Bible du Semeur

Psaumes 18

Merci pour ta délivrance[a]

1Au chef de chœur, de David, serviteur de l’Eternel. Il adressa à l’Eternel les paroles de ce cantique lorsque l’Eternel l’eut délivré de tous ses ennemis, et en particulier de Saül. Il dit ceci:

Je t’aime, ô Eternel, ma force!
L’Eternel est ma forteresse, mon rocher, mon libérateur.
Il est mon Dieu, le roc solide où je me réfugie.
Il est mon Sauveur tout-puissant, mon rempart et mon bouclier.
Loué soit l’Eternel: quand je l’ai appelé,
j’ai été délivré de tous mes ennemis.
La mort m’enserrait de ses liens,
et, comme un torrent destructeur, me terrifiait.
Oui, le séjour des morts m’entourait de ses liens,
le piège de la mort se refermait sur moi.
Alors, dans ma détresse, j’invoquai l’Eternel.
Vers mon Dieu, je lançai mon appel au secours,
mon cri parvint à ses oreilles
et, de son temple[b], il m’entendit.

La terre s’ébranla et elle chancela,
les fondements de ses montagnes se mirent à frémir,
tout secoués par sa colère.
De ses narines s’élevait de la fumée,
et de sa bouche surgissait un feu dévorant,
des charbons embrasés en jaillissaient.
10 Il inclina le ciel et descendit,
un sombre nuage à ses pieds.
11 Il chevauchait un chérubin[c] et il volait,
le vent le portait sur ses ailes.
12 Il s’enveloppait de ténèbres pour se cacher dans leurs replis,
des nuages opaques et l’obscurité de l’orage formaient sa tente.
13 De l’éclat brillant devant lui jaillissaient des nuages,
de la grêle et des braises.
14 L’Eternel tonna dans le ciel,
le Dieu très-haut fit retentir sa voix
et il lança de la grêle et des braises.
15 Et soudain, il tira ses flèches pour disperser mes ennemis,
il lança de nombreux éclairs pour les mettre en déroute.
16 A ta menace, ô Eternel,
et au souffle tempétueux de ta colère,
le fond des mers parut,
les fondements du monde se trouvèrent à nu.

17 Du haut du ciel, il étend sa main pour me prendre,
me retirer des grandes eaux.
18 Il me délivre d’un ennemi puissant,
de gens qui me haïssent et sont plus forts que moi.
19 Ils m’affrontaient au jour de mon désastre,
mais l’Eternel a été mon appui.
20 Il m’a retiré du danger, l’a éloigné de moi,
il m’en a délivré, à cause de son affection pour moi.

21 L’Eternel a agi en tenant compte de ma conduite juste,
comme mes mains sont pures, il m’a récompensé;
22 car j’ai suivi les voies qu’il a prescrites,
je n’abandonne pas mon Dieu pour m’adonner au mal.
23 J’ai toujours ses lois sous les yeux,
je ne fait fi d’aucun de ses commandements.
24 Envers lui, je suis sans reproche,
je me suis gardé du péché.
25 L’Eternel m’a récompensé d’avoir agi avec droiture
et d’avoir gardé les mains pures sous ses yeux.

26 Avec ceux qui sont bienveillants, toi, tu te montres bienveillant.
Avec qui est irréprochable, tu es irréprochable.
27 Et avec celui qui est pur, tu es toi-même pur,
et avec celui qui agit de manière tordue, tu empruntes des chemins détournés.
28 Toi, tu sauves un peuple affligé,
tu fais baisser les yeux aux orgueilleux.
29 Tu fais briller ma lampe;
ô Eternel, mon Dieu, tu illumines mes ténèbres.
30 Avec toi, je me précipite sur une troupe bien armée,
avec mon Dieu, je franchis des murailles.

31 Parfaites sont les voies que Dieu prescrit,
la parole de l’Eternel est éprouvée.
Ceux qui le prennent pour refuge trouvent en lui un bouclier.
32 Qui est Dieu, sinon l’Eternel?
Qui est un roc? C’est notre Dieu!
33 C’est Dieu qui m’arme de vaillance,
il me trace un chemin parfait.
34 Grâce à lui, je cours comme une gazelle,
il me fait prendre position sur les hauteurs.
35 C’est lui qui m’entraîne au combat,
et me fait tendre l’arc de bronze[d].

36 Ta délivrance me sert de bouclier,
de ta main droite, tu me soutiens,
et ta sollicitude me grandit.
37 Tu m’amènes à marcher sur un chemin bien large,
mes jambes ne fléchissent pas.
38 Je poursuis tous mes ennemis, je les rattrape
et je ne reviens pas sans les avoir exterminés.
39 Je frappe: aucun ne peut se relever,
ils tombent sous mes pieds.
40 Tu me rends fort pour le combat,
tu fais plier mes agresseurs: les voilà à mes pieds.
41 Tu mets mes ennemis en fuite,
et ceux qui me haïssent, je les anéantis.
42 Ils ont beau crier au secours, personne ne vient à leur aide
et s’ils appellent l’Eternel, celui-ci ne leur répond pas.
43 Je les broie comme une poussière qu’emporterait le vent.
Je les balaie comme la boue des rues.

44 En face d’un peuple en révolte[e], tu me fais triompher.
Tu m’établis chef d’autres peuples.
Un peuple qu’autrefois je ne connaissais pas m’est maintenant soumis.
45 Au premier mot, ils m’obéissent,
et des étrangers me courtisent.
46 Les étrangers perdent courage,
tremblants, ils quittent leurs bastions.

47 Dieu est vivant! Qu’il soit béni, lui qui est mon rocher!
Que l’on proclame la grandeur de ce Dieu qui est mon Sauveur!
48 Ce Dieu m’accorde ma revanche,
il me soumet des peuples.
49 Il me délivre de mes ennemis.
Oui, tu me fais triompher d’eux,
tu me délivres des hommes violents.
50 Aussi je publie tes louanges, parmi les peuples ô Eternel,
je te célèbre par mes chants[f].
51 Pour son roi, l’Eternel opère de grandes délivrances.
Il traite avec bonté l’homme qui de sa part a reçu l’onction d’huile sainte,
David et sa postérité, pour toute éternité.

Notas al pie

  1. 18 Voir 2 S 22.1-51.
  2. 18.7 Il s’agit du sanctuaire céleste où Dieu réside.
  3. 18.11 Etres célestes, réels ou symboliques (80.2; 99.1; Gn 3.24; Ex 25.18). En Ez 1; 9; 10, les chérubins figurent comme les coursiers du char de l’Eternel, porteurs du trône divin. Ici, le chérubin apparaît comme sa monture.
  4. 18.35 Signe d’une force extraordinaire.
  5. 18.44 Peut-être une allusion aux tribus nord-israélites, qui, durant sept ans, ont été en guerre contre David avant de le reconnaître comme roi de tout Israël (2 S 2 à 5), ou bien aux peuples non israélites assujettis par David (2 S 5; 8; 10).
  6. 18.50 Cité en Rm 15.9.

Nouă Traducere În Limba Română

Psalmii 18

Psalmul 18

Pentru dirijor. Al lui David, robul Domnului. David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care l-a eliberat din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. El a zis:

Te iubesc, Doamne, Tăria mea!

    Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
Dumnezeul meu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
    scutul meu, cornul[a] mântuirii mele, întăritura mea!
Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
    şi sunt izbăvit de duşmanii mei.

Mă înfăşuraseră legăturile morţii,
    mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii.
Legăturile Locuinţei Morţilor mă împresuraseră,
    mă prinseseră laţurile morţii.
Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
    am strigat către Dumnezeul meu.
El a ascultat glasul meu din Templul Său cel Sfânt
    şi strigătul meu a ajuns înaintea Lui, până la urechile Sale.

Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
    temeliile munţilor s-au zdruncinat,
        s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
Ţâşnea fum din nările Lui
    şi foc mistuitor din gura Lui,
        cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
A aplecat cerurile şi a coborât;
    nori negri erau sub picioarele Lui.
10 Călărea pe un heruvim, zbura,
    plutea pe aripile vântului.
11 Întunericul Şi-l aşternuse drept învelitoare, iar împrejurul Lui, drept acoperământ,
    erau ape întunecoase şi nori deşi.
12 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa, prin norii Lui,
    ieşea grindină şi cărbuni aprinşi.
13 Domnul a tunat din ceruri,
    Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul,
        răspândind grindină şi cărbuni aprinşi[b].
14 Şi-a aruncat săgeţile, risipindu-i pe duşmani;
    a trimis fulgerele şi i-a pus pe fugă.
15 La mustrarea Ta, Doamne,
    la suflarea nărilor Tale,
s-au văzut albiile apelor
    şi s-au descoperit temeliile lumii.

16 El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
    m-a scos din apele cele mari,
17 m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
    şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
18 Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
    dar Domnul mi-a fost sprijin.
19 El m-a scos la loc larg,
    m-a izbăvit, pentru că El Îşi găseşte plăcerea în mine.

20 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
    mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
21 căci am păzit căile Domnului
    şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
22 Toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
    şi nu am îndepărtat hotărârile Lui de la mine.
23 Am fost integru înaintea Lui
    şi m-am păzit de nelegiuire.
24 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
    după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Săi.

25 Cu cel credincios Tu Te arăţi credincios,
    cu cel drept Tu Te arăţi drept,
26 cu cel integru Tu Te arăţi integru,
    dar cu cel înşelător Tu Te porţi după înşelăciunea lui.
27 Tu mântuieşti poporul smerit,
    dar smereşti pe cel cu ochii trufaşi.
28 Tu îmi aprinzi candela, Doamne!
    Dumnezeul meu îmi luminează întunericul!
29 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor!
    Cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit!

30 Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită,
    cuvintele[c] Domnului sunt încercate;
        El este un scut pentru toţi cei ce se se adăpostesc în El.
31 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
    Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
32 Dumnezeu este Cel Ce m-a încins cu tărie
    şi mi-a făcut desăvârşită calea.
33 El mi-a făcut picioarele ca ale ciutelor
    şi m-a aşezat pe înălţimi.
34 Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
    astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
35 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale,
    dreapta Ta mă sprijină,
        ajutorul[d] Tău mă face mare.
36 Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
    ca să nu-mi alunece picioarele[e].

37 Îmi urmăresc duşmanii şi-i ajung;
    nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
38 Îi zdrobesc, de nu mai sunt în stare să se ridice;
    ei cad sub picioarele mele.
39 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
    şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
40 Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
    şi eu îi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
41 Ei strigă după ajutor, dar nimeni nu-i izbăveşte;
    strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
42 Îi pisez făcându-i ca praful în bătaia vântului;
    îi calc ca pe noroiul de pe uliţe.

43 Tu mă scapi de învinuirile poporului,
    mă pui drept căpetenie a neamurilor;
        un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
44 Fiii străinului dau înapoi în faţa mea;
    de îndată ce mă aud, mă ascultă.
45 Fiii străinului îngălbenesc
    şi ies tremurând din fortăreţele lor.

46 Domnul este viu!
    Binecuvântată să fie Stânca mea!
        Mărit să fie Dumnezeul mântuirii mele!
47 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună,
    Cel Care îmi supune popoare,
48         Cel Ce mă izbăveşte de vrăjmaşii mei.
Tu mă ridici deasupra duşmanilor mei
    şi mă scapi de omul asupritor.

49 De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,
    şi voi cânta laudă Numelui Tău!
50 El dă mari izbăviri regelui Său
    şi arată îndurare unsului Său,
        lui David şi seminţei[f] lui în veac.

Notas al pie

  1. Psalmii 18:2 În concepţia antică cornul era un simbol al puterii sau al unui conducător puternic; prin urmare, sintagma cornul mântuirii mele ar putea fi tradusă şi cu mântuitorul meu puternic
  2. Psalmii 18:13 Cele mai multe mss TM; câteva mss TM, LXX (vezi şi 2 Sam. 22:14) nu conţin: grindină şi cărbuni aprinşi
  3. Psalmii 18:30 Lit.: cuvântul, fie cu sensul de poruncă, fie cu sensul de promisiune; este tradus ca plural pentru a-l deosebi de Cuvântul (dabar) Domnului
  4. Psalmii 18:35 Lit.: răspunsul Tău (la rugăciunile mele)
  5. Psalmii 18:36 Lit.: gleznele
  6. Psalmii 18:50 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic