Louange au Créateur
1Que tout mon être ╵bénisse l’Eternel !
O Eternel, mon Dieu, que tu es grand !
Tu es revêtu de splendeur, ╵et de magnificence,
2tu t’enveloppes de lumière ╵comme on se revêt d’un manteau,
et tu déploies le ciel ╵comme une tente.
3Tu fixes au-dessus des eaux du ciel ╵la charpente de tes hautes demeures,
tu fais des nuages ton char,
tu te déplaces ╵sur les ailes du vent,
4tu fais des vents tes messagers,
les éclairs étincelants sont tes serviteurs104.4 Cité en Hé 1.7 selon l’ancienne version grecque..
5Tu as fondé la terre sur ses bases
pour qu’elle reste inébranlable ╵à tout jamais.
6Les eaux de l’abîme la recouvraient ╵tout comme un vêtement,
sur les montagnes les eaux reposaient ;
7à ta menace, ╵elles se sont enfuies,
au bruit de ton tonnerre, ╵elles se sont vite élancées,
8gravissant des montagnes, ╵dévalant vers des plaines104.8 Autre traduction : et les montagnes se sont élevées et les vallées se sont creusées.
jusqu’à l’endroit ╵que tu leur avais assigné.
9Tu as fixé une limite ╵que les eaux ne franchiront plus,
et elles ne reviendront plus ╵pour submerger la terre.
10Tu fais jaillir des sources ╵pour alimenter des torrents
qui coulent entre les montagnes.
11Elles abreuvent ╵les animaux des champs,
et les onagres104.11 Les ânes sauvages. ╵y étanchent leur soif.
12Les oiseaux nichent sur leurs rives,
et chantent au sein du feuillage.
13De tes hautes demeures ╵tu arroses les monts,
la terre est rassasiée ╵par l’effet de tes œuvres.
14Tu fais pousser l’herbe pour le bétail,
et tu fais prospérer les plantes ╵cultivées par les hommes,
afin qu’ils tirent de la terre ╵le pain pour se nourrir.
15Le vin réjouit le cœur de l’homme
et fait resplendir son visage, ╵le rendant brillant plus que l’huile.
Le pain restaure sa vigueur.
16Les arbres, ouvrages de l’Eternel, ╵sont pleins de sève.
Tels sont les cèdres, ╵qu’il a plantés.
17C’est là que nichent les oiseaux
et la cigogne a sa demeure ╵dans les cyprès.
18Les bouquetins ont leurs retraites ╵sur les monts élevés,
et les rochers ╵sont le refuge des damans.
19Tu as formé la lune ╵pour marquer les dates des fêtes.
Le soleil sait quand il se couche.
20Tu fais descendre les ténèbres, ╵et c’est la nuit.
Alors les hôtes des forêts ╵se mettent tous en mouvement ;
21les lionceaux rugissent ╵après leur proie,
ils demandent à Dieu ╵leur nourriture104.21 Voir 147.9 ; Jb 38.39-40 ; Es 31.4..
22Mais dès que paraît le soleil, ╵ils se retirent
pour se coucher dans leurs tanières.
23Et l’homme sort ╵pour se livrer à son activité,
accomplir son travail ╵jusqu’à la nuit.
24Combien tes œuvres sont nombreuses, ╵ô Eternel,
tu as tout fait avec sagesse,
la terre est pleine ╵de tout ce que tu as réalisé ;
25voici la mer immense ╵qui s’étend à perte de vue,
peuplée d’animaux innombrables,
des plus petits jusqu’aux plus grands,
26les bateaux la parcourent,
ainsi que le monstre marin ╵que tu as fait pour qu’il y joue.
27Ils comptent sur toi, tous ces êtres,
pour recevoir leur nourriture, ╵chacun au moment opportun.
28Tu la leur donnes, ils la prennent,
ta main s’ouvre, et ils sont comblés ╵de bonnes choses.
29Tu te détournes, ╵ils sont épouvantés.
Tu leur ôtes le souffle, ╵les voilà qui périssent,
redevenant poussière.
30Et si tu envoies ton Esprit, ╵ils sont créés,
tu renouvelles l’aspect de la terre.
31Que l’Eternel ╵soit à jamais glorifié !
Qu’il se réjouisse de ses œuvres !
32Son regard fait trembler la terre,
il touche les montagnes ╵et elles fument.
33Je veux chanter pour l’Eternel ╵ma vie durant,
célébrer mon Dieu en musique ╵tant que j’existerai.
34Que mes paroles lui soient agréables !
Moi, j’ai ma joie en l’Eternel.
35Que les pécheurs soient ôtés de la terre !
Que les méchants n’existent plus !
Que tout mon être ╵bénisse l’Eternel !
Oui, louez l’Eternel !
Psalmul 104
1Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!
2Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape.
Din nori Îți faci car
și umbli pe aripile vântului.
4El îi face pe îngerii Săi duhuri4 Sau: vânturi.
și pe slujitorii Săi – un foc arzător.
5Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină.
Apele stăteau pe munți,
7dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă.
8S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi,
în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele.
9Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă și să acopere pământul.
10Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate10 Lit.: ueduri. Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar.
și ele curg printre munți.
11Toate vietățile câmpului se adapă din ele
și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.
12Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului
care‑și fac auzit glasul din frunziș.
13Din odăile de sus, Tu uzi munții;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14Tu faci să crească iarbă pentru vite
și verdețuri pe care omul să le cultive.
Faci să iasă hrană din pământ:
15vin care înveselește inima omului,
ulei care dă strălucire feței
și pâine care întărește inima omului.
16Copacii Domnului sunt bine udați,
cedrii Libanului pe care El i‑a sădit.
17În ei își fac cuibul păsările;
barza își are casa în chiparoși.
18Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.18 Sau: pentru bursuci.
19El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele știe când să apună.
20Tu aduci întunericul și se face noapte;
atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.
21Puii de leu rag după pradă,
cerându‑și hrana de la Dumnezeu.
22Când răsare soarele, se adună
și se culcă în vizuinile lor.
23Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui – până seara.
24Ce multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de vietățile24 Sau: posesiunile. Tale.
25Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este!
Acolo mișună vietăți fără număr,
viețuitoare mici și mari.
26Corăbiile o străbat,
în ea se joacă Leviatanul26 Sensul termenului ebraic este nesigur. Din câte se pare, termenul este folosit în VT atât cu referire la mitologia canaanită, desemnând un monstru marin (Is. 27:1; Iov 3:8; Ps. 74:14), cât și în sens literal (în versetul de față; Iov 41:1), făcând referire la o specie de animal marin, impresionantă și de temut, de al cărei corespondent modern nu putem fi siguri.,
pe care l‑ai întocmit Tu.
27Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28Când Tu le‑o dai, ele o primesc;
când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.
29Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc;
când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30Când Îți trimiți Duhul30 Sau: suflarea., ele sunt create,
înnoind astfel fața pământului.
31Fie ca slava Domnului să rămână pe vecie!
Domnul să Se bucure de lucrările Sale,
32El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură,
iar când atinge munții, aceștia fumegă.
33Voi cânta Domnului cât voi trăi!
Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!
34Fie‑I plăcută cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35Să piară păcătoșii de pe pământ,
și cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul!
Lăudați‑L pe Domnul!35 Ebr.: Hallelu Yah!
