1L’original suit son bon plaisir :
il s’insurgera contre tout ce qui est raisonnable.
2L’insensé n’aime pas réfléchir,
il ne demande qu’à faire étalage de son opinion.
3Le méchant apporte avec lui le mépris :
une action déshonorante est suivie de l’opprobre.
4Les paroles humaines sont comme des eaux profondes ;
la source de la sagesse est un torrent qui déborde18.4 Ce verset semble opposer notre répugnance à nous livrer (voir le secret des « eaux profondes » en 20.5) à la franchise vivifiante des sages..
5Il n’est pas bien de favoriser le méchant
et de léser le juste dans le jugement.
6Les propos de l’insensé suscitent des querelles,
et ses discours lui attirent les coups.
7La bouche de l’insensé cause sa ruine,
et ses lèvres sont un piège pour sa vie.
8Les médisances sont comme des friandises :
elles descendent jusqu’au tréfonds de l’être.
9Qui se relâche dans son travail
est frère de celui qui détruit.
10L’Eternel est comme un donjon bien fortifié :
le juste y accourt et il y est en sécurité.
11La fortune du riche lui tient lieu de place forte,
il s’imagine qu’ils sont un rempart inaccessible.
12Quand l’orgueil remplit le cœur d’un homme, sa ruine est proche.
Avant d’être honoré, il faut savoir être humble18.12 Voir 15.33..
13Qui répond avant d’avoir écouté
manifeste sa sottise et se couvre de confusion.
14Un bon moral permet de supporter la maladie,
mais si le moral est abattu, qui le relèvera ?
15L’homme intelligent acquiert la connaissance,
et l’oreille des sages est tendue vers elle.
16Les cadeaux ouvrent les chemins
et font arriver jusqu’en présence des gens importants18.16 Voir 17.8..
17Qui plaide sa cause en premier paraît toujours avoir raison,
vient la partie adverse, et l’on examine ce qu’il a dit.
18Le sort met fin aux contestations
et tranche même entre des puissants.
19Un frère que l’on a offensé est plus inaccessible qu’une ville fortifiée,
et des dissensions sont comme les verrous d’un palais.
20Chacun goûtera à satiété les fruits de ses paroles
et se rassasiera de ce que ses lèvres ont produit.
21La mort et la vie sont au pouvoir de la langue :
qui aime se répandre en paroles mangera les fruits qu’elles auront produits.
22Qui trouve une épouse trouve le bonheur :
c’est une faveur que l’Eternel lui a accordée.
23Le pauvre parle en suppliant,
mais le riche répond durement.
24Qui a beaucoup de compagnons les a pour son malheur,
mais un véritable ami est plus attaché qu’un frère.
1Cel ce s‑a separat își caută propria plăcere;
el se dezlănțuie împotriva oricărei înțelepciuni.
2Cel nesăbuit nu‑și găsește plăcerea în pricepere,
ci doar în a face cunoscut ce este în inima lui.
3Când vine cel rău, vine și disprețul,
iar odată cu rușinea, vine și reproșul.
4Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci;
izvorul înțelepciunii este ca un pârâu curgător.
5Nu este bine să fii părtinitor cu cel rău,
sau să nedreptățești pe cel drept la judecată.
6Buzele nesăbuitului aduc ceartă
și gura lui invită la lovituri.
7Gura celui nesăbuit îi aduce ruina
și buzele lui sunt o cursă pentru sufletul lui.
8Cuvintele bârfitorului sunt ca niște prăjituri;
ele alunecă până în odăile pântecului.
9Cel ce este leneș în lucrul lui
este frate cu cel ce distruge.
10Numele Domnului este un turn tare;
cel drept fuge în el și este protejat la înălțime.
11Averea este o cetate întărită pentru cel bogat;
el și‑o închipuie ca pe un zid înalt.
12Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă,
dar smerenia merge înaintea gloriei.
13Cine răspunde fără să fi ascultat
face o prostie și își atrage rușinea.
14Duhul omului îl sprijină în boală,
dar cine poate ridica un duh zdrobit?
15O inimă cu discernământ dobândește cunoștință,
și urechea celor înțelepți caută cunoștință.
16Un dar deschide uși celui ce îl oferă
și‑l duce înaintea celor mari.
17Primul care‑și apără cauza pare drept,
însă doar până intră semenul său și‑l cercetează.
18Sorțul pune capăt neînțelegerilor
și decide între cei puternici.
19Un frate nedreptățit este mai greu de câștigat decât o cetate întărită,
și neînțelegerile sunt ca porțile închise ale unei cetăți.
20Din rodul gurii lui, omul își satură pântecul;
din venitul buzelor lui, se satură.
21Moartea și viața sunt în puterea limbii,
iar cei ce o iubesc îi vor mânca roadele.
22Cel ce‑și găsește o soție găsește ce este bine22 Probabil o aluzie la Gen. 2:18.
și primește astfel o favoare de la Domnul.
23Săracul vorbește cu rugăminți,
dar bogatul răspunde cu asprime.
24Cine are mulți prieteni poate ajunge la ruină,
dar există un amic care ține la tine mai mult decât un frate.
