La culpabilité des chefs religieux juifs
(Mt 21.33-46 ; Lc 20.9-19)
1Puis il se mit à leur parler en utilisant des paraboles : Un homme planta une vigne, l’entoura d’une haie, creusa un pressoir, et bâtit une tour de guet12.1 Es 5.1-2.. Après cela, il la loua à des vignerons et partit en voyage. 2Au moment des vendanges il envoya un de ses serviteurs aux vignerons pour recevoir la part du produit de sa vigne qui lui revenait. 3Mais ceux-ci se précipitèrent sur ce serviteur, le rouèrent de coups et le renvoyèrent les mains vides. 4Alors le propriétaire leur envoya un deuxième serviteur : celui-là, ils le frappèrent à la tête et le couvrirent d’insultes. 5Le maître leur en envoya un troisième, et celui-là, ils le tuèrent ; puis beaucoup d’autres, et ils battirent les uns et tuèrent les autres.
6Il ne lui restait plus, désormais, qu’une seule personne à envoyer : son fils bien-aimé. Il le leur envoya en dernier. Il se disait : « Pour mon fils au moins, ils auront du respect. » 7Mais les vignerons se dirent entre eux : « Voilà l’héritier ! Venez ! Tuons-le ! Et l’héritage sera à nous ! » 8Et ils se jetèrent sur lui, le tuèrent et traînèrent son cadavre hors du vignoble.
9Que va faire le propriétaire de la vigne ? Il viendra lui-même, fera exécuter les vignerons et confiera le soin de sa vigne à d’autres. 10N’avez-vous pas lu ces paroles de l’Ecriture :
11La pierre que les constructeurs ╵ont rejetée
est devenue la pierre principale, ╵la pierre d’angle.
C’est du Seigneur ╵que cela est venu
et c’est un prodige à nos yeux12.11 Ps 118.22-23..
12Les chefs des prêtres, les spécialistes de la Loi et les responsables du peuple cherchaient un moyen d’arrêter Jésus. Mais ils avaient peur des réactions de la foule. En effet, ils avaient bien compris que c’était eux que Jésus visait par cette parabole. Ils le laissèrent donc, et se retirèrent.
Controverse sur l’impôt dû à César
(Mt 22.15-22 ; Lc 20.20-26)
13Cependant, ils lui envoyèrent une délégation de pharisiens et de membres du parti d’Hérode pour le prendre au piège de ses propres paroles. 14Ils vinrent lui dire : Maître, nous savons que tu dis la vérité et que tu ne te laisses influencer par personne, car tu ne regardes pas à la position sociale, mais tu enseignes en toute vérité la voie à suivre selon Dieu. Dis-nous : A-t-on, oui ou non, le droit de payer des impôts à César ?
15Mais Jésus, sachant combien ils étaient hypocrites, leur répondit : Pourquoi me tendez-vous un piège ? Apportez-moi une pièce d’argent, que je la voie !
16Ils lui en apportèrent une.
Alors il leur demanda : Cette effigie et cette inscription, de qui sont-elles ?
– De César.
17Alors Jésus leur dit : Rendez à César ce qui revient à César, et à Dieu ce qui revient à Dieu.
Ils en restèrent tout déconcertés.
Controverse sur la résurrection
(Mt 22.23-33 ; Lc 20.27-40)
18Des sadducéens vinrent aussi le trouver. Ils prétendent que les morts ne ressuscitent pas. Ils lui demandèrent : 19Maître, dans ses écrits, Moïse nous a laissé ce commandement : Si un homme meurt en laissant une femme mais sans avoir eu d’enfant, son frère devra épouser sa veuve et donner une descendance au défunt12.19 Dt 25.5.. 20Or, il y avait sept frères. L’aîné s’est marié et il est mort sans laisser de descendant. 21Le deuxième a épousé la veuve, puis il est décédé, lui aussi, sans avoir eu de descendant. Le troisième a fait de même. 22Et ainsi de suite. Bref, les sept sont morts sans laisser de descendance. La femme est restée la dernière, puis elle est morte. 23A la résurrection, quand ils ressusciteront tous, duquel d’entre eux sera-t-elle la femme ? Car tous les sept l’ont eue pour épouse.
24Jésus leur dit : Vous êtes dans l’erreur, et en voici la raison : vous ne connaissez pas les Ecritures, ni quelle est la puissance de Dieu. 25En effet, une fois ressuscités, les hommes et les femmes ne se marieront plus ; ils vivront comme les anges qui sont dans le ciel. 26Quant à la résurrection des morts, n’avez-vous jamais lu dans le livre de Moïse, lorsqu’il est question du buisson ardent, en quels termes Dieu lui a parlé ? Il lui a dit : Je suis le Dieu d’Abraham, le Dieu d’Isaac, le Dieu de Jacob12.26 Ex 3.6, 15.. 27Dieu n’est pas le Dieu des morts, mais le Dieu des vivants. Oui, vous êtes complètement dans l’erreur.
Le plus grand commandement
(Mt 22.34-40)
28Un des spécialistes de la Loi s’approcha de lui ; il avait entendu cette discussion et avait remarqué avec quel à-propos Jésus avait répondu. Il lui demanda : Quel est le commandement le plus important de tous ?
29Jésus répondit : Voici le commandement le plus important : Ecoute, Israël, le Seigneur est notre Dieu, il est le seul Dieu ; 30tu aimeras donc le Seigneur, ton Dieu, de tout ton cœur, de toute ton âme, de toute ta pensée et de toute ton énergie12.30 Dt 6.4-5.. 31Et voici celui qui vient en second rang : Tu aimeras ton prochain comme toi-même12.31 Lv 19.18.. Il n’y a pas de commandement plus important que ceux-là.
32– C’est bien, Maître, lui dit le spécialiste de la Loi, tu as dit vrai : il n’y a qu’un seul Dieu12.32 Dt 6.4., il n’y en a pas d’autre que lui12.32 Dt 4.35 ; Es 45.21. : 33l’aimer de tout son cœur, de toute son intelligence et de toute son énergie12.33 Dt 6.5., ainsi qu’aimer son prochain comme soi-même12.33 Lv 19.18., c’est bien plus important que tous les holocaustes12.33 Les holocaustes étaient les sacrifices les plus importants, dans lesquels les victimes étaient entièrement brûlées, c’est-à-dire entièrement consacrées à Dieu. et tous les sacrifices.
34Jésus, voyant qu’il avait répondu avec intelligence, lui dit : Tu n’es pas loin du royaume de Dieu.
Après cela, personne n’osa plus lui poser de question.
Controverse sur l’identité du Messie
(Mt 22.41-46 ; Lc 20.41-44)
35Pendant qu’il enseignait dans la cour du Temple, Jésus demanda : Comment les spécialistes de la Loi peuvent-ils dire que le Messie doit être un descendant de David ? 36David lui-même, inspiré par le Saint-Esprit, a déclaré :
Le Seigneur a dit à mon Seigneur :
Viens siéger à ma droite12.36 La droite du roi est la place d’honneur (Ps 45.10 ; 1 R 2.19).
jusqu’à ce que j’aie mis ╵tes ennemis ╵à terre sous tes pieds12.36 Ps 110.1..
37Si donc David lui-même appelle le Messie « Seigneur », comment celui-ci peut-il être son descendant ?
Il y avait là une foule nombreuse qui écoutait Jésus avec un vif plaisir.
La condamnation des spécialistes de la Loi
(Mt 23.1-12 ; Lc 20.45-47)
38Il disait dans son enseignement : Gardez-vous des spécialistes de la Loi : ils aiment à parader en costume de cérémonie, à être salués sur les places publiques, 39à avoir les sièges d’honneur dans les synagogues et les meilleures places dans les banquets. 40Mais ils dépouillent les veuves de leurs biens, tout en faisant de longues prières pour l’apparence. Leur condamnation n’en sera que plus sévère.
La vraie générosité
(Lc 21.1-4)
41Puis Jésus s’assit en face du tronc ; il observait ceux qui y déposaient de l’argent. Beaucoup de riches y avaient déjà déposé de fortes sommes quand arriva une pauvre veuve 42qui déposa deux petites pièces, une somme minime.
43Alors Jésus appela ses disciples et leur dit : Vraiment, je vous l’assure, cette pauvre veuve a donné bien plus que tous ceux qui ont mis de l’argent dans le tronc. 44Car tous les autres ont seulement donné de leur superflu, mais elle, dans sa pauvreté, elle a donné tout ce qu’elle possédait, tout ce qu’elle avait pour vivre.
Pilda viticultorilor
(Mt. 21:33-46; Lc. 20:9-19)
1Apoi a început să le vorbească în pilde:
– Un om a plantat o vie. A împrejmuit‑o cu un gard, a săpat un teasc și a construit un turn de pază.1 Vezi Is. 5:1-2, 7. Apoi a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie. 2La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori ca să ia de la ei din roadele viei. 3Viticultorii însă l‑au apucat, l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 4Stăpânul a trimis apoi la ei un alt sclav, dar și pe acela l‑au lovit peste cap și l‑au umilit. 5A trimis apoi un altul, dar pe acela l‑au omorât, și apoi încă mulți alții, dintre care pe unii i‑au bătut, iar pe alții i‑au omorât.
6Singurul pe care‑l mai avea era un fiu preaiubit. În cele din urmă, l‑a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ 7Dar viticultorii aceia și‑au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să‑l omorâm și moștenirea va fi a noastră!“ 8Și l‑au apucat, l‑au omorât și l‑au scos afară din vie.
9Așadar, ce va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultori, iar via o va da altora. 10N‑ați citit cuvântul acesta în Scriptură:
„Piatra pe care au respins‑o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.
11Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri!“?10-11 Vezi Ps. 118:22, 23.
12Ei căutau să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de mulțime; căci știau că împotriva lor spusese Isus pilda. Așa că L‑au lăsat și au plecat.
Tributul datorat Cezarului
(Mt. 22:15-22; Lc. 20:20-26)
13I‑au trimis la El pe câțiva dintre farisei și dintre irodieni13 Susținători ai dinastiei irodiene (37 î.Cr.–93 d.Cr.) și partizani ai romanilor, cu sprijinul cărora domnea dinastia irodiană. Irodienii erau favorabili tributului, pe când fariseii erau niște naționaliști moderați, care nu agreau tributul. ca să‑L prindă în cursă cu vorba.
14Ei au venit și I‑au zis:
– Învățătorule, știm că ești adevărat14 Sau: știm că ești sincer. și că nu‑Ți pasă de nimeni, căci nu Te uiți la fața oamenilor,14 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului14, 16-17 Titlu purtat de împărații romani, preluat de la Gaius (sau Caius) Julius Caesar (100–44 î.Cr.), cel care a jucat un rol cheie în evenimentele care au dus la desființarea Republicii Romane și începutul Imperiului Roman. Octavian/Augustus (27 î.Cr.–14 d.Cr.), primul împărat roman, își ia titlul de Imperator Caesar Augustus, titlu pe care îl vor purta și împărații de mai târziu. sau nu? Să plătim sau să nu plătim?
15El însă, înțelegând ipocrizia lor, le‑a zis:
– De ce Mă puneți la încercare? Aduceți‑Mi un denar15 Moneda romană obișnuită în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37., să‑l văd!
16Ei I‑au adus.
Isus le‑a zis:
– Chipul acesta și inscripția, ale cui sunt?
Ei I‑au zis:
– Ale Cezarului.
17Isus le‑a zis:
– Dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!17 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la v. 15.
Ei erau foarte uimiți de El.
Despre înviere
(Mt. 22:23-33; Lc. 20:27-40)
18Apoi au venit la El saducheii18 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi F.A. 23:8 și Flavius Josephus, Istoria II.8.14; Antichități XVIII.1.4)., care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat:
19– Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare și lasă în urmă o soție, dar fără să lase vreun copil, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș19-22 Lit.: o sămânță. fratelui său.“19 Vezi Deut. 25:5-6. În conformitate cu legea leviratului (lat.: levir, care înseamnă cumnat), fiul care avea să se nască era moștenitorul celui decedat, pentru a‑i duce numele mai departe, pentru a nu înstrăina posesiunea familiei și pentru a‑i asigura văduvei un trai liniștit. 20Erau deci șapte frați. Primul și‑a luat o soție, dar, când a murit, n‑a lăsat niciun urmaș. 21Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și el a murit fără să lase vreun urmaș. Așa s‑a întâmplat și cu al treilea. 22Și niciunul dintre cei șapte n‑a lăsat un urmaș. La urmă, după ei toți, a murit și femeia. 23La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție!
24Isus le‑a zis:
– Oare nu vă rătăciți voi tocmai pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? 25Căci atunci când învie dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. 26Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, n‑ați citit în Cartea lui Moise, acolo unde scrie despre rug, cum i‑a vorbit Dumnezeu, zicând: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.“26 Vezi Ex. 3:6.? 27El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii! Sunteți foarte rătăciți!
Cea mai mare poruncă
(Mt. 22:34-40; Lc. 10:25-28)
28Unul dintre cărturari venise și‑i auzise discutând.
Când a văzut că Isus le‑a răspuns bine, L‑a întrebat:
– Care este cea dintâi poruncă dintre toate?
29Isus a răspuns:
– Cea dintâi poruncă este: „Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.29 Sau: Domnul este Dumnezeul nostru, Domnul este unul. 30Să‑L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.“30 Vezi Deut. 6:4-5. Aceasta este cea dintâi poruncă. 31A doua este: „Să‑l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți.“31 Vezi Lev. 19:18. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.
32Cărturarul I‑a zis:
– Bine, Învățătorule! Este adevărat ceea ce ai spus, și anume că El este Unul singur, că nu este altul în afară de El 33și că a‑L iubi pe El cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a‑l iubi pe semenul tău ca pe tine însuți înseamnă mult mai mult decât toate arderile‑de‑tot și decât toate jertfele.
34Când a văzut Isus că răspunsese cu înțelepciune, i‑a zis:
– Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.
Și nimeni nu mai îndrăznea să‑L întrebe nimic.
Al cui fiu este Cristos?
(Mt. 22:41-46; Lc. 20:41-44)
35În timp ce dădea învățătură în Templu, Isus a întrebat: „Cum de zic cărturarii despre Cristos că este fiul lui David? 36David însuși, prin36 Sau: în. Duhul Sfânt, a spus:
«Domnul I‑a zis Domnului meu:36 În TM (Ps. 110:1), termenii pentru Domnul sunt diferiți: Domnul (YHWH) I‑a zis Domnului meu (Adoni). În textul grecesc sunt folosiți aceiași termeni: Domnul (Kurios) I‑a zis Domnului (Kurios) meu.
‘Șezi la dreapta Mea,
până‑i voi pune pe dușmanii Tăi sub picioarele Tale!’»36 Vezi Ps. 110:1.
37David însuși Îl numește «Domn». Deci cum este El fiul lui?“
Mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.
Modul de viață ipocrit al cărturarilor
(Mt. 23:1-7; Lc. 11:43-46; 20:45-47)
38În învățătura Lui spunea: „Feriți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi, le plac saluturile în piețe, 39scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 40Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“
Văduva săracă și dărnicia ei
(Lc. 21:1-4)
41S‑a așezat în fața vistieriei41, 43 Cu referire la locul unde se aflau cutiile pentru daruri, daruri ce luau drumul vistieriei. Mișna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiție: 300 î.Cr.–200 d.Cr.) atestă existența a 13 astfel de cutii, în formă de cornuri de suflat, în Templu (tratatul Shekalim 6). Templului și Se uita cum punea mulțimea bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați puneau mult. 42A venit și o văduvă săracă și a pus doi leptoni42 Un lepton (monedă grecească din cupru) era jumătate de codrant (pentru valoarea codrantului, vezi nota următoare) și a 128-a parte dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)., care fac împreună un codrant42 Cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr‑un as (vezi nota de la Mt. 10:29) și a 64-a dintr‑un denar (pentru valoarea denarului, vezi nota de la 6:37)..
43Isus i‑a chemat pe ucenicii Lui și le‑a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți cei care au pus în vistierie, 44pentru că toți au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, întreaga ei sursă de trai.“
