La Bible du Semeur

Juges 11

Jephté

1Jephté, originaire de Galaad, était un guerrier valeureux. Il était le fils d’une prostituée et d’un homme appelé Galaad. Lorsque la femme légitime de cet homme lui eut aussi donné des fils, et que ceux-ci furent devenus adultes, ils chassèrent Jephté du foyer en lui disant: Tu n’auras pas d’héritage chez notre père, car tu es le fils d’une autre femme!

Et Jephté s’enfuit loin de ses frères. Il se fixa dans la région de Tob. Bientôt, toute une bande d’aventuriers se regroupa autour de lui pour entreprendre des raids avec lui.

C’est à cette période que les Ammonites[a] firent la guerre à Israël. Quand ils attaquèrent les Israélites, les responsables de Galaad allèrent chercher Jephté, dans la région de Tob. Ils lui dirent: Viens prendre le commandement de nos troupes pour que nous combattions les Ammonites.

Jephté leur répondit: Vous m’avez haï et vous m’avez chassé de chez mon père. Comment osez-vous faire appel à moi maintenant que vous êtes dans la détresse?

Les responsables reprirent: C’est bien pour cela que nous revenons vers toi maintenant. Si tu viens avec nous et si tu combats les Ammonites, tu deviendras notre chef à tous et tu seras à la tête de toute la population de Galaad.

– Soit, répliqua Jephté. Mais si vous me faites revenir pour combattre les Ammonites, et que l’Eternel me donne la victoire sur eux, je resterai votre chef.

10 Alors les responsables de Galaad lui déclarèrent: L’Eternel en est témoin! Qu’il nous punisse si nous ne faisons pas ce que tu as dit.

11 Alors Jephté partit avec les responsables de Galaad. Le peuple le nomma chef et le mit à la tête des troupes. Jephté répéta les termes de l’accord conclu avec les responsables devant l’Eternel à Mitspa.

Le message de Jephté aux Ammonites

12 Jephté envoya des messagers dire au roi des Ammonites: Qu’est-ce que tu as contre moi pour que tu viennes faire la guerre dans mon pays?

13 Le roi des Ammonites répondit aux messagers: C’est parce que les Israélites se sont emparés de mon pays lorsqu’ils sont sortis d’Egypte. Ils m’ont pris tout le territoire situé entre la vallée de l’Arnon, le torrent du Yabboq et la vallée du Jourdain. Rends-les-moi maintenant de bon gré.

14 Jephté envoya de nouveau une délégation au roi des Ammonites 15 pour lui dire: Ainsi parle Jephté: «Israël ne s’est emparé ni du pays de Moab ni de celui des Ammonites.»

16 En effet, après avoir quitté l’Egypte, les Israélites ont traversé le désert jusqu’à la mer des Roseaux et ils sont arrivés à Qadesh. 17 Alors ils ont envoyé des messagers au roi d’Edom pour lui demander l’autorisation de traverser son pays. Mais celui-ci refusa. Après cela, ils ont fait la même demande au roi de Moab, qui refusa également. Et Israël est resté à Qadesh. 18 Par la suite, ils ont repris leur marche à travers le désert en contournant le pays d’Edom et celui de Moab. Ils sont arrivés à l’est du pays de Moab et ils ont établi leur camp de l’autre côté de l’Arnon, sans pénétrer dans le territoire de Moab dont l’Arnon constitue la frontière. 19 Alors Israël a envoyé des messagers à Sihôn, roi des Amoréens à Heshbôn, en lui faisant dire: «Permets-nous, s’il te plaît, de traverser ton pays pour arriver au lieu où nous allons.»

20 Mais Sihôn ne fit pas confiance à Israël pour lui permettre de passer sur son territoire. Il mobilisa toutes ses troupes et prit position à Yahats, puis engagea le combat contre Israël. 21 Mais l’Eternel, le Dieu d’Israël, a livré Sihôn et toute son armée aux Israélites qui les ont battus. Ainsi les Israélites ont conquis tout le pays des Amoréens qui habitaient dans cette contrée. 22 Ils ont conquis tout le territoire des Amoréens depuis l’Arnon jusqu’au torrent du Yabboq et depuis le désert jusqu’au Jourdain.

23 Maintenant que l’Eternel, le Dieu d’Israël, a enlevé leur territoire aux Amoréens et l’a donné à son peuple Israël, tu voudrais, toi, les en déposséder? 24 Tu possèdes bien tout le territoire que ton dieu Kemosh t’a donné. Alors pourquoi ne posséderions-nous pas tout ce que l’Eternel notre Dieu nous a permis de conquérir? 25 D’autre part, te crois-tu vraiment plus fort que Balaq, fils de Tsippor, le roi de Moab? A-t-il jamais osé contester avec Israël ou lui faire la guerre? 26 Cela fait trois cents ans qu’Israël est installé à Heshbôn et Aroër, et dans les villes qui en dépendent, ainsi que dans toutes les localités qui bordent l’Arnon. Pourquoi ne les leur avez-vous pas reprises pendant tout ce temps-là? 27 Moi, je n’ai commis aucune faute contre toi, c’est toi qui agis mal en venant me faire la guerre. Que l’Eternel, le Juge, rende aujourd’hui son jugement entre les descendants d’Israël et ceux d’Ammon!

28 Mais le roi des Ammonites ne tint aucun compte du message que Jephté lui avait fait transmettre.

Le vœu de Jephté et sa victoire sur les Ammonites

29 Alors l’Esprit de l’Eternel descendit sur Jephté. Celui-ci traversa les territoires de Galaad et de Manassé, puis il passa à Mitspé en Galaad, et de là, il s’avança pour attaquer les Ammonites. 30 Jephté fit un vœu à l’Eternel et dit: Si vraiment tu me donnes la victoire sur les Ammonites, 31 je te consacrerai et je t’offrirai en holocauste la première personne qui sortira de ma maison pour venir à ma rencontre, quand je reviendrai en vainqueur de la bataille contre les Ammonites.

32 Jephté se lança à l’attaque des Ammonites et l’Eternel lui donna la victoire sur eux. 33 Il leur infligea de lourdes pertes dans vingt bourgs situés entre Aroër et Minnith et jusqu’à la région d’Abel-Qeramim. Ce fut une très grande défaite pour les Ammonites qui furent ainsi affaiblis par les Israélites.

La fille de Jephté

34 Après la bataille, Jephté retourna chez lui à Mitspa. Et voici que sa fille sortit à sa rencontre en dansant au rythme des tambourins. C’était son unique enfant; à part elle, il n’avait ni fils, ni fille. 35 Dès qu’il l’aperçut, il déchira ses vêtements et s’écria: Ah! ma fille! Tu m’accables de chagrin! Faut-il que ce soit toi qui causes mon désespoir! J’ai donné ma parole à l’Eternel et je ne puis revenir sur ma promesse.

36 Elle lui dit: Mon père, si tu as donné ta parole à l’Eternel, agis envers moi comme tu l’as promis, puisque l’Eternel a réglé leur compte aux Ammonites, tes ennemis.

37 Puis elle ajouta: Je ne te demande qu’une chose: Accorde-moi un délai de deux mois: j’irai avec mes amies dans les montagnes, pour y pleurer de ce qu’il me faille mourir avant d’avoir été mariée.

38 Jephté lui dit: «Va!» et la laissa partir pour deux mois. Elle s’en alla avec ses amies sur les montagnes pour y pleurer de devoir mourir sans être mariée. 39 A la fin des deux mois, elle revint auprès de son père, et il accomplit envers sa fille, qui était vierge, le vœu qu’il avait fait. C’est là l’origine de la coutume qui s’établit en Israël: 40 chaque année les jeunes filles s’en vont pendant quatre jours pour célébrer la fille de Jephté, le Galaadite.

Notas al pie

  1. 11.4 Voir note 3.13.

Nouă Traducere În Limba Română

Judecători 11

Iefta

1Ghiladitul Iefta, fiul unei prostituate, era un războinic viteaz, fiind fiul lui Ghilad. Soţia lui Ghilad îi născuse fii, iar când aceştia au crescut mari, l-au izgonit pe Iefta, zicându-i: „Tu nu vei avea moştenire în familia noastră pentru că eşti fiul unei alte femei!“ Iefta a plecat dinaintea fraţilor săi şi a locuit în ţara Tob. Acolo nişte bărbaţi de nimic[a] s-au adunat pe lângă Iefta şi au început să-l însoţească.

Deci, după câtva timp, amoniţii au declarat război lui Israel. În timp ce amoniţii începuseră lupta cu Israel, cei din sfatul bătrânilor[b] Ghiladului s-au dus să-l aducă pe Iefta din regatul Tob. Ei i-au zis lui Iefta:

– Vino, să ne fii căpetenie ca să ne luptăm cu amoniţii!

Dar Iefta i-a întrebat pe cei din sfatul bătrânilor Ghiladului:

– Oare nu voi sunteţi aceia care m-aţi urât şi m-aţi izgonit din familia tatălui meu? De ce aţi venit la mine acum când sunteţi în primejdie?

Cei din sfatul bătrânilor Ghiladului i-au răspuns lui Iefta:

– Ne întoarcem la tine pentru că am dori să vii cu noi şi să lupţi împotriva amoniţilor. După aceea, tu vei fi căpetenia noastră, a tuturor locuitorilor Ghiladului!

Iefta i-a întrebat din nou:

– Dacă mă aduceţi înapoi ca să lupt împotriva amoniţilor şi Domnul îi va da în mâna mea, voi deveni eu cu adevărat căpetenia voastră?

10 Cei din sfatul bătrânilor Ghiladului i-au răspuns:

Domnul să ne judece dacă nu vom face întocmai cum ai zis!

11 Iefta a plecat cu cei din sfatul bătrânilor Ghiladului şi poporul l-a pus în fruntea lui drept căpetenie şi conducător. Apoi Iefta a rostit din nou aceste cuvinte, înaintea Domnului, la Miţpa.

Iefta îi învinge pe amoniţi

12 După aceea, Iefta a trimis nişte soli la regele amoniţilor ca să-i spună:

– Ce ai cu mine, de ai venit să lupţi împotriva ţării mele?

13 Regele amoniţilor le-a răspuns solilor lui Iefta:

– Pentru că atunci când venea din Egipt, Israel mi-a luat ţara, de la Arnon până la Iabok şi până la Iordan. Acum, înapoiază-mi-o pe cale paşnică!

14 Iefta a trimis din nou soli regelui amoniţilor 15 ca să-i spună:

– Aşa vorbeşte Iefta: „Nu Israel a luat ţara Moabului şi ţara amoniţilor 16 pentru că, atunci când veneau din Egipt, israeliţii au mers prin pustie până la Marea Roşie[c] şi apoi şi-au continuat drumul până la Kadeş. 17 Israel a trimis atunci soli regelui Edomului, rugându-l să-i lase să treacă prin ţara lui, dar regele Edomului nu i-a îngăduit. A mai trimis soli şi regelui Moabului, dar nici acesta nu a acceptat. Astfel, Israel a rămas la Kadeş. 18 Apoi au călătorit prin pustie, au înconjurat ţara Edomului şi ţara Moabului, au ajuns în partea de răsărit şi şi-au aşezat tabăra dincoace de Arnon. Deci nu au păşit pe hotarul Moabului, întrucât Arnon făcea parte din teritoriul Moabului. 19 Atunci Israel a trimis soli lui Sihon, regele amoriţilor, rege al Heşbonului. Israel l-a rugat să-l lase să treacă prin ţara lui ca să ajungă la locul lui. 20 Dar Sihon nu a avut încredere în Israel ca să-l lase să treacă prin teritoriul lui, ci şi-a adunat poporul, a venit la Iahaţ şi s-a luptat cu Israel. 21 Însă Domnul, Dumnezeul lui Israel, l-a dat pe Sihon şi pe toţi oamenii săi în mâna lui Israel. Ei i-au învins şi astfel Israel a ocupat tot teritoriul amoriţilor care locuiau în această ţară. 22 Ei au moştenit tot teritoriul amoriţilor de la Arnon până la Iabok şi din pustie până la Iordan. 23 Acum, după ce Domnul, Dumnezeul lui Israel, i-a izgonit pe amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să-i ocupi teritoriul? 24 Oare nu vei moşteni tu ceea ce îţi dă în stăpânire zeul tău Chemoş[d]? Deci şi noi vom moşteni tot ceea ce Domnul, Dumnezeul nostru, va dezmoşteni de la alţii pentru noi! 25 Crezi că eşti mai puternic decât Balak, fiul lui Ţipor, regele Moabului? S-a certat el oare vreodată cu Israel sau s-a luptat el împotriva lui? 26 Israel locuieşte de trei sute de ani în Heşbon şi în satele dimprejurul lui, în Aroer şi în satele dimprejurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malurile Arnonului. De ce nu le-aţi luat în tot acest timp? 27 Eu nu ţi-am greşit cu nimic, iar tu îmi faci rău luptându-te cu mine. Domnul să judece astăzi! El să fie Judecător între israeliţi şi amoniţi!“

28 Regele amoniţilor nu a luat în seamă mesajul pe care i l-a trimis Iefta.

29 Atunci Duhul Domnului a venit peste Iefta. El a străbătut Ghiladul şi Manase, a trecut prin Miţpa Ghiladului şi din Miţpa Ghiladului a înaintat împotriva amoniţilor. 30 Iefta a făcut un jurământ înaintea Domnului, zicându-I: „Dacă îi vei da în mâna mea pe amoniţi, 31 atunci oricine mă va întâmpina la porţile locuinţei mele, când mă voi întoarce în pace de la amoniţi, va fi al Domnului şi îl voi aduce ca ardere de tot!“

32 Iefta a început lupta împotriva amoniţilor şi Domnul i-a dat în mâna lui. 33 El i-a măcelărit de la Aroer până la intrarea în Minit şi până la Abel-Cheramim, distrugând douăzeci de cetăţi. A fost un măcel foarte mare. Astfel, amoniţii au fost umiliţi înaintea Israeliţilor.

34 Iefta s-a întors acasă, la Miţpa, şi tocmai atunci fiica sa i-a ieşit în întâmpinare cu tamburine şi dansuri. Ea era singurul lui copil. Nu mai avea nici un alt fiu sau fiică. 35 Când a văzut-o, şi-a sfâşiat hainele şi a zis:

– Vai, fata mea! Mi se frânge inima de durere! Nu ştiu ce să fac, căci am făcut un jurământ înaintea Domnului şi nu pot să-l retrag!

36 Ea i-a răspuns:

– Tată, dacă ai făcut un jurământ înaintea Domnului, fă-mi potrivit cu ceea ce ai jurat, mai ales acum când Domnul te-a răzbunat pe amoniţi, duşmanii tăi! 37 Îngăduie-mi însă un lucru, a continuat ea. Lasă-mă singură două luni căci vreau să plec, să mă duc în munţi cu prietenele mele şi să-mi plâng fecioria!

38 – Du-te! i-a răspuns el.

Şi a lăsat-o singură două luni. Ea s-a dus cu prietenele ei şi şi-a plâns fecioria în munţi. 39 La sfârşitul celor două luni, s-a întors la tatăl ei şi el şi-a împlinit jurământul făcut. Ea fusese fecioară. De atunci s-a statornicit în Israel obiceiul 40 ca în fiecare an, timp de patru zile, israelitele s-o jelească pe fata ghiladitului Iefta.

Notas al pie

  1. Judecători 11:3 Vezi nota de la 9:4
  2. Judecători 11:5 Vezi nota de la 8:14; peste tot în capitol
  3. Judecători 11:16 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26
  4. Judecători 11:24 Zeul suprem la moabiţi; fie în acea vreme regele amonit stăpânea şi Moabul, fie exista o alianţă militară între cele două state.