La Bible du Semeur

Joël 1:1-20

Fléau de sauterelles

1Parole que l’Eternel a adressée à Joël, fils de Petouël.

Sur la désolation du pays

2Ecoutez ceci, vous, |responsables du peuple1.2 Ou : vieillards (v. 14 ; 2.16 ; 3.1 où le mot reparaît avec l’un ou l’autre sens).,

vous tous, habitants du pays, |prêtez l’oreille.

Est-il, de votre temps,

ou bien du temps de vos ancêtres, |survenu rien de tel ?

3Racontez-le à vos enfants,

qu’eux-mêmes le racontent |à leurs propres enfants,

qui, eux, le transmettront |à leurs propres enfants.

4Ce qu’a laissé le vol de sauterelles,

d’autres sauterelles l’ont dévoré ;

ce que les sauterelles ont laissé,

les criquets l’ont mangé ;

ce que les criquets ont laissé,

les grillons l’ont mangé1.4 Dans ce verset, l’hébreu semble employer quatre mots synonymes qui désignent la sauterelle. D’autres pensent à quatre sortes de sauterelles ou d’insectes, ou à quatre stades du développement du même animal, de la larve à l’insecte adulte..

5Réveillez-vous, ivrognes, |pleurez !

Hurlez, tous les buveurs de vin,

oui, car le vin nouveau |est ôté de vos bouches.

6Un peuple attaque mon pays,

il est puissant, |on ne peut le compter.

Il a des crocs de lion,

il a des dents de lion.

7Il a fait de mes vignes |une dévastation,

et mes figuiers, |il les a mis en pièces,

il a complètement |pelé leurs troncs |et jonché le sol de débris,

leurs rameaux sont tout blancs.

8Lamente-toi, mon peuple, |comme une jeune femme |qui aurait revêtu |le vêtement de deuil

pour pleurer le mari |de sa jeunesse.

9Quant au temple de l’Eternel, |libations et offrandes |lui font défaut1.9 Sur les libations, voir Ex 30.9 ; Lv 23.18 ; Nb 15.1-16. Comme tous les produits du sol ont été détruits, on ne peut plus faire d’offrande au Temple. ;

les prêtres qui font le service |de l’Eternel, |sont dans le deuil.

10Les champs sont ravagés,

la terre est dans le deuil,

car le blé est détruit,

le vin nouveau est dans la honte,

l’huile fraîche a tari.

11Les laboureurs sont dans la honte,

les cultivateurs des vergers |et les vignerons hurlent,

à cause du blé et de l’orge,

car il ne reste rien |de la moisson des champs.

12Les vignes sont honteuses

et les figuiers s’étiolent,

le grenadier et le palmier, |ainsi que le pommier,

tous les arbres des champs |sont desséchés.

La joie est dans la honte |parmi les hommes.

Jeûne et lamentation nationaux

13Ceignez-vous, vous, les prêtres, |d’une toile de sac,

lamentez-vous ! |Hurlez, vous tous qui officiez |devant l’autel !

Venez passer la nuit |vêtus d’un habit de toile de sac1.13 Marque de deuil.,

vous qui servez mon Dieu,

parce qu’il n’y a plus d’offrandes, |ni de libations qui arrivent |dans le temple de votre Dieu.

14Publiez donc un jeûne, |et convoquez |une réunion cultuelle,

rassemblez les responsables du peuple |avec tous les habitants du pays

au temple |de l’Eternel, de votre Dieu.

Suppliez l’Eternel !

La sécheresse

15Hélas, quel jour !

Le jour de l’Eternel1.15 Voir Es 13.6-9 ; Ez 30.2-3 ; Am 5.18 ; Ab 15 ; So 1.7. approche !

Comme un fléau dévastateur |déchaîné par le Tout-Puissant, |il va venir.

16Car ne nous a-t-on pas ôté |la nourriture sous nos yeux ?

Et du temple de notre Dieu

n’a-t-on pas retiré |la joie et l’allégresse ?

17Les graines répandues |pourrissent sous les mottes,

les greniers sont en ruine,

les silos démolis,

car le blé fait défaut1.17 Ce verset contient plusieurs termes que l’on ne rencontre qu’ici et dont le sens n’est pas connu. La traduction de ce verset est donc incertaine..

18Ecoutez le bétail, |comme il gémit !

Les troupeaux de bovins |ne savent où aller1.18 Autre traduction : sont consternés.,

car ils ne trouvent plus |de pâturages

et les troupeaux de moutons et de chèvres |sont atteints eux aussi.

19C’est vers toi, Eternel, |que je pousse des cris.

Oui, car le feu dévore |les pâturages de la steppe,

et la flamme consume |tous les arbres des champs.

20Et même les bêtes sauvages |vers toi se tournent,

car les cours d’eau se sont taris1.20 Réminiscence du Ps 42.2.,

le feu dévore |les pâturages de la steppe.

Nouă Traducere În Limba Română

Ioel 1:1-20

1Cuvântul Domnului care i‑a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel:

Invazia lăcustelor

2Ascultați lucrul acesta, bătrânilor2, 14 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7).!

Luați aminte, toți locuitorii țării!

S‑a mai întâmplat așa ceva în zilele voastre

sau în zilele părinților voștri?

3Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta,

și copiii voștri să‑l spună copiilor lor,

iar copiii lor să‑l istorisească următoarei generații.

4Ceea ce a lăsat lăcusta Gazam,

a mâncat lăcusta Arbe4 Termenul ebraic este unul general (apare de 24 de ori în VT), derivat din rădăcina rbh (a înmulți). Este asociat în general cu plaga a opta și desemnează probabil lăcustele migratoare.;

ceea ce a lăsat lăcusta Arbe,

a mâncat lăcusta Ielek

și ceea ce a lăsat lăcusta Ielek,

a mâncat lăcusta Hasil.4 Sensul exact al denumirilor în ebraică pentru cele patru specii de lăcuste este nesigur.

5Treziți‑vă, bețivilor, și plângeți!

Gemeți, voi, toți băutorii de vin,

pentru că vi s‑a luat mustul de la gură!

6Căci împotriva țării mele s‑a suit un neam

puternic și fără număr.

Dinții ei sunt dinți de leu,

iar colții ei sunt colți de leoaică.

7Mi‑a pustiit viile

și mi‑a făcut bucăți smochinii;

i‑a jupuit de coajă și i‑a trântit jos,

lăsându‑le ramurile decojite.

8Bocește așa cum fecioara8 Sau: o femeie tânără., îmbrăcată cu sac,

bocește după bărbatul8 Sau: logodnicul. tinereții ei!

9Darurile de mâncare și jertfele de băutură

au fost oprite în Casa Domnului,

iar preoții, slujitorii Domnului, bocesc.

10Ogoarele sunt pustiite,

pământul bocește,

căci grânele sunt pustiite.

Mustul a secat

și uleiul s‑a terminat.

11Îngroziți‑vă, plugari,

gemeți, vieri,

din cauza grâului și a orzului,

căci roadele câmpului sunt distruse.

12Via s‑a uscat,

iar smochinul este veștejit;

rodiul, palmierul, mărul,

toți pomii de pe câmp sunt uscați.

Într-adevăr, s‑a veștejit bucuria

din mijlocul fiilor omului!

Chemare la pocăință

13Preoților, încingeți‑vă și jeliți!

Gemeți, slujitori ai altarului!

Veniți, înnoptați îmbrăcați cu saci,

slujitori ai Dumnezeului meu!

Căci darurile de mâncare și jertfele de băutură

sunt oprite în Casa Dumnezeului vostru.

14Declarați14 Lit.: sfințiți. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). Vezi 2:5. un post,

vestiți o adunare.

Adunați‑i pe bătrâni,

pe toți locuitorii țării,

la Casa Domnului, Dumnezeul vostru,

și strigați către Domnul.

15Vai, ce zi!

Căci ziua Domnului este aproape;

ea va veni ca o distrugere de la Cel Atotputernic15 Ebr.: Șadai.

16Nu s‑a prăpădit hrana

sub ochii voștri –

adică bucuria și veselia

din Casa Dumnezeului nostru?

17Semințele s‑au pârjolit sub bulgări17 Sensul termenului ebraic este nesigur.,

hambarele sunt pustii,

grânarele sunt în dărâmate,

căci grânele s‑au uscat.

18Cum suspină animalele!

Cirezile de vite umblă amețite,

pentru că nu mai au pășune;

chiar și turmele de oi suferă pedeapsa18 Sau, cf. LXX: sunt nimicite..

19Către Tine, Doamne, strig,

căci focul a mistuit pășunile pustiei

și flăcările au ars toți copacii câmpiei.

20Chiar și fiarele câmpului tânjesc după Tine,

căci albiile s‑au uscat,

iar focul a mistuit pășunile pustiei.