La Bible du Semeur

Habaquq 1:1-17

1Proclamation dont Habaquq, le prophète, a reçu la révélation.

Plaintes et questions

Le prophète discute avec Dieu

2Jusques à quand, ô Eternel,

appellerai-je à l’aide

sans que tu ne m’entendes ?

Jusques à quand devrai-je |crier vers toi |au sujet de la violence

sans que tu sauves ?

3Pourquoi me fais-tu voir |de telles injustices ?

Comment peux-tu te contenter |d’observer les méfaits |qui se commettent ?

Je ne vois devant moi |que ravage et violence,

il y a des querelles,

et des conflits surgissent.

4A cause de cela, |on ne respecte plus la loi,

et le droit ne triomphe pas.

Car les méchants |empêchent les justes d’agir1.4 Autre traduction : l’emportent sur les justes (dans les tribunaux).,

les jugements qui sont rendus |sont corrompus.

La réponse inattendue de Dieu

5– Regardez, traîtres1.5 traîtres : d’après un texte hébreu retrouvé à Qumrân et l’ancienne version grecque (voir Ac 13.41). Le texte hébreu traditionnel a : les nations., |et observez !

Vous serez stupéfaits, |vous serez ébahis,

car je vais accomplir |en votre temps une œuvre ;

vous ne le croiriez pas |si on vous en parlait.

6Je vais faire venir |les Chaldéens1.6 Le nom Chaldéens désigne ici les Babyloniens, qui ont reconquis leur indépendance de l’Assyrie vers 630 av. J.-C. et fondé un empire néo-babylonien en 626, pour dominer tout le Proche-Orient de 605 à 539, en particulier durant le règne de Nabuchodonosor (605 à 562 av. J.-C.).,

peuple féroce |et déchaîné,

qui parcourt les étendues de la terre

pour prendre possession |des demeures d’autrui.

7Il est terrible et redoutable,

il impose lui-même |son droit et son pouvoir.

8Ses chevaux sont agiles, |plus que des léopards,

et ils ont du mordant, |plus que les loups du soir.

Ses coursiers se déploient,

ils arrivent de loin,

ils volent comme l’aigle

lorsqu’il fond sur sa proie.

9Oui, les voilà qui viennent |tous adonnés à la violence ;

le visage tendu, |ils foncent en avant.

Voilà les prisonniers |rassemblés, innombrables |comme les grains de sable.

10Partout, ce peuple traite |les rois avec mépris,

et il se rit des princes,

il se rit de toutes leurs forteresses ;

il élève contre elles |des terrasses de siège

et s’en empare.

11Puis il change d’avis |et il passe plus loin1.11 Verset difficile. Autres traductions : il est passé comme le vent et s’en est allé ou le vent est passé et s’en est allé..

Il se charge de crimes,

lui qui voue sa force à son dieu1.11 Il se charge de crimes, lui … à son dieu. L’ancienne version grecque a : alors j’exposerai ma remontrance à mon Dieu. La fin du verset a été traduite diversement : lui qui attribue sa force à son Dieu ou lui dont la force est le dieu..

Pourquoi, ô Dieu ?

12– N’es-tu pas depuis l’origine, |ô Eternel ?

Tu es mon Dieu, mon Saint,

tu ne meurs pas1.12 Selon une tradition de copistes juifs. Ce texte, jugé offensant pour Dieu, semble avoir été modifié en : nous ne mourrons pas, que l’on a actuellement dans le texte hébreu traditionnel..

O Eternel, |toi le rocher, |c’est pour exécuter |le jugement |que tu as suscité ce peuple,

et tu l’as rendu fort1.12 Autre traduction : formé. |pour qu’il soit l’instrument |du châtiment.

13Tes yeux sont bien trop purs |pour supporter la vue du mal,

tu ne peux accepter |de voir des méfaits se commettre.

Pourquoi supportes-tu |la vue des traîtres ?

Pourquoi gardes-tu le silence |quand l’impie engloutit |un plus juste que lui ?

14Tu traites les humains |tout comme des poissons

ou comme des bestioles |qui sont sans maître.

15Car le Chaldéen les prend tous |à l’hameçon,

il les drague dans son filet

et les entasse dans sa nasse.

Alors il se réjouit |et il exulte.

16Alors il offre |à son filet des sacrifices,

il brûle de l’encens |en l’honneur de sa nasse,

car il obtient, par eux, |une pêche abondante,

des repas plantureux.

17Continuera-t-il donc toujours |à dégainer son glaive1.17 D’après le commentaire d’Habaquq retrouvé à Qumrân. Le texte hébreu traditionnel a : à vider son filet.

pour égorger les autres peuples |sans aucune pitié ?

Nouă Traducere În Limba Română

Habacuc 1:1-17

1Rostirea pe care a văzut‑o profetul Habacuc.

Prima plângere a profetului

2– Până când, Doamne, voi striga după ajutor

și Tu nu vei asculta?

Până când voi striga către Tine: „Violență!“

și Tu nu vei izbăvi?

3De ce mă faci să privesc nelegiuirea?

De ce trebuie să mă uit la necaz?

Distrugerea și violența sunt înaintea mea;

peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.

4De aceea Legea este fără putere

și dreptatea nu se arată niciodată.

Căci cel rău îl împresoară4 Sau: îl învinge. pe cel drept

și astfel dreptatea este pervertită.

Răspunsul Domnului

5– Uitați‑vă printre neamuri și priviți!

Mirați‑vă! Uimiți‑vă!

Căci în zilele voastre fac o lucrare

pe care n‑ați crede‑o

dacă v‑ar povesti‑o cineva!

6Iată, îi voi ridica pe caldeeni6 babilonieni.,

acel neam crud și năvalnic,

care străbate întinderile pământului

pentru a lua în stăpânire locuințe

care nu sunt ale lui!

7Ei sunt îngrozitori și de temut;

își au propria lege

și nu recunosc nicio altă autoritate!7 Lit.: înfricoșători; / judecata și demnitatea lor provin numai de la ei înșiși.

8Caii lor sunt mai rapizi decât leoparzii

și mai sprinteni decât lupii în amurg.

Călăreții lor se avântă,

călăreții lor vin de departe.

Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;

9toți vin pentru violență.

Privirile lor sunt ațintite9 Sensul termenului ebraic este nesigur. tot înainte

și adună captivi ca nisipul de mulți.

10Își bat joc de regi

și‑i iau în derâdere pe conducători.

Râd de orice fortificație,

căci îngrămădesc pământ10 Sau: fac o rampă din pământ, tehnică militară, folosită de către asediatori. lângă ea și o cuceresc.

11Apoi trec ca vântul și merg mai departe11 Posibil: și depășesc limita.;

el se face astfel vinovat,

puterea lui fiindu‑i dumnezeul.

A doua plângere a profetului

12– Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?

Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!

Doamne, Tu l‑ai rânduit pentru a face judecată!

Stânca mea, Tu l‑ai ridicat

ca să pedepsească!

13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;

Tu nu poți să privești asuprirea!

De ce Te uiți la cei necredincioși

și taci când cel rău îl înghite

pe cel mai drept decât el?

14L‑ai făcut pe om asemenea peștilor mării,

asemenea vietății din mare care nu are stăpân.

15El îi scoate pe toți cu undița,

îi adună cu mreaja lui,

îi strânge în năvodul lui

și de aceea se bucură și se veselește.

16De aceea aduce el jertfe mrejei sale

și arde tămâie năvodului său!

Datorită lor, partea lui este bogată

și mâncarea lui este din abundență!

17Va continua el oare să‑și golească mreaja

și să ucidă neamuri fără să cruțe nimic?