L’enterrement de Jacob
1Joseph se jeta sur le visage de son père, pleura sur lui et l’embrassa. 2Puis il ordonna aux médecins qui étaient à son service de l’embaumer. Ceux-ci embaumèrent donc Israël. 3Ils y passèrent quarante jours, le temps nécessaire à un embaumement, et les Egyptiens le pleurèrent pendant soixante-dix jours.
4Quand les jours de deuil furent écoulés, Joseph dit aux hauts fonctionnaires de la cour du pharaon : Si vous voulez bien m’accorder cette faveur, portez à l’attention du pharaon 5que mon père m’a fait prêter serment en disant : « Me voici sur le point de mourir ; j’ai fait creuser un tombeau au pays de Canaan, c’est là que vous m’enterrerez. » Maintenant donc, permets-moi d’y monter pour ensevelir mon père ; après quoi, je reviendrai.
6Le pharaon répondit à Joseph : Va et enterre ton père, comme il te l’a fait jurer.
7Joseph partit donc pour ensevelir son père, accompagné de tous les hauts fonctionnaires du pharaon, des dignitaires de sa cour et de tous les hauts responsables d’Egypte, 8ainsi que de toute sa famille, et celle de ses frères, toute la famille de son père. Ils ne laissèrent dans le pays de Goshen que leurs enfants, leurs moutons, leurs chèvres et leurs bovins. 9Joseph fit le voyage, escorté et de chars et de leur équipage ; le convoi ainsi formé était très impressionnant.
10Lorsqu’ils furent arrivés à l’Aire d’Atad, située de l’autre côté du Jourdain, ils y célébrèrent de grandes funérailles très imposantes. Joseph mena deuil pour son père pendant sept jours. 11En voyant ces funérailles dans l’Aire d’Atad, les Cananéens qui habitaient le pays dirent : Ce doit être un deuil important pour les Egyptiens.
C’est pourquoi on a nommé cet endroit de l’autre côté du Jourdain : Abel-Mitsraïm (Deuil de l’Egypte). 12Les fils de Jacob firent donc ce que leur père leur avait demandé. 13Ils le transportèrent au pays de Canaan et l’enterrèrent dans la caverne du champ de Makpéla qu’Abraham avait achetée avec le champ à Ephrôn le Hittite, comme propriété funéraire vis-à-vis de Mamré50.13 Voir Ac 7.16.. 14Après avoir enterré son père, Joseph revint en Egypte avec ses frères et tous ceux qui l’avaient accompagné aux funérailles.
Le Dieu souverain
15Maintenant que leur père était mort, les frères de Joseph se dirent : Qui sait, peut-être Joseph se mettra-t-il à nous haïr et à nous rendre tout le mal que nous lui avons fait.
16Alors ils lui envoyèrent un messager pour lui dire : Avant de mourir, ton père nous a donné cet ordre : 17« Vous demanderez à Joseph : Veuille, je te prie, pardonner le crime de tes frères et leur péché ; car ils t’ont fait beaucoup de mal. Oui, je te prie, pardonne maintenant la faute des serviteurs du Dieu de ton père. »
En recevant ce message, Joseph se mit à pleurer. 18Ses frères vinrent en personne se jeter à ses pieds en disant : Nous sommes tes esclaves.
19Mais Joseph leur dit : N’ayez aucune crainte ! Suis-je à la place de Dieu ? 20Vous aviez projeté de me faire du mal, mais par ce que vous avez fait, Dieu a projeté du bien en vue d’accomplir ce qui se réalise aujourd’hui, pour sauver la vie à un peuple nombreux. 21Maintenant donc, n’ayez aucune crainte, je pourvoirai à vos besoins ainsi qu’à ceux de vos enfants.
Ainsi il les rassura et toucha leur cœur par ses paroles.
La fin de la vie de Joseph
22Joseph demeura en Egypte, ainsi que la famille de son père. Il vécut cent dix ans. 23Il vit les descendants d’Ephraïm jusqu’à la troisième génération ; de plus, les enfants de Makir, fils de Manassé, furent placés sur ses genoux à leur naissance. 24A la fin de sa vie, il dit aux siens : Je vais mourir, mais Dieu ne manquera pas d’intervenir en votre faveur et vous fera remonter de ce pays vers celui qu’il a promis par serment à Abraham, à Isaac et à Jacob.
25Puis Joseph fit prêter serment aux Israélites en leur disant : Lorsque Dieu interviendra pour vous, vous emporterez d’ici mes ossements50.25 Allusion en Hé 11.22..
26Joseph mourut à l’âge de cent dix ans ; on l’embauma, et on le déposa dans un sarcophage en Egypte.
1Atunci Iosif s‑a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și i‑a dat sărutare. 2Apoi Iosif le‑a poruncit slujitorilor săi doctori să‑l îmbălsămeze pe tatăl său, și doctorii l‑au îmbălsămat pe Israel. 3După ce s‑au împlinit patruzeci de zile – căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare – egiptenii l‑au jelit șaptezeci de zile. 4După ce au trecut zilele de jale, Iosif le‑a vorbit celor de la curtea lui Faraon, zicând: „Dacă am găsit bunăvoință înaintea voastră4 Lit.: în ochii voștri., vă rog să‑i vorbiți lui Faraon astfel: 5«Tatăl meu m‑a pus să jur, zicând: ‘Iată, eu sunt pe moarte. Să mă înmormântezi în mormântul meu, pe care mi l‑am săpat în țara Canaan’. De aceea dă‑mi voie, te rog, să mă sui acolo ca să‑l înmormântez pe tatăl meu, iar apoi mă voi întoarce.»“ 6Faraon a zis: „Suie‑te și înmormântează‑l pe tatăl tău, așa cum te‑a pus să juri.“
7Iosif s‑a suit să‑și înmormânteze tatăl și împreună cu el s‑au suit toți slujitorii lui Faraon, bătrânii palatului lui și toți bătrânii țării Egiptului, 8toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Au lăsat în ținutul Goșen doar copiii, turmele și cirezile lor. 9Împreună cu el s‑au suit care și călăreți, astfel încât convoiul era foarte mare. 10Când au ajuns la Aria lui Atad10 Sau: Aria Spinului; teren stâncos sau acoperit cu lut, aflat la marginea satului sau orașului, într‑o zonă expusă la vânt, unde localnicii își treierau grânele., care se află dincolo de Iordan, au jelit acolo mult și amarnic. Iosif a ținut o perioadă de bocet de șapte zile pentru tatăl său. 11Când locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet pentru Egipt.“ De aceea acelui loc i s‑a pus numele Abel-Mițrayim11 Denumirea Abel-Mițrayim înseamnă Bocetul Egiptului.. El se află dincolo de Iordan.
12Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le‑a poruncit acesta. 13Fiii săi l‑au dus în țara Canaan și l‑au înmormântat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat‑o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. 14După ce l‑a înmormântat pe tatăl său, Iosif s‑a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el ca să‑și înmormânteze tatăl.
Bunătatea lui Iosif față de frații săi
15Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, au zis: „Dacă cumva Iosif ne va dușmăni și ne va întoarce pe deplin tot răul pe care i l‑am făcut?“ 16De aceea au trimis să‑i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit înainte de moarte, zicând: 17«Așa să‑i spuneți lui Iosif: ‘Oh, iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‑au făcut rău!’» Acum, iartă, te rugăm, fărădelegea robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Iosif a plâns când i‑au spus aceste cuvinte.
18Frații lui au venit, s‑au plecat înaintea lui și au zis:
– Iată, suntem robii tăi.
19Iosif le‑a răspuns:
– Nu vă temeți, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20Voi ați plănuit împotriva mea ce este rău, dar Dumnezeu a plănuit aceasta spre bine, ca să țină în viață un popor numeros, așa cum face astăzi. 21Așadar, să nu vă temeți! Eu însumi vă voi asigura hrana, vouă și copiilor voștri.
Apoi i‑a mângâiat și le‑a vorbit pe placul inimii lor.
Moartea lui Iosif
22Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său. El a trăit o sută zece ani. 23Iosif i‑a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi23 Vezi 30:3; 48:12. Gestul de a ține un copil pe genunchi făcea parte din ritualul adopției..
24Apoi Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni sigur la voi și vă va duce din această țară în țara pe care le‑a jurat‑o lui Avraam, Isaac și Iacov.“ 25Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“ 26Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l‑au îmbălsămat, l‑au pus într‑un sicriu, în Egipt.
