Benjamin part avec ses frères en Egypte
1La famine sévissait de plus en plus durement dans le pays. 2Quand la famille de Jacob eut mangé tout le blé rapporté d’Egypte43.2 Sans doute après une année (voir 45.6)., Jacob dit à ses fils : Retournez là-bas nous acheter un peu de vivres.
3Juda lui répondit : Cet homme nous a solennellement avertis que nous ne pourrons plus nous présenter devant lui si notre frère ne nous accompagne pas. 4Si tu laisses notre frère partir avec nous, nous irons en Egypte et nous t’achèterons des vivres. 5Mais si tu ne le laisses pas venir, nous ne partirons pas ; car cet homme nous a bien dit : « Vous ne serez pas admis en ma présence si votre frère n’est pas avec vous. »
6Israël reprit : Pourquoi m’avez-vous causé ce tort ? Aviez-vous besoin de raconter à cet homme que vous avez encore un frère ?
7Ils lui répondirent : Cet homme nous a questionnés en détail sur nous et sur notre parenté. Il nous a demandé : « Votre père vit-il encore ? Avez-vous un autre frère ? » Et nous avons répondu à ces questions. Pouvions-nous savoir qu’il nous ordonnerait de lui amener notre frère ?
8Alors Juda dit à Israël, son père : Laisse partir le jeune homme avec moi. Nous nous mettrons en route et nous irons là-bas pour pouvoir survivre. Sinon, nous mourrons tous, et nous, et toi et nos jeunes enfants. 9Je le prends sous ma responsabilité, tu m’en demanderas compte. Si je ne te le ramène pas, si je ne le fais pas revenir là, devant toi, je serai pour toujours coupable envers toi. 10Si nous n’avions pas tant tardé, nous serions déjà deux fois de retour.
11Leur père Israël leur dit : Eh bien ! Si c’est ainsi, faites ceci : Mettez dans vos bagages les meilleurs produits du pays et offrez-les à cet homme : un peu de baume et un peu de miel, de l’astragale, du laudanum, des pistaches et des amandes. 12Prenez avec vous le double de la somme voulue et restituez l’argent qui a été remis à l’entrée de vos sacs. Peut-être s’agissait-il d’une erreur. 13Emmenez votre frère et partez, retournez chez cet homme. 14Que le Dieu tout-puissant rende cet homme compatissant à votre égard. Qu’il vous rende votre autre frère ainsi que Benjamin. Quant à moi, comme je dois être privé d’enfants, que j’en sois privé !
15Alors ils se chargèrent du présent, prirent avec eux une double somme d’argent et emmenèrent Benjamin. Ainsi ils se mirent en route, se rendirent en Egypte et se présentèrent devant Joseph.
Le repas chez Joseph
16Joseph vit avec eux Benjamin, il dit alors à l’intendant qui gérait sa maison : Conduis ces gens chez moi, fais abattre une bête et qu’on l’apprête, car ces hommes mangeront avec moi à midi.
17L’intendant exécuta les ordres de son maître et conduisit ces gens à la maison de Joseph. 18Ceux-ci furent effrayés d’être introduits dans la maison de Joseph et dirent : C’est à cause de l’argent remis la dernière fois dans nos sacs qu’on nous fait venir. Ils vont débouler sur nous, tomber sur nous pour nous prendre comme esclaves et s’emparer de nos ânes.
19Ils s’approchèrent de l’intendant de la maison de Joseph et lui parlèrent à l’entrée de la maison : 20Excuse-nous, mon seigneur : en fait nous sommes déjà venus une première fois pour acheter des vivres. 21Quand nous sommes arrivés à l’étape où nous avons passé la nuit, nous avons ouvert nos sacs et chacun de nous a retrouvé son argent à l’ouverture de son sac, c’était exactement la somme que nous avions payée. Alors nous l’avons rapportée, 22et nous avons emporté avec nous une autre somme d’argent pour acheter des vivres. Nous ne savons pas qui a remis notre argent dans nos sacs !
23L’intendant répondit : Tout va bien ; ne craignez rien. C’est votre Dieu, le Dieu de votre père, qui a mis un trésor dans vos sacs. Votre argent m’a bien été remis.
Puis il relâcha Siméon et le leur fit amener. 24Il les introduisit ensuite dans la maison de Joseph. Il leur apporta de l’eau pour qu’ils se lavent les pieds et fit porter du fourrage pour leurs ânes. 25Ils préparèrent leur présent en attendant l’arrivée de Joseph pour midi ; ils avaient, en effet, appris qu’ils mangeraient là. 26Joseph rentra chez lui. Ils lui offrirent le présent qu’ils avaient apporté et se prosternèrent à terre devant lui. 27Il prit de leurs nouvelles et leur demanda : Votre père âgé dont vous m’avez parlé, se porte-t-il bien ? Vit-il encore ?
28Ils répondirent en s’inclinant et en se prosternant jusqu’à terre : Ton serviteur, notre père, est encore en vie et il va bien.
29En apercevant son frère Benjamin, fils de sa mère, il demanda : Est-ce là votre frère cadet dont vous m’avez parlé ? Et il ajouta : Que Dieu te témoigne sa grâce, mon fils !
30Joseph sortit en hâte car la vue de son frère l’avait profondément ému, et il chercha un endroit pour laisser couler ses larmes ; il se retira dans sa chambre et pleura. 31Puis il se lava le visage et ressortit. Il contint son émotion et ordonna de servir le repas. 32On les servit séparément, lui à une table, ses frères à une autre, et les Egyptiens qui mangeaient avec lui à une troisième table. En effet, les Egyptiens ne peuvent pas prendre leurs repas avec les Hébreux : ils considèrent cela comme une chose abominable. 33On fit asseoir les frères en face de Joseph, par ordre d’âge, de l’aîné au plus jeune, de sorte qu’ils se regardaient l’un l’autre avec stupéfaction. 34Joseph leur fit servir des mets de sa propre table ; Benjamin reçut une part cinq fois plus copieuse que celle des autres. Ainsi ils burent tout leur saoûl avec lui.
A doua călătorie a fraților lui Iosif în Egipt
1Foametea era mare în țară.
2Când au terminat de mâncat grânele pe care le aduseseră din Egipt, tatăl lor le‑a zis:
– Duceți‑vă din nou și cumpărați‑ne puțină mâncare.
3Dar Iuda i‑a răspuns:
– Omul acela ne‑a avertizat clar, zicând: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“ 4Dacă‑l vei trimite pe fratele nostru cu noi, vom coborî și‑ți vom cumpăra mâncare. 5Dar dacă nu‑l vei trimite, nu vom coborî, pentru că acel om ne‑a zis: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“
6Atunci Israel a zis:
– De ce v‑ați purtat așa de rău cu mine și i‑ați spus acelui om că mai aveți un frate?
7Ei au răspuns:
– Omul acela a întrebat direct despre noi și despre familia noastră, zicând: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?“ Iar noi i‑am răspuns la aceste întrebări. De unde era să știm că ne va zice: „Aduceți‑l pe fratele nostru“?
8Atunci Iuda i‑a zis tatălui său, Israel:
– Trimite băiatul cu mine. Ne vom ridica și vom pleca, pentru ca noi, tu și copiii noștri să trăim și să nu murim. 9Eu însumi voi răspunde pentru el; din mâna mea îl vei cere. Dacă nu ți‑l voi aduce înapoi și dacă nu‑l voi pune înaintea ta, voi fi vinovat înaintea ta pentru totdeauna. 10Căci dacă n‑am fi zăbovit, ne‑am fi întors de două ori până acum.
11Atunci Israel, tatăl lor, le‑a zis:
– Dacă așa trebuie, atunci așa să faceți. Luați în vasele voastre câteva dintre cele mai alese produse ale țării și duceți‑i acelui om un dar: puțin balsam, puțină miere, condimente, smirnă, fistic și migdale. 12Luați cu voi de două ori mai mult argint și duceți înapoi, în mâinile voastre, argintul care a fost pus la gura sacilor voștri. Poate a fost o greșeală. 13Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela. 14Dumnezeul cel Atotputernic14 Ebr.: El‑Șadai să vă arate milă înaintea acelui om, pentru ca el să‑i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu.
15Astfel, oamenii au luat darul acela și au luat cu ei de două ori mai mult argint, precum și pe Beniamin. Ei s‑au ridicat, au coborât în Egipt și s‑au înfățișat înaintea lui Iosif. 16Când l‑a văzut pe Beniamin cu ei, Iosif i‑a zis administratorului casei sale: „Adu‑i pe oamenii aceștia în casă, taie un animal și pregătește‑l, căci vor mânca împreună cu mine la amiază.“ 17Bărbatul a făcut așa cum i‑a spus Iosif și i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif. 18Dar oamenii aceștia s‑au temut, pentru că fuseseră aduși în casa lui Iosif, și au zis: „Am fost aduși înăuntru din cauza argintului care a fost pus în sacii noștri prima dată, pentru ca să se năpustească asupra noastră, să ne ia ca robi și să ne ia măgarii.“ 19Ei s‑au apropiat de administratorul casei lui Iosif și au vorbit cu el la intrarea în casă.
20Ei i‑au zis:
– Stăpâne, noi ne‑am mai coborât odată aici ca să cumpărăm mâncare, 21dar când am ajuns la locul unde am înnoptat și ne‑am deschis sacii, iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui. Așa că l‑am adus înapoi. 22Am mai adus cu noi și alt argint ca să cumpărăm mâncare. Nu știm cine ne‑a pus argintul înapoi în saci.
23El le‑a răspuns:
– Fiți pe pace, nu vă temeți. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v‑a pus o comoară în saci. Eu am primit argintul vostru.
Apoi l‑a adus la ei și pe Simeon. 24Administratorul i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif și le‑a dat apă ca să‑și spele picioarele și nutreț pentru măgari. 25Ei au pregătit darul pentru Iosif care urma să vină la amiază, pentru că au auzit că vor mânca acolo. 26Când Iosif a venit acasă, ei i‑au oferit darul pe care‑l aduseseră în casă și s‑au plecat până la pământ înaintea lui.
27El i‑a întrebat de sănătate și le‑a zis:
– Este sănătos bătrânul vostru tată despre care mi‑ați vorbit? Mai trăiește?
28Ei i‑au răspuns:
– Da, robul tău, tatăl nostru, este sănătos. Mai trăiește.
Apoi s‑au plecat și s‑au prosternat înaintea lui. 29Când Iosif și‑a ridicat ochii și l‑a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru mai mic despre care mi‑ați vorbit?“ Apoi a zis: „Dumnezeu să‑Și arate bunăvoința față de tine, fiule!“ 30Fiind cuprins de milă la vederea fratelui său, Iosif a ieșit în grabă și a căutat un loc unde să plângă. A intrat într‑o cameră și a plâns acolo. 31După ce și‑a spălat fața, a ieșit și, stăpânindu‑se, a poruncit: „Aduceți de mâncare!“ 32Pe el l‑au servit separat, pe frații săi, separat, iar pe egiptenii care mâncau împreună cu el, separat, pentru că ei nu puteau mânca împreună cu evreii, aceasta fiind o urâciune pentru egipteni. 33Frații săi s‑au așezat în fața lui, aranjați de la întâiul născut, potrivit cu dreptul lui de întâi născut, până la cel mai tânăr, potrivit cu vârsta lui, și se uitau unii la alții cu mirare. 34Iosif le‑a oferit din porțiile care erau în fața lui, dar porția lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalți. Ei au băut și s‑au umplut de vin împreună cu el.
