La Bible du Semeur

Genèse 8:1-22

Le retour à l’ordre

1Mais Dieu n’avait pas oublié Noé et toutes les bêtes sauvages et les bestiaux qui étaient avec lui dans le bateau. Il fit souffler un vent sur la terre ; alors les eaux se mirent à baisser. 2Les sources des eaux souterraines et les écluses du ciel se refermèrent. La pluie cessa de tomber. 3Peu à peu, les eaux se retirèrent de dessus la terre. Au bout des cent cinquante jours, elles commencèrent à baisser.

4Le dix-septième jour du septième mois, le bateau s’échoua dans le massif montagneux d’Ararat. 5Les eaux continuèrent à baisser jusqu’au dixième mois ; le premier jour de ce mois, les sommets des montagnes apparurent. 6Quarante jours après, Noé ouvrit la fenêtre qu’il avait ménagée dans le bateau 7et lâcha un corbeau ; celui-ci s’envola, il revint et repartit à plusieurs reprises jusqu’à ce que les eaux se soient résorbées sur la terre. 8Puis Noé lâcha une colombe pour voir si les eaux avaient baissé sur la terre ; 9mais n’ayant pas trouvé où se poser, celle-ci revint vers lui dans le bateau, car toute la terre était encore inondée. Noé tendit la main, prit la colombe et la ramena auprès de lui dans le bateau. 10Il attendit encore sept autres jours et lâcha de nouveau la colombe hors du bateau ; 11elle revint vers lui sur le soir, tenant dans son bec une feuille d’olivier toute fraîche ; Noé sut ainsi que les eaux s’étaient résorbées sur la terre. 12Il attendit encore sept autres jours et relâcha la colombe ; cette fois, elle ne revint plus vers lui.

13L’an 601 de la vie de Noé, le premier jour du premier mois, les eaux s’étaient retirées sur la terre, Noé enleva la couverture du bateau ; il regarda dehors et constata que la surface du sol avait séché. 14Le vingt-septième jour du deuxième mois, la terre était sèche. 15Alors Dieu dit à Noé : 16Sors du bateau avec ta femme, tes fils et tes belles-filles. 17Fais sortir aussi tous les animaux de toutes sortes qui sont avec toi : les oiseaux, les bestiaux et toutes les bêtes qui se meuvent à ras de terre : qu’ils prolifèrent sur la terre, et qu’ils s’y reproduisent et s’y multiplient.

18Noé sortit avec ses fils, sa femme et ses belles-filles. 19Tous les animaux, les bêtes qui se meuvent à ras de terre et les oiseaux, tous les êtres qui remuent sur la terre sortirent du bateau par familles.

20Noé érigea un autel pour l’Eternel, il prit de tous les animaux purs et de tous les oiseaux purs, et les offrit en holocauste8.20 Dans l’holocauste, l’animal est brûlé presque entièrement sur l’autel (voir Lv 1). C’est le premier sacrifice de ce genre mentionné dans la Bible. sur l’autel. 21L’Eternel sentit le parfum apaisant du sacrifice8.21 Expression indiquant que le sacrifice est accepté par Dieu. et se dit en lui-même : Jamais plus je ne maudirai la terre à cause de l’homme, puisque le cœur de l’homme est porté au mal dès son enfance, et je ne détruirai plus tous les êtres vivants comme je viens de le faire.

22Aussi longtemps |que durera la terre,

semailles et moissons,

froid et chaleur,

été, hiver,

et jour et nuit

jamais ne cesseront.

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 8:1-22

1Dumnezeu Și‑a adus aminte1 În sensul că Dumnezeu a acționat pentru a împlini promisiunile menționate în legământul cu Noe. de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate vitele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s‑au potolit. 2Izvoarele adâncului și stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s‑a oprit pe munții Ararat. 5Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s‑au văzut vârfurile munților.

6După patruzeci de zile,6 Din ziua în care vârfurile munților au devenit vizibile (v. 5) până în ziua când Noe a trimis corbul. Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut‑o 7și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându‑se și întorcându‑se, până când apele de pe pământ au secat. 8Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9Dar porumbelul n‑a găsit niciun loc de odihnă pentru talpa piciorului său și s‑a întors la Noe în corabie, căci încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și‑a întins mâna, l‑a luat și l‑a adus la el în arcă. 10A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11Porumbelul s‑a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s‑a mai întors la el.

13În anul șase sute unu13 Cu referire la anul 601 al vieții lui Noe., în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s‑a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.

15Atunci Dumnezeu i‑a vorbit lui Noe, zicând: 16„Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale17 Aici cu sensul de vite și animale sălbatice. și orice animal care se târăște pe pământ17, 19 Vezi nota de la 1:24. – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească.“

18Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.

20Atunci Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le‑a adus ca ardere‑de‑tot pe altar. 21Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci21 Sau: chiar dacă. înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut‑o.

22Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta

semănatul și seceratul,

frigul și căldura,

vara și iarna,

ziua și noaptea.“