La Bible du Semeur

Genèse 50

L’enterrement de Jacob

1Joseph se jeta sur le visage de son père, pleura sur lui et l’embrassa. Puis il ordonna aux médecins qui étaient à son service de l’embaumer. Ceux-ci embaumèrent donc Israël. Ils y passèrent quarante jours, le temps nécessaire à un embaumement, et les Egyptiens le pleurèrent pendant soixante-dix jours.

Quand les jours de deuil furent écoulés, Joseph dit aux hauts fonctionnaires de la cour du pharaon : Si vous voulez bien m’accorder cette faveur, portez à l’attention du pharaon que mon père m’a fait prêter serment en disant : « Me voici sur le point de mourir ; j’ai fait creuser un tombeau au pays de Canaan, c’est là que vous m’enterrerez. » Maintenant donc, permets-moi d’y monter pour ensevelir mon père ; après quoi, je reviendrai.

Le pharaon répondit à Joseph : Va et enterre ton père, comme il te l’a fait jurer.

Joseph partit donc pour ensevelir son père, accompagné de tous les hauts fonctionnaires du pharaon, des dignitaires de sa cour et de tous les hauts responsables d’Egypte, ainsi que de toute sa famille, et celle de ses frères, toute la famille de son père. Ils ne laissèrent dans le pays de Goshen que leurs enfants, leurs moutons, leurs chèvres et leurs bovins. Joseph fit le voyage, escorté et de chars et de leur équipage ; le convoi ainsi formé était très impressionnant.

10 Lorsqu’ils furent arrivés à l’Aire d’Atad, située de l’autre côté du Jourdain, ils y célébrèrent de grandes funérailles très imposantes. Joseph mena deuil pour son père pendant sept jours. 11 En voyant ces funérailles dans l’Aire d’Atad, les Cananéens qui habitaient le pays dirent : Ce doit être un deuil important pour les Egyptiens.

C’est pourquoi on a nommé cet endroit de l’autre côté du Jourdain : Abel-Mitsraïm (Deuil de l’Egypte). 12 Les fils de Jacob firent donc ce que leur père leur avait demandé. 13 Ils le transportèrent au pays de Canaan et l’enterrèrent dans la caverne du champ de Makpéla qu’Abraham avait achetée avec le champ à Ephrôn le Hittite, comme propriété funéraire vis-à-vis de Mamré[a]. 14 Après avoir enterré son père, Joseph revint en Egypte avec ses frères et tous ceux qui l’avaient accompagné aux funérailles.

Le Dieu souverain

15 Maintenant que leur père était mort, les frères de Joseph se dirent : Qui sait, peut-être Joseph se mettra-t-il à nous haïr et à nous rendre tout le mal que nous lui avons fait.

16 Alors ils lui envoyèrent un messager pour lui dire : Avant de mourir, ton père nous a donné cet ordre : 17 « Vous demanderez à Joseph : Veuille, je te prie, pardonner le crime de tes frères et leur péché ; car ils t’ont fait beaucoup de mal. Oui, je te prie, pardonne maintenant la faute des serviteurs du Dieu de ton père. »

En recevant ce message, Joseph se mit à pleurer. 18 Ses frères vinrent en personne se jeter à ses pieds en disant : Nous sommes tes esclaves.

19 Mais Joseph leur dit : N’ayez aucune crainte ! Suis-je à la place de Dieu ? 20 Vous aviez projeté de me faire du mal, mais par ce que vous avez fait, Dieu a projeté du bien en vue d’accomplir ce qui se réalise aujourd’hui, pour sauver la vie à un peuple nombreux. 21 Maintenant donc, n’ayez aucune crainte, je pourvoirai à vos besoins ainsi qu’à ceux de vos enfants.

Ainsi il les rassura et toucha leur cœur par ses paroles.

La fin de la vie de Joseph

22 Joseph demeura en Egypte, ainsi que la famille de son père. Il vécut cent dix ans. 23 Il vit les descendants d’Ephraïm jusqu’à la troisième génération ; de plus, les enfants de Makir, fils de Manassé, furent placés sur ses genoux à leur naissance. 24 A la fin de sa vie, il dit aux siens : Je vais mourir, mais Dieu ne manquera pas d’intervenir en votre faveur et vous fera remonter de ce pays vers celui qu’il a promis par serment à Abraham, à Isaac et à Jacob.

25 Puis Joseph fit prêter serment aux Israélites en leur disant : Lorsque Dieu interviendra pour vous, vous emporterez d’ici mes ossements[b].

26 Joseph mourut à l’âge de cent dix ans ; on l’embauma, et on le déposa dans un sarcophage en Egypte.

Notas al pie

  1. 50.13 Voir Ac 7.16.
  2. 50.25 Allusion en Hé 11.22.

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 50

1Atunci Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, a plâns şi l-a sărutat. Apoi le-a poruncit doctorilor aflaţi în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său, Israel, iar aceştia au făcut întocmai. Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile, căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare. Egiptenii l-au jelit şaptezeci de zile. După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor de la curtea lui Faraon: „Dacă am găsit bunăvoinţă la voi, vorbiţi-i lui Faraon astfel: «Tatăl meu m-a pus să jur cerându-mi ca, atunci când va muri, să-l îngrop în mormântul pe care şi l-a săpat în Canaan. De aceea dă-mi voie să mă duc să-l îngrop acolo pe tatăl meu, după care mă voi întoarce.»“ Faraon a răspuns: „Du-te şi îngroapă-l pe tatăl tău, aşa cum te-a pus să juri.“ Iosif s-a dus să-şi îngroape tatăl şi împreună cu el au mers toţi slujitorii lui Faraon, sfetnicii săi şi toţi bătrânii ţării Egiptului, toată familia lui Iosif, fraţii săi şi familia tatălui său. Doar copiii, turmele şi cirezile lor au rămas în Goşen[a]. Împreună cu el au mers care şi călăreţi, formând o mulţime foarte mare. 10 Când au ajuns la Aria lui Atad[b], care se află dincolo de Iordan, au ţinut acolo un bocet mare şi solemn. Iosif a ţinut un bocet de şapte zile pentru tatăl său. 11 Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Miţrayim[c]; el se află dincolo de Iordan. 12 Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el aşa cum le-a poruncit acesta. 13 Ei l-au dus în Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. 14 După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei care se duseseră cu el să-şi îngroape tatăl.

Bunătatea lui Iosif faţă de fraţii săi

15 Când fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, s-au gândit că poate Iosif îi va urî şi se va răzbuna pentru tot răul pe care i l-au făcut. 16 De aceea ei au trimis să-i spună lui Iosif că, înainte să moară, tatăl lui i-ar fi dat următoarea poruncă: 17 „Iosife, te rog, iartă nelegiuirea şi păcatul fraţilor tăi, pentru că ei ţi-au făcut rău. Iartă, te rog, nelegiuirea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.“ Iosif a plâns când i s-au spus aceste lucruri. 18 Fraţii lui au venit, s-au plecat înaintea lui şi i-au zis:

– Suntem sclavii tăi.

19 – Nu vă temeţi! le-a răspuns Iosif. Sunt eu în locul lui Dumnezeu? 20 Chiar dacă voi aţi intenţionat să-mi faceţi rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine pentru a susţine viaţa unui popor numeros, aşa cum face astăzi. 21 Deci nu vă temeţi! Eu însumi mă voi îngriji de hrana voastră şi a copiilor voştri.

Apoi i-a mângâiat şi le-a vorbit cu bunătate.

Moartea lui Iosif

22 Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său; el a trăit o sută zece ani. 23 Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generaţie, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuţi pe genunchii săi[d]. 24 Apoi Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni în ajutorul vostru şi vă va duce din această ţară în ţara pe care le-a jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.“ 25 Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“ 26 Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l-au îmbălsămat, l-au pus într-un sicriu, în Egipt.

Notas al pie

  1. Geneza 50:8 Vezi nota de la 45:10
  2. Geneza 50:10 Sau: Aria Jujubelui; teren stâncos sau acoperit cu lut, aflat la marginea satului sau oraşului, într-o zonă expusă la vânt, unde localnicii îşi treierau grânele
  3. Geneza 50:11 Abel-Miţrayim înseamnă Bocetul Egiptului
  4. Geneza 50:23 Vezi 30:3; 48:12; a ţine un copil pe genunchi făcea parte din ritualul adopţiei