La complainte sur les princes d’Israël
1Et toi, entonne une complainte sur les princes d’Israël, et dis :
2« Ah ! Quelle lionne19.2 La lionne peut représenter la dynastie royale, ou bien Juda (voir Gn 49.9), ou encore Jérusalem. était ta mère,
parmi les lions !
Elle était étendue ╵au milieu des lionceaux
et elle élevait ses petits.
3La lionne donna la prééminence ╵à l’un d’entre eux.
Il devint un jeune lion19.3 Le jeune lion représente Yoahaz, emmené en Egypte par le pharaon Néko (v. 4 ; 2 R 23.31-34).
et il apprit ╵à déchirer sa proie ;
il dévora des hommes.
4Des peuples étrangers ╵ont entendu parler de lui,
il fut pris dans leur fosse
et on l’emmena en Egypte,
avec des crochets aux narines.
5Quand la lionne se rendit compte
que son attente était déçue
et qu’il n’y avait plus d’espoir,
elle prit un autre de ses lionceaux
et elle en fit un jeune lion19.5 L’autre lionceau représente soit Yehoyakîn soit Sédécias qui furent tous deux déportés à Babylone (v. 9 ; voir 2 R 24.15 ; 25.7)..
6Il se mit à rôder ╵avec les autres lions,
il devint un jeune lion
et il apprit ╵à déchirer sa proie ;
il dévora des hommes.
7Il ruina leurs palais19.7 D’après le targoum. Le texte hébreu traditionnel a : il coucha avec ses veuves.
et détruisit leurs villes,
le pays tout entier ╵et tous ses habitants ╵furent terrorisés
à son rugissement.
8Cependant les nations ╵des pays d’alentour
s’opposèrent à lui,
elles tendirent leurs filets sur lui :
il fut pris dans leur fosse.
9Puis on le mit en cage, ╵des crochets aux narines,
et on le conduisit ╵au roi de Babylone,
et on l’emprisonna ╵dans une forteresse
pour qu’on n’entende plus ╵tous ses rugissements
sur les monts d’Israël.
La complainte de la vigne
10Ta mère ressemblait ╵à une vigne19.10 Le texte hébreu traditionnel a : était comme une vigne dans ton sang, peut-être « dans sa sève ». Deux manuscrits hébreux ont : était comme une vigne de ton vignoble. Pour l’image de la vigne, voir 15.2 et note.
plantée au bord de l’eau.
Elle donnait du fruit ╵et poussait du feuillage,
grâce à l’eau abondante.
11Il lui poussa des branches ╵qui étaient vigoureuses
et devinrent des sceptres ╵de souverains.
Sa taille s’éleva ╵entre l’épais feuillage,
elle frappait la vue ╵par sa grandeur
et ses nombreux sarments.
12Mais elle a été arrachée ╵avec fureur,
on l’a jetée par terre.
Le vent d’orient19.12 vent d’orient: comme en 17.10, Nabuchodonosor et ses armées. ╵a desséché ses fruits ╵qui sont tombés,
ses rameaux vigoureux ╵se sont flétris,
le feu les a brûlés.
13La voici maintenant ╵transplantée au désert
dans une terre aride, ╵sur un sol desséché.
14Un feu a jailli de ses branches,
a dévoré ses sarments et ses fruits.
Il ne lui reste plus ╵de rameaux vigoureux :
plus de sceptre royal,
c’est là une complainte, ╵à chanter comme telle. »
Bocet pentru prinții lui Israel
1Iar tu înalță o cântare de jale despre prinții lui Israel! 2Spune:
«Ce era mama ta? Era o leoaică printre lei!
Ea stătea întinsă în mijlocul leilor tineri,
crescându‑și puii.
3L‑a crescut pe unul din puii ei
și acesta a devenit un leu tânăr.
El s‑a obișnuit să sfâșie prada
și a ajuns să devoreze oameni.
4Când au auzit neamurile despre el,
l‑au prins în groapa lor
și l‑au dus în lanțuri
în țara Egiptului.
5Când și‑a văzut așteptarea neîmplinită
și speranța spulberată,
leoaica l‑a luat pe un alt pui de‑al ei
și l‑a pus leu conducător.
6El a umblat printre lei
până a devenit un leu tânăr.
A învățat să sfâșie prada
și a ajuns să devoreze oameni.
7Le‑a7 Lit.: I‑a. cunoscut văduvele
și le‑a devastat cetățile.
Țara, cu tot ce cuprindea ea,
era îngrozită la auzul urletului său.
8Atunci neamurile din provinciile vecine
s‑au îndreptat împotriva lui
și au aruncat plasa asupra lui,
iar el a fost prins în groapa lor.
9L‑au pus într‑o cușcă, în lanțuri,
l‑au dus la împăratul Babilonului
și l‑au așezat în temniță,
ca să nu i se mai audă glasul
pe munții lui Israel.
10Mama ta era ca o viță în via ta,
plantată lângă ape.
Datorită belșugului de apă,
ea era roditoare și plină de mlădițe.
11Mlădițele ei erau așa de tari,
încât se puteau face din ele sceptre de conducători.
Ea se înălța prin frunzișul stufos,
și se făcea observată prin înălțimea ei
și prin mulțimea mlădițelor ei.
12Dar a fost smulsă cu furie
și aruncată la pământ.
Vântul de răsărit a făcut‑o să se ofilească,
roadele i‑au fost zdrobite,
iar mlădițele ei cele tari s‑au uscat
și au fost mistuite de foc.
13Acum ea este plantată în pustie,
într‑un pământ uscat și secetos.
14Din butucul ei a ieșit un foc,
care i‑a mistuit roadele.
Și astfel n‑a mai rămas în ea nicio mlădiță tare,
niciun sceptru pentru a conduce.»
Aceasta este o cântare de jale și va fi folosită ca o cântare de jale.“
