Les atteintes aux personnes
Les meurtriers et les villes de refuge
1Lorsque l’Eternel votre Dieu aura fait disparaître les peuples dont il veut vous donner le pays, quand vous les aurez dépossédés et que vous serez établis dans leurs villes et dans leurs maisons, 2vous mettrez à part trois villes au milieu du pays que l’Eternel votre Dieu vous donne en possession19.2 Trois villes avaient déjà été désignées dans le territoire conquis à l’est du Jourdain (4.41-43). Il s’agit ici de trois autres villes à l’ouest du Jourdain pour arriver au nombre de six indiqué en Nb 35.13.. 3Vous y ferez aboutir des routes pour qu’un meurtrier puisse y chercher refuge et vous partagerez en trois districts tout le territoire du pays que l’Eternel votre Dieu vous donne19.3 Voir Nb 35.9-34 ; Dt 4.41-43 ; Jos 20..
4Voici dans quel cas le meurtrier pourra se réfugier dans l’une de ces villes et y avoir la vie sauve : s’il a tué son prochain involontairement sans avoir jamais eu de haine contre lui auparavant. 5Ce sera le cas, par exemple, s’il s’est rendu avec son camarade en forêt pour y couper du bois, et si pendant que sa main brandissait la hache pour abattre un arbre, le fer s’est détaché du manche et a touché son compagnon qui en est mort. Cet homme-là pourra s’enfuir dans l’une de ces villes et avoir la vie sauve. 6Il ne faudrait pas que l’homme chargé de punir le crime le poursuive avec colère et, la distance jusqu’à la ville étant trop longue, le rattrape et le mette à mort alors que cet homme n’a pas mérité d’être mis à mort. En effet, il n’a jamais eu de haine contre celui qu’il a tué. 7C’est pourquoi je vous ordonne de mettre à part trois villes.
8Et si l’Eternel votre Dieu agrandit votre territoire, comme il l’a promis à vos ancêtres, et qu’il vous donne tout le pays qu’il a promis de leur donner, 9c’est-à-dire si vous obéissez fidèlement à tous ces commandements que je vous prescris aujourd’hui, en aimant l’Eternel votre Dieu et en suivant toujours ses voies, vous ajouterez encore trois villes aux premières. 10De cette manière, on évitera de mettre à mort des innocents dans le pays que l’Eternel votre Dieu vous donne en possession, car vous porteriez alors la responsabilité d’une telle mort.
11Mais si un homme est animé de haine contre son prochain, s’il lui dresse des embûches, l’attaque et le frappe mortellement, puis va se réfugier dans l’une de ces villes, 12les responsables de sa ville enverront quelqu’un le chercher et ils le livreront à celui qui est chargé de punir le crime, et il sera mis à mort. 13Vous ne vous apitoierez pas sur lui, mais vous purifierez Israël du sang d’un innocent qui a été versé, et vous vous en trouverez bien.
Le respect de la propriété foncière
14Lorsque vous serez établis dans le pays que l’Eternel votre Dieu vous donne en partage, vous ne déplacerez pas les bornes qui marquent les limites de la propriété de vos voisins qui auront été fixées par les premiers arrivés19.14 Les haies et les murs étaient généralement utilisés pour enclore les jardins ; les limites des champs étaient marquées par de simples pierres faciles à déplacer (voir 27.17)..
Les témoins d’un crime ou d’un délit
15La déposition d’un seul témoin ne suffira pas pour établir la culpabilité d’un homme accusé d’un crime, d’un délit ou d’une faute quelle qu’elle soit, on ne pourra instruire l’affaire qu’après avoir entendu les déclarations de deux ou de trois témoins19.15 Voir Nb 35.30 ; Dt 17.6. Principe repris dans le Nouveau Testament : Mt 18.16 ; Jn 8.17 ; 2 Co 13.1 ; 1 Tm 5.19 ; Hé 10.28..
16Si un témoin malveillant accuse quelqu’un d’un méfait, 17les deux parties comparaîtront devant l’Eternel, devant les prêtres et les juges qui seront en fonction à ce moment-là. 18Les juges feront une enquête sérieuse. S’ils découvrent que le témoin a menti et qu’il a fait une fausse déposition contre son frère, 19vous lui infligerez la peine qu’il voulait faire subir à celui-ci. Ainsi, vous ferez disparaître le mal du milieu de vous. 20Les autres, qui l’apprendront, en éprouveront de la crainte et l’on n’osera plus commettre un tel méfait parmi vous. 21Vous ne vous laisserez pas apitoyer, la règle sera : vie pour vie, œil pour œil, dent pour dent, main pour main et pied pour pied19.21 Voir Ex 21.23-25 ; Lv 24.19-20 ; Mt 5.38..
Cetățile de refugiu
(Num. 35:6-34; Deut. 4:41-43; Ios. 20:1-9)
1Când Domnul, Dumnezeul vostru, va zdrobi neamurile din țara pe care El v‑o dă, după ce o veți lua în stăpânire și veți locui în cetățile și în casele lor, 2atunci să puneți deoparte trei cetăți în țara pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v‑o dă în stăpânire. 3Să construiți drumuri până la ele3 Sau: să întreții drumurile care ajung până la ele; sau: să calculezi distanțele până la ele. și să împărțiți teritoriul țării, pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v‑o dă ca moștenire, în trei părți, astfel încât orice ucigaș să se refugieze acolo.
4Aceasta este porunca privitoare la ucigașul care se va refugia acolo ca să‑și scape viața, atunci când îl va omorî fără voie pe semenul său, fără să‑i fi fost dușman mai dinainte. 5De exemplu, dacă un om se va duce la pădure împreună cu semenul lui ca să taie lemne și, ridicând securea cu mâna pentru a tăia lemnul, i se va desprinde fierul securii din mâner și‑l va lovi pe semenul său omorându‑l, el va trebui să se refugieze într‑una din cetățile acestea ca să‑și scape viața. 6Altfel, s‑ar putea ca atunci când îl va urmări pe ucigaș, răzbunătorul sângelui, cuprins de mânie, să‑l ajungă din urmă, deoarece distanța va fi prea mare, și să‑l omoare pe cel ce nu era vinovat de moarte, pentru că nu‑l dușmănise mai dinainte pe semenul său. 7De aceea v‑am poruncit să puneți deoparte trei cetăți.
8Dacă Domnul, Dumnezeul tău, îți va lărgi hotarul, așa cum a jurat părinților tăi, și îți va da toată țara pe care a promis părinților tăi că ți‑o va da, 9(doar dacă vei fi păzit și împlinit toate poruncile acestea, pe care eu ți le poruncesc astăzi, iubindu‑L pe Domnul, Dumnezeul tău, și umblând întotdeauna pe căile Lui), atunci să adaugi încă trei cetăți la acestea trei, 10ca să nu fie vărsare de sânge nevinovat în țara ta, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți‑o dă ca moștenire, și astfel să fii vinovat de acest sânge.
11Dar dacă un om s‑a refugiat într‑una din aceste cetăți după ce, din ură, și‑a pândit semenul, s‑a aruncat asupra lui, l‑a lovit și l‑a omorât, 12atunci bătrânii cetății lui să trimită să‑l prindă și să‑l dea în mâna răzbunătorului sângelui, ca să moară. 13Ochiului tău să nu‑i fie milă de el, ci să ștergi astfel vina pentru sângele celui nevinovat din Israel, ca să‑ți meargă bine.
14Să nu muți hotarul semenului tău, stabilit de înaintași în moștenirea ta, în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți‑o dă în stăpânire.
Reglementări privind declarațiile martorilor
15Un singur martor nu va fi de ajuns pentru a învinui un om sau pentru a‑l dovedi vinovat de vreo nelegiuire sau de vreun păcat. Orice vorbă să fie întemeiată pe cuvântul a doi sau trei martori.
16Dacă un martor violent se va ridica împotriva unui om ca să‑l acuze de apostazie, 17cei doi oameni între care este cearta, să stea înaintea Domnului și înaintea preoților și a judecătorilor care vor fi în slujbă în zilele acelea. 18Judecătorii să cerceteze bine, iar dacă martorul este un martor mincinos și a depus o mărturie falsă împotriva fratelui său, 19atunci să‑i faceți ceea ce el plănuia să‑i facă fratelui său. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. 20Ceilalți vor auzi și se vor teme și nu se va mai face o faptă așa de rea în mijlocul tău. 21Ochiului tău să nu‑i fie milă, ci să ceri viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.
