1Moi, Nabuchodonosor, je vivais tranquille dans ma maison et je jouissais de la prospérité dans mon palais. 2J’ai alors fait un rêve qui m’a rempli d’effroi ; les pensées qui m’ont hanté sur mon lit et les visions de mon esprit m’ont épouvanté. 3J’ai donc ordonné de convoquer auprès de moi tous les sages de Babylone, pour qu’ils me fassent connaître l’interprétation de mon rêve. 4Les mages, les magiciens, les astrologues et les devins se sont présentés. Je leur ai exposé le rêve, mais ils n’ont pas pu m’en faire connaître l’interprétation.
5A la fin, s’est présenté devant moi Daniel, nommé aussi Beltshatsar, d’après le nom de mon dieu4.5 Voir 1.7 et note.. L’esprit des dieux saints réside en lui. Je lui ai raconté mon rêve et je lui ai dit : 6Beltshatsar, chef des mages, je sais que l’esprit des dieux saints réside en toi, et qu’aucun mystère n’est trop difficile pour toi, écoute donc les visions que j’ai eues dans mon rêve et donne-m’en l’interprétation. 7Voici quelles étaient les visions de mon esprit pendant que j’étais couché sur mon lit : je regardais et voici ce que j’ai vu :
Au milieu de la terre ╵se dressait un grand arbre, ╵dont la hauteur était immense.
8L’arbre grandit ╵et devint vigoureux.
Son sommet atteignait le ciel ;
et l’on pouvait le voir ╵depuis les confins de la terre.
9Son feuillage était magnifique
et ses fruits abondants.
Il portait de la nourriture ╵pour tout être vivant.
Les animaux sauvages ╵venaient s’abriter à son ombre
et les oiseaux ╵se nichaient dans ses branches.
Tous les êtres vivants ╵se nourrissaient de ses produits.
10Pendant que, sur mon lit, je contemplais les visions de mon esprit, je vis apparaître un de ceux qui veillent4.10 Dans la Bible, le terme « veillants » pour désigner les anges se trouve seulement dans Daniel, mais il est fréquent dans les livres apocryphes., un saint qui descendait du ciel. 11Il cria d’une voix forte :
« Abattez l’arbre ! ╵Coupez ses branches !
Arrachez son feuillage ╵et dispersez ses fruits,
et que les animaux ╵s’enfuient de dessous lui,
que les oiseaux ╵quittent ses branches !
12Laissez cependant dans la terre ╵la souche et ses racines,
liées de chaînes de fer et de bronze
au milieu de l’herbe des champs.
Qu’il soit trempé ╵de la rosée du ciel,
qu’il se nourrisse d’herbe ╵avec les animaux.
13Cet homme perdra la raison
et se prendra pour une bête
jusqu’à ce qu’aient passé sept temps4.13 Ce terme, qui peut avoir le sens de « temps » (2.8), de « moment » (3.5) ou de « saison », désigne ici très certainement une année (voir 7.25). De même dans les v. 20, 22, 29..
14Cette sentence ╵est un décret de ceux qui veillent ;
cette résolution ╵est un ordre des saints,
afin que tous les vivants sachent ╵que le Très-Haut domine ╵sur toute royauté humaine,
qu’il accorde la royauté ╵à qui il veut,
et qu’il établit roi ╵le plus insignifiant des hommes. »
15Tel est le rêve que j’ai eu, moi le roi Nabuchodonosor. Quant à toi, Beltshatsar, donne-m’en l’interprétation puisque tous les sages de mon royaume s’en sont montrés incapables ; mais toi, tu le peux, car l’esprit des dieux saints réside en toi.
Daniel interprète le rêve
16Alors Daniel, nommé aussi Beltshatsar, demeura un moment interloqué : ses pensées l’effrayaient. Le roi reprit et dit : Beltshatsar, que le songe et son explication ne t’effraient pas !
– Mon Seigneur, répondit Beltshatsar, je souhaiterais que ce songe s’applique à tes ennemis, et sa signification à tes adversaires !
17Tu as vu un arbre grandir et devenir vigoureux, sa cime touchait le ciel et on le voyait de toute la terre. 18Cet arbre au feuillage magnifique et aux fruits abondants portait de la nourriture pour tous les êtres vivants. Les animaux sauvages venaient s’abriter sous lui et les oiseaux nichaient dans ses branches. 19Cet arbre, ô roi, c’est toi ! Car tu es devenu grand et puissant. Ta grandeur s’est accrue, elle atteint jusqu’au ciel et ta domination s’étend jusqu’aux confins de la terre. 20Le roi a vu ensuite l’un de ceux qui veillent, un saint, descendre du ciel et crier : « Abattez l’arbre et détruisez-le ! Laissez toutefois en terre la souche avec les racines, mais liées de chaînes de fer et de bronze au milieu de l’herbe des champs, qu’il soit trempé de la rosée du ciel, et qu’il se nourrisse d’herbe avec les animaux des champs jusqu’à ce que sept temps aient passé. »
21Voici ce que cela signifie, ô roi ! Il s’agit là d’un décret du Très-Haut prononcé contre mon seigneur le roi.
22On te chassera du milieu des humains et tu vivras parmi les bêtes des champs. On te nourrira d’herbe comme les bœufs et tu seras trempé de la rosée du ciel. Tu seras dans cet état durant sept temps, jusqu’à ce que tu reconnaisses que le Très-Haut est le maître de toute royauté humaine et qu’il accorde la royauté à qui il lui plaît. 23Mais si l’on a ordonné de préserver la souche avec les racines de l’arbre, c’est que la royauté te sera rendue dès que tu auras reconnu que le Dieu des cieux est souverain. 24C’est pourquoi, ô roi, voici mon conseil : puisses-tu juger bon de le suivre ! Détourne-toi de tes péchés et fais ce qui est juste ! Mets un terme à tes injustices en ayant compassion des pauvres ! Peut-être ta tranquillité se prolongera-t-elle.
Le rêve se réalise
25Tous ces événements s’accomplirent pour le roi Nabuchodonosor. 26En effet, douze mois plus tard, il se promenait sur la terrasse du palais royal de Babylone.
27Il prit la parole et dit : N’est-ce pas là Babylone la grande que moi j’ai bâtie pour en faire une résidence royale ? C’est par la grandeur de ma puissance et pour la gloire de ma majesté que j’ai fait cela.
28Ces paroles étaient encore sur ses lèvres, qu’une voix retentit du ciel : Roi Nabuchodonosor, écoute ce qu’on te dit : le pouvoir royal t’est retiré ! 29On te chassera du milieu des humains et tu vivras avec les bêtes des champs, on te nourrira d’herbe comme les bœufs. Tu seras dans cet état durant sept temps, jusqu’à ce que tu reconnaisses que le Très-Haut est maître de toute royauté humaine et qu’il accorde la royauté à qui il lui plaît.
30Au même instant, la sentence prononcée contre Nabuchodonosor fut exécutée : il fut chassé du milieu des hommes, il se mit à manger de l’herbe comme les bœufs et son corps fut trempé par la rosée du ciel, sa chevelure devint aussi longue que des plumes d’aigle et ses ongles ressemblaient aux griffes des oiseaux.
31Au terme du temps annoncé, moi, Nabuchodonosor, je levai les yeux vers le ciel, et la raison me revint. Je remerciai le Très-Haut, je louai celui qui vit éternellement, et je proclamai sa gloire :
sa souveraineté ╵est éternelle
son règne dure d’âge en âge.
32Tous les habitants de la terre ╵ne comptent pour rien devant lui,
et il agit comme il l’entend
envers l’armée des êtres ╵qui vivent dans le ciel ╵et envers les habitants de la terre.
Personne ne peut s’opposer ╵à ses interventions
ou lui reprocher : « Que fais-tu ? »
33A l’heure même, la raison me revint, la gloire de ma royauté, la majesté et la splendeur me furent rendues : mes conseillers et mes dignitaires me rappelèrent et je fus réinstallé sur mon trône avec un surcroît de grandeur. 34Maintenant, moi, Nabuchodonosor, je loue, j’exalte et je glorifie le Roi des cieux, car il agit en accord avec ses paroles4.34 D’autres comprennent : il agit avec droiture. et tout ce qu’il fait est juste, il a le pouvoir d’abaisser ceux qui vivent dans l’orgueil.
Visul lui Nebucadnețar
1„Nebucadnețar, împăratul,
Către toate popoarele, neamurile și oamenii de orice limbă, care locuiesc pe tot pământul;
Pacea să vă fie înmulțită!1 Sau: Pace și prosperitate!
2Mi s‑a părut potrivit să vă povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut față de mine Dumnezeul cel Preaînalt.
3Cât de mari sunt semnele Lui
și cât de puternice sunt minunile Lui!
Împărăția Lui este o împărăție veșnică,
iar stăpânirea Lui dăinuie din generație în generație.
4Eu, Nebucadnețar, trăiam fără griji în casa mea și eram fericit în palatul meu. 5Dar am avut un vis care m‑a îngrozit; gândurile pe care le‑am avut în timp ce eram în patul meu și viziunile din mintea mea m‑au înspăimântat. 6De aceea am dat poruncă să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi facă cunoscută interpretarea visului. 7Atunci au venit magicienii, descântătorii, astrologii7 Vezi nota de la 2:2. și ghicitorii, le‑am spus visul, dar ei n‑au putut să‑mi dea interpretarea. 8La urmă a venit înaintea mea Daniel, numit și Beltșațar, după numele dumnezeului meu,8 Vezi nota de la 1:7. și care are în el duhul sfinților dumnezei.
I‑am istorisit visul, zicând:
9– Beltșațar, căpetenie a magicienilor, știu că ai în tine duhul sfinților dumnezei și că pentru tine niciun mister nu este greu. Iată viziunile pe care le‑am văzut în visul meu; spune‑mi interpretarea lor! 10Iată viziunile din mintea mea pe care le‑am avut în timp ce dormeam: mă uitam și iată că în mijlocul pământului era un copac. Înălțimea lui era foarte mare. 11Copacul a crescut mare și puternic și vârful lui a ajuns până la ceruri, astfel că se putea vedea de la marginile întregului pământ. 12Frunzișul lui era frumos, iar roadele lui erau numeroase; în el se găsea hrană pentru toți. La umbra lui se adăposteau fiarele câmpului și printre ramurile lui își făceau cuib păsările cerului. Și din el era hrănită orice făptură.
13Am continuat să mă uit în viziunile care‑mi treceau prin cap în timp ce eram în patul meu, și iată că un străjer sfânt a coborât din ceruri. 14El a strigat cu putere, zicând astfel: «Retezați copacul și tăiați‑i ramurile! Despuiați‑l de frunze și împrăștiați‑i roadele! Alungați fiarele de sub el și păsările dintre ramurile lui! 15Lăsați‑i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți‑l cu legături de fier și de bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să‑i fie partea la un loc cu fiarele pe iarba pământului. 16Să‑i fie schimbată inima de om și să i se dea o inimă de fiară, până când vor trece peste el șapte vremuri16, 23, 25, 32 Sintagma șapte vremuri face referire, probabil, la o perioadă de șapte ani. Termenul aramaic pentru vremuri (sau perioade, anotimpuri) se referă la un anumit anotimp, la o anumită perioadă a anului, înțelegând prin aceasta întregul an (de ex., „șapte primăveri“ înseamnă „șapte ani“); contextul arată clar că este vorba de o perioadă definită de timp.!
17Sentința este proclamată prin străjeri, verdictul este anunțat prin cei sfinți, pentru ca să știe cei vii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și ridică peste ea chiar și pe cel mai smerit dintre oameni.»
18Acesta este visul pe care eu, împăratul Nebucadnețar, l‑am avut. Beltșațar, spune‑mi tu interpretarea, căci toți înțelepții împărăției mele nu pot să‑mi facă cunoscută interpretarea. Tu însă poți, pentru că ai în tine duhul sfinților dumnezei.
Daniel interpretează visul împăratului
19Atunci Daniel – numit și Beltșațar – a rămas înmărmurit pentru câteva clipe și gândurile îl îngrozeau.
Împăratul a zis:
– Beltșațar, să nu te înspăimânte nici visul, nici interpretarea lui!
Beltșațar a răspuns:
– Domnul meu, visul acesta să fie pentru cei ce te urăsc, iar interpretarea lui – pentru dușmanii tăi! 20Copacul pe care l‑ai văzut că a crescut mare și puternic și s‑a înălțat până la cer, de putea fi văzut de întreg pământul, 21copacul cu frunzișul frumos, cu roade numeroase și în care se găsea hrană pentru toți, copacul acesta, sub care se adăposteau fiarele câmpului și printre ale cărui ramuri își făceau cuib păsările cerului, 22ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic. Măreția ta a crescut și s‑a înălțat până la cer, iar stăpânirea ta s‑a întins până la marginile pământului.
23Cât privește străjerul sfânt pe care împăratul l‑a văzut coborând din ceruri și zicând: «Retezați copacul și distrugeți‑l! Lăsați‑i doar trunchiul cu rădăcinile lui în pământ și prindeți‑l cu legături de fier și bronz în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului și să‑i fie partea la un loc cu fiarele câmpului, până când vor trece peste el șapte vremuri!», 24iată care este interpretarea, împărate, și iată care este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini cu privire la stăpânul meu, împăratul: 25te vor izgoni dintre oameni și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și te vor lăsa să fii udat de roua cerului. Vor trece șapte vremuri peste tine până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea. 26Cu privire la faptul că au spus să lase trunchiul copacului cu rădăcinile lui, înseamnă că împărăția ta va fi păstrată pentru tine până când vei recunoaște stăpânirea Cerului. 27De aceea, împărate, primește sfatul meu: pune capăt păcatelor tale, făcând dreptate, și încetează cu nelegiuirile tale, fiind îndurător cu cei săraci! Și poate că ți se va prelungi bunăstarea!
Visul împăratului se împlinește
28Toate s‑au împlinit întocmai cu împăratul Nebucadnețar. 29După douăsprezece luni, în timp ce se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, 30împăratul a zis: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care l‑am construit eu ca reședință împărătească, prin măreția puterii mele și pentru gloria maiestății mele?»
31Nici nu ieșiseră bine cuvintele acestea din gura împăratului, că un glas a coborât din cer, zicând: «Iată ce se poruncește cu privire la tine, împărate Nebucadnețar: ‘Împărăția îți este luată. 32Te vor izgoni dintre oameni și locuința ta va fi la un loc cu fiarele câmpului! Te vor hrăni cu iarbă ca pe boi și vor trece șapte vremuri peste tine, până când vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea.’»
33Chiar în clipa aceea s‑a și împlinit cuvântul rostit împotriva lui Nebucadnețar. El a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca boii. Trupul lui a fost udat de roua cerului, până când i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile – ca ghearele păsărilor. 34Când s‑au împlinit zilele, eu, Nebucadnețar, mi‑am ridicat ochii spre cer și mi‑am recăpătat judecata. L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L‑am lăudat și L‑am slăvit pe Cel Veșnic Viu.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică,
iar Împărăția Lui dăinuie din generație în generație.
35Toți locuitorii pământului
sunt considerați ca un nimic;
El face ce vrea
cu oștirea cerurilor
și cu locuitorii pământului.
Nu există nimeni care să‑L lovească peste mână
și să‑I zică: «Ce‑ai făcut?»
36Atunci mi‑am recăpătat judecata și mi‑au fost date înapoi gloria împărăției mele, măreția și strălucirea mea. Sfetnicii și nobilii mei m‑au căutat din nou și am fost pus iarăși la conducerea împărăției mele, iar măreția dinainte a sporit și mai mult. 37Acum dar eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevăr, căile Lui sunt dreptate și El poate să‑i smerească pe cei ce umblă în mândrie.“
