La Bible du Semeur

2 Rois 4

Elisée secourt une pauvre veuve

1La veuve d’un disciple des prophètes implora Elisée en ces termes: Ton serviteur mon mari est mort. Tu sais combien il craignait l’Eternel. Or, voilà que l’homme qui lui avait prêté de l’argent veut prendre mes deux enfants et en faire des esclaves.

Elisée lui demanda: Que puis-je faire pour toi? Dis-moi ce que tu as dans ta maison.

Elle répondit: Je n’ai plus rien d’autre chez moi qu’un flacon d’huile[a].

Il dit alors: Va donc emprunter chez tous tes voisins autant de récipients vides que tu pourras. Puis tu rentreras chez toi, tu fermeras la porte sur toi et sur tes fils, tu verseras de l’huile dans tous ces récipients et tu les mettras de côté à mesure qu’ils seront pleins.

La femme le quitta et fit ce qu’il lui avait dit. Elle ferma la porte sur elle et sur ses fils; ceux-ci lui présentaient les récipients, et elle les remplissait. Lorsqu’ils furent tous pleins, elle dit à l’un de ses fils: Passe-moi encore un récipient.

Mais il lui répondit: Il n’y en a plus.

Au même moment, l’huile s’arrêta de couler. Elle alla le raconter à l’homme de Dieu qui lui dit: Va vendre cette huile. Tu pourras rembourser ta dette et vivre, toi et tes fils, avec ce qui te restera.

Elisée et le fils de la Sunamite

La naissance de l’enfant

Un jour, Elisée passait par le village de Sunem[b]. Une femme riche insista auprès de lui pour qu’il accepte de prendre un repas chez elle. Dès lors, chaque fois qu’il passait par ce village, il s’arrêtait chez elle pour manger. Elle dit à son mari: Je sais que cet homme qui passe toujours chez nous est un saint homme de Dieu. 10 Nous pourrions lui construire une petite chambre sur le toit et y mettre pour lui un lit, une table, une chaise et une lampe. Il pourrait loger là quand il viendra chez nous.

11 Un jour qu’Elisée repassait à Sunem, il alla donc se retirer dans la petite chambre haute et y passa la nuit. 12 Puis il dit à son serviteur Guéhazi[c]: Appelle cette Sunamite!

Guéhazi l’appela, et elle vint se présenter devant lui. 13 Elisée dit à Guéhazi: Dis-lui: «Tu t’es donné beaucoup de peine en faisant tout cela pour nous. Que pouvons-nous faire pour toi? Faut-il parler en ta faveur au roi ou au chef de l’armée?»

Elle répondit: Non, merci. Je vis heureuse au milieu de mon peuple.

14 Elisée demanda à son serviteur: Que pourrions-nous faire pour elle?

Guéhazi répondit: Hélas! elle n’a pas d’enfant, et son mari est âgé.

15 Elisée lui dit: Appelle-la!

Guéhazi obéit, et elle vint se présenter sur le pas de la porte.

16 Elisée lui dit: L’an prochain, à la même époque, tu tiendras un fils dans tes bras!

Elle s’écria alors: Que mon seigneur, homme de Dieu, ne me donne pas de faux espoirs, moi qui suis sa servante!

17 Cependant, cette femme devint enceinte et, l’année suivante à la même époque, elle donna naissance à un fils, exactement comme Elisée le lui avait prédit.

La mort de l’enfant

18 L’enfant grandit. Un jour qu’il était allé rejoindre son père auprès des moissonneurs, 19 il cria soudain à son père: Oh, ma tête! Que j’ai mal à la tête[d]!

Le père ordonna à son serviteur: Emporte-le vite chez sa mère!

20 Le serviteur l’emporta et l’amena à sa mère, qui le prit sur ses genoux. Il y resta jusqu’à midi, puis il mourut. 21 Elle monta dans la chambre du prophète, le coucha sur le lit de l’homme de Dieu, referma la porte sur lui et sortit. 22 Puis elle appela son mari et lui dit: Donne-moi, je te prie, l’un des jeunes serviteurs et une ânesse; je vais vite aller chez l’homme de Dieu et je reviens aussitôt.

23 – Pourquoi veux-tu aller chez lui aujourd’hui? lui demanda-t-il. Ce n’est ni la nouvelle lune ni un jour de sabbat.

Elle lui répondit: Tout va bien.

24 Puis elle fit seller l’ânesse et dit à son jeune serviteur: Conduis-moi rapidement! Ne m’arrête pas en cours de route sans que je te l’ordonne!

25 Elle voyagea ainsi et parvint jusqu’au mont Carmel[e] où habitait l’homme de Dieu. Quand celui-ci l’aperçut de loin, il dit à son serviteur Guéhazi: Regarde, c’est notre Sunamite. 26 Cours vite à sa rencontre et demande-lui: «Tout va-t-il bien pour toi? Ton mari est-il en bonne santé? L’enfant va-t-il bien?»

Elle répondit: Tout va bien.

27 Elle poursuivit jusqu’à l’homme de Dieu sur la montagne, elle se jeta à ses pieds. Guéhazi s’approcha pour l’écarter. Mais Elisée lui dit: Laisse-la faire! Elle est profondément affligée, mais l’Eternel ne me l’a pas fait savoir et il ne m’en a pas révélé la cause.

28 Alors la femme s’écria: Est-ce que j’ai demandé un fils à mon seigneur? Ne t’avais-je pas dit: «Ne me donne pas de faux espoirs»?

Elisée ressuscite l’enfant

29 Elisée ordonna à Guéhazi: Mets ta ceinture! Prends mon bâton en main et va. Si tu rencontres quelqu’un en chemin, ne perds pas de temps à le saluer, et si quelqu’un te salue, ne t’arrête pas pour lui répondre. Quand tu arriveras dans la maison de cette femme, tu poseras mon bâton sur le visage du garçon.

30 La mère de l’enfant s’écria: Aussi vrai que l’Eternel est vivant et que tu es toi-même en vie, je ne partirai pas sans toi!

Alors Elisée se leva et se mit en route avec elle. 31 Guéhazi les avait devancés et il avait posé le bâton sur le visage du petit garçon, mais rien ne s’était passé: pas un son, pas une réaction. Il revint donc sur ses pas, à la rencontre d’Elisée, et lui annonça que l’enfant n’était pas revenu à lui. 32 Quand Elisée arriva à la maison, le petit garçon était mort, étendu sur le lit. 33 Elisée entra, ferma la porte sur eux deux et pria l’Eternel. 34 Il monta sur le lit et se plaça sur l’enfant, il appliqua sa bouche sur sa bouche, ses yeux sur ses yeux, ses mains sur ses mains. Comme il restait ainsi étendu sur lui, le corps de l’enfant commença à se réchauffer. 35 Le prophète se releva, marcha de long en large dans la chambre, puis s’étendit de nouveau sur l’enfant. Soudain le petit garçon éternua sept fois et rouvrit les yeux. 36 Elisée appela Guéhazi et lui dit: Va chercher cette Sunamite!

Guéhazi l’appela et elle vint vers Elisée qui lui dit: Voici ton fils, reprends-le!

37 Elle s’avança, se jeta à ses pieds et se prosterna jusqu’à terre, puis elle prit son fils dans ses bras et sortit de la pièce.

Elisée pourvoit à la nourriture de ses disciples

38 Elisée retourna à Guilgal[f]. Or, la famine sévissait dans cette contrée. Un jour, ses disciples étaient assis devant lui. Il s’interrompit et dit à son serviteur: Mets la grande marmite sur le feu et prépare une soupe pour les disciples!

39 Alors un membre du groupe sortit dans la campagne pour ramasser des légumes. Dans une vigne sauvage, il trouva des coloquintes sauvages[g] et en remplit le pan de son vêtement. A son retour, il les coupa en morceaux et en remplit la marmite pour la soupe, mais personne ne savait ce que c’était. 40 On servit la soupe aux hommes, mais dès qu’ils l’eurent goûtée, ils s’écrièrent: Cette soupe est du poison, homme de Dieu!

Et ils ne purent la manger. 41 Mais Elisée ordonna: Apportez-moi de la farine!

Il en versa dans la marmite et dit: Que l’on serve ces gens et qu’ils mangent!

La soupe qui était dans la marmite ne contenait plus rien de mauvais.

42 A cette époque, un homme vint de Baal-Shalisha[h]. Il apporta des vivres à l’homme de Dieu: vingt pains d’orge et de blé nouveau dans son sac, comme premiers produits de la nouvelle récolte. Elisée dit à son serviteur: Partage ces vivres entre tout le monde et qu’ils mangent.

43 Celui-ci répondit: Comment pourrais-je nourrir cent personnes avec cela?

Mais Elisée répéta: Partage ces vivres entre tous et qu’ils mangent, car l’Eternel déclare: «Chacun mangera à sa faim, et il y aura même des restes.»

44 Le serviteur distribua les pains à tout le monde, ils mangèrent, et il y eut effectivement des restes, comme l’Eternel l’avait annoncé.

Notas al pie

  1. 4.2 En Orient, l’huile est la base de l’alimentation comme des soins du corps.
  2. 4.8 Dans la plaine de Jizréel attribuée à la tribu d’Issacar (voir Jos 19.18; 1 S 28.4; 1 R 1.3).
  3. 4.12 Voir 5.19-27; 6.15.
  4. 4.19 Il s’agit probablement d’une insolation (voir Ps 121.6), l’époque de la moisson étant l’une des plus chaudes de l’année.
  5. 4.25 Voir 2.25. A une trentaine de kilomètres de Sunem.
  6. 4.38 Le Guilgal de 2.1 (voir note) où se trouvait une école de disciples du prophète.
  7. 4.39 Plante ressemblant à des concombres. Son fruit allongé, de la grosseur d’une orange, est extrêmement amer.
  8. 4.42 D’après 1 S 9.4, cette localité mentionnée seulement ici se trouvait à l’ouest de la montagne d’Ephraïm.

Nouă Traducere În Limba Română

2 Regi 4

Înmulţirea uleiului văduvei

1Soţia unuia dintre fiii profeţilor i s-a plâns lui Elisei, zicându-i:

– Ucenicul tău, soţul meu, a murit şi tu ştii că ucenicul tău se temea de Domnul. Creditorul vine acum să-i ia pe cei doi copii ai mei şi să-i facă sclavii lui.

Elisei a întrebat-o:

– Ce aş putea face pentru tine? Spune-mi ce ai în casa ta?

– Slujitoarea ta nu mai are nimic în casă, a răspuns ea, decât un vas cu ulei.

– Du-te şi cere vase de la toţi vecinii tăi, i-a zis Elisei. Cere vase goale şi să nu fie puţine. Când te vei întoarce, încuie uşa după tine şi fiii tăi. Apoi toarnă ulei în fiecare din aceste vase şi, când vor fi pline, pune-le deoparte.

Atunci a plecat şi a încuiat uşa după ea şi după fiii săi. Ei apropiau vasele şi ea turna ulei în ele. Când vasele au fost pline, ea i-a zis fiului său:

– Mai adu-mi un vas!

– Nu mai este nici unul, i-a zis el.

Atunci uleiul a încetat să mai curgă.

După aceea s-a dus şi i-a spus omului lui Dumnezeu lucrul acesta. El i-a zis: „Du-te, vinde uleiul şi plăteşte-ţi datoria, iar cu ce va rămâne vei putea trăi tu şi fiii tăi.“

Învierea fiului sunamitei

Într-o zi Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată care a stăruit ca el să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea pe acolo, Elisei se oprea la ea ca să mănânce. Ea i-a zis soţului ei: „Iată, ştiu că omul acesta, care trece adesea pe la noi, este un om sfânt al lui Dumnezeu. 10 Să facem pe acoperiş o odaie mică cu pereţi şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, pentru ca oricând va veni la noi, să poată sta acolo.“

11 Într-o zi, când Elisei s-a întors, a intrat în odaie şi s-a odihnit acolo. 12 Apoi a zis slujitorului său, Ghehazi: „Cheam-o pe şunamita aceasta!“ Ghehazi a chemat-o şi ea a venit. 13 Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Spune-i: «Tu te-ai deranjat făcând toate aceste lucruri pentru noi. Cu ce-am putea să-ţi răsplătim? Să vorbim pentru tine regelui sau conducătorului oştirii?»“ Ea a răspuns: „Eu locuiesc în mijlocul poporului meu.“[a]

14 – Ce putem face pentru ea? a întrebat Elisei.

– Ei bine, ea nu are nici un fiu, a răspuns Ghehazi, iar soţul ei este bătrân.

15 – Cheam-o! i-a zis Elisei.

El a chemat-o, iar ea s-a oprit în prag.

16 – La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu, a zis Elisei.

– Nu, stăpâne! a zis ea. Nu o amăgi pe slujitoarea ta, omule al lui Dumnezeu!

17 Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, aşa cum i-a zis Elisei.

18 Copilul a crescut. Într-o zi, când se dusese la tatăl său, acolo unde erau secerătorii, 19 i-a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!“ Atunci tatăl copilului a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!“ 20 După ce slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa, copilul a stat pe genunchii ei până la amiază şi apoi a murit. 21 Ea s-a ridicat şi a aşezat copilul pe patul omului lui Dumnezeu. Apoi a închis uşa şi a plecat.

22 L-a chemat pe soţul său şi i-a zis:

– Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă ca să pot merge repede la omul lui Dumnezeu, după care mă voi întoarce.

23 Dar el a întrebat-o:

– De ce te duci astăzi la el? Nu este nici lună nouă[b], nici Sabat.

Ea i-a răspuns:

– Fii pe pace!

24 Şi după ce a înşeuat măgăriţa, a zis slujitorului ei: „Mână de îndată! Să nu te oprești pentru mine decât atunci când îţi voi spune!“ 25 Ea a plecat şi a ajuns la omul lui Dumnezeu, pe muntele Carmel. Când a văzut-o de la depărtare, omul lui Dumnezeu i-a zis slujitorului său, Ghehazi: „Priveşte! Aceasta-i șunamita! 26 Aleargă dar ca să-i ieşi în întâmpinare şi întreab-o dacă toate sunt bune cu ea, cu soţul ei şi cu copilul ei.“ Ea i-a răspuns: „Toate sunt bune!“ 27 După ce a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Atunci Ghehazi s-a apropiat ca s-o îndepărteze, dar omul lui Dumnezeu i-a zis: „Las-o, căci sufletul îi este amărât. Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.“ 28 Ea a zis: „Am cerut eu un fiu stăpânului meu? Nu ţi-am spus eu să nu mă amăgeşti?“ 29 Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Încinge-te, ia toiagul meu în mână şi fugi. Dacă te vei întâlni cu cineva să nu-l saluţi şi, dacă te va saluta cineva, să nu-i răspunzi. Să aşezi toiagul meu pe faţa copilului.“ 30 Dar mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi!“ El s-a ridicat şi a urmat-o. 31 Ghehazi s-a dus înainte, a aşezat toiagul pe faţa băieţelului, dar el n-a scos nici un sunet şi n-a dat nici un semn de viaţă. Apoi Ghehazi s-a întors să-l întâlnească pe Elisei şi i-a zis: „Băieţelul nu s-a trezit!“ 32 Când a ajuns Elisei în casă, a văzut că băieţelul era aşezat mort în patul lui. 33 A intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. 34 Apoi s-a dus şi s-a aşezat pe copil. S-a întins peste el, punându-şi gura lui pe gura copilului, ochii lui pe ochii copilului şi mâinile lui pe mâinile copilului, şi trupul copilului s-a încălzit. 35 Elisei s-a întors şi s-a plimbat prin casă, apoi a urcat din nou şi s-a întins peste copil. Băiatul a strănutat de şapte ori, după care şi-a deschis ochii. 36 Elisei l-a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: „Cheam-o pe şunamită!“ El a chemat-o. Când a ajuns la el, Elisei i-a zis: „Ia-ţi fiul!“ 37 Ea a venit şi a căzut la picioarele lui, închinându-i-se până la pământ. După aceea s-a ridicat şi a ieşit împreună cu fiul său.

Dregerea mâncării otrăvite

38 Elisei s-a întors la Ghilgal. În ţară era foamete. În timp ce fiii profeţilor primeau învăţătură, el i-a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe ciorbă pentru profeţi!“ 39 Unul din ei a ieşit în câmp pentru a aduna ierburi şi a găsit o viţă sălbatică. A cules din ea dovleci sălbatici, până şi-a umplut poala. Când s-a întors, i-a tăiat şi i-a pus în oala cu ciorbă, căci nu ştia ce sunt. 40 Apoi au dat oamenilor să le mănânce. Dar când au început să mănânce din ciorbă, au strigat astfel:

– Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!

Şi n-au putut să mănânce din ea.

41 –Aduceţi făină! a zis Elisei.

El a aruncat făină în oală şi a zis:

– Daţi-le acum oamenilor să mănânce!

Şi n-a mai fost nimic otrăvitor în oală.

Înmulţirea pâinii

42 A venit un om din Baal-Şalişa, aducând omului lui Dumnezeu douăzeci de pâini de orz, din cele dintâi roade şi spice proaspete într-un sac. Elisei a zis:

– Dă-le oamenilor să mănânce!

43 Dar slujitorul său a zis:

– Cum pot să împart acestea la o sută de oameni?

– Dă-le oamenilor să mănânce, i-a zis Elisei, căci aşa vorbeşte Domnul: „Vor mânca şi va mai şi rămâne!“

44 Atunci i-a servit cu pâine, iar ei au mâncat şi le-a mai şi rămas, după Cuvântul Domnului.

Notas al pie

  1. 2 Regi 4:13 Cu referire la clanul şi familia din care făcea parte; adică: Este cine să aibă grijă de mine.
  2. 2 Regi 4:23 Vezi Num. 28:11-15