La Bibbia della Gioia

Luca 7

Due miracoli straordinari

1Quando Gesù ebbe finito di parlare, tornò nella città di Cafarnao. Là abitava un centurione romano, che aveva un servo, a cui era molto affezionato. Questo servo era ammalato e stava per morire. Quando il centurione seppe di Gesù, mandò alcuni anziani giudei molto rispettati a chiedergli di venire a guarire il suo servo. Essi cominciarono a pregare Gesù con insistenza. Gli raccontarono anche che brava persona fosse quel centurione.

«Se cʼè qualcuno che merita il tuo aiuto, questi è proprio lui!» dissero, «Perché ama i Giudei e ci ha perfino fatto costruire una sinagoga a sue spese!»

6-8 Gesù andò con loro. Stava per arrivare alla casa, quando il centurione gli mandò incontro alcuni amici per dirgli: «Signore, non ti disturbare ad entrare nella mia casa, perché io non sono degno di un tale onore e neppure di venire da te di persona. Diʼ soltanto una parola e il mio servo certamente guarirà! Lo so, perché anchʼio dipendo dallʼautorità dei miei superiori e, a mia volta, ho autorità sui miei uomini. Basta che io dica “Andate!” ed essi ubbidiscono, oppure “Venite!” ed essi vengono; e se dico al mio servo: “Faʼ questo o quello”, egli lo fa. Perciò basta che tu dica: “Sii guarito!” ed il mio servo guarirà!»

Gesù rimase colpito da queste parole. Rivolgendosi alla folla, disse: «Neppure fra il popolo dʼIsraele ho mai trovato un uomo con una fede come questa!»

10 E quando gli amici del centurione ritornarono a casa, trovarono il servo completamente guarito.

11 Non molto tempo dopo, Gesù andò con i suoi discepoli nel villaggio di Naim e, come al solito, una gran folla lo seguiva. 12 In prossimità della porta del villaggio, ecco passare un funerale. Il morto era lʼunico figlio di una vedova, e molte persone accompagnavano, piangendo, la povera donna.

13 Quando il Signore la vide, ebbe pietà di lei. «Non piangere!» le disse. 14 Poi si avvicinò alla bara e la toccò.

I portatori si fermarono. «Ragazzo», disse Gesù, «sono io che te lo dico: àlzati!»

15 Il ragazzo si alzò a sedere e cominciò a parlare. E Gesù lo restituì alla madre.

16 Tutti furono presi da gran timore e si misero a lodare Dio, esclamando: «Un potente profeta è sorto fra noi!» e ancora: «Oggi abbiamo visto allʼopera la mano di Dio!»

17 La notizia di questi fatti corse da un estremo allʼaltro della Giudea, e perfino oltre i suoi confini.

Gesù e Giovanni

18 Ben presto i discepoli di Giovanni Battista vennero a conoscenza di tutto ciò che Gesù stava facendo. Quando lo riferirono a Giovanni, 19 questi mandò due dei suoi discepoli da Gesù per chiedergli: «Sei davvero tu il Messia che deve venire? O dobbiamo continuare ad aspettarlo?»

20-22 I due discepoli trovarono Gesù che stava guarendo molte persone dalle più diverse malattie. Risanava gli zoppi e i ciechi, e cacciava gli spiriti maligni. Quando gli riferirono le parole di Giovanni, Gesù rispose: «Tornate e raccontategli tutto ciò che avete visto e udito qui oggi: i ciechi possono vedere, gli zoppi camminano, i lebbrosi sono guariti, i sordi possono udire, i morti risuscitano e i poveri possono udire il Vangelo della salvezza. 23 E ditegli anche: “Beato chi non si sarà scandalizzato di me!”»

24 Partiti i discepoli di Giovanni, Gesù cominciò a parlare alla folla di lui. «Chi è costui che siete andati a vedere nel deserto della Giudea?» chiese loro: «Un uomo debole come un filo dʼerba, mosso dal minimo alito di vento? 25 No! E allora che cosa siete andati a vedere? Un uomo drappeggiato in abiti lussuosi? No! Quelli che vivono nel lusso stanno nei palazzi, non nel deserto. 26 Allora, che cosa siete andati a vedere? Un profeta? Sì, questa è la risposta giusta! Anzi, egli è più di un profeta. 27 È quello a cui si riferiscono le Scritture, quando dicono: “Ecco, manderò il mio messaggero davanti a te, per prepararti la strada!”

28 Fra tutti gli esseri umani non ce nʼè mai stato uno più grande di Giovanni. Eppure, perfino lʼultimo abitante del Regno di Dio è più grande di lui!

29 E tutti quelli che hanno sentito predicare Giovanni, perfino i più malvagi, hanno riconosciuto che ciò che richiedeva era giusto, e si sono fatti battezzare da lui. 30 Tutti. Cioè, tutti tranne i Farisei e i dottori della legge. Essi hanno respinto il progetto che Dio aveva per loro e non hanno voluto farsi battezzare da Giovanni».

31 «Che posso dire degli uomini dei nostri tempi?» chiese Gesù. «A che cosa potrei paragonarli? 32 Mi sembrano quei bambini che giocano nella piazza e si lamentano così coi loro amici: “Non vi piace se giochiamo agli sposi e non vi piace se giochiamo al funerale!” 33 Lo stesso fate anche voi: perché, prima è venuto Giovanni Battista, che spesso digiuna e non beve vino, e voi dite: “Deve essere matto!” 34 Poi sono venuto io, che mangio e bevo, e voi dite: “Ma che mangione è quel Gesù! E come beve! E che cattive compagnie frequenta!” 35 Ma la sapienza di Dio si rivela vera dai suoi frutti».

36 Un giorno, un fariseo invitò Gesù a pranzo a casa sua ed egli accettò lʼinvito. Mentre si sedevano per mangiare, 37 una donna, una prostituta di quel villaggio seppe che Gesù stava là e venne, portando un vasetto di alabastro, pieno di costoso profumo. 38 Entrò, sʼinginocchiò dietro di lui, ai suoi piedi e, piangendo, glieli bagnava di lacrime e poi li asciugava con i suoi capelli, baciandoli e ribaciandoli, mentre li cospargeva di profumo.

39 Quando il fariseo che lo aveva invitato vide ciò che stava accadendo e riconobbe la donna, pensò: «Questa è la prova che Gesù non è un profeta, perché se fosse veramente mandato da Dio, saprebbe di che risma è questa donna!»

40 Gesù, allora, si voltò verso di lui e gli disse: «Simone, devo dirti una cosa».

«Bene, Maestro», rispose Simone, «Dimmi!»

41 Allora Gesù gli raccontò questa storia: «Un tale prestò dei soldi a due persone: 500 denari ad uno e 50 a un altro. 42 Ma nessuno di loro poté restituire i soldi, così egli passò sopra alla cosa e lasciò che si tenessero il denaro. Secondo te, chi dei due gli sarà stato più riconoscente dopo questʼatto generoso?»

43 «Senzʼaltro quello che gli doveva di più», rispose Simone. «Giusto», fu dʼaccordo Gesù.

44 Poi, voltandosi verso la donna, disse a Simone: «Guarda, vedi questa donna inginocchiata? Quando sono entrato in casa tua, tu non ti sei nemmeno preso il disturbo di darmi un poʼ dʼacqua per lavarmi i piedi, invece lei me li ha lavati con le sue lacrime e me li ha asciugati con i suoi capelli.

45 Tu non mi hai dato il tradizionale bacio di saluto, lei invece, da quando sono entrato, non ha smesso di baciarmi e ribaciarmi i piedi.

46 Tu hai trascurato la rituale cortesia di ungermi il capo con lʼolio dʼoliva, mentre lei mi ha cosparso i piedi di profumo prezioso.

47 Dunque, i suoi peccati, anche se sono molti, le sono perdonati, perciò questa donna mi ha dimostrato molto amore. Ma quelli a cui è perdonato poco, dimostrano meno amore».

48 Poi, rivolto alla donna, disse: «I tuoi peccati ti sono perdonati».

49 Allora glʼinvitati che erano a tavola con lui, dissero fra di loro: «Ma chi crede di essere costui, che se ne va in giro a perdonare i peccati?»

50 Ma Gesù disse alla donna: «La tua fede ti ha salvato. Vaʼ in pace!»

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 7

Credinţa centurionului

1După ce a terminat Isus de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în Capernaum. Un sclav al unui centurion[a], pe care acesta îl aprecia, era bolnav, aproape de moarte. Când centurionul a auzit despre Isus, i-a trimis la El pe nişte bătrâni[b] ai iudeilor, ca să-I ceară să vină şi să-i vindece sclavul. Ei au venit la Isus şi L-au rugat stăruitor, spunând: „Este vrednic să-i îndeplineşti această cerere, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a construit sinagoga!“ Isus a plecat împreună cu ei, dar n-ajunsese prea departe de casă când centurionul i-a trimis pe prietenii lui ca să-I spună: „Doamne, nu Te mai deranja, căci eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul Meu! De aceea nici nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la Tine! Ci spune un cuvânt pentru ca sclavul meu să poată fi vindecat! Căci şi eu, la rândul meu, sunt un om pus sub autoritate şi am şi eu soldaţi în subordinea mea. Când spun unuia: «Du-te!», el se duce, iar când spun altuia: «Vino!», el vine. De asemenea, când spun sclavului meu: «Fă cutare lucru!», el îl face.“

Isus s-a mirat de centurion când a auzit aceste lucruri şi S-a întors spre mulţimea care-L urma, zicând: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare!“ 10 Când cei trimişi s-au întors acasă, l-au găsit pe sclav însănătoşit.

Învierea fiului văduvei din Nain

11 Curând după aceea, Isus S-a dus într-o cetate, numită Nain, iar ucenicii Lui şi o mare mulţime de oameni au mers cu El. 12 Când S-a apropiat de poarta cetăţii, tocmai era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă. O mulţime destul de mare de oameni din cetate erau împreună cu ea. 13 Când Domnul a văzut-o, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!“

14 Apoi S-a dus şi a atins sicriul[c], iar cei care-l duceau s-au oprit. Isus a zis: „Tinere, ţie îţi vorbesc: ridică-te!“ 15 Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Isus l-a dat mamei sale.

16 Pe toţi i-a cuprins frica şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat între noi!“ şi „Dumnezeu a venit în ajutorul poporului Său!“ 17 Vestea aceasta despre El s-a răspândit în toată Iudeea[d] şi în toate împrejurimile.

Isus şi Ioan Botezătorul

18 Ucenicii lui Ioan l-au anunţat pe acesta despre toate aceste lucruri. Ioan i-a chemat pe doi dintre ucenicii săi 19 şi i-a trimis la Domnul ca să-L întrebe: „Tu eşti Cel Care urma să vină sau trebuie să aşteptăm pe altul?“

20 Ei au venit deci la Isus şi I-au zis:

– Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Cel Care urma să vină sau trebuie să aşteptăm pe altul?“

21 Chiar în clipa aceea Isus i-a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea.

22 Isus le-a răspuns:

– Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce aţi văzut şi aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii[e] sunt curăţiţi[f], surzii aud, morţii sunt înviaţi, iar săracilor li se vesteşte Evanghelia.[g] 23 Fericit este cel care nu se poticneşte în Mine!

24 După ce au plecat mesagerii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? 25 Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine fine? Iată că cei ce poartă haine deosebite şi trăiesc în lux sunt în palate! 26 Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Vă spun că da, şi chiar mai mult decât un profet! 27 Acesta este cel despre care a fost scris:

«Iată, îl trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu,
    care va pregăti calea înaintea Ta!»[h]

28 Vă spun că, între cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.“[i]

29 Tot poporul care L-a auzit, chiar şi colectorii de taxe, au recunoscut dreptatea lui Dumnezeu, fiindcă fuseseră botezaţi cu botezul lui Ioan. 30 Însă fariseii şi experţii Legii au respins planul lui Dumnezeu pentru ei înşişi, nelăsându-se botezaţi de el.

31 „Aşadar, cu cine îi voi asemăna pe oamenii acestei generaţii şi cu cine seamănă ei? 32 Ei sunt ca nişte copii care stau în piaţă şi strigă unii la alţii:

«V-am cântat din fluier, dar n-aţi dansat;
    v-am cântat de jale, dar n-aţi bocit!»

33 Căci a venit Ioan Botezătorul, nici mâncând pâine, nici bând vin, iar voi ziceţi: «Are demon!» 34 A venit Fiul Omului mâncând şi bând, iar voi ziceţi: «Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al colectorilor de taxe şi al păcătoşilor[j] 35 Totuşi, înţelepciunea este îndreptăţită prin toţi copiii ei.“

Femeia păcătoasă şi pilda cu cei doi datornici

36 Unul dintre farisei L-a rugat pe Isus să mănânce cu el. Isus a intrat în casa fariseului şi S-a aşezat să mănânce. 37 Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate, aflând că El era la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru plin cu parfum. 38 Stând în spate, la picioarele lui Isus, şi plângând, ea a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul ei; şi-I săruta picioarele şi I le ungea cu parfum.

39 Când a văzut acest lucru, fariseul care-L chemase la masă şi-a zis: „Dacă Acesta ar fi profet, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care-L atinge, ar şti că este o păcătoasă!“ 40 Isus i-a zis:

– Simon, am ceva să-ţi spun!

– Spune, Învăţătorule! a răspuns el.

41 – Un anume cămătar avea doi datornici. Unul îi datora cinci sute de denari[k], iar celălalt, cincizeci. 42 Fiindcă n-aveau cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Prin urmare, care dintre ei îl va iubi mai mult?

43 Simon I-a răspuns:

– Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult!

Isus i-a zis:

– Ai judecat drept.

44 Apoi, întorcându-Se către femeie, i-a zis lui Simon:

– Vezi femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta şi tu nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul ei. 45 Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, nu încetează să-Mi sărute picioarele. 46 Tu nu Mi-ai uns capul cu untdelemn, dar ea Mi-a uns picioarele cu parfum. 47 De aceea îţi spun că păcatele ei cele multe sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cel căruia i se iartă puţin, iubeşte puţin.

48 Apoi i-a zis femeii: „Păcatele îţi sunt iertate!“

49 Cei ce mâncau la masă împreună cu El au început să-şi zică între ei: „Cine este Acesta Care iartă şi păcatele?!“ 50 Dar El i-a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace!“

Notas al pie

  1. Luca 7:2 Ofiţer roman subaltern, comandant peste aproximativ 100 de oameni
  2. Luca 7:3 Cei mai respectaţi bărbaţi ai comunităţii
  3. Luca 7:14 De fapt, un fel de targă
  4. Luca 7:17 Nu neapărat cu referire la regiunea cu acelaşi nume, ci la Iudeea ca patrie a iudeilor
  5. Luca 7:22 Vezi nota de la 5:12
  6. Luca 7:22 Vezi nota de la 5:12
  7. Luca 7:22 Vezi Isaia 29:18-21; 35:5-6; 61:1
  8. Luca 7:27 Vezi Mal. 3:1
  9. Luca 7:28 Isus face o comparaţie între reprezentanţii a două ere, a două legăminte. Ioan Botezătorul face parte din era veche, a vechiului legământ, care a fost una pregătitoare. Noua eră, în care este inaugurată Împărăţia lui Dumnezeu, este superioară celei vechi, la fel şi reprezentanţii ei; vezi Mt. 11:13
  10. Luca 7:34 Vezi nota de la 5:30
  11. Luca 7:41 Plata obişnuită pentru o zi de muncă era de un denar pe zi (soldaţii romani primeau, de asemenea, un denar pe zi). Prin urmare, această datorie reprezenta salariul pe 20 de luni de muncă, luând în calcul şase zile lucrătoare pe săptămână