1“Naglagot ko sa akong kinabuhi, busa isulti ko bisan unsay gusto kong isulti. Isulti ko ang kalain sa akong buot. 2Mao kini ang isulti ko sa Dios: ‘Ayaw ako hukmi nga daotan ako, kondili pahibaloa ako kon unsay akusasyon mo batok kanako. 3Nalipay ka ba sa pagpaantos kanako? Nganong gisalikway mo ako nga imong binuhat, ug gipaboran mo ang plano sa mga daotan? 4Ang pagtan-aw mo ba sama sa pagtan-aw sa tawo? 5Sama lang ba kamubo ang imong kinabuhi sa tawo? 6Nganong nagdali ka gayod sa pagpangitag sayop kanako? 7Nahibaloan mo nga wala akoy sala, apan kinsay makadepensa kanako diha kanimo?
8“ ‘Ikaw ang naghulma ug naghimo kanako, unya karon laglagon mo lang ako? 9Hinumdomi nga gihulma mo ako gikan sa yuta, unya karon ibalik mo na ako sa yuta? 10Ikaw ang naghulma kanako sa tiyan sa akong inahan. Gihulma mo ako nga daw gahulma ka ug keso gikan sa gatas. 11Gihulma mo ang akong kabukogan ug mga kaugatan ug giputos sa unod ug panit. 12Gihatagan mo akog kinabuhi ug gipakitaag kaayo, ug gitipigan mo ang akong kinabuhi. 13Apan karon nahibaloan ko nga ang tinuod mong plano kanako 14mao nga bantayan mo kon makasala ako, ug unya dili mo ako pasayloon. 15Nakasala man ako o wala, makalulooy gihapon ako. Kay naulawan ako pag-ayo ug nagaantos sa hilabihan. 16Naningkamot ako sa pagbangon, apan naniid ka sama sa liyon aron paglaglag kanako. Ginapakita mo ang imong gahom batok kanako. 17Walay hunong ang imong pag-akusar kanako, ug misamot ang imong kasuko kanako. Walay hunong ang imong pag-ataki kanako.
18“ ‘Nganong gitugot mo pa man nga matawo ako? Unta namatay na lang ako sa wala pay nakakita kanako. 19Unta wala na lang ako mabuhi. Namatay na lang unta ako sa tiyan pa lang daan sa akong inahan ug diretso gilubong. 20Diotayng panahon na lang ang nahibilin kanako, busa pasagdi na lang ako aron bisan sa hamubong panahon makahimo ako pagmaya 21sa dili pa ako moadto sa dapit nga masubo ug mangitngit—ug dili na makabalik dinhi. 22Labihan gayod kangitngit didto; pulos lang gabii ug wala gayoy kahayag, ni kahusay didto.’ ”
1Sunt dezgustat de viața mea.
De aceea voi da frâu liber plângerii mele,
voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.
2Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna!
Fă‑mă să știu de ce te cerți cu mine!
3Îți place să asuprești,
să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale,
în timp ce faci să strălucească sfaturile celor răi?
4Ai Tu ochi de carne?
Vezi Tu așa cum vede un om?
5Sunt zilele Tale ca zilele omului
sau anii Tăi ca anii lui,
6ca să‑mi cauți nelegiuirea
și să‑mi cercetezi păcatul,
7deși Tu știi că sunt nevinovat
și că nimeni nu poate scăpa din mâna Ta?
8Mâinile Tale m‑au modelat și m‑au făcut,
iar acum te întorci să mă distrugi?
9Adu‑Ți aminte, Te rog, că m‑ai făcut ca pe lut!
Vrei acum să mă faci din nou țărână?
10N‑ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele
și închegat ca brânza?
11M‑ai îmbrăcat cu piele și cu carne
și m‑ai împletit cu oase și cu tendoane.
12Mi‑ai dat viață și mi‑ai arătat îndurare12 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte].,
iar purtarea Ta de grijă mi‑a păzit duhul.
13Iată totuși ce ai ascuns în inima Ta
și ce știu că aveai de gând:
14ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești
și să nu‑mi ierți nelegiuirea.
15Dacă sunt rău, vai de mine!
Dacă sunt drept, nu‑mi pot înălța capul,
pentru că sunt plin de rușine și înecat în15 Sau: conștient de necazul meu. necaz.
16Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu
și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea.
17Aduci mai mulți martori împotriva mea,
mânia Ta crește față de mine
și mă lovești cu o mulțime de necazuri.
18De ce m‑ai scos din pântec?
O, de‑aș fi murit înainte să mă vadă cineva!
19Aș fi ca și cum n‑aș fi fost,
purtat din pântec drept în mormânt.
20Oare nu‑mi sunt puține zilele?
Oprește‑te și lasă‑mă singur, să pot afla puțină mângâiere
21înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere,
în țara întunericului și a umbrei morții21 Sau: și a beznei (și în v. 22).,
22în țara nopții întunecate,
a umbrei morții și a dezordinii,
unde chiar și lumina este precum întunericul!»“
