1Ginoo, pikasa ang langit ug kanaog aron mangatay-og ang mga bukid sa imong presensya. 2Maingon nga ang kalayo mosunog sa mga laya nga sanga ug mopabukal sa tubig, ang imong pag-abot mopakurog sa mga nasod nga imong mga kaaway, ug maila nila kon kinsa ka. 3Sa dihang nanaog ka kaniadto ug naghimog katingalahang mga butang nga wala namo paabota, nangurog ang mga bukid sa imong presensya. 4Sukad masukad wala pa gayoy nakadungog o nakakita ug Dios nga sama kanimo nga motabang sa mga mosalig kaniya. 5Ginadawat mo ang mga nagakalipay sa pagbuhat ug matarong, ug nagasunod sa imong mga pamaagi. Apan nasuko ka kanamo kay nagpadayon kami sa pagsupak sa imong pamaagi. Busa unsaon pa man namo pagkaluwas? 6Nahisama kaming tanan sa usa ka hugawng butang, ug ang tanan namong mga maayong binuhatan sama lang sa hugawng trapo. Sama kaming tanan sa dahon nga nalaya, ug ang among kadaotan sama sa hangin nga mipalid kanamo. 7Wala gayoy bisan usa kanamo nga midangop kanimo ug naninguha sa pagkupot kanimo. Mao kana ang hinungdan kon nganong mitalikod ka kanamo, ug gipasagdan mo kami nga mangamatay64:7 mangamatay: sa literal, mangatunaw. tungod sa among mga sala. 8Apan sa gihapon ikaw ang among Amahan, Ginoo. Sama ikaw sa magkukolon, ug kami sama sa lapok. Ikaw ang naghimo kanamong tanan. 9Ginoo, ayaw palabihi ang imong kasuko kanamo; ayawg hinumdomi hangtod sa hangtod ang among mga sala. Nagahangyo kami kanimo nga tagdon mo kami, kay kaming tanan imong katawhan. 10Ang imong balaan nga mga siyudad, apil ang Jerusalem, nahisama sa disyerto nga walay nagpuyo. 11Nasunog ang among balaan ug matahom nga templo, diin gisimba ka sa among mga katigulangan. Naguba ang tanang mga butang nga among gipakamahal. 12Bisan ba niining tanan, dili mo pa gihapon kami tabangan, Ginoo? Magpakahilom ka na lang ba, ug silotan mo kami sa hilabihan?
1O, de ai deschide cerurile și ai coborî!
Cum ar tremura munții înaintea Ta!
2Ca focul care aprinde vreascurile
sau face ca apa să fiarbă,
așa să‑Ți faci cunoscut Numele vrăjmașilor Tăi,
pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!
3Când ai făcut lucruri de temut,
la care nu ne așteptam,
când ai coborât,
munții s‑au cutremurat înaintea Ta.
4Încă din vechime nimeni n‑a auzit, nici n‑a pomenit,
și niciun ochi n‑a văzut
un alt Dumnezeu în afară de Tine,
Care să lucreze pentru cei ce‑L așteaptă.
5Tu vii în întâmpinarea celor ce,
cu bucurie, împlinesc dreptatea,
a celor ce, pe căile Tale, își aduc aminte de Tine.
Dar iată că Te‑ai mâniat,
pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor.
Vom mai fi izbăviți?5 Sensul ultimelor trei versuri este nesigur.
6Toți am devenit ca niște necurați
și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.
Toți ne veștejim ca o frunză,
și nelegiuirile noastre ne mătură ca vântul.
7Nu este nimeni care să cheme Numele Tău
sau să încerce să se țină strâns de Tine,
căci Ți‑ai ascuns fața de noi,
și ne‑ai lăsat să pierim din cauza nelegiuirilor noastre.
8Dar Doamne, Tu ești Tatăl nostru!
Noi suntem lutul, iar Tu ești olarul nostru;
noi toți suntem lucrarea mâinii Tale.
9Nu Te mânia prea tare, Doamne!
Nu‑Ți aminti de nelegiuire pentru totdeauna!
Iată, privește, Te rugăm, la poporul Tău,
la noi toți!
10Cetățile Tale sfinte au devenit o pustie;
Sionul însuși este o pustie,
iar Ierusalimul o pustietate.
11Casa noastră sfântă și măreață,
în care părinții noștri Te lăudau,
a fost dată pradă flăcărilor
și toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.
12După toate acestea,
Te vei abține Doamne?
Vei tăcea și ne vei umili atât de mult?
