Ahohia Ne Mmoa
1Due, ɔdesɛefo,
wo a wɔnsɛee wo!
Due, ɔfatwafo,
wo a wonnii wo huammɔ!
sɛ wugyae adesɛe a,
wɔbɛsɛe wo;
sɛ wuwie huammɔdi a,
wobedi wo huammɔ.
2Ao Awurade, hu yɛn mmɔbɔ;
yɛn ani da wo so.
Yɛ yɛn ahoɔden anɔpa biara,
ne yɛn nkwagye wɔ ahohia mu.
3Aman no te wo nne mmubomu a, woguan;
sɛ woma wo ho so a amanaman no bɔ ahwete.
4Wɔtase mo asade, Ao amanaman, sɛnea mmoadabimma yɛ;
nnipa tow hyɛ so te sɛ mmoadabi dɔm.
5Wɔama Awurade so, na ɔte ɔsorosoro;
ɔde trenee ne adetreneeyɛ bɛhyɛ Sion ma.
6Ɔbɛyɛ fapem a atim yiye wɔ mo mmere so,
nkwagye, nyansa ne nhumu mmoroso akorae;
Awurade suro ne ademude yi akorae ano safe.
7Monhwɛ, wɔn mmarima akokodurufo su teɛteɛɛ mu wɔ mmɔnten so;
asomdwoe ho abɔfo su yayaayaw.
8Atempɔn no so da hɔ kwa,
akwantufo biara nni akwan no so.
Wɔabu apam no so,
wobu nʼadansefo animtiaa
wommu obiara.
9Asase no wo kesee na ɛsɛe,
Lebanon agyigya na nʼanim agu ase;
Saron ayɛ sɛ Araba,
Basan ne Karmel porow wɔn nhaban.
10“Afei na mɛsɔre,” sɛɛ na Awurade se.
“Afei na wɔbɛpagyaw me ɛ;
afei na wɔbɛma me so.
11Munyinsɛn ntɛtɛ,
na mowo sare;
mo home yɛ ogya a ɛhyew mo.
12Wɔbɛhyew aman no ama wɔatɔ nso;
wɔbɛto wɔn mu gya te sɛ nsɔe a wɔatwa.”
13Mo a mowɔ akyirikyiri no, muntie nea mayɛ;
mo a mobɛn no, monkamfo me kɛseyɛ!
14Nnebɔneyɛfo a wɔwɔ Sion abɔ huboa;
ahopopo aka wɔn a wonnim Onyame:
“Yɛn mu hena na obetumi ne ogya a ɛhyew ade atena?
Yɛn mu hena na obetumi ne daa ogyatannaa atena?”
15Nea ɔnantew trenee mu
na odi nokware
nea ɔpo mfaso a asisi de ba
na onnye adanmude,
nea ontie awudi ho pɔwbɔ
nea ɔmpɛ sɛ ohu bɔneyɛ ho agyinatu,
16saa onipa yi na ɔbɛtena ɔsorosoro hɔ,
ne guankɔbea bɛyɛ bepɔw aban no.
Wɔde nʼaduan bɛma no
na ne nsu remmɔ no.
17Mo ani behu ɔhene no wɔ nʼanuonyam mu
na ahwɛ asase a ɛtrɛw kɔ akyirikyiri no.
18Mo adwennwen mu, mobɛbooboo nea na ohunahuna mo no ho:
“Odwumayɛni panyin no wɔ he?
Nea na ogyigye tow no wɔ he?
Nea na ɔhwɛ abantenten so no wɔ he?”
19Morenhu saa ahantanfo no bio,
wɔn a wɔn kasa mu nna hɔ,
na monte nea wɔka no ase no.
20Monhwɛ Sion, yɛn afahyɛ kuropɔn no;
mo ani behu Yerusalem,
asomdwoe tenabea, ntamadan a wontutu;
wɔrentutu ne nnyinaso da,
na wɔrentetew ne ntampehama mu nso.
21Ɛhɔ na Awurade bɛyɛ yɛn Tumfo.
Ɛbɛyɛ sɛ faako a nsu akɛse ne nsuwansuwa wɔ.
Akorow a wɔhare remfa so
ahyɛn akɛse rennantew so.
22Na Awurade ne yɛn temmufo,
Awurade ne yɛn mmarahyɛfo,
Awurade ne yɛn hene;
na ɔno na obegye yɛn nkwa.
23Wo ntampehama mu agow
enti hyɛn dua no nni nnyinaso,
na wɔntrɛw hyɛn so ntama no mu.
Afei wɔbɛkyɛ asade bebree no mu
na mpakye mpo bɛsoa asade akɔ.
24Obiara nni Sion a ɔbɛka se, “Meyare;”
na wɔde wɔn a wɔte hɔ no bɔne bɛkyɛ wɔn.
Necaz și izbăvire
1Vai de tine, nimicitorule,
tu, care încă n‑ai fost nimicit!
Vai de tine, trădătorule,
tu, care n‑ai fost încă trădat de nimeni!
Când vei înceta să mai distrugi,
vei fi distrus
și când te vei opri din a mai trăda,
vei fi trădat.
2Doamne, arată‑Ți bunăvoința față de noi!
Noi nădăjduim în Tine.
Fii brațul lor în fiecare dimineață!
Fii izbăvirea noastră în vreme de necaz!
3Când răsună glasul Tău, popoarele fug;
când Te ridici Tu, neamurile se împrăștie.
4Prada voastră, neamuri, este adunată așa cum o adună lăcustele;
ca un roi de lăcuste așa se aruncă oamenii asupra ei.
5Domnul este înălțat căci locuiește în înălțimi.
El umple Sionul cu judecată și dreptate.
6El va fi siguranță pentru vremurile tale,
belșug de izbăviri, înțelepciune și cunoaștere,
iar teama de Domnul,
aceasta va fi comoara lui.
7Iată, vitejii lor strigă pe stradă,
iar solii păcii plâng cu amar.
8Drumurile sunt părăsite,
niciun călător nu se mai află pe uliță.
Legământul este rupt, martorii sunt disprețuiți,
nimeni nu mai este respectat.
9Țara se veștejește și se ofilește;
Libanul este făcut de rușine și se usucă;
Șaronul este ca deșertul9 Sau: Araba. Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileei până la Marea Roșie; de obicei se referă la Valea Iordanului.,
iar Bașanul și Carmelul își scutură frunzele.
10„Acum Mă voi ridica, zice Domnul,
acum Mă voi înălța, acum voi fi înălțat!
11Zămisliți iarbă uscată, nașteți paie;
suflarea voastră este un foc care vă va mistui.
12Popoarele vor arde ca varul nestins,
ca mărăcinii tăiați care ard în foc.
13Voi, cei de departe, auziți ce am făcut!
Voi, cei de aproape, recunoașteți‑Mi puterea!
14Păcătoșilor le este frică în Sion;
cutremurul i‑a cuprins pe cei lipsiți de evlavie:
«Care dintre noi poate trăi lângă un foc mistuitor?
Care dintre noi poate trăi lângă niște flăcări veșnice?»
15Cel ce umblă în dreptate
și vorbește ce este drept,
cel ce disprețuiește câștigul adunat din asuprire,
cel ce își ferește mâna de mită,
cel ce își astupă urechea când aude despre vărsări de sânge
și își închide ochii să nu‑l ademenească răul.
16Acela va locui pe înălțimi;
refugiul lui vor fi fortărețele din munți,
pâinea îi va fi dată și apa îi va fi asigurată.
17Ochii tăi îl vor vedea pe Împărat în splendoarea Sa;
vor vedea o țară care se întinde până departe.
18Inima ta va cugeta la groaza de dinainte, zicând:
«Unde este scribul?
Unde este cel ce cântărește tributul?
Unde este cel ce numără turnurile18 Posibil ca tributul să fi fost calculat și în funcție de numărul de turnuri pe care le avea o cetate sau este posibil ca asirienii să fi pus anumite interdicții referitor la fortificarea cetăților celor care le erau vasali.?»
19Nu vei mai vedea poporul acela arogant,
poporul cu vorbirea necunoscută,
cu limba sa ciudată și de neînțeles.“
20Privește Sionul, cetatea sărbătorilor noastre!
Ochii tăi vor vedea Ierusalimul:
o locuință liniștită, un cort ce nu se va mai muta.
Țărușii săi nu vor mai fi scoși vreodată
și niciuna dintre funiile sale nu va mai fi ruptă.
21Căci acolo Domnul va fi măreț pentru noi.
Va fi un loc cu râuri și canale largi,
unde nu vor veni corăbii cu vâsle
și prin care nu vor trece vase mărețe.
22Căci Domnul este Judecătorul nostru;
Domnul este Legiuitorul nostru,
Domnul este Împăratul nostru;
El ne va izbăvi.
23Funiile tale slăbesc;
ele nu mai pot sprijini catargul
și nu mai pot întinde pânzele.
Atunci se va împărți prada care va fi atât de multă,
încât până și ologii vor duce din ea.
24Niciun locuitor nu va zice: „Sunt bolnav!“
Poporului ce locuiește acolo îi va fi iertată nelegiuirea.
