Luca 18:1-30 NTLR

Luca 18:1-30

Pilda văduvei stăruitoare

Le‑a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze.

El a zis:

– Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu‑i era rușine. În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și‑i zicea: „Fă‑mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu!“ Pentru o vreme n‑a vrut să‑i facă dreptate, dar după aceea și‑a zis: „Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nici de oameni nu mi‑e rușine, totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap!“

Apoi Domnul a zis:

– Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept! Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei?! Vă spun că le va face dreptate în curând! Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință8 Lit.: credința. pe pământ?

Pilda fariseului și a colectorului de taxe

A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți:

– Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș. Fariseul stătea în picioare și se ruga în11 Sau: despre. sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta! Eu postesc de două ori pe săptămână12 Vezi nota de la 5:33. și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!“ Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul!“ Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat!

Isus și copilașii

(Mt. 19:13-15; Mc. 10:13-16)

I‑au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei15 Cu scopul de a‑i binecuvânta (vezi Mc. 10:16)., dar ucenicii, când au văzut aceasta, i‑au mustrat.

Isus însă i‑a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“

Isus și conducătorul bogat

(Mt. 19:16-30; Mc. 10:17-31)

Un anumit conducător L‑a întrebat, zicând:

– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?

Isus i‑a zis:

– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.19 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează cel mai bine în logica întregului context (v. 18-30): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se menționează explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“

El a spus:

– Pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea21 În iudaism un om devenea responsabil de păzirea poruncilor lui Dumnezeu la vârsta de 13 ani..

Auzind aceasta, Isus i‑a zis:

– Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează‑Mă!

Când a auzit el aceste lucruri, s‑a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.

Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis:

– Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!

Cei ce au auzit aceasta au zis:

– Atunci cine poate fi mântuit?

El a zis:

– Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.

Atunci Petru I‑a zis:

– Iată, noi le‑am lăsat pe ale noastre și Te‑am urmat.

El le‑a răspuns:

– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.

Read More of Luca 18